7,506 matches
-
ne-a iubit, Mai mult ca pe Fiul Său, Căci, El a fost răstignit! Ștefan Fabiana, clasa a V-a Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Boldești-Scăeni - Prahova profesor coordonator Albu Elena Primăvara Primăvara, primăvară Dragă primăvară, Ai venit mai de curând, Zarea lumii luminând Și căldură de ne-aduci, Și zâmbete cât mai dulci. Vestitul soare a venit, El fiind foarte iubit, Oferindu-ne căldură Și vestind vreme bună. Ciripitul păsărilor, Visele copiilor Cântecul răsunat, Vremea-i bună de sculat! Mama Dacă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-o întrebarea Căci te-am rănit fără să pot Să-ți mai aud chemarea Se-aude-al apei veșnic susur Iar codrul freamătă divin Și mă cuprinde-al lunii tremur Căci am plecat fără să vin Când soarele pe cer răsare Iar zările se întețesc S ă știi că n-am să dau chemare Greșelilor ce dăinuiesc. Și-a cerului lumină sfântă Să-mi cânte falnic la ferești Căci eu nu sunt o muribundă A marii lumi ce o privești. A lumii dragoste
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
găsești într-o căpșună Și-n dulceața lui Matei. În pădurea mea Toamna-i în pădurea mea, Totul mă uimește Și de-aici nu pot pleca. Vino și privește! Frunzele cad pe cărări, Păsările pleacă Și acum se vede-n zări Vara cea săracă. Eu mă uit la ea prea trist Și mă mai gândesc Dacă eu aș fi turist Ce-o să mai găsesc? În natură În natură a ajuns Toamna friguroasă Și gâzele s-au ascuns, Dar mie nu-mi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-i nimic. Vei călători pe umărul meu! Rândunica acceptă, Stejărel îi legă aripa, împărțiră firimiturile de pâine rămase și porniră la drum. Pasărea îi povesti despre acea lume misterioasă în care o prințesă frumoasă ca o zână plângea privind în zare de la fereastra unui castel vrăjit. Stejărel se bucura că i-au fost ascultate rugăciunile și după zile și zile de mers au ajuns în apropierea palatului. Fiind curajos l-a provocat la luptă dreaptă pe zmeu, acesta a acceptat urmând
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în neant, ci continuam să duc mai departe mii de povești fără sfârșit. Îngerii poveștilor, admirând munca mea îmi arătară râul de lacrimi. Și eu simțeam că am aripi din neplânse picături, gheața sufletului ce se topește. Priveam cum zânele zării plângeau în raze de suflet și vedeam cum lacrimă cu lacrimă se făcea oceanul. Simțeam o tăcere melancolică și încă parcă o simt căci trecutul se creează odată cu povestea. Ajunsă la o cascadă de licăriri sidefii, simțeam că am aripi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
căruia, roși de invidie i-au furat comorile. Multă vreme plânsese bietul flăcău, mezinul nostru Andrei . Plânsete, plânsete, lacrimile, de această dată transformându-se într-un câmp plin cu flori albe, albe de crin sălbatec a cărui miros înmiresmă întreaga zare. De durere că frații îi luaseră comorile făcu ca Andrei să leșine... Acestea s-au mai liniștit abia când în fața ochilor săi, de niciunde în fața-i străluciră doi ochi dar ochii. Am uitat să vă spun că lupul l-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
luat-o încet cu degetele din culcuș și am încercat să îi dau un mic avânt, suflând încet pentru a-și regăsi libertatea. Două aripioare subțiri rubinii s-au desfăcut în zbor și iată că gărgărița s-a pierdut în zarea trandafirie. Stăteam și priveam mirificul tărâm neschimbat de la ultima întâlnire, iar acum puteam înțelege adevărata frumusețe. Știu că zborul fluturilor din floare în floare înseamnă grație, iar simfoniile și sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire și armonie. Cunosc mirosul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zborul fluturilor din floare în floare înseamnă grație, iar simfoniile și sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire și armonie. Cunosc mirosul ierburilor, al frunzelor arse de soare, dar și culorile intense ale roadelor din livadă, în preajma amurgului. Priveam în zare marea verde, agitată de vântul fugar, iar de departe aud basmul vechi al izvorului al cărui ecou învăluie întreaga grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam la mingea roșiatică și la jocurile ei de raze
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un zâmbet. Unul dintre cele mai mari secrete ale mele era acesta: puteam aduce zâmbetul pe fața mamei mele. Lumea mea era plină de mame și frați, muncă și jocuri, lună nouă și mâncare bună. Dealurile care se vedeau în zare ne țineau ca într-un căuș în care aveam tot ce ne puteam dori. Eram încă un copil când tatăl nostru ne-a dus pentru prima dată departe de pământurile dintre cele două fluvii, la sud de locul nașterii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gândurile astea și s-o întreb dacă nu există vreun cântec care să le aline. Și dintr-odată am avut senzația clară că ceva se schimbase în univers. Că ceva important nu mai era la fel. M-am uitat în zare; cerul era în continuare senin, trifoiul mirosea la fel de puternic, albinele bâzâiau. Mi-am dat seama că tata și mama nu erau singuri. Lea stătea cu fața înspre bărbatul ei. Lângă ea, era Rahela. Cele două femei își stabiliseră un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Pe vremea aia, tristețea o făcea aproape invizibilă. M-am dus în vârful dealului unde fusesem atât de fericită cu câteva luni în urmă, dar acum cerul era mohorât și pământul avea o culoare gri murdar. M-am uitat în zare și n-am văzut pe nimeni. M-am dus apoi până la fântână, dar nici acolo nu era nimeni. M-am urcat chiar într-un copac de la marginea pășunii, dar Ruti nu se vedea nicăieri. Tocmai când mă întorceam să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o strig pe mama să vină după mine. Le-am strigat pe mătușile mele pe nume, pe fiecare. I-am strigat pe Iosif, pe Ruben și pe Iuda. Dar parcă toți uitaseră de mine. Când am văzut două siluete în zare care se apropiau, eram deja moartă de frică. Dar nu venea nimeni dintre cei pe care îi așteptam eu și care m-ar fi liniștit. Cei doi erau fiii dezgustători ai lui Ruti. Au aruncat o pătură peste trupul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de nesuportat și după câteva clipe Rebeca s-a întors și a ieșit, lăsând-o pe Bilha singură cu tapiseria care părea că își bate joc de ea. Aceste întâlniri mă interesau prea puțin. De trei zile mă uitam în zare, așteptând-o pe Tabea. A ajuns în sfârșit chiar în ziua sărbătorii, cu Esau și prima lui nevastă, Ada. La vederea prietenei mele, nu m-am mai putut abține și am luat-o la fugă spre ea. S-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
compartimentul pentru diverse mărunțișuri. Închizînd iute ușa, se apucă să le adune și tresări descoperind un bilețel scris pe o foaie ruptă dintr-un carnet. Te aștept acolo unde mi-ai spus da. Uluită, Marie se uită din nou În zare, acolo unde goeleta părea că se face tot mai mică, apoi reciti biletul scris de Christian. După o clipă de șovăială, demară. 6 Norii care se Îngrămădeau Îi veniseră de hac amurgului, astfel că era beznă totală cînd Marie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu se putuse Împiedica să nu se amestece! În mod evident, Îi dezvăluise lui Yves legătura soției lui cu Nicolas. Îl văzu atunci pe polițist ivindu-se din clădirea primăriei și urmărind cu privirea mașina lui Yves care dispărea În zare. În mod ciudat, Își tampona nasul cu o batistă și, În timp ce se apropia mergînd drept spre ea, Marie Înțelese, jubilînd, că Pérec avusese grijă ca măcar să-l facă să-și plătească mîrlănia. Îl așteptă pe Fersen fără a da Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prostrație. Jeanne și Milic se luptau prea mult cu propria lor durere, pierduseră un fiu, un nepot, Loïc se ascundea Dumnezeu știe pe unde, iar fiica lor era În comă. Nenorocirea se Înverșuna asupra familiei lor. CÎnd elicopterul dispăru În zare, Lucas se simți cumplit de singur. Nu mai avea chef de nimic, pînă și munca lui i se păru insipidă. Cu toate astea, a descoperi ungherele cele mai Întortocheate și mai tainice ale sufletului omenesc, a le decripta, a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bord. Dacă ar fi fost mai puțin tulburat, ar fi băgat de seamă că Ryan, sprijinit În coate de bastingaj, nu scăpase nici o frîntură din schimbul lor de cuvinte. Privi spre soare-apune vreme Îndelungată după ce contururile insulei se pierdură În zare, cu sentimentul difuz că Îi fusese amputată o parte din ființă. - Oamenii locului spun că dacă părăsesc Lands’en simt că parcă li se Îndoliază sufletele... murmură Ryan venind să se reazeme În coate de bastingaj. Dar uneori e necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cunoștința. - Are pulsul foarte slab! Lucas acționa deja tastele mobilului. - Morineau! Fersen la aparat... Cheamă elicopterul Protecției civile, avem un rănit În stare gravă În fața fabricii Le Bihan... Bulversată, Marie se Întoarse spre Yvonne care, Încătușată de către Fersen, privea În zare, de parcă nu se simțea cu nimic implicată. - Gwen nu-ți va ierta asta niciodată. Niciodată! Preț de o secundă, Lucas simți că stăpînirea de sine a acelui monstru de răceală avea o fisură și că argumentul Mariei nimerise În plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brusc fără ca cineva să fi putut spune dacă răsărea din cer sau din mare, atît de tare se confundau cerul și marea la ceasul acela privilegiat al zilei. Briza ușoară era Încărcată de mirosuri, de stropi smulși din valuri, de zări Îndepărtate, și doar țipătul pescărușilor, care treceau În zbor razant pe deasupra traulerului, tulbura tihna unei zile atît de pașnice. Eu, eu, eu, păreau ei să spună, la fel ca Marie cînd era fetiță și tropăia de nerăbdare sîcÎindu-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui Ryan, copiii noștri vor fi supergrozavi. - Ce? Ce tot spui? - Prostii. Acum mai rămîne să-i și facem. O luă În brațe și o sărută Îndelung, pasional. Indecent, gîndiră cei cîțiva martori care Întoarseră capul. Lands’en dispărea În zare. Pe situl de la Ty Kern, Încă pustiu, razele soarelui izbiră orizontal frontonul menhirilor. Iar pe unul dintre ei, cel care purta semnul soarelui, picături de sînge Începură să picure, apoi să curgă Încet peste granit. Termen englez desemnînd căpitanul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
grăsană cu părul cărunt, cu ochelari groși, cu un ten cumplit de pământiu, fornăia zgomotos. Puțea a vin; și nu era decât zece și jumătate. Pentru a saluta prezența noastră comună, Începu animatoarea, pentru a saluta Pământul și cele cinci zări, vom Începe atelierul cu o mișcare de hatha-yoga numită salutul soarelui.” Urmă descrierea unei poziții de neînțeles; bețivanca de alături emise un prim râgâit. — Ești obosită, Jacqueline..., comentă yogina; renunță la exercițiu, dacă nu-ți vine. Întinde-te, o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
relația cu ei. Sunt corecți, politicoși, dar mă consideră un ins cam bizar, cu care nu se poate discuta cu-adevărat. Soarele se degajă În Întregime, formând un cerc de un alb perfect; lacul Întreg apăru, scăldat În lumină. În zare, culmile munților Twelve Bens formau o succesiune de griuri din ce În ce mai pale, ca straturile de culoare dintr-un vis. Rămaseră tăcuți. La intrarea În Galway, Walcott vorbi din nou: — Am rămas ateu, dar pot Înțelege de ce oamenii sunt catolici aici. Ținutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-i în pace ! intervine Eddie, pornind motorul. Hai să terminăm odată cu tâmpenia asta. — Eddie Geiger ! se rățoiește Trish, răsucindu-se în scaun. Vorbești despre petrecerea surorii mele ! Îți dai seama... Eddie ambalează motorul, acoperindu-i vocea și Porsche-ul dispare în zare, ridicând pietrișul în urma lui și lăsându-mă singură în soarele tăcut și arzător. Așa. Deci... am rămas doar eu și Nathaniel. Singuri-singurei. Până la ora opt diseară. Cam ăsta e în mare scenariul. Ceva începe să zvâcnească înăuntrul meu. Ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
meu. În cele din urmă, mă desprind cu greu și ridic privirea spre el, ștergându-mă la ochi. — Și acum ? Se uită în jos peste pod și-i urmăresc privirea. Spre ambele direcții pornesc șine de tren, până departe în zare. Încotro ? Mă uit în lungul șinei nesfârșite, închizând ușor ochii în bătaia soarelui. Am douăzeci și nouă de ani. Pot să mă duc oriunde. Să fac orice. Să fiu orice doresc. — Nu-i nici o grabă, spun într-un final. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
știam că are multe de zis. Dar el, blestematul, totdeauna tăcea mâlc după aceea, așa, ca să mă zădărească. La fel mă zădărî și În ziua aceea, căci luă un fir de iarbă și se apucă să-l muște, privind În zare. Dar, până și asta era frumos. Era cald și se pornise un vânt molcom. Părul lui Moru, rar, cenușiu și lung, flutura ușor și știu, of, of, cât de bine știu că odată, cândva, niște oameni vor pune un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]