6,958 matches
-
mereu hotărâtă să-mi ajung scopul. Uneori, Însă, chiar eu le dau drumul acestor sentimente, și numai În cazul unei victorii. Atunci, ele Îmi sunt necesare, ca nu cumva să mă cred biruitoare și să nu mai lupt. Ele vin, aștern peste bucuria victoriei melancolia lor caracteristică, frânând entuziasmul rău prevestitor care m-ar putea cuprinde, deocamdată, iubirea a trecut pe planul al doilea, mă frământă patinoarul și luciul sticlos al gheții. Pornind de la concluziile anterioare, va trebui să Învăț totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o cărare... care ducea spre piscul fericirii... Timpul mi-a legat simțirea și m-a azvârlit pe drumul meu cel vechi. La capătul drumului meu ce este oare? Vezi, Încep să mă depărtez de locul acela drag. Și se va așterne uitarea... buretele cu care Timpul șterge marile pasiuni ale oamenilor... Așteaptă-mă la o răscruce de drumuri... Să nu mă-ntrebi de unde vin, nici unde mă duc. Poate că nici n-aș ști să-ți răspund, tu n-ai crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a spus că este bolnavă. Își revine? - Da, puțin. Era de dezvoltat subiectul, intui Rhyme, dar tonul din vocea femeii transmitea că nu era treaba unei asistente să discute informații confidențiale cu străinii. Apoi luminile se stinseră treptat și se așternu liniștea. Pe scenă, își făcu apariția un bărbat cu părul alb. În ciuda vârstei sale și a semnelor vieții tumultuoase pe care o dusese - nasul de alcoolic și barba unui fumător înrăit - ochii îi erau foarte ageri, ținuta impecabilă și pluti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
au cam luat-o razna. - Cine? Barnes? Stemple? - Nu am intrat în amănunte. Tot ce știu e că nu i-a picat prea bine. Continua să repete „Iuda, Iuda, Iuda”. Doar atât. Grady nu se arătă prea impresionat. Cum îți așterni... Îi spuse avocatului: - N-o să-l las să iasă cu fața curată. - Înțelege și singur asta, Charles. - Știi că Weir e mort? - Da... Și îți pot spune că Andrew a fost încântat să audă asta. Chiar îl cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de anxietate în tentativele mele de a-i comunica fetei iubirea mea disperată și jalnică îmi părură brusc prostești și inutile. Da - bineînțeles că-mi plăcea de ea, și dacă ea putea accepta asta, atunci cine știe ce bucurii neașteptate mi se așterneau înainte? —Da, așa e. —Păi, asta-i bine, să știi. Nu le place la prea mulți oameni de mine, să știi, dat fiind că-s o fată masivă, și-așa nu am prieten, dacă asta vrei să știi. Eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
se auzi de pe vasul american Wake. Ultimul dintre marinarii englezi răniți fu tras pe Întinderea de noroi de sub Bund. Petrolul care se scurgea din vasul Petrel, scufundat, se Întindea ca o pată alungită peste rîu, și, odată cu ea, liniștea se așternea peste acel cîmp de luptă. Civilii englezi, care ajutaseră la salvarea marinarilor, ședeau În cămășile lor unsuroase alături de răniți. Tatăl lui Jim Îl tîra pe ofițerul rănit spre Întinderea de noroi. Epuizat, Îi dădu drumul și se prăbuși În apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de un al doilea soare. Jim se uită la mîinile și genunchii săi albi și la fața trasă a soldatului japonez, care părea tulburat de lumina aceea. Amîndoi așteptau tunetul care urmează după lumina bombei, dar o tăcere deplină se așternuse peste stadion și peste terenul Înconjurător, de parcă soarele ar fi Închis ochii pierzîndu-și pentru cîteva secunde puterea. Jim Îi zîmbi japonezului, dorind să-i poată spune că lumina era o prevestire a morții lui, imaginea micului său suflet care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
structurii motivice: „Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vîltoarea iernilor care se succed cu repeziciune, spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tîmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit! Pierdut autobiografie, o declar nulă!” Și iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fost reîncadrat. Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vâltoarea iernilor care se succed cu repeziciune spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tâmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit! Pierdut autobiografie, o declar nulă!” Și iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cuvântul SFÂRȘIT. Prima dată În viața lui, singur, la circ. Un urlet Îngrozitor. Zgomotul Înfundat de sac plin cu tărâțe căzut din pod și firișoarele de sânge supte de rumegușul călcat sub copitele cailor din arenă. Iar peste acrobat se așterne pelerina roșie. O, ce superb acest trup acoperit cu mantia roșie. Rumoarea sălii. Țipetele copiilor, ca și cum dintr-o dată și-ar fi pierdut părinții. Caii speriați. Orchestra care cântă un marș vesel În timp ce trupul este scos pe targă. Acest zeu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tetraoxidul de crom care nici nu există. Pe scări, prietenul tău, Țanovici, Îți spune că de Revelion o să te cheme pe la el. Se dă la televizor o emisiune cu poante de Mircea Crișan. Afară ninge În continuare. Zăpada s-a așternut peste străzile orașului. Totul este alb și lipsit de impurități. Doar În cameră mai stăruie un vag miros de țigări extrafine. Lux fără filtru. Cinci la leu. Prin nămeți, Înaintează spre casă, tatăl tău. E bucuros de montarea telefonului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
exact în starea aceasta de spirit am încercat să-i transpun cartea în românește, asimilându-mi-o și apropriindu-mi-o, și, secundo, pentru că aceasta e condiția în care Unamuno își scria cărțile: nici un rând din vasta sa producție nu a fost așternut pe hârtie la rece, din necesități academice sau din vanitate auctorială. E destul să spun că în întrega sa carieră universitară salamantină de profesor de greacă veche (catedră obținută printr-un concurs) nu a scris riguros niciun articol „de specialitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din scrierile sale? Mai mult decât o experiență de reînviere, e una de moarte, sau pesemne de remortificare. Sau mai bine zis de săvârșire. Ceea ce în literatură se numește producție reprezintă un consum ori, mai precis: o consumpție. Cine își așterne în scris cugetările, visele, simțirile, și le consumă, și le ucide. După ce un gând al nostru este fixat în scris, exprimat, cristalizat, e deja mort și nu ne mai aparține mai mult decât ne va aparține într-o bună zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Oare există vreo fracțiune de secundă, vreun atom de timp În care, cine știe, apare totuși iluminarea? Strălucirea celor șapte ceruri? Când tot ceea ce a fost ascuns și neclar o viață Întreagă devine pentru o clipă limpede Înainte să se aștearnă Întunericul? De parcă În toți acești ani ai fi căutat o soluție complicată pentru o problemă complicată și iată că În ultima clipă Îți vine În minte o soluție simplă? În acest punct, Fima Își spuse furios, cu o voce răgușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
reproducerii după Modigliani. Cu expresia lui satisfăcută și cu mustața subțire și blondă, Îi părea lui Fima un diplomat prusac trimis Împotriva voinței sale În misiune În Mongolia. Îl lăsă pe Wahrhaftig să termine o anecdotă bine cunoscută. Apoi se așternu tăcerea, după care, ca un leopard somnoros, spuse aproape fără să-și miște buzele: — Hai să lăsăm vorbăria și să continuăm. Wahrhaftig se conformă imediat și Îl urmă În sala de tratament. Ușa se Închise În urma lor. Un miros Înțepător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la el oricum? Sau poate nici nu ești Îndrăgostită de el, ci de dragostea ta neîmpărtășită. — Filosofie de doi bani, spuse Tamar. Când Încerci să fii deștept, devii un adevărat idiot, Fima. —Idiot, spuse Fima și pe buze i se așternu un zâmbet sfios. Știu. Totuși cred că tocmai ți-am găsit răspunsul: Bug. Nu Înțeleg, spuse Tamar, De ce nu taci puțin din gură ca să pot și eu să termin careul ăsta? —Bug, frumoasa mea, Bug. Fluviul din Europa de Est pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În loc de cifre, un bufet și o masă rotundă, grea, cu picioare groase și scaune negre cu spătare drepte. Un câine cu blană gri stă ghemuit pe covor În colțul camerei. Pe pianul Închis, pe masă, pe bufetul cu sertare sunt așternute milieuri apretate din dantelă, ca acelea care umpleau fiecare loc liber din casa tatălui său din cartierul Rehavia. Mai e și un radio greu și demodat. Niște flori uscate, albastre stau Într-o vază Înaltă. Toate perdelele sunt croșetate, jaluzelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nostru ne va consola pe tine și pe mine, Împreună cu toți Îndoliații Sionului și ai Ierusalimului, spuse și, Întorcându-se cu o rotație perfectă, se Îndepărtă cu pași elastici, netezindu-și puloverul alb, pe gât, și lăsând tăcerea să se-aștearnă În urma lui. Cei doi medici dispărură În cabinetul doctorului Eitan. Fima cotrobăi prin buzunar și reuși să găsească o batistă mototolită, nu prea curată, pe care intenționa să i-o ofere Tamarei, ai cărei ochi erau plini de lacrimi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
celor echilibrați. Detașamentele de luptă ale coexistenței. Păzitorii dezarmării. Regimentele iubirii Între popoare. Vârful de lance al Împăcării. În loc să scrie apelul, Fima se duse la geam ca să-și pună ordine În idei. Privea Între timp lumina de iarnă care se așternuse ca un metal nobil peste dealuri și văi. Fima cunoștea și iubea expresia „metale nobile“, cu toate că n-avea nici cea mai vagă idee care erau acestea. Odată, În casa tatălui său din cartierul Rehavia, Baruch și Dimi se străduiseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trei-patru ore se va auzi sunetul sirenei care vestește intrarea sâmbetei. Agitația de pe străzi se va domoli. Liniștea tandră și frumoasă, liniștea pinilor, a pietrei și a obloanelor din fier va coborî de pe dealurile care Înconjoară orașul și se va așterne peste Ierusalim. Bărbați și copii În haine de sărbătoare decente, purtând sub braț gentuțele din catifea brodată pentru filactere, se vor Îndrepta liniștiți către nenumăratele sinagogi din labirintul acesta de străduțe Înguste, pentru rugăciunea de vineri seara. Gospodinele vor aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
după o călătorie peste culmile munților Jura prin viscolul de zăpadă, cu hâțânări și hurducături, în vehiculul ăsta strâmt condus de tata, care a frânat brusc la capătul satului S., în fața porții unui garaj. Motorul sa oprit, tăcerea s-a așternut în jurul mașinii și pe geamuri sta parcă lipită priveliștea nemișcată. Tata, care își întoarse capul spre interiorul mașinii, încât nasul lui scurt și drept, bărbia colțuroasă s-au arătat de sub borul pălăriei, cum prinde chip o siluetă, spuse: Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
trăsura la Șosea până la grădinile de vară, unde soarele se spărgea ca un glob printre copaci și cădea în cioburi luminoase peste întinderile de iarbă și pe drumuri; despre buchetele de primăvară care, înghesuite în găleți la Piața de Flori, așterneau un adevărat firmament de culoare sub un cer încă subțiratic; despre piramidele de pepeni galbeni toamna, despre mirosul gunoaielor care emanau un iz dulceag; în galbenul acela parcă se anunța frigul, paloarea culorii, înțepenirea în zăpadă - și în mijlocul încăperii pictate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
privire. Și acum se uita la diapozitivele lui Onkel Ralph, pe care acesta le comenta pe larg, în timp ce noi făcuserăm un semicerc în jurul aparatului care zumzăia neîntrerupt. Imaginile străluceau de parcă razele soarelui ar fi țâșnit din ziduri și de pe străzi, așternând o pojghiță alunecoasă pe frunzele palmierilor, pe leandri, pe umbrelele de soare și pe mese. Până și umbrele pinilor erau scăldate de o luminozitate atât de puternică, încât cerul părea întunecat. Aceste diapozitive aveau o intensitate care-l entuziasma pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
numea acum camera de duminică, și peisajul obișnuit din fața ferestrei se coagulau într-un întreg, luau repede forma obișnuitului - a „privitului la televizor“ -, care îți lăsa senzația, abia după ce doamna Rusch scotea aparatul din priză, că lipsește ceva, că se așterne un gol pe care ne-am fi dorit să-l umplem prin deschiderea aparatului. Dar nici vorbă de așa ceva: televizorul nu cadra cu „de-alde noi“, la fel ca „Heftli“ și mai tot ce se găsea de vânzare la chioșcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
niciodată părăsită. Nu mi-a sfâșiat nimeni inima. N-aș putea spune că am suferit nici măcar când m-am despărțit de Mark, din cauză că principala mea nemulțumire era furia că nu-mi oferea ce-mi doream și teroarea nesiguranței ce se așternea înaintea mea. Deci așa se întâmplă. Îmi dorisem să probez emoțiile puternice pe care simțeam că le ratasem de-a lungul vieții sigure pe care o avusesem cu Mark. Dorința mi s-a îndeplinit. Era nevoie de efort pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]