11,293 matches
-
principală. Desert Rose rămăsese fără grai. Uitându-se la Charlie cum discuta cu Patrick, părea că-și cântărește prioritățile. Kitty se Întrebă dacă avea să-și spună, totuși, părerea. — Mă rog... rulotele nu sunt chiar atât de rele, zise artista, străduindu-se să pară optimistă. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, e o idee minunată, Charlie! Vom ieși În evidență, vom fi separați de mulțime. Și e distractiv să dormi În rulotă, nu crezi, Kitty? zise ea veselă. Dar Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
tot. Toate miroseau a nou. Simți că i se Închid ochii de oboseală și În cele din urmă cedă. Se Întinse pe pat, Îmbrăcată. Despături cuvertura subțire ca o coală de hârtie și Încercă să se Încălzească sub ea. Se strădui să se liniștească, imaginându-și rulota văzută de foarte sus, din cer, ca o pată mică, și pe ea Înăuntru, un punctuleț minuscul, un fir de nisip, o idee, o scânteie aproape invizibilă. Ce Însemnau toate astea la scara planetară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lui. Așa că Îi șopti lui Desert Rose, care se afla destul de aproape de Kitty Încât aceasta să audă: — Convinge-o să facă mai mult. — Bine, Charlie, zise Desert Rose supusă. Apoi se Întoarse spre Kitty: — Charlie se plânge că nu te străduiești mai mult, zise ea rece. — Fac tot ce pot, dar n-am mai lucrat cu pânze și rame În viața mea. N-ai avut nici un iubit pictor? o tachină Desert Rose. Nu știu cum, dar asta mi-a scăpat. Între timp, sarcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sugereze că fie făceai cum voia ea, fie... Kitty se Întrebă dacă să lase un fleac să dezlănțuie o ceartă serioasă. Hotărî că nu era cazul. Începu să taie etichetele, conștientă de cât de puțin se pricepea. Cu cât se străduia mai mult, cu atât mai strâmbe ieșeau tăieturile. Câteva minute mai târziu, Desert Rose se uită Îngrozită la etichete. — Doamne, nu poți și tu să le tai drept? — Gata, m-am dat de gol: nu am nici cea mai vagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Eva, nimeni altcineva. Totul părea atât de simplu. Și de pur, În ciuda tuturor porcăriilor. Era bucuroasă că se afla lângă un bărbat pe care Îl plăcea atât de mult, după o viață de Întâlniri cu alți bărbați pe care se străduise din greu să-i placă. Nu era perfect, dar nici ea nu era perfectă. Îl accepta așa cum era. Erau multe de rezolvat, dar toate Începeau dincolo de camera asta. Numai această clipă poate fi perfectă, iar clipa zboară. „Dacă ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Hollywood și West Hollywood În căutarea hotelului Standard. După ce Îl găsiră, mai pierdură o oră Încercând să găsească un loc de parcare. Imposibil. — N-aș vrea să plătesc parcarea, zise Diane. Hai să aplicăm planul B. Încă o oră se străduiră să găsească un bar rezonabil, alb-negru, dar În zadar. După ce și planul A, și planul B eșuară, Diane sugeră planul C - un bar despre care auzise numai lucruri bune la radio. Arăta ca un local studențesc. Se făcuse deja zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
fel. Cu toții Întrupăm această contradicție. Mintea este logică, iar logica Împarte lucrurile În bune și rele. Un om bun nu poate fi, urmărind firul logic, rău. Dar logica e doar un concept. Viața este amorală, noi toți suntem amorali, ne străduim doar, unii mai mult decât alții, să acționăm moral. Nu, nu avea să-și plângă de milă, ea nu era duduița suferindă, iar Matthew nu era personajul negativ. Nici Desert Rose nu era duduița suferindă, iar ea, Kitty, personajul negativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dat speranțe În toți anii ăștia. Kitty voia să știe ce se Întâmplase la Paris... sau În Alpi... sau oriunde mai fusese... cu „ea“. Cealaltă femeie - oricine ar fi fost ea - probabil că Îl lăsa să ghicească, iar el se străduia din răsputeri să Îi obțină acordul. Probabil că de aceea călătorea atât de des acolo. Dar Kitty nu putea să Întrebe. — Relația mea se topește, zise el brusc, de parcă i-ar fi citit gândurile. Asta am descoperit În Europa, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ajutor, pot s-o împing puțin, poate a murit bateria. Or, dacă până și firile cele mai puternice au clipe de irezistibilă slăbiciune, când trupul nu mai reușește să se poarte cu rezerva și discreția pe care spiritul s-a străduit ani de zile să i le imprime, n-are de ce să ne mire că oferta de ajutor, venind pe deasupra de la un om cu față de tâlhar, a făcut să vibreze coarda cea mai sensibilă a lui Cipriano Algor, și în asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nevoie de multă apă, Are aici o mulțime de bălți, răspunse tatăl, nu bea pentru că nu vrea, Dacă îl păstrăm, n-o facem ca să bea apă din baltă de parcă ar fi fără căpătâi, obligațiile sunt obligații. În timp ce Cipriano Algor se străduia să pronunțe fraze slobode, aproape fără sens, cu singurul scop de a-și obișnui câinele cu sunetul glasului său, dar unde dinadins, cu insistența unui refren, cuvântul găsit revenea în mod repetat, Marta aduse o strachină mare de lut, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
uităm că a trata inferiorii sau subalternii cu excesivă încredere a dus întotdeauna la minarea respectului și la instaurarea permisivității, sau, pentru a folosi cuvinte mai explicite, fără ambiguitate, la insubordonare, indisciplină și anarhie. Marta, care de câteva clipe se străduia să-i atragă atenția tatălui ei fără să reușească, atât era de absorbit de disputa verbală, mâzgălise rapid pe o hârtie două întrebări cu litere de tipar și acum i le punea sub nas, Care, Câte. Citindu-le, Cipriano Algor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
te-aș fi întrebat ești-bolnavă-te-doare-burta, și tu mi-ai fi răspuns ce-prostie-tată-sunt-gravidă-am-uitat-să-ți-spun, Tată, te rog, repetă Marta plângând, azi n-ar trebui să fie o zi de lacrimi, Ai dreptate, sunt egoist, Nu e asta, sunt egoist, dar, oricât mă străduiesc, nu reușesc să înțeleg de ce nu mi-ai spus, ai vorbit de griji, grijile mele sunt și ale tale, olăria, vasele, păpușile, viitorul, cine împărtășește un lucru împărtășește totul. Marta își trecu rapid degetele peste obrajii uzi, Am avut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
realitate, în ciuda multelor ei defecte, viața iubește echilibrul, dacă ar porunci numai ea, ar pune permanent culoarea aurului peste culoarea albastră, ar face ca orice concav să-și aibă convexul, să nu aibă loc nici o despărțire fără sosire, s-ar strădui ca vorba, gestul și privirea să se poarte ca niște gemeni inseparabili care, în toate circumstanțele, spun același lucru. Urmând căi pe care recunoaștem că n-avem aptitudinea și competența de a le caracteriza în detaliu, dar de a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să atingă temperatura optimă de coacere, fără să uităm că, după ce-a atins-o, trebuie menținută cât mai stabilă cu putință. Marçal a lucrat toată noaptea, până la ora când socrul, după ce-a terminat lucrarea pe care s-a străduit s-o grăbească în olărie, a venit să-l înlocuiască. Marta i-a dus cina tatălui, apoi i-o adus-o și lui Marçal și, așezați amândoi pe banca ce fusese folosită pentru meditat, au mâncat împreună. Nici unul n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dimineață, foarte devreme, ca întotdeauna, Cipriano Algor îl duse pe Marçal la Centru cu furgoneta. I-a spus ieșind din casă, Nu știu cum să-ți mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ai dat, și Marçal i-a răspus, M-am străduit și eu, să sperăm că totul va merge bine în continuare, Sunt convins că viitoarele păpuși îmi vor da mai puțină bătaie de cap, am găsit niște trucuri ca să simplific munca, e avantajul experienței, cred că cele trei sute din noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în faptul că ființele umane sunt făcute din argilă, care, așa cum enciclopediile serviabil ne explică, este o rocă sedimentară detritică, formată din fragmente minerale minuscule, cât a două sute cincizeci și șasea parte dintr-un milimetru. Până azi, oricât s-a străduit limbajul, n-a reușit să găsească un nume pentru asta. Între timp, Cipriano Algor ajunsese la capătul străzii, se întorsese spre șoseaua care împărțea așezarea în două și, nici mergând nici târându-se, nici alergând nici zburând, parcă visând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ușa furgonetei și luă valiza. Avu o primă intuiție asupra a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua când intră în cameră, dar siguranța absolută n-a avut-o decât atunci când Isaura, cu un glas care se străduia să nu tremure, îl întrebă, Ai venit ca să rămâi. Valiza era pe jos, așteptând s-o deschidă cineva, dar această operație, oricât de necesară, putea să rămână pe mai târziu. Cipriano Algor închise ușa. Sunt momente din astea în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nu mă întreba nimeni nimic, nu trebuia să țin seama decât de mine însumi, ceea ce și vroiam, de fapt, eu fiind singura persoană care mă interesa. Am rămas în convalescență, cum îmi recomandaseră medicii care vorbeau de o epuizare nervoasă, străduindu-mă să nu-mi fac gânduri. Între timp, toamna se instalase de-a binelea. Copacii îngălbeniseră și începuseră ploi lungi, plicticoase, ucigătoare, care mă alungau de la fereastră sub pătură. Ca să-mi cumpăr alimente, m-am văzut nevoit să vând diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
copil. Ajunsesem la capătul puterilor. Întreaga mea energie se epuizase în concentrarea nervoasă de la proces. Eram slab, domesticit de suferință, dar nu mă vedea nimeni. La închisoare, am încercat în toate felurile să-mi îndulcesc cât de cât viața. Mă străduiam din răsputeri să nu iau în tragic ceea ce mi se întâmplase. Patru ani mi se păreau un abces. Încercam, mai ales, să uit că dintre toate cuștile prin care trecusem aceea era cea mai asemănătoare cu ce văzusem la circ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansându-se odată cu vasul și străduindu-se să-și păstreze echilibrul. S-a apropiat să-l ajute, dar când a ajuns lângă el l-a auzit murmurând: „Domnule, nu pot să mă mișc din cauza furtunii și nu mă mai pot ține. Nu vrei dumneata să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ca să nu se spună că a fost pus la cale un proces în care n-a existat apărare. Clevetitori se găsesc totdeauna. Bătrânii ascultau cu gurile căscate, în vreme ce Călugărul începu să le povestească procesul. — Fiecare din cei trei cardinali se străduia să fie cât mai necruțător cu mortul ca să intre în grațiile papei Ștefan. Eu mă pregăteam să-i fac pe ceilalți doi să se îngălbenească de invidie. Mă consideram cel mai înzestrat pentru învinuiri și calomnii și am cerut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna pe găleți cu care să aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie treaz în noaptea aceea. Filip se străduia să-l împingă afară pe Leon care privea incendiul în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. „Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți stăteau cu capetele plecate, așteptând să se termine corvoada, căci corvoadă era pentru ei, păstrând totuși o atmosferă de reculegere. Mai mult dintr-un spirit de prevedere decât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
măsor cu el, dar umilința pe care o simțisem cu o zi înainte în fața pescarilor m-a ajutat să îndrăznesc. Poate credea că mă chemase Bătrânul. Mi-am luat, deci, inima în dinți și am continuat să înaintez spre el străduindu-mă să par cât mai degajat. Spre marea mea bucurie, când m-am apropiat, namila s-a dat la o parte fără să mă întrebe nimic, făcându-mi loc. Apoi a pornit după mine ca un însoțitor politicos. Eram uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
face o intrare solemnă, impunătoare. Ezitam. Să mă așed pe unul din cele două fotolii și să aștept? Dar nu se cădea. Trebuia să aștept respectuos în picioare. Aproape paralizat de ideea că eram studiat de un ochi invizibil, mă străduiam să-mi impun o atitudine cât mai avantajoasă și să par liniștit, deși îmi auzeam pulsul zvâcnind la tâmplă. Ca să mă calmez, m-am uitat în jur. Abia atunci am văzut sala și am simțit o emoție încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]