7,108 matches
-
cum să ne facă cinste și se pare că acum a ajuns la o concluzie), ca să-i dea voie să-și facă de cap la servici. În nici un caz. - Să sun la chinezi sau la pizzerie? m-a întrebat în șoaptă. De ce mă întrebi pe mine, i-am zis, întreabă-i pe toți, ideea e, a răspuns el, că nu pot să cheltui mai mult de un milion, și sunt stânjenit de lucrul ăsta, pe care aș vrea să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să cânte dimineața. Negruțiu ăsta e un nesimțit. Un ne-sim-țit. M-am ridicat și m-am apropiat. Grădina ne îmbrăca parcă în verdeața ei. Mi-am coborât glasul ca să-l aduc la nivelul bunică-mii. Îi plăcea să vorbească în șoaptă, mai ales când se referea la Negruțiu. Nu voia să-și strice relațiile cu el, și era în stare ba să-l înjure, ba să-i zâmbească - dacă-l vedea apărând la fereastră. Însă Mama Mare nu înjura niciodată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pentru a le readuce la o stare normală, dar sunt sigur că n-ar fi dus la nici un rezultat. M-am așezat pe un fotoliu, mi-am dat jos ochelarii și mi-am frecat fața cu palma. Fetele vorbeau în șoaptă. Am rămas așa o vreme. - Mihai! m-a strigat Z. Y era în picioare, rezemată de perete. Probabil asta era poziția ei favorită. X și Z stăteau întinse pe canapea, urmărind televizorul. Își puseseră sub capete o pernă mare. Z
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scaun sacul de voiaj, tatăl Elenei luă notă de dezordinea din casă, de fetele care sforăiau și de cele două sticle de șampanie desfăcute. Nici un mușchi nu tresări pe fața lui. Se uită la nevastă-sa și-i spuse în șoaptă: - Le acopăr eu. Tu culcă-l pe ăsta mic. Elena și Ioana dispărură sub pături. În scurtă vreme, Filip, gata de culcare, într-o pijama albastră, se smiorcăia: - Vreau să dorm în sufragerie, vreau să dorm acolo... Protestele mamei erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Ștefan Leurdiș și ambasadorul brazilian Luis Jiquel îi zâmbeau. — Ai văzut că a venit și Paltonaru? îl întrebă Leurdiș. Am văzut, încuviință Calomfir aplecându-se. Excelență... Ambasadorul avea mâinile moi și mari ca niște perne. Se ridică și rosti în șoaptă câteva vorbe de complezență. Calomfir, cu bărbia în piept și ochii închiși, îi mulțumi în portugheză. Apoi se așeză în mijloc. Oamenii își încetară foiala de cum îl văzură că ia loc. În liniștea care se făcu se declanșară câteva reportofoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că, în urmă cu două ore, ambasada Braziliei primise un apel anonim anunțând că un atentat terorist e pe cale să aibă loc. Spectatorii remarcară doar micul fir negru din ureche și sacoul puțin umflat în dreptul pieptului, către care Jiquel adresase șoapte în timpul discursului lui Leurdiș. Ochii săi cu pleoape groase se mișcau în toate părțile. Pielea metisă îi asuda abundent, iar hârtia din care citea se rupse în două locuri datorită unui tremur nervos al încheieturilor. Termină după cinci minute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
compozitor, un tip serios, cu breton gros și ochelari mari, de bogdaproste 2. Nu l-am auzit să scoată vreun cuvânt cât timp am lucrat la producția piesei. Cu excepția compozitorului, toți ceilalți îi vorbeau lui Melanie Marsh respectuos, aproape în șoaptă, ca și cum ar fi fost postulanții, iar ea maica stareță. Își avea chiar propriul acolit. Un puștiulică, care se maimuțărea pentru a-și ascunde vârsta, afișând un aer solemn, exagerat chiar și în cazul în care idolul său ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sprijinită de perete, acolo unde ar fi trebuit să stea publicul, încuviința din cap. Matthew, așezat la o masă cu picioare în formă de capră pe care se găsea un vraf de hârtii și multe exemplare din scenariu, discuta în șoaptă cu Steve, directorul de scenă, și cu un asistent al acestuia. Eram impresionată; Hazel era nemaipomenită, cum mă așteptam, iar Demetru, care fusese cam neconvingător, se dezlănțuise acum cu toată forța. Hazel îl făcea să se ridice la nivelul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
uita la lucrările ei și vedea că sunt bune. Sunt al dracu’ de mișto, zise Bez încet. Până atunci vorbisem pe un ton aproape normal; întotdeauna mă uimea cât de mult zgomot se putea face în spatele scenei. Îmi vorbise în șoaptă mai degrabă în chip de compliment față de mine, decât din necesitate. Nu mă puteam abține să nu zâmbesc. Era ultima scenă. Hugo, în postură de Oberon, își spunea penultimul monolog. — Ei, e foarte bun, zise Bez, aprobator. O plăcere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
văd mobilele atârnate în aer; și pe măsură ce lumina se micșoră și începu să se ridice cortina, mi-am dat seama că închisesem ochii, lucru ușor ridicol. În jurul meu auzeam oameni care-și trăgeau sufletul, după care începeau să comenteze în șoaptă, la urechea vecinului. Am deschis din nou ochii, precaută, și chiar și eu mi-am ținut respirația o secundă. Janey mă luase de mână și mă strângea tare. — Te bucuri că ai făcut-o până la urmă, nu? îmi murmură ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fi fost lucrul cel mai firesc și mai logic din lume. Simți că, pentru prima dată după mulți ani, sângele îi năvălea în obraz, fără să-l poată stăpâni, și înțelese că tocmai se înroșise. — E absurd! comentă el în șoaptă. Ridicol și absurd... Zgomotul încetă, dar femeia rămânea în aceeași poziție. „Își poate petrece viața în felul ăsta, gândi el. Începe să mă enerveze...“ — Vrei să mănânci? o întrebă cu voce tare și, când ea își ridică ochii și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Prea tânăr ca să moară, spuse el. — Prea tânăr, admise José Correcaminos. O porniră la drum, deschizându-și calea prin desișuri și întuneric, zgâriindu-și mâinile în spini și în ramuri, împiedicându-se de rădăcini și de trunchiuri, mormăind înjurături în șoaptă. O jumătate de oră mai târziu ajunseră în luminiș și fură uimiți să constate că nu era lumină în tabără. Nici un zgomot, nici o umbră care să se miște, nici o țigară prost ascunsă. Încercă să și-i imagineze și aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În apă multă vreme, Ettore. Dar sunt convins că tu-mi poți spune mai precis cât. Acceptând complimentele doar ca pe un lucru care face parte din Îndatoririle sale, Rizzardi Își Întoarse toată atenția spre cadavru. Aplecându-se deasupra lui, șoaptele mulțimii deveniră și mai șuierătoare. Le ignoră, Își așeză geanta cu grijă Într-un loc uscat lângă cadavru și se Înclină deasupra acestuia. Brunetti se Întoarse pe călcâie și merse la oamenii care stăteau În ceea ce devenise acum primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
când venea aici la cazinou În fiecare an, era Întotdeauna surprins să găsească atmosfera undeva Între aceea a unui muzeu de artă și, mai rău, o biserică. Puțini oameni zâmbeau, vocile nu erau niciodată ridicate mai mult de nivelul unei șoapte și nimeni nu părea vreodată să se distreze. În toiul acestei solemnități, Îi era dor de strigătele sincere de victorie sau Înfrângere, țipetele sălbatice de bucurie care Însoțeau schimbările de noroc. Nici urmă de așa ceva aici, chiar așa. Bărbați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un Făt-Frumos Luminos. Ziua întreagă, Într-o caleașcă de foc, pe boltă, aleargă. Seara, e obosit tare Și coboară încet la culcare. Peste paletele-ntinse Visul se lasă Și Soarele nu știe că îl caută Luna - fată frumoasă. Ș Șapte șoapte și-un șoptit, De cu zori, s-au întâlnit. Șoaptele șoptesc în lege. Dar șoptitul nu-nțelege. -Ce-ai, măi frate, ce te doare? Ori ești de urechi cam tare? (Că și cu-n șoptit în ciorbă Tot nu este vorba
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
pe boltă, aleargă. Seara, e obosit tare Și coboară încet la culcare. Peste paletele-ntinse Visul se lasă Și Soarele nu știe că îl caută Luna - fată frumoasă. Ș Șapte șoapte și-un șoptit, De cu zori, s-au întâlnit. Șoaptele șoptesc în lege. Dar șoptitul nu-nțelege. -Ce-ai, măi frate, ce te doare? Ori ești de urechi cam tare? (Că și cu-n șoptit în ciorbă Tot nu este vorba - vorbă). Nu vezi că se face noapte? Dă-le mâțelor
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
în lege. Dar șoptitul nu-nțelege. -Ce-ai, măi frate, ce te doare? Ori ești de urechi cam tare? (Că și cu-n șoptit în ciorbă Tot nu este vorba - vorbă). Nu vezi că se face noapte? Dă-le mâțelor de șoapte! T Toc-toc-toc! În orice loc. Toacă toată ziua tare O ciocănitoare - vrăjitoare. Toacă fân? Toacă mărar? Când mai des... Și când mai rar... De ascultă, e cu-n scop: Are dânsa stetoscop. Și consultă fără stop Păr cu nuc și
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
au continuat să-i fixeze pe cei ai lui Hugo într-un fel foarte atrăgător. — Mă întrebam... oare ar trebui să-l cumpărăm? Vreau să spun: e un chilipir? Dacă ați fi în locul nostru..., vocea i se transformase într-o șoaptă, ...dumneavoastră l-ați cumpăra? Hugo și-a dres glasul. Dumnezeule! Detesta întrebările de genul ăsta! Era însă limpede ce trebuia să facă. Să-și facă datoria de profesionist. Să le spună că mormanul ăla de lemne nu numai că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
locuiește aici, nu la Londra. Asta e casa lui. Ei, în curând n-o să mai fie, i-a răspuns Amanda fără nici o grijă. Așa că ai face bine să începi să te obișnuiești cu ideea asta. Vocea lui Hugo ajunsese o șoaptă. — Vrei să spui c-o să ceri custodia? Dar nu poți să faci asta. Nu știi nimic despre Theo. —Eu știu ce e mai bine. Hugo s-a încruntat. — Cum adică, tu știi ce e mai bine? Știu ce e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Femeia se uita la el șocată. — Nu mi-am dat seama... s-a bâlbâit ea. Adică era limpede că existau niște situații de autoiluzionare, dar... —Autoiluzionare? a scuipat Hugo. Așa le numesc psihologii? Îmi pare rău, a spus Laura în șoaptă. Ochii ei umezi fixau podeaua. Hugo a aruncat o privire nerăbdătoare către ușa psihologului, care continua să rămână închisă. Abia aștepta începerea ședinței. Nu pentru că, până în acel moment, consilierul i-ar fi spus ceva deosebit de folositor, ci pentru că voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de toamnă târzie. Octombrie era pe sfârșite... Vântul toamnei sufla rece, frunzele copacilor cădeau pe aleile cimitirului fluturând leneș, într-un cântec abia șoptit, neauzit... In cimitir vântul mângâia ierburile și frunzele copacilor înalți, care cu foșnetul lor cânta în șoaptă povestea celor adormiți de aici. Păsări care zboară și cântă prin copaci, flori firave tremurânde la adierea vântului, fluturi mângâindu-le... gâze căutându-și neobosite floarea favorită... Viața pulsează aici, cu zgomot măsurat, ținând tovărășie celor morți. Acolo, sub piatră
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
că tot ce fac, e în zadar!.. zise el înnăbușindu-și cu pumnii un strigăt în piept. Spune-mi, Doamne, ce să fac?!.. Apoi, în genunchi aplecat peste mormânt, parcă ar fi vrut să-l ieie în brațe, a vorbit în șoaptă, ceva, cu Vasilica dar, ce și-au spus, nimeni n-a știut. In împrejurul lui, parcă fâlfâiau aripi grele nevăzute, strivindu-i sufletul, îngropându-i toate dorințele și visele. Tăcerea și liniștea din jur îi coborâ în suflet, grea ca
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
numeroși decât românii. De aceea Îl voi Îndemna pe suveran nu numai să renunțe la acestă mică provincie, care nu ni se cuvine, dar și să procedeze, simultan, la schimb de populații. Ultimele vorbe ale ilustrului nostru oaspete, adresate În șoaptă tatălui meu, au fost acestea: Așa că, domnule Sterică, pregătește-te sufletește pentru că, În curând, vă veți muta toți românii din Cadrilater pe alte meleaguri românești. Însă ai grijă să nu sufli nimănui nicio vorbă din toate câte ți-am spus
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Împreună tocmai acum, când era atât de liniște afară și puteam să mă bucur de zăpada neatinsă. El a fost bun cu mine - nu m-a atins și nu m-a privit, ci doar a terminat de spus povestea, În șoaptă, apoi m-a mângâiat pe păr și mi-a dat urechea să mă joc. Încet-Încet am mai uitat de obida pe care mi-o pricinuise telefonul cu venirea lui neașteptată și am deschis ochii, am văzut o aluniță, apoi urechea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Este Kórösi Csoma Sándor, a spus el cu reverență În glas. Am așteptat să continue, dar n-a mai adăugat nimic. — Și de ce se află portretul lui aici ? — Este autorul primului dicționar tibetan- englez din lume, spuse el aproape În șoaptă, ca și cum i-ar fi fost jenă de ignoranța Șaman 29 mea și n-ar fi vrut să-l audă nimeni răspunzând la o Întrebare atât de elementară. A trăit la sfârșitul secolului al XViii-lea. A murit În 1842 de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]