7,946 matches
-
La munte este mai bine. Aerul nu este fierbinte, diminețile sunt extrem de plăcute, răcoroase, iar vegetația oxigenează întreaga atmosferă. Îmi va fi mie greu... Cum să văd munții aceia frumoși din care s-a hrănit iubirea mea și să nu țip de durere acum? Cum să văd străzile pe care neam plimbat la Sinaia și la Bușteni? NU! Asta nu se va întâmpla. Nu voi reuși să suport... Voi căuta să obțin bilete în alte zone muntoase... Mai la nord, mai
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
doctore? O mamă este fericită să poată face acest sacrificiu din dragoste pentru propriul copil... Dacă mi se spunea de acum trei ani, o făceam de atunci... Grupa sanguină este aceeași. Suntem compatibili, cum se spune. - Nu, mamă! aproape că țipă Iustin, ridicându-se violent de pe scaun. Nu vreau să aud de așa ceva! Nu mă bucură vestea aceasta, doctore... Îmi pare rău. Știu că îmi dorești doar binele, dar nu pot accepta în ruptul capului... - Stați puțin, vă rog! se ridică
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
nu am trecut bine de un grup de case că am și remarcat agită(ie pe strad(. Un b(rbat ofi(er la poli(ia din Wesley, dup( cum am (n(eles mai tîrziu trăgea după el o femeie care țipă și lovea cu mîinile. Mici grupuri se formară la cele patru col(uri ale intersec(iei (i priveau. M-am apropiat de doi b(rba(i (i am (ntrebat ce f(cuse aceast( femeie..." Imediat dup( acest debut al conversa
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
cu doi cai frumoși! Este foarte chic! Dacă n-ar veni Pascalopol, ne-am plictisi grozav, fiindcă papa e cam ursuz și nu-l prinzi pe-acasă. Tu nu te plictisești niciodată? Eu, da! oftă Otilia. Câteodată îmi vine sa țip, și atuncea mă răzbun pe pian. Știi că m-am înscris la Conservator, dar nu sunt încă bine hotărâtă. Aș fi vrut sa urmez mai degrabă clasa de dramă. Dramă! Sa fiu actriță, să am admiratori. Mi-au spus însă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că nu prea am glas sonor. Tu ce zici? Otilia se ridică în picioare pe banca din chioșc și, întinzînd mâinile, declamă cavernos: Voi sunteți urmașii Romei, niște răi și niște fameni. De sus, zărise pe Marina în bucătărie. - Marino, țipă ea de departe, ai fier de călcat? - Este, este, confirmă femeia, morocănos.În curând, Otilia călca în fața lui Felix, pe care nu-l elibera deloc din captivitate, rochia de tul, fluierând acum fragmente de șansonete de Fragson. Terminând, își potrivi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
biciușca și strigă spre cer, cu un glas profund, pe care aerul îl hohoti: - Cine ești acolo? Hei! Calul fabulos se mișcă. Omul din depărtări scrută puțin originea glasului, apoi răspunse ca din fundul pămîntului: - Sunt eu, Pătru! - Sunt pepeni? țipă grozav Pascalopol. - Este, este! - Oameni ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de bulgari! - Să trimiți la curte o căruță de pepeni, ai înțeles? - 'Țeles... trăiți!... răspunse ecoul. Pascalopol dădu iar bici cailor, părăsind pe stânga roata și reapropiindu-se treptat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lăsat la ocol, că-s răi tare, tunedracu-n pielea lor. Nu trag deloc la jug! - Să-i trimiteți la iarmaroc, să-i vândă. Pascalopol dădea porunci liniștite, hotărâte, și Felix admiră ținuta lui de stăpân al câmpurilor și vitelor. Otilia țipă deodată, fiindcă un bivol, indus în eroare de rochia ei albă, își apropiase fălcile lungi și păroase, mirosind-o cu înclinarea de a o rumega. Pascalopol îl lovi cu biciușca peste bot și vita se trase înapoi năruindu-se peste
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce fân moale! Moșierul, nemaigăsind alt chip de a fi pe placul Otiliei, făcu semn lui Felix să se urce. - Vai, ce stoguri se văd pe cîmp! Ale cui sunt? - Ale mele sunt, zise Pascalopol, obidit. - Să mergem, să mergem! țipă Otilia și coborî numaidecât. Trăsura ieși din patrulaterul șurilor și o luă pe câmp, pe un drum indicat de roțile căruțelor. Între două linii paralele până la o distanță considerabilă și depărtate între ele cam cu o sută de metri, se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-o cu mulți. - Nu e adevărat, nu e adevărat! negă Felix aprins. Într-o zi însă, Titi, după o lungă ședere nemotivată în apropierea Otiliei, care citea, îndrăzni un gest oarecare de concupiscență, care irită pe fată. - Ești nebun, Titi, țipă ea, pleacă de aici! G. Călinescu Țipătul ei fu auzit indirect de Aglae, care se mânie foc, însă nu pe Titi, ci pe Otilia. Ea își vărsă toată ciuda față de moș Costache, fiind sigură că Otilia o auzea dintr-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căsătorit, Aglae nu vru să creadă și i se păru că Felix face o glumă. - Ce farse sunt astea? Așa faceți voi la Universitate? A trebuit să fie adus Titi de față, ca Aglae să creadă. În loc să se indigneze, să țipe la Titi, Aglae începu să plângă, să mângâie pe băiat, acompaniată în chip iritant de Aurica. - Dar cum ai putut să te lași tu, mamă, să-și bată jocescroaca de tine? Las' că merg eu la poliție, mă duc, la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Dacă dumneata ești bolnav și nu suferi lumea, nu trebuie s-o silești și pe ea să se călugărească. Titi se învineți la față și, reeditând furia subită a lui Simion, bătu cu pumnul în masă, înspumat la gură, și țipă ca un descreierat: - Să nu mă insultați, măgarilor, că vă spun la mama! Toți îl priviră în liniște ca pe un pacient în criză și lui Titi i se păru că Ana lasă buza-n jos într-un gest de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că un tânăr ar fugi de ea i se părea, de altfel, absurdă. Când Felix ieși în sală, însoțit de Georgeta, dădu ochii de un individ în vârstă, care zâmbea galeș, scoțîndu-și mănușile. Nu auzise nimeni când venise. - Oh, generalul! țipă Georgeta. - Oui, mon enfant, c'est justement ton general 1 Te miră? Am văzut lumină. Ce n'est pas de ma faute...2 Felix deveni alb la față, ceea ce generalul, mereu zâmbitor, observă numaidecât. Era un bătrân simpatic, cu mustăți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Am petrecut cu ea ceasuri divine, ne-am topit în beția sfântă a cărnii. Apoi am vrut să ne sinucidem amândoi. Ne-am închis în casă și-am dat drumul la gaz. Fata s-a speriat la sfârșit și a țipat, și atunci a venit o mătușă a ei cu vecinii și au spart ușa. - Și de ce ați vrut să vă sinucideți? - De ce am vrut să ne sinucidem? șopti tainic și grav Weissmann. Tu nu cunoști durerea cărnii, desperarea de a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mărite-se, dacănu, e bine și așa! - Perfect, zise Weissmann, va practica iubirea liberă, pentru plăcerea proprie. În afară de Georgeta, Felix și generalul, care pufniră de râs, ceilalți priviră uimiți la Weissmann. Olimpia îndeosebi îl contemplă ca pe un monstru. - Cum, țipă aproape Stănică, să ții fata nemăritată? E o crimă dublă împotriva vigoarei nației și a economiei. Cum, să stea fata sterilă, să piară nația românească, să scadă populația? Și cu averea ce faci? În definitiv, ea e numai un împrumut
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mă-sa umblă pe la bijuterii să vândă ceva. Atunci a desfăcut, cu un ac de cap îndoit, scrinul, unde știa că sunt brățările și a văzut că lipsesc. A fost scandal mare, să nu spui nimănui. Aurica a plâns, a țipat, soacră-mea a pălmuit-o că umblă la scrin, și celelalte. Acum s-au împăcat. Foarte bine. Cine știe ce învoială au făcut împreună?! Însă, eu acum vin să te-ntreb: frumos e asta? Dar Olimpia, ale cărei interese le prezint, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Tu? se adresă el doamnei bogate, care-i era verișoară. Cu ce dai? - Uite cu ce dau! și doamna scoase din săculeț o sticluțăca un bloc de cristal. - Ad-o-ncoace! comandă Stănică și, punând mâna pesticluță, o varsă pe haină. - Stănică, țipă doamna, ești nebun? Cu asta se dă numaipuțin. Stănică însă voia să se bucure o dată și bine de bețiile parfumului scump. - Ce vă pasă, zise el ironic, vă jucați cu banii. Mamaei de viață! Când oi da de filon, mă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
capabil să facă iute contrariul, tăcu din gură. Însă, amărât pentru Otilia, îi vorbi acesteia, aceasta spuse nepăsătoare în glumă lui Felix, Marina îi auzi pe când bodogănea prin preajma lor și astfel află în cele din urmă și Stănică. Numai Stănică țipă scandalizat, ca și când chestiunea l-ar fi privit: - S-a ramolit, are să vâre toți banii în cărămidă veche șin-o să mai găsiți nimic. E iresponsabil, și eu să fiu în locul dumitale (vorbea Aglaei) aș lua măsuri. Aglae îl cunoștea însă pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
foame. Doctorii au aflat că avea frate și soră bogați și au silit-o să le ceară ajutor. Ba i-au plătit trăsura și au venit până la Aglae, în curtea căreia a fost dată jos. Aglae a văzut, însă a țipat la toți să se ascundă în casă și n-a ieșit, cu toate vaietele bolnavei. Birjarul, înduioșat, i-a blestemat pe toți și a dus-o înapoi la spital. Ca să nu se mai întîmple să le vină pe cap, au
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zise onctuos samsarul. - Ieși afară de aici! zbieră Aglae la ovrei, ce-i aici, halăde vechituri? Samsarul fugi, iar Costache se înfurie așa de tare, încît i se vedeau vinele strânse pe frunte, ca nervurile pe o mare foaie de varză. Țipă cu glas ascuțit, întrerupt de răgușeli, ridicol de groase: - N-am eu voie, în casa mea, să fac ce vreau? Ce pofteștidumneata? - Poftesc că nu vreau să arunci mobile vechi, de la părinți, la un nespălat de samsar, care ți le
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se prind la mine, protestăStănică. Familia noastră e cea mai prolifică. Nu e altceva decât rea-voință la mijloc. Olimpia căscă, agasată, fără să privească la bărbatu-său, pe ale cărui vorbe nu punea nici un temei niciodată. Spuse doar: - Nu mai țipa așa tare, că mă doare capul!În sfârșit, Stănică se potoli și începură să joace. Aurica, cu o țigară în gură, își privea emancipată cărțile din mână. Bătrânul nu voia să scoată bani, făgăduind că îi va depune oricând va
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voia să aibă alături pe moșier, că odaia se și umplu de Aglae, Stănică, Olimpia, Aurica, Titi și Marina. Marina notifică, cam cu bătaie de joc: - Otilia a zis să mă duc să chem doctorul! - Fugi de-acolo, cu doctorul, țipă Aglae, ce-i mai trebuiedoctor, acum? - Să fii sănătoasă, completă Stănică, după al doilea atac e bun de îngropat. Nu vedeți c-a murit? Dumnezeu să-l ierte! Și se închină, foarte evlavios. - Aduceți o lumânare, frate, să fie creștinește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unul pe altul. Otilia văzu cum Marina, Stănică, Titi, Olimpia, Aglae treceau în șir, prin zăpadă, spre fundul curții, de dimineață, și sufletul i se umplu de revoltă. Avu impulsiunea de a deschide o fereastră a geamlâcului și de a țipa, apoi se îngrozi că bătrânul a murit și alergă în cămașă și-n picioarele goale până în sufragerie, unde bătrânul dormea liniștit, sforăind. Atunci se întoarse în odaia ei, se îmbrăcă și sculă după aceea și pe Felix, pe care-l
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întîlnit cu Otilia, care roagă pe Aurica să se ducă puțin pe la bătrân, să vadă ce face. - Du-te, Aurico, consilie Aglae. - Hai, că merg și eu, se oferi Stănică, să văd cum îimai merge. Găsind pe bătrân mort, Aurica țipă, Stănică se miră, alergă să vestească pe Aglae, care veni cu toată banda, tocmai pe când sosea și Otilia, care se opri, galbenă, în prag. Stănică sări la ea s-o îmbrățișeze și s-o mîngîie: - Otilia, Otilia, verișoara mea scumpă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Se vede că a avut nevoie de ceva și s-a ridicat să ia, și pe urmă i-a venit rău. - Da, mamă, confirmă Aurica, eu am intrat întîi în odaie,și când am văzut, m-am speriat și am țipat, am țipat! Vai, cum m-am speriat! - Dar eu, se lăudă Stănică, crezi că prin puține emoții amtrecut? Sunt zguduit. Chiar să-mi dați voie să mă duc puțin acasă să-mi vin în fire. Am și de luat niște
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că a avut nevoie de ceva și s-a ridicat să ia, și pe urmă i-a venit rău. - Da, mamă, confirmă Aurica, eu am intrat întîi în odaie,și când am văzut, m-am speriat și am țipat, am țipat! Vai, cum m-am speriat! - Dar eu, se lăudă Stănică, crezi că prin puține emoții amtrecut? Sunt zguduit. Chiar să-mi dați voie să mă duc puțin acasă să-mi vin în fire. Am și de luat niște acte, că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]