6,881 matches
-
imaginăm că după aceea viețile noastre vor deveni mai bogate și mai fericite. Parcăm lângă un șir solitar de clădiri de granit. La răsărit și În spatele lor se află o mică vale, pe jumătate ascunsă, cu două coșuri Înalte și tăcute și cam o duzină de șoproane de piatră În ruină, răspândite de-a lungul unei pajiști prin care șerpuiește un pârâu. Valea este adumbrită de fagi - destul de ciudat În acest peisaj sudic cât se poate de dezolant. Ruinele sale sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
câteva rindele tăioase, încheind cu barda lui scânteietoare, de care nu se despărțise niciodată în viață. Cam atâta lua din Goldana. La oraș sau unde ne-om duce, vom vedea ce-om face, le explică el cailor, ca unor sfetnici tăcuți, în care nu bănuiești semn de împotrivire. Și îi îndemnă, cu voce înăbușită, să nu stârnească vreun câine flămând, al îndepărtaților vecini, de pe vale: Hii! băieții tatii, că nu se mai poate trăi în țara noastră. Pe pânza cenușie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a epuizării... Între ei, s-a aflat cel pe care-l caut acum în Spitalul județean și pe care îl caut de obicei, la șantier, la festivități și în zile de sărbătoare, cu sentimentul că am dat de cel mai tăcut, cel mai cumpătat dintre oameni, în care se adună continuu dorința de a nu minți și de a nu răni pe nimeni, un neobișnuit amestec de candoare și de generozitate, capabil de naivități și de memorabile adevăruri, plăieșul din munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spaime reale. În fulgurante și caste retrospective, revăzu esențialul: Cristina îl lua de mână, ducându-l printr-o lume degenerând într-o realitate separată, care își regla ritmul alternanței noapte-zi, preocupată de scurgerea ceasurilor sale, ce se prefirau firav și tăcut, ca și nisipul degradat, dintr-o clepsidră hodorogită, semănând cu masca osoasă a Morții. Când nedreptățile devin strigătoare la Cer și lucruri ciudate se petrec sub rădăcinile noastre, de undeva, revine un spirit al poporului, care zămislește, răscolind în realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ditamai cheia în ușă, oferind un interior de living-room, dominat de două ferestre orientate spre lărgimea Bărăganului, aranjate cu prețiozitatea vicioasă a unei nimfomane înveterate. Cerșetorul din vagonul-restaurant (în fine, Vladimir se dumiri de unde îl cunoștea salvatorul-taximetrist) trecu prin holul tăcut, pustiu și luminat discret, pe lângă tejgheaua de stejar de la recepție, unde nu se arăta nimeni, îl ajută să urce pe scara de marmură colorată, conducându-l, ca un obișnuit al casei, direct într-un apartament familial, cu draperii identice celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zici tu. Dar n-am mai urlat! Nu, Waldemar, trebuie să pricepi atâta: nu am mai urlat, până acum! Fără să știe că Svetlana, de la următorul nivel, de sus, de la balcon, îi observa, folosind hubloul rotund de sticlă, iar prin tăcute aplauze de stadion avea să le asiste cele mai reușite orgasme, se repeziră pe patul dublu, foarte solid întocmit, în așa fel încât să nu scârțâie. Căzură unul în brațele celuilalt, sărutându-se, mușluindu-se, mușcându-se, trăgându-și hainele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ei, o furnicuță năzuroasă, care atâta își dorea acea Țandără de Cer cu puteri magice și atâta plânsese și atâtea nopți o implorase, încât maică-sa s-a decis să forțeze mâna Destinului. Noaptea, furnica veni în Piața pustie și tăcută, unde vede Turnul înalt și Piatra azurie acolo, sus, în vârf. Atunci, începe să fugă prin aer, zboară de câteva ori în jurul Pietrei azurii, o ia și o duce acasă la furnicuța ei. Aceasta o înșfacă degrabă și-i cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
poliția. Într-adevăr, noi n-avem număr de VIP ca senatorul, nu putem risca. Ajungem la Andreea acasă, În fața blocului vedem jeep-ul. Leac are cheie de la apartamentul Andreei, o scoate din buzunar pe casa scării. Urcăm cu pași mari, tăcuți, aprindem lumina, de-abia ajunși În fața ușii. Eu pregătesc camera, Leac descuie ușa, tăbărâm Înăuntru. Miroase frumos, a pepene. E mult fum, dar mirosul ăsta răzbate. Lumină nu prea, doar o aplice aprinsă În colț, după ușă. Leac mă lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cai, jochei, precum și antrenori, fiind martori involuntari, fapt cu atât mai penibil pentru ea. Toți cei prezenți, chiar și Marius, se așteptaseră la o explozie de indignare în fața criticilor lui, îndreptățite totuși. Dar fata nu replicase în nici un fel. Ascultase tăcută, lovindu-și alene cu cravașa cizmele de călărie. Doar bărbia ce pornise să tremure subțire îi trădase tulburarea interioară. La vremea respectivă întâmplarea făcuse senzație printre obișnuiții hipodromului și nu numai. Cine nu o cunoștea pe doamna Sofia Hagiaturian, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mare greutate le ascundea sub un comportament ireproșabil. Smaranda știa că dacă el acceptase să se afișeze alături de cei în mijlocul cărora își pierduse până atunci cumva agreabil vremea o făcuse doar pentru ea. Exista între ei un fel de comunicare tăcută prin care reușeau mereu să-și ghicească gândurile, dorințele, ca într-o bună zi să-și dea seama cu gingașă emoție că se iubesc. Sincer, necondiționat și dezinteresat, așa cum numai sufletele curate o pot face. Și a urmat excursia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu guler bărbătesc, accentuează paloarea nopții nedormite de pe chipul Smarandei. Pe fața de masă albă, ajurată, bucătăreasa aranjase lângă serviciul de ceai, un coșuleț cu fursecuri și un altul cu chifle calde. Aroma dulce-acrișoară a lichidului fierbinte inundă încăperea. Mănâncă tăcuți, doar clinchetul lingurițelor și zgomotul ceștilor în farfurii tulbură liniștea. Se privesc fără a spune nimic în timp ce mâinile își continuă automat mișcările. Chiar dacă obosite, fețele lor arată împăcate și mulțumite. În plină domnie a zeului Marte reușiseră să fure un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
acum două zile. Nu mi-a spus decât azi când a văzut că nici măcar nu poate pune talpa pe pământ. În primăvara anului 1942, în locul muncitorilor plecați la război, cinci prizonieri ruși fuseseră repartizați doamnei Hagiaturian pentru întreținerea domeniului. Veniseră tăcuți, șovăielnici, chiar speriați deoarece propaganda rusească prezenta românii drept fasciști nemiloși care maltratează și ucid prizonierii. Cu timpul și-au dat seama că sunt și ei oameni ca toți oamenii, mai buni sau mai răi, în stare să facă lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și încordarea fetei așezată lângă el îl făcuseră să-și dea seama că era vorba despre cu totul altceva. Nedeslușit, amenințător. Nu o întrebase nimic totuși. Pur și simplu își petrecuse protector mâna după umerii ei, iar ea își lăsase, tăcută, capul la pieptul lui. Iar el îi respectase tăcerea, știind că la momentul potrivit vor discuta și despre asta, așa cum făceau întotdeauna. Îi ridică ușurel bărbia și o privește întrebător. Văd tristețe în ochii tăi. De ce? Nu am hotărât că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fac intrarea pe poarta regimentului. Chiar dacă curelele echipamentului taie dureros omoplații iar bătăturile și rosăturile le fac impresia că pășesc pe sticlă pisată, picioarele tuturor calcă precis și uniform, ca unul. Companie, stai! Spre dreapta în repaus, rupeți rândurile, marș! Tăcuți, oamenii se așează la rând, în fața cazanului de bucătărie instalat în aer liber. După ce bucătarul le toarnă zeama de fasole în gamelă, se îndreaptă către cele câteva mese așezate în preajma unui un pâlc de copaci. Peste tot unde își îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sticloși, inexpresivi. Mâinile încrucișate țin strâns în poală un ursuleț de pluș maro, cu una dintre urechi roasă. Dezmiardă bărbia tremurătoare a copilei într-un gest liniștitor: Puișor, poți să-mi spui unde sunt părinții tăi? Fata continuă să rămână tăcută, străină parcă de tot ce este în jurul ei. Un militar murdar de funingine intră și face semn discret să meargă în spatele casei. În grădina cu răsaduri găsește un crater uriaș. La început nu înțelege nimic. Vede doar niște bocanci, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ros de vreme, șeful de post, un plutonier în vârstă, se întreține mai mult decât amical cu doi foarte tineri piloți americani, înalți și bine făcuți. Hohotele sănătoase se întrerup brusc la apariția lui, toți cei de față devenind la fel de tăcuți asemeni unor călugări în trapeză. Prin fereastra larg deschisă pătrunde un curent ușor călduț odată cu chemarea lungă și ritmată a unui hulub, căreia îi răspunde trilul subțire al unui pițigoi. Pripit, parcă trezit din somn, jandarmul se ridică luând poziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
drăgălașă a unei fetițe bosumflate, lucru care o prinde de minune. Steak de vițel, salată, rose de Murfatlar, iar desert ruladă de ciocolată. Fără ciocolată pentru mine, intervine grăbit Smaranda. Mai degrabă ceva ușor ... da, înghețată cu stafide. Ospătarul încuviințează tăcut și pleacă după comandă, strecurându-se cu dexteritate printre mese și scaune. Rulada de ciocolată era preferata ta. Ce s-a întâmplat? se arată mirat Marius. Nu știu de ce, dar de la un timp nu-mi mai priește. Învârte degetul arătător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de Jandarmi, Corpul Detectivilor, șeful Poliției, dar deocamdată nimeni nu putuse să-i spună mai multe. Alo, domnule Rădulescu? Mă auziți? Mai sunteți la aparat? În receptor se aud pocnituri puternice, ca și cum cineva bate în furca telefonului. Împietrit, Marius ascultă tăcut. Cuvintele lui moș Ilie rănesc dureros, asemeni unei lame trecută cu tăișul subțire peste carnea vie a unei rosături de bocanc. Are gura uscată și nu reușește să articuleze nici un sunet. Cu inima prinsă parcă într-o menghină, înghite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
susținere morală după ce am cunoscut îndeaproape ororile unui sistem pe care l-am slujit cu fidelitate. Asta și faptul că am fost prea laș să iau apărarea camarazilor care s-au revoltat împotriva răului, chiar dacă eram de acord cu ei. Tăcut, locotenentul Kohler se îndreaptă spre hol, condus de către Marius. Acum nu mai are nici o importanță. Zâmbește trist. Alături de mulți alții, am fost chemat în Germania. Pentru mici specificări privind activitatea noastră pe care unii dintre noii noștri șefi de la Berlin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în gangul care duce către curtea din spate. Un iz puternic de vomă și mortar îmbibat cu urină le izbește violent nările. Printre tomberoanele pline, emanând mirosul unei degradări avansate, câteva pisici își dispută cu miorlăituri agresive diferite resturi alimentare. Tăcuți, escaladează gardul și aproape în pas alergător, traversează curtea scrutând fațada întunecată a clădirii, oprindu-se lângă o ușă scundă. Manfred scoate din buzunar o cheie și o învârte de două ori în broască. Pătrund într-un fel de debara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
revine încăpățânat și izbește violent cu umărul ușa monumentală. Aceasta se deschide neașteptat de ușor și împins de forța propriului său avânt se prăbușește în holul bisericii cu un icnet înăbușit. Ca trasă de un resort invizibil, ușa se închide tăcută în urma lui. Înăuntru, lumina cernută zgârcit printre vitraliile strâmte cade peste câteva rânduri de bănci simple din lemn, așezate de-alungul zidurilor îngălbenite de vreme. Miroase a lumânări arse și tămâie. Darie se ridică cu greutate și sprijină copilul de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vorbești! Recepție! Dar difuzorul continua să tacă încăpățânat și toți cei de față înțeleg că moartea tăiase singurul fir care îi mai unise cu cei de acolo. Palid ca un suferind cronic, căpitanul se întoarce către bărbații care-l privesc tăcuți. Domnilor, ați auzit tot. Grupul de cercetare a fost anihilat, iar noi nu mai avem timpul necesar să trimitem o nouă patrulă. Și așa, cu toate eforturile și în pofida pierderilor uriașe, aliații sovietici continuă să acuze unitățile române de combativitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zilelor. Domnilor, sunteți liberi. Locotenent Rădulescu, te rog să rămâi. Aveți alte ordine pentru mine decât cele pe care deja le-am primit? întreabă Marius, privind spatele lat al căpitanului, atunci când ceilalți plecaseră la subunitățile lor. Acesta nu răspunde. Stă tăcut, cu mâinile întinse către mica soba de fontă. Prin portița spartă se vede imaginea plăcut îmbietoare a jarului. Nu este greu să fii atât de tânăr si să ieși permanent în întâmpinarea morții așa cum faci tu? Cu un gest obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
copacii capătă forme fantastice. Altădată ar fi admirat imaginile oferite de natură, dar acum privește preocupat către ceas. Se întoarce către cel din spatele lui și îi face semn să pornească. Aplecat de mijloc, acesta se îndepărtează cu pas elastic și tăcut, specific unui om al muntelui. Poartă un cojoc scurt și o căciulă neagră din piele de miel, cam rufoasă de atâta purtat. Are misiunea să taie în momentul declanșării atacului legătura telefonică dintre postul de pază și centrala punctului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dar prezentările sunt de prisos. Cel puțin pentru locotenentul Rădulescu. Noi ne cunoaștem de mult. Nu-i așa, domnule locotenent? Surâde, ca apoi să izbucnească într-un râs răutăcios. Un vechi amic? întreabă în șoaptă căpitanul pe Marius, după ce strâng tăcuți mâna noului venit. Hm, mai degrabă o veche cunoștință. Parcă avizat, Iorgu, aflat până atunci la doi pași în spatele ofițerului de legătură rus angajat într-o conversație animată cu cei doi ofițeri superiori români, revine lângă el, pufăindu-și țigara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]