64,222 matches
-
presiunea evenimentelor și trebuia să demonstreze că era un dezertor de prim rang, care avea o mare valoare, așa că a fabricat evenimente și dovezi. Mulți istorici militari sunt sceptici în ceea ce privește valoarea științifică a lucrărilor lui Suvorov. Un autor care sprijină teoria lui Suvorov este Mihail Meltiuhov în cartea sa “Șansa pierdută a lui Stalin” . Cea mai mare parte a materialului documentar al lui Meltiuhov provine din diferite arhive de stat rusești.( Pentru recenzia cărții vezi ). Printre criticii cei mai importanți ai
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
de toate gradele după epurările armatei din 1938 și moralul redus. Deși Suvorov a încercat să atace și aceste puncte în cărțile care le-a publicat mai apoi, toate disputele au rămas nerezolvate. Un exemplu al argumentelor lui Suvorov în favoarea teoriei intențiilor agresive ale lui Stalin, a fost dezvoltarea avionului KT/A-40 Antonov "tancul zburător". Criticii afirmă că cea mai mare parte a acestor dovezi nu sunt concludente, sau pot fi explicate în alți termeni decât cei sugerați de Suvorov
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
rețeaua de autostrăzi germane (Autobahns). De fapt, acest proiect își avea originea în SUA, iar producția de tancuri BT a început în Uniunea Sovietică în 1931, când în Germania nu existau autostrăzi, iar URSS și Germania nu aveau frontieră comună. Teoriile lui Suvorov coincid cu unele declarații ale fostului prim-ministru al Estoniei, Mart Laar. Pe 20 august 2004, el a publicat un articol în Wall Street Journal intitulat "When Will Russia Say 'Sorry'? - Când va spune Rusia ' Îmi pare rău
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
critică a poziției lui Suvorov se referă la afirmația că nu ar fi nici o dovadă că Stalin l-ar fi încurajat pe Hitler vreodată să declanșeze al doilea război mondial. În articolele sale politice, Stalin s-a opus tot timpul teoriei troțkiste despre revoluția permanentă, aplicarea căreia presupunea război la nivel mondial și ocuparea altor țări, (deoarece practica a arătat că războiul, devastarea totală, poate crea condiții revoluționare care nu ar fi posibil de atins pe calea evoluției normale). Stalin a
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
insistat în schimb pe politica socialismului într-o singură țară, care promova separarea și dezvoltarea paralelă a socialismului într-o anume țară, în timp ce ar fi așteptat ca revoluții cu două stadii de dezvoltare să conducă și alte țări către socialism. Teoriile obișnuite afirmă că Stalin ar fi pregătit armata sovietică de război pentru ca ar fi presimțit că trebuie să elibereze Europa de fascism, iar pactul Molotov-Ribbentrop nu a fost nimic altceva decât o cale de a suspenda temporar războiul cu Germania
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
le dezvăluie. Totuși, argumentul lui Suvorov este acela că sistemul comunist pretindea în mod natural atât afirmarea în exterior a intențiilor pașnice cât și imperativul secret, dar obligatoriu pe termen lung, al transformării statelor capitaliste în state comuniste. Conform acestei teorii, este irelevant dacă Hitler ar fi atacat sau nu Uniunea Sovietică, simpla existență a unor state capitaliste era o justificare suficientă pentru agresiunea sovietică. Suvorov dă exemplul atitudinii sovietice fața de România: deși regimul lui Ceaușescu a menținut o atitudine
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
criticul Titu Maiorescu, cel care a lăsat un jurnal impresionant care se întinde de la vârsta de 15 ani până la 72 de ani. Al doilea moment fast a fost perioada anilor '30 a secolului XX cînd, în mare parte sub influența teoriilor lui André Gide, intelectualii, scriitorii sau filozofii români au început să țină jurnale. Din această perioadă datează jurnalele lui Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Octav Șuluțiu, Jeni Acterian, Arșavir Acterian, Petru Comarnescu, Alice Voinescu, Petre Pandrea, etc. Un capitol aparte ar
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
termen ce desemna, inițial, o școală de psihologie din secolul al XX-lea, care a furnizat fundamentele studiului modern al percepției și care a fost preluat și de studiile literare. Preceptele gestaltismului, formulate ca o reacție împotriva orientării atomizate din teoriile ce i-au precedat, subliniază faptul că întregul este întotdeauna mai mare decît părțile din care este alcătuit și că atributele acestuia nu sînt deductibile din analiza părților, luate separat. ul a debutat la sfîrșitul secolului al XIX-lea în
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
Kurt Koffka; cei trei care vor forma nucleul școlii G. în următoarele decenii. Primele cercetări vizau aria percepției, în mod particular a organizării percepției vizuale, clarificată cu ajutorul unui fenomen al iluziei. O iluzie perceptuală, care a furnizat un mare ajutor teoriei gestaltismului, a fost așa numitul fenomen phi, o iluzie a mișcării aparente, botezat astfel după ce a fost descris în 1912 de Wertheimer. Fenomenul phi este o iluzie vizuală în care obiecte statice înfățișate în succesiune rapidă par că se mișcă
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
Mai curînd, organizarea neuronală, ca și experiența perceptuală prind viață imediat ca un cîmp integral, dar care conține totuși părți diferențiate. În studiile mai tîrzii acest principiu a fost formulat sub denumirea de legea Prägnanz: Deși s-a intenționat ca teoria gestaltismului să aibă aplicabilitate generală, datele ei au fost deduse exclusiv din observații efectuate asupra percepției. În mod convențional, ne referim la ele sub denumirea de principii gestaltiste ale organizării perceptuale. Tema cea mai importantă a acestei teorii este că
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
intenționat ca teoria gestaltismului să aibă aplicabilitate generală, datele ei au fost deduse exclusiv din observații efectuate asupra percepției. În mod convențional, ne referim la ele sub denumirea de principii gestaltiste ale organizării perceptuale. Tema cea mai importantă a acestei teorii este că stimularea este percepută în termeni organizați sau configuraționali. Patternul precede elementele sale componente și structura are proprietăți ce nu sînt moștenite de la acestea. Cineva care nu poate percepe puncte, poate în schimb zări ușor o linie punctată. Această
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
trăsături ale unei configurații bune sînt menționate, între acestea figurînd simplitatea, stabilitatea, regularitatea, simetria, continuitatea, și unitatea. Ce se întîmplă cînd aceste proprietăți ale figurilor intră în conflict, putem însă defini doar într-un mod empiric. Elaborările ulterioare ale noilor teorii s-au întins pe cîteva decenii. Wertheimer, Köhler, Koffka, și urmașii lor au extins metoda G. în alte arii ale percepției, rezolvării de probleme, învățării, și gîndirii. Principiile G. au fost ulterior aplicate motivației, psihologiei sociale, și personalității de Kurt
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
G. poate fi folosit pentru a clarifica anumite concepte din etică, din domeniul comportamentului politic sau a naturii adevărului. Tradiția gestaltismului a continuat prin intermediul investigațiilor perceptuale efectuate în SUA de cercetători ca Rudolf Arnheim și Hans Wallach. În estetică și teoria literară gestaltismul a avut un impact deosebit în secolul al XX-lea. Influența gestaltismului e vizibilă în tratatul de estetică vizuală cum ar fi "Arta și percepția vizuală" (1954), a lui Rudolf Arnheim care explorează semnificația gestaltismului ca principiu de
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
vizuală" (1954), a lui Rudolf Arnheim care explorează semnificația gestaltismului ca principiu de bază pentru felul în care noi înțelegem un tablou. Cu toate că accentul pus pe cercetarea bunului gestaltism, nu putem spune că aceasta a vizat toate aspectele problemei. Pentru că teoriile și observațiile gestaltismului care au dat rezultate extraordinare cînd au fost aplicate muzicii și picturii, pot fi aplicate în cîmpul literaturii cu rezultate artificiale și deloc semnificative. Mai mult, este imposibil fie să subsumezi toate trăsăturile formale ale muzicii și
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
lor. O idee recurentă este cea potrivit căreia trăsătura operativă ce determină percepția noastră a formei este “structura”, formula ascunsă, potrivit căreia este construită opera de artă. Această idée a avut o influență considerabilă în două cîmpuri de cercetare diferite, teoria muzicii și critica literară, prima prin intermediul teoreticianului musical austriacul Heinrich Schenker, cea de-a doua prin eforturile formaliștilor ruși și a lingviștilor structuraliști din Praga și, apoi, Paris. Schenker afirma în tratatul său de armonie muzicală "Harmonielehre" (1906-35) că forma
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
similare a unităților literare, adesea descrise în mod tendențios drept coduri dar mai bine înțelese drept teme. Aceste unități sînt în mod succesiv variate și transpuse în moduri care transformă opera într-o derivație logică a părților sale. Împotriva acestor teorii s-a adus argumentul că analiza structurală n-a reușit în nici un caz să intre în contact cu sursa reală a unității artistice. Această unitate zace în interiorul experienței estetice în sine și nu poate fi înțeleasă drept o trăsătură structurală
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
în sine și nu poate fi înțeleasă drept o trăsătură structurală a operei de artă. Estetica structuralistă a primit critici severe, nu doar pentru pedanteria sa ci și pentru eșecul de a intra în contact cu opera de artă. Aceste teorii au suferit, la sfîrșitul secolului al XX-lea, o nouă metamorfoză, ele au fost absorbite în curentul mai larg al criticii literare cunoscut sub titulatura teoriei reader’s response, în vogă în universitățile americane începînd cu anii 70. Nici intelectualii
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
ci și pentru eșecul de a intra în contact cu opera de artă. Aceste teorii au suferit, la sfîrșitul secolului al XX-lea, o nouă metamorfoză, ele au fost absorbite în curentul mai larg al criticii literare cunoscut sub titulatura teoriei reader’s response, în vogă în universitățile americane începînd cu anii 70. Nici intelectualii români n-au fost departe de asemenea cercetări. În eseul său "Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici" publicat în volumul Teze și antiteze, Camil Petrescu invoca
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
a fost autorul unui număr impresionant de studii știinfice și a contribuit la organizarea și completarea fondurilor etnogarfice ale multor muzee din România. A fost unul dintre sociologii considerați incomozi, a căror operă a fost subestimată în perioada regimului comunist. Teoria sa despre "fluxurile și refluxurile etnice" este apreciată de specialiști ca fiind o viziune etnopolitică "înalt reprezentativă", alături de cea a lui Simion Mehedinți, de exemplu (Bădescu, Ilie, Dungaciu, Dan, "Ion Chelcea". În I. Bădescu și M. Ungheanu (coord.). "Enciclopedia valorilor
Ion Chelcea () [Corola-website/Science/300779_a_302108]
-
de efecte de fondu, degradeuri și camaieuri, însă precizia detaliilor este redusă. Pe o hârtie de calitate pigmentul rămâne pe suprafața hârtiei și, în zona umedă difuzează, formând aureole cu un contur mai opac. Tehnica necesită o bună înțelegere a teoriei culorilor și a efectelor amestecului lor și a interacțiunii cu hârtia. Trebuie ținut cont și de faptul că prin uscare culorile pierd puțin din intensitate. În tehnica "ud pe uscat" () culoarea se aplică în tușe umede pe hârtia uscată. Se
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
sunt frumoase, iar cele roșcovane ale iranienilor, grecilor sau turcilor din jurul lor urâte, nu este o manifestare de rasism, ci o expresie locală și temporal determinată a gusturilor lor. Cauza unei gândiri rasiste, este diferită. Rasismul modern se bazează pe teorii care își au originea în ideologiile din secolul al XVIII-lea, perioada apariției unei gândiri noi, unui curent de emancipare și a unei reacții de neacceptare acestui curent nou, prin căutarea păstrării sistemului vechi și rigid. Filozofi și teoreticieni ai
Rasism () [Corola-website/Science/300838_a_302167]
-
să explice în mod științific diferențele de rasă. Acești gânditori ai vremii iau în considerare nu numai caracteristicile biologice (corporale) diferite ale raselor ci și mentalitatea și caracterul indivizilor unei rase. Mai târziu dezvoltarea biologiei și geneticii ca urmare a teoriei evoluționiste a lui Charles Darwin creează anumite puncte de sprijin pentru teoriile rasiste. În anul 1995 UNESCO prin Declarația de la Schlaining presupune că teoriile rasiste consideră că sunt nu numai diferențe genetice, dar și diferențe sociologice între rase. Prin studii
Rasism () [Corola-website/Science/300838_a_302167]
-
iau în considerare nu numai caracteristicile biologice (corporale) diferite ale raselor ci și mentalitatea și caracterul indivizilor unei rase. Mai târziu dezvoltarea biologiei și geneticii ca urmare a teoriei evoluționiste a lui Charles Darwin creează anumite puncte de sprijin pentru teoriile rasiste. În anul 1995 UNESCO prin Declarația de la Schlaining presupune că teoriile rasiste consideră că sunt nu numai diferențe genetice, dar și diferențe sociologice între rase. Prin studii științifice s-a determinat că diferența de culoare a pielii sau fizionomie
Rasism () [Corola-website/Science/300838_a_302167]
-
și mentalitatea și caracterul indivizilor unei rase. Mai târziu dezvoltarea biologiei și geneticii ca urmare a teoriei evoluționiste a lui Charles Darwin creează anumite puncte de sprijin pentru teoriile rasiste. În anul 1995 UNESCO prin Declarația de la Schlaining presupune că teoriile rasiste consideră că sunt nu numai diferențe genetice, dar și diferențe sociologice între rase. Prin studii științifice s-a determinat că diferența de culoare a pielii sau fizionomie nu oferă nici un indiciu pentru a putea stabili diferențe calitative dintre rase
Rasism () [Corola-website/Science/300838_a_302167]
-
implicarea în comportamente sexuale riscante. Frable, Wortman și Joseph au arătat că importanța pe care persoanele gay o acordă stigmatizării sociale a propriului grup este asociată cu o stimă de sine mai scăzută. Drept cauze ale homofobiei au fost propuse teoria conform căreia indivizii sunt homofobi pentru a se asigura că ei sunt normali și morali sau cea conform căreia homofobia este o formă de sexism, o reacție împotriva feminității la bărbați și a masculinității la femei. Oamenii de știință din
Homofobie () [Corola-website/Science/300839_a_302168]