5,752 matches
-
lor, fie nefericite ori fericite, să-și vadă de calea lor mare și tăcută. Nu a putut fi împiedicat să ne reveleze într-una modul cum ceea ce este mic se înlănțuie cu ce e mare, grotescul cu tragicul, ridicolul cu sublimul. De asemeni, a scos la lumină faptul că tragicul poate să se nască nu numai din ciocnirile caracterelor cu lumea, ci în același timp, ca în Hamlet, și din conflictele între forțe ce se luptă înlăuntrul acelor caractere. Dar mai
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
între diversele valori ce nu și-au găsit limitarea. Or, ideile (valorile) sînt reprezentate în lumea empirică de niște ființe personale. Și așa cum am văzut (* 27), tocmai modul în care eroul tragic își dezvăluie și-și afirmă, în momentul dispariției, sublima sa mentalitate, condiționează efectul propriu zis al tragediei asupra sufletului nostru. În legătură cu vestitul pasaj din Poetica lui Aristotel, de nenumărate ori comentat, în care el socotește că efectul tragediei constă în a provoca teama și compasiunea așa fel încît acestea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în stare să le provoace. Dar cînd izvoarele valorice ale existenței ar înceta să mai curgă, ar interveni o anemiere progresivă și o moleșire a vieții spirituale umane și ultimul act al dramei omenești ar fi lipsit tocmai de pecetea sublimului. Marele humor subzistă și cade odată cu premisa că ceea ce dispare nu sînt decît valori individuale, date în experiență. Perisabilitatea lor este elementul tragic în trăirile în care își are sursa marele humor. Elementul acesta nu este însă predominant, atîta timp
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și sentimentului religios, după ce s-a renunțat la valabilitatea științifică obiectivă a reprezentării religioase. Metoda istorico-psihologică o înlocuiește aici pe cea speculativă și metafizică; iar această metodă trebuie folosită și în ce privește humorul. Sentimentele individuale de bucurie sau de tristețe, de sublim ori de ridicol, de tragic sau de comic pot fi posibile fără facilitarea complicației specifice prin care, din ansamblul acestor sentimente, se dezvoltă un sentiment total cum este humorul. În orice caz, după cum amvăzut (* 10), acesta a fost observat și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
acumulări de cunoștințe și care punea mai presus filosofarea decît faptul de a avea o filosofie, i-a dat un fundal solid pentru examinarea tentativelor de gîndire nerodnice, dar cu atît mai sigure de ele. În viața sentimentelor lui Kant, sublimul juca cel mai mare rol. Infinitatea universului exterior și infinitatea interioară aparentă în conștiință erau, după o celebră declarație a sa, două lucruri ce-i umpleau sufletul de un respect mereu reînoit. Dar ca un bărbat atașat regulilor ferme ale
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
vînturile puternice ale nebuniei urlăîn noapte, pește dealul nesfîrșit, smulgînd din pămînt, cu aceeași furie, stejarul și trestia. În comparație, celelalte tragedii ni se par raționale, bine compuse, croite pe masura omului. În Regele Lear nu mai există frontiere între sublim și ridicol, între sănătate și nebunie, între om și bestie, poate chiar între om și Dumnezeu. Totul este vîrtejul furtunii simbolizează o lume scoasă din țîțîni". George Orwell (1903-1950) publică studiul critic asupra piesei Regele Lear (inclus în Collected Essay
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
disprețuite pentru aptitudinile lor minime spre munca manuală. Ele nu țin la formă, decât în domeniul artei. Persoanele cu această palmă prețuiesc virtutea mai mult decât știința; sunt atașate pentru operațiile de gândire, pentru idealitate, iubesc adevărul în dragoste și sublim; arată OAMENI DISPUȘI SĂ SE SACRIFICE. Pentru palma de mărime mijlocie atracția ideală reprezintă un ghid mult mai sigur decât datoria, persoana se va caracteriza mai mult prin bogăția sentimentelor decât a ideilor. Persoanele cu această palmă sunt deficitare în ceea ce privește
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
De rerum natura (1508), promovează o direcție empiric-pozitivistă și, ca și Hippocrat, susține menținerea sănătății integrale a omului prin cumpătare. Omenia, pe care o glorifică acest filosof naturalist, este caracteristică medicilor și poartă imaginea carității, prin care omul poate deveni sublim, atribut subliniat de Telesio. Umanismul medical medieval cunoaște în Renaștere o resuscitare. Se promovează politica de sănătate. William Perry pune accent pe igienizare; Sf. Francisc din Sales (n.1567) animă ajutorul sanitar; Sf. Vicențiu de Paul (n.1581) inițiază și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
importanță acordată medicinei ca apărătoare a integrității vitale a omului. Îl parafrazează oarecum pe anticul Protagoras din Abdera care spunea că „omul e măsura tuturor lucrurilor“. și unul și altul încearcă să convingă că omul este o capodoperă, o ființă sublimă și în această idee umanismul renascentist se întâlnește cu cel antic și medieval. Paracelsus raportează toate manifestările spiritului la medicină, inclusiv religia și pentru el, Iisus Christos este cel mai mare medic iar credința „este cel mai eficient medicament“ pentru că
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Pe fir de bambus mlădiu Foenix cu graiul său viu. I-au plăcut și cele create de Daiyu: Ne-a bucurat inima Plimbarea-ți prin grădină, În locul cel sfânt, Ferit de-a lumii tină. Ca să rămână pururi Coline și ape sublime, Frumuseți peste fire, Îmbogăți-vom natura Cu a noastră simțire. [...]. Moll Flanders Daniel Defoe, Întâmplările fericite și nefericite ale vestitei Moll Flanders Romancier, pamfletar și jurnalist, negustor cu educație aleasă, călător pasionat, Daniel Defoe (1660- 1731) a publicat: Călătorie prin
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
imitând actul sexual. Uneori, pe-ndelete, cu grijă, alteori, cu o grabă brutală, își aleg o femeie, siguri că nu vor întâmpina refuzul. Plătesc repede suma cerută dinainte și, pe patul cald încă de trupul predecesorului lor, săvârșesc în zadar, marele, sublimul act al naturii, actul concepției. Cum răspund femeile? Iar femeile se lasă, cu gesturi studiate de profesioniste, cu vorbe și cu zâmbete totdeauna aceleași, cu o indiferență de mașini. Ele satisfac poftele primului mascul, ale celui de al doilea, al
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
198 4.3. Scopul reformei / 201 4.3.1. Cronica moravurilor / 202 4.3.2. Moralitatea râsului / 205 5. Drama romantică / 206 5.1. Influența străină / 208 5.2. Modernitatea și libertatea artei / 212 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim / 220 6. Teatrul naturalist / 225 6.1. Refuzul neverosimilului / 226 6.2. Adevăr psihologic și realism scenic / 229 Capitolul IV Trecerea spre modernitate / 237 1. Un teatru abstract / 240 1.1. Appia: Muzică și lumină pe scenă / 240 1.2
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante, fecunde, sublime; și diversele genuri de elocință pe care retorii le-au evidențiat, deliberativul, demonstrativul, judiciarul, sunt de resortul artei poetice, ca și arta oratorică; dar poeții au grijă să aleagă pentru discuție mari cauze, pentru a dezbate mari interese. Augustus trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
altul, asta se datorează coeziunii între aceste diferite evenimente care nu poate fi numai de ordin logic, ci trebuie să satisfacă și regulile proprii artei dramatice. Corneille, ca și Aristotel, preferă verosimilul extraordinar pe care îl condamnă docții. Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
superioară, sau printr-o schimbare a sorții care îi face chiar pe ei să piară sau îi aduce în puterea celor pe care voiau să-i piardă, este neîndoielnic că astfel ia naștere o tragedie de un gen poate mai sublim decât cele trei pe care le consideră Aristotel ca atare, iar dacă el nu a vorbit deloc despre acest gen, e pentru că nu a văzut niciun astfel de exemplu în teatrul din vremea lui, când nu era moda să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care ele nu se întâlnesc ar fi imperfecte: asta ar însemna să le transform într-o necesitate absolută și să mă contrazic pe mine însumi. Însă prin termenul de tragedii perfecte, le înțeleg pe acelea de genul cel mai sublim și cel mai impresionant, astfel încât cele cărora le lipsește una din aceste două condiții sau amândouă, numai să respecte în rest regulile, sunt și ele perfecte în genul lor, deși rămân de un rang mai puțin elevat și nu se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Rochefoucauld, condamnă fără drept de apel demonul "gloriei". Reducând la zero mitul eroului, el distruge idealurile cavalerești care îmbogățesc literatura primei jumătăți a Marelui Secol. De aceea își împrumută el exemplele exclusiv din teatrul lui Corneille, unde eroii, îndrăgostiți de sublim, sacrifică totul "gloriei" lor62. Citând Horațiu și Cidul, Nicole se oprește în special la Theodora, fecioară și martiră. Caracterul edificator al piesei lui Corneille nu este, după părerea lui, decât aparent, căci eroina nu este înzestrată cu smerenie. Pentru Nicole
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drept de apel. Dacă tragedia moare încet la începutul secolului, comedia, susceptibilă de evoluție, experimentează forme noi ce pregătesc drama. Destouches (1680-1754), în Prefața la Gloriosul (Le Glorieux, în 1732), se fudulește de a fi creat "un comic nobil și sublim", foarte diferit de cel al lui Molière, lucru pentru care Fontenelle îl felicită în Discursul pe care i-l adresează ca omagiu, cu ocazia primirii sale la Academia Franceză. "Cel mai dificil gen de comic, îi spune el, este acela
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi și muți în folosința celor care aud și care vorbesc (Lettre sur les sourds et muets à l'usage de ceux qui entendent et
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce hârtia nu poate auzi niciodată; iată unde gestul triumfă asupra discursului! (...) În sublima scenă care termină tragedia Rodogune, momentul cel mai teatral este, fără discuție, cel în care Antioh își duce cupa la buze, și în care Timagène intră în scenă strigând: Ah! seniore! (actul V, scena 4) Ce mulțime de idei și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
filosofic drag lui Diderot, unul din cei doi protagoniști, numit când "Cel Dintâi", când "omul cu paradoxul", declară, în mod provocator: "Ceea ce-i face pe actori mediocri este extrema lor sensibilitate; iar lipsa absolută de sensibilitate îi pregătește pe actorii sublimi". El îl opune în mod constant pe comediantul "din fire", care se încrede în sensibilitatea lui, celui care muncește neobosit pentru rolurile sale. "Ceea ce-mi întărește opinia, spune el, este inegalitatea actorilor care joacă cu sufletul. Nu vă așteptați
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
neobosit pentru rolurile sale. "Ceea ce-mi întărește opinia, spune el, este inegalitatea actorilor care joacă cu sufletul. Nu vă așteptați la ceva unitar din partea lor; jocul lor este rând pe rând puternic și slab, cald și rece, plat și sublim. Mâine nu vor reuși în locul în care au excelat astăzi; în schimb, vor excela în ceea ce nu au reușit în ajun. În timp ce comediantul care va juca din rațiune, studiind firea omenească, imitând în mod constant vreun ideal, din imaginație, din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această silabă, nici mai devreme nici mai târziu. Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat al genunchilor, leșinurile acestea, furiile, pură imitație, lecție reacordată dinainte, grimasă patetică, imitație sublimă a cărei amintire este adesea păstrată de actor după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el, întreaga libertate a spiritului, și care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de el ca formă superioară de artă, și despre funcția socială a teatrului. Într-adevăr, tocmai și-a terminat opera teoretică, când sosește ea la Weimar, fiindcă au fost publicate pe rând Despre arta tragică (1792), Despre patetic (1793), Despre sublim (1794), Teatrul considerat drept instituție morală (1802), Despre utilizarea corului în tragedie (1803). Ea se împrietenește și cu August Wilhelm von Schlegel (1767-1845), unul dintre marii teoreticieni ai Romantismului german care, foarte deschis către literaturile străine, a tradus Shakespeare, Calderón
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie folosit cu libertate. El dorește, după cum spune în Prefața la Cromwell "un vers liber, curat, loial, îndrăznind să spună totul fără falsă pudoare, să exprime totul fără afectare; trecând într-un mod firesc de la comedie la tragedie, de la sublim la grotesc; pe rând pozitiv și poetic, totodată artistic și inspirat, profund și brusc, larg și adevărat; știind să sfărâme când trebuie și să deplaseze cezura pentru a deghiza monotonia alexandrinului; mai prieten cu ingambamentul care îl lungește decât cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]