65,481 matches
-
deodată tulburată de vocea lui Vintilă ce ne acuza că i-am furat culorile. Fără a ne vorbi unul cu altul, atât eu cât și Gusti i-am oferit pe loc tuburile din trusele noastre personale aduse de fiecare de acasă. Nici unul din noi doi nu folosise pentru a realiza tablourile nimic de acolo în afară de pânza pe care ne-o pusese la dispoziție la începutul taberei. Discuția se aprinsese din nou, de data aceasta fiind pe un alt subiect, mai sensibil
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
făcându-mi bagajul. Imediat, ghicindu-mi gândul, au intrat în cameră Bobiță și Gusti încercând să mă oprească. Nu putem să mă mai opresc, mă săturasem de nervii pe care aproape zilnic mi-i crease, eram prea hotărât să plec acasă, la Iași. Coborând cu întreg bagajul și cu lucrarea de sculptură sub braț, mi-am luat rămas bun de la toți cei prezenți în cabană, ce mă așteptau cu toții în sala de mese. Îmbrățișându-i pe rând pe fiecare, simțeam din
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
admirând în liniște întreaga expoziție, amuzându-mă de ideile trăsnite ale colegilor, ce erau legate de tematica expoziției. Drumul de la Timișoara la Iași, nu știu cum a trecut pentru că din cauza oboselii pe care o acumulasem, dormisem aproape tot drumul. Ajuns în final acasă, după ce am despachetat tot bagajul, am așezat lucrarea ,,Căposul satului” pe măsuța din sufragerie, admirând-o. Îmi revenea în minte toată pățania din tabăra ce trecuse, dându-mi seama că toate în viață sunt legate între el, toate își au
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
cunoscuți, niște prieteni ori dușmani, despre care știe ce pot face. Din cauza acestei "universalități" științifice a fost singurul profesor care a suplinit diferite catedre de profiluri diferite: parazitologie, radiologie, semiologie medicală, istoria medicinii, fiziopatologie, patologie generală. Oriunde era "la el acasă" în patologie. "La el acasă", însă la propriu, a fost în modestul său cabinet de la subsolul clădirii, cu mobile vetuste și, mi se pare, desperecheate, cu cărți vechi și noi; aproape totdeauna cabinetul era împărțit cu un coleg, tovarăș de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
despre care știe ce pot face. Din cauza acestei "universalități" științifice a fost singurul profesor care a suplinit diferite catedre de profiluri diferite: parazitologie, radiologie, semiologie medicală, istoria medicinii, fiziopatologie, patologie generală. Oriunde era "la el acasă" în patologie. "La el acasă", însă la propriu, a fost în modestul său cabinet de la subsolul clădirii, cu mobile vetuste și, mi se pare, desperecheate, cu cărți vechi și noi; aproape totdeauna cabinetul era împărțit cu un coleg, tovarăș de meserie. Ușa era deschisă. Oricine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
separ ceea ce este vetust de ceea ce continuă să se mențină ca destin permanent al studentului medicinist. Mai seamănă colegul de odinioară, mâncând pe apucate, la cantine și bucătării improvizate sau la câte un birt care se chema "Ca la mama acasă", cu consumatorul blazat al pițelor (sic!) de astăzi? Nu știu care coardă trebuie să consoneze una cu alta între cele două persoane consacrate aceluiași ideal. Nici nu știu dacă se pune problema în acest fel... Rămân la însemnările bătrânului coleg, reproducând încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și un interesant vorbitor, excelent conferențiar în mai toate centrele din Moldova. Am fost fericit de mai multe ori, asistând la aceste întâlniri. Lumea îl aștepta ca pe cineva de acolo, ca pe un bun prieten și greu se ducea acasă. Nu știu de ce, acolo, în aceste mici orașe mi s-a părut că se simțea cel mai bine profesorul; era, acolo, printre prieteni; îi fascina mai ales cu o temă la care revenea anual, îmbogățind-o mereu, o temă care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
profesor a fost invitat pentru conferințe și seminarii în toate capitalele lumii. Este greu să depistezi un colț al lumii spitalicești sau universitare unde să nu fi făcut expuneri, conferințe, seminarii, ateliere de lucru. Nu a uitat nici nevoile de acasă. La Iași, Institutul de Igienă îl simțea prieten. Centrul de stomatologie, condus de prietenul său, prof. M. Rusu, a beneficiat de relația cu prof. Ungureanu, ca și Centrul Rockefeller de la Spitalul "Socola". O activitate atât de complexă nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
vor aminti de dânsul, care este un om greu de descris în cuvinte. Este mai ușor de descris prin ceea ce au fost "fapte", fapte simple, omenești. A fost de o generozitate neobișnuită, apostolicească: împărțea tot ceea ce avea: din frigider, de acasă, dispăreau alimente pe care doctorul, cu discreție, le ducea la câte un bolnav; de obicei sensul este invers, dar doctorul Dobrescu a fost, cum se spune azi, un nonconformist. Firește, multe altele vor fi rămas neștiute pentru că dreapta nu știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
simțea totuși, în atmosfera mizeră a orașului căzut la pământ. Coloane de ostași ruși hălăduiau, cântând aspru, nostalgic, în mână cu câte o pâine. Mai ales studenților din provincie le era greu; lungile chemări ale locomotivelor, la gară, ne ademeneau acasă, unde era "mai bine". Cursurile au început târziu, odată cu frigul, și ne-au dezamăgit. Erau niște prelegeri de chimie, pe care, însă, nu le auzeau decât rândul întâi de bănci. Eram prea mulți, ceilalți ne bucuram doar de căldura sălii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
țară, lucrează la aceeași clinică de chirurgie generală și începe o răbdătoare tentativă de a înființa și la Iași o secție de specialitate. Deși a fost chemat, în același domeniu, în Germania și America (cu remunerații incomparabile cu acelea de acasă), doctorul Costinescu a preferat să mu se rupă de soarta țării care intrase în război și participă ca medic ofițer la întreaga epopee pe frontul de luptă. Abia în 1946 se înființează o clinică O.R.L. la Iași, care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
târzii senator F.S.N., a refuzat orice sprijin, poate nu din rea voință, dar din frică, în orice caz, de autoritățile politice. Sorin s-a dus atunci, însoțit de o colegă a noastră și ea supusă persecuțiilor din aceleași mo tive, acasă la Vianu, care i-a primit și i-a ascultat, nerostind decât la urmă câteva vorbe care-i implicau și pe alții, nu doar pe cei doi: „Bieții copii, prin ce le e dat și lor azi să treacă.“ Apoi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ani mai târziu, într-o împrejurare pentru mine memorabilă. Despre ea vreau să depun aici mărturie. Eram, în 1960, tânăr redactor la Gazeta literară, când colega mea Andriana Fianu mi-a propus pe neașteptate, într-o după-amiază, s-o însoțesc acasă la Tudor Arghezi, de unde urma să luăm un text pe care poetul îl pregătise pentru revistă. De puțin timp, în urma unor neînțelegeri cu George Ivașcu, Arghezi se mutase din prima pagină a Contemporanului în prima pagină a Gazetei literare, spre
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
felul neinhibat de-a vorbi despre orice, în felul cum se îmbrăcau etc. Aduceau cu ei, chiar și fără să-și fi propus, chiar și fără să știe, astfel zicând, ceva din aerul libertății. Al acelei libertăți care la ei acasă le dădea dreptul să strige din răsputeri și în toată voia că nu aveau libertate. Fapt este că, după Festival, regimul nu s-a mai întors la rigiditățile dinainte, a devenit mai puțin temător de contacte, mai permisiv, în orice
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
se oferea să-mi facă cinste și tot el îmi cerea să-l împrumut ca să-mi facă cinste. Nu-mi cerea mult, ce-i drept, dar nici puțin, la urma urmei, pentru unul ca mine. Cu totul, la plecarea de acasă, primisem lei o sută, să-mi ajungă până ai mei vor putea să-mi mai trimită. Simțindu-mi frământarea, Valeriu Mocanu a socotit că era cazul să mai vină cu un argument în susținerea inițiativei sale: — Uite ce-i, prietenul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
1946. Miercuri era ziua în care sosea revista mea preferată la Brăila, și m-am prezentat ca de obicei la chioșcul de ziare să mi-o cumpăr. Mi s-a spus însă, vai, că nu mai apare. M-am întors acasă cu mâinile goale, nespus de abătut. Primisem o grea lovitură, care nu mi-a distrus totuși pasiunea pentru reviste. Ea de atunci datează, din vremurile când citeam cu mari delectări Universul copiilor. Profesorul Vicol În acest februarie, dacă nu murea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
aliat, adică sticle cu băuturi, ciocolată, conserve, medicamente, tot ce se putea găsi, de fapt, într-un iureș al devastării cum nu se mai văzuse vreodată. Am fost și eu de față la ce s-a întâmplat acolo, fugit de acasă (cine m-ar fi putut opri?) împreună cu prietenul meu de aceeași vârstă Wili (maică sa fiind nemțoaică, îl botezaseră Wilhelm, dar taică său era un Ionescu, astfel că prietenul meu cel mai vechi poartă curiosul și puțin obișnuitul nume Wilhelm
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
lor, nelipsiți de ambiții, vizau să creeze la Bârlad o școală, o cultură. De aici și interesul lor pentru școală, biserică dar și pentru bibliotecă, pentru înzestrarea lor, atrăgându-și alături persoanele filantropice, pe Stroe Belloescu, de pildă. La Vlahuță acasă, dar suntem siguri că și la Tutoveanu, după cum își amintea Voiculescu în primul caz, «se cina, se vorbea, se așezau temeliile viitorului, se punea la cale izbăvirea neamului, căci mai ales aceasta era preocuparea de căpetenie a maestrului... De aici
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Doamne, Doamne!”, că așa arăta el, cu fața trasă, acoperită de barba mare și albă, cu ochii ascunși în fundul orbitelor... Atitudinea lui de frondă nu-i va servi mai ales în procesul politic care i se va intenta în 1958... Acasă, treptat, din când în când, mai primea vizita apropiaților: Adrian Maniu, Sandu Tudor, Dinu și Cornelia Pillat, Camil Baltazar, Camil Petrescu, doctorul Radian, desenatorul Demian, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Alexandru Bădăuță, Ion Marin Sadoveanu. Împreună cu ei, prins în discuții, mai
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
de poet mai ales după moartea tatălui său, Ion Pillat, spune că Voiculescu, revenindu-și în atitudine, din nevoia de a se confrunta cu cititorii și critica lor a mers până acolo că duminica își lărgea cercul invitaților la el acasă. Convins de Ovidiu Papadima, până și G. Călinescu a acceptat să ia parte la lectura povestirilor lui Voiculescu, noua sa pasiune. — După ce a ascultat bucățile Sezon mort și Alcyon sau diavolul alb, spune Dinu Pillat (V. Voiculescu la epoca genezei
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
mai publice literatură, biografii invocă motive diverse, nu toate fundamentate. Credibilă rămâne părerea fiului său Radu care leagă totul de întâmplarea dureroasă din 1946 când tatăl său a fost scos, epurat de la Radio. Deși adresa de destituire i-a venit acasă abia în 1948, deci, după doi ani de la îndepărtarea din post, între timp măsurile de coerciție nu au întârziat. Mai întâi i s-a luat de acasă aparatul de radio de control care îl ajutase în profesie. Apoi, după mărturiile
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
a fost scos, epurat de la Radio. Deși adresa de destituire i-a venit acasă abia în 1948, deci, după doi ani de la îndepărtarea din post, între timp măsurile de coerciție nu au întârziat. Mai întâi i s-a luat de acasă aparatul de radio de control care îl ajutase în profesie. Apoi, după mărturiile colegului său de serviciu, Dr. Constantin Oproescu care răspundea de biblioteca sindicală de la Institutul Cantacuzino, în lista cu scriitorii care nu mai trebuia să figureze în bibliotecile
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
în apărare. Sperau la declarații, un gest de la scriitorii cu notorietate care să-și salveze confratele. Cineva și-a adus aminte că atunci când Baruțu a fost arestat pentru tipografia clandestină și tipărea de manifeste anticomuniste Arghezi a venit la ei acasă în strada Staicovici și cu lacrimi în ochi sa sfătuit cu doctorul... Hai, deci la Arghezi!, a zis familia și a pornit întracolo. S-a vorbit cu Mitzura, că Arghezi era...la Sinaia. S-a arătat mișcată, a și plâns
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
zidul gării, iar la sosirea trenului alți oameni l-au urcat, l-au băgat în prima cabină a vagonului de dormit, mai aproape de toaletă, poate să aibă nevoie de ea. După o noapte de călătorie cu trenul, V. Voiculescu era acasă, în strada Dr. Staicovici nr. 34, București. „La ieșirea din închisoare, spune Gabriela, tata era îmbrăcat cu un pulover cârpit cu niște petice de pătură și în picioare avea un fel de burlane de lână. Când l-am întrebat ce
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Când l-am întrebat ce erau lucrurile acelea, mi-a răspuns: „A, săracii băieți, au scos sârme de la pat, au adunat ce au mai găsit prin curte, și-au deșirat puloverele lor și mi-au făcut mie haine și încălțări”. Acasă, toți l-au așteptat, că într-o scenă de film. După patru ani de detenție era nerăbdător să se revadă cu cărțile, prietenele sale. A și pus întrebarea: „Unde e biblioteca mea ?” Când a aflat că în biroul lui fuseseră
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]