6,323 matches
-
Cerul văzut prin lentilă este „Despre bășcălie”. Trebuie spus că întregul volum constituie pentru autor spațiul de reflecție asupra unei societăți care, departe de a-și regăsi echilibrul după Revoluția din Decembrie 1989, este bântuită de demonii violenței și ai absurdului. Din acest punct de vedere, referirea la Caragiale apare într-o primă instanță para- doxală cel puțin din două motive : 1. Societatea în mijlocul căreia a trăit Caragiale nu a manifestat acel dinamism dizolvant propriu violenței devenită politică de stat. De
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la drum, eventual până în Spania. La această acțiune a participat și mult menționata doamnă doctor, care mi-a interzis cu o săptămână înainte de-a pleca să mai gătesc și care a culminat cu ziua plecării cu ideea „genială” și absurdă de a nu ne lasă să bem cafeaua ce tocmai o făcusem, să-i bem cafeaua ei, să nu mâncăm cu tacâmurile noastre, ci cu ale ei, în farfuriile ei, cu sarea, piperul, pâinea și țuica, tot ale ei, cu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
fi seacă, trebuie de pe acum să stabilesc regulile. Zilnic voi exersa scriind cel puțin o pagină indiferent despre ce. Voi nota observații banale, sau voi descoperi noi sensuri, nimic nu va trebui să fie lăsat deoparte. Chiar dacă subiectele vor fi absurde și nu vor avea legătură cu ceea ce mă obligă să mă supun acestui fel de antrenament, eu va trebui să scriu. Voi fi ca la început. Va trebui să redescopăr bucuria de a fi doar eu cu gândurile și hârtia
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
În Jubileu joacă Florin Mircea, Irina Răduțiu, Ada Gârțoman-Suhar, Daniel Busuioc, Radu Ghilaș. Ion ne anunță că vom mai avea text fiecare, din scrisorile și reflecțiile lui Cehov. Prima impresie după această lectură este că m-am întâlnit cu teatrul absurd. Interdicțiile lui Ion: soluții facile în abordarea personajelor; clișeele, sertărașele, abordarea neserioasă a personajului; seriozitate în comedie; credință în drama personajului (scopul- vreau să fiu perfect -la Fundulea); scopul Merciutkinăi - vreau să fiu disperată; lipsa de comunicare între personaje - boală
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și fraze jenant propagandistice și patriotarde, având datoria de a corecta inexactitățile, exagerările, fanfaronadele și aberațiile. Precizam că unele din aceste vizite erau încununate de primirea la Nicolae Ceaușescu, pentru acordarea unui interviu. Protocolul acestor interviuri avea ceva din "teatrul absurdului" și din "Ubu roi": ziariștii erau bine aleși, cu funcții înalte la publicații de mare tiraj, întrebările se transmiteau înainte cu 1-2 săptămâni, "partea română" putea reține doar anumite întrebări și respinge altele, "deranjante", publicația își lua angajamentul publicării în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pregătit pentru "târg", mi-a răspuns angelic: Am închiriat un stand, o masă și un scaun, o să stau pe scaun și o să le răspund la întrebări celor interesați de oferta mea". Scena mi se părea din "Scaunele" lui Ionescu, respectiv absurdă să bați 10000 de kilometri, să plătești câteva mii de dolari ca să stai pe un scaun. Dar eram "într-o societate liberă", unde fiecare face "ce vrea mușchii lui" cu finanțele proprii. I-am propus totuși să-i decorăm noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ale c)rei materiale sunt str)zile, casele, cl)dirile, scheletele metalice goale, pietrișul, vântul - un vr)jitor care crede c) oricine trebuie s) considere orașul ceva material, practic, aglomerat. Ins) aceast) fort) cumplit) este și un actor, un personaj absurd, ironic, ceea ce d) culoare „realismului” orașului; el Își ascunde fanteziile cele mai Întunecate sub mască materialit)ții, În cl)diri, pavaj, canalizare, tehnic), finanțe, electronic). Ne Îngr)m)dim bagajele În partea din fâț) a unui taxi și plec)m.
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
cap În mijlocul demonstrației și a stârnit râsul general, semn că avangarda era Încă prea avant. Dar timpul ei nu a Întârziat să vină. Mărul căzut În cap a fost inspirator și, trecut la Regie, mi-a trezit gustul pentru teatrul absurdului. Ubu era textul cel mai absurd și mai exploziv cu puțință. Simțul umorului, pe care Îl pierdusem când mă simțeam mizerabil ca actor, mi-a revenit, iar forța ludicului, atât de prezentă În anii copilăriei, a reizbucnit odată ce m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
râsul general, semn că avangarda era Încă prea avant. Dar timpul ei nu a Întârziat să vină. Mărul căzut În cap a fost inspirator și, trecut la Regie, mi-a trezit gustul pentru teatrul absurdului. Ubu era textul cel mai absurd și mai exploziv cu puțință. Simțul umorului, pe care Îl pierdusem când mă simțeam mizerabil ca actor, mi-a revenit, iar forța ludicului, atât de prezentă În anii copilăriei, a reizbucnit odată ce m-am simțit acasă În universul eliberator și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
spectacolelor tale venea din ignorarea adversarilor direcți: ele aduceau o deschidere spre imaginar. Erau spectacolele unei inocențe vesele care ne elibera de presiunea „sarcinilor“, cum se spunea atunci. Într-un context unde totul vorbea despre „eficacitate“- de altfel culme a absurdului, căci comunismul a fost regimul cel mai „ineficace“ -, tu făceai un teatru care restituia sălii dreptul la dezinvoltură și grație ca forme de „rezistență“. Tu, nu În mod deliberat, ci natural, spontan, nu te băteai pe terenul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
disperare, aveam În noi și bucuria unui paradis posibil, care s-a dovedit iluzorie și naivă. Încrâncenare, amărăciune, da, evenimentele din Praga erau alarmante, dar și altceva părea posibil, iar norii grei din Seciuan dispăreau În râsetele exuberante ale farsei absurde și sănătoase. Dimineața repetam Seciuan - furtună -, seara comedia englezească - delectare. Așa trăiam cu toții zilnic, natural, Între angoasă și bucurie. AMN: Noaptea Încurcăturilor era o jucărie perfectă. După mulți ani, am regăsit sentimentul jocului pur - pe care crezusem că Îl pierduseși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
subiect războiul civil și religios din secolul al XVI-lea dintre puritani și catolici, a doua tratând o problematică mult mai frivolă - aceea a dragostei Într-o lume obsedată de bani și de aventuri ilicite). Ambele subiecte sunt Însă puțin absurde, dar muzica, deși cu totul diferită, e fermecătoare În amândouă. Ascultând pentru prima oară muzica lui Bellini (Văduva o văzusem la Opereta din București), am rămas adânc mișcat de frumusețea aproape senzuală a melodiilor, pe care le-am recepționat Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
amânat. Revine când nu te aștepți. Magie albă: Cymbeline și Pericles Dintre toate piesele lui Shakespeare, cele mai misterioase mi se par cele târzii, care se Încadrează În categoria așa-ziselor romances. Acestea par adesea neverosimile, descriind o realitate aparent absurdă, dar sub care se ascunde de fapt o Înțelepciune adâncă, exprimată În forme alegorice. Când am montat Cymbeline În aer liber la Delacorte Theater din Central Park, am umplut scena cu pământ, iarbă, copaci adevărați și apă, continuând astfel În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
compacte - Înfipte bine la cele tinere, robuste și apetisant boltite la cele mature - au o căptușeală netedă (nu lamelată) și o tulpină vânjoasă, elegantă. Prin simplitatea clasică a formei lor, boletele se deosebesc considerabil de „ciuperca adevărată“, cu lamelele ei absurde și cu inutilul ei inel de pe tulpină. Cu toate acestea, națiunile cu gusturi mai șovăielnice Își limitează cunoștințele și apetitul la acestea din urmă, inferiorii și urâții bureți, și În felul acesta, pentru mintea profană a anglo-americanilor, aristocraticele bolete sunt
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unul din noi care urla fiindcă visase urât, cu părul despletit, cu lumânarea În mână, Într-un capot roșu ca sângele pe care sclipea o dantelă aurie care nu-i acoperea integral masa tremurătoare de carne, cadaverica Jézabel din piesa absurdă a lui Racine dădea buzna În picioarele goale În camera noastră. Toată viața am adormit greu. Oamenii din trenuri care-și pun ziarul deoparte, Își Încrucișează stupid brațele și Încep imediat, cu o familiaritate jignitoare, să sforăie, mă uimesc În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ați auzit probabil oftând un jucător de tenis, după ce a ratat o minge ușoară. Ați văzut poate fața marelui maestru de renume mondial, Wilhelm Edmundson când, În timpul unui simultan dintr-un local din Minsk, și-a pierdut tura, dintr-o absurdă neatenție, În fața unui amator local, medicul pediatru Dr. Schach, care În cele din urmă a câștigat partida. Dar În ziua aceea nimeni (În afară de mine Însumi) nu m-a văzut scuturând din plasa, de altminteri goală, o bucată dintr-o crenguță
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și tata a foșnit puțin ziarul german pe care tocmai Îl deschisese și a răspuns În engleză (parodiind un posibil citat - o manieră de a vorbi pe care o adopta deseori ca să Înceapă conversația): „Asta este, băiete, una dintre combinațiile absurde ale naturii, cum sunt rușinea și roșeața feții sau supărarea și ochii injectați“. „Tolstoi vient de mourir“ a adăugat el brusc, Încremenit, pe un alt ton, Întorcându-se spre mama. „Da ștotî“ (un fel de „Doamne, Dumnezeule!“) exclamă ea Îndurerată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o chestiune minoră. Guvernul tătar local fusese Înlăturat de la putere de un Soviet nou-nouț și am fost supuși scandalosului și umilitorului sentiment de nesiguranță. În timpul iernii 1917-1918 și al unei bune părți din primăvara Însorită și vântoasă din Crimeea, moartea absurdă ne dădea târcoale. La două zile, pe cheiul alb de la Ialta (unde, după cum vă amintiți, „Doamna cu cățelul„ a lui Cehov și-a pierdut lornieta În mulțimea de vilegiaturiști), diverși oameni inofensivi, după ce li se atașau În prealabil greutăți la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
autoritățile secretau ideea că oricât de ticălos ar fi un stat - să zicem, Rusia sovietică - orice persoană care fugea din el este din start demnă de dispreț, de vreme ce viețuiește În afara unei administrații naționale; și de aceea era privit cu dezaprobarea absurdă cu care anumite grupuri religioase privesc un copil născut În afara căsătoriei. Nu toți consimțeam să fim bastarzi și fantome. Tare plăcute sunt amintirile păstrate cu drag de unii emigranți ruși despre modul În care i-au insultat sau păcălit pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
abătut pe la Hârlău?! Jură! Marie! Iar începi? Te otrăvești cu bănuielile tale... Maria izbucnește într-un hohot sarcastic: I s-o fi făcut Măriei sale de un borș de pește, știi colea -, cu tot dichisul, ca la mama lui... Maria! Ești absurdă cu gelozia ta! Turcii bat la hotare. Lui Ștefan îi plesnește capul de griji și alergătură. Și tu... tu cu prostiile tale! Maria obsedată, veninoasă: Cum trebuie să pută a pește când Măria sa îi face onoarea s-o strângă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din Biblie Cartea Sfântă -, "Cântarea cântărilor"... Ce-ți spuneam: "Dragostea-i de la Dumnezeu". El a binecuvântat dragostea din care se zămislește viața. Mama este Creația. Ce-ar fi Pământul, fără dragoste? Un astru mort, rătăcitor bezmetic în hăul unui Cosmos absurd. Dragostea e singura certitudine. Și moartea, spune el mai încet. Maria tace un timp, apoi, domol, încetișor: Poate... poate ai dreptate unchiule. Dar nu știu dacă și el... nu știu... Începe tu, spune el fericit strângându-i mâinile. Risipește vrajba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
numele Mântuitorului, că aceluiași Dumnezeu ne rugăm!" a strigat el. A pus la cale unificarea celor două biserici dezbinate. Trimișii lui au făcut cărare bătând în lung și-n lat Europa, prosternându-se, milogindu-se după ajutor. Orgolii popești, dogme absurde, dorință de supremație, lupta pentru putere, interesele negustorești, dezbinarea, și de o parte și de cealaltă, au fost mai puternice. Discordia dintre Orientul grec-ortodox și Occidentul latin-catolic, Marea Schismă -, a fost mai puternică. Se căscase o prăpastie peste care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
retrag. Isaia ăsta se poartă urât cu Sora. O să i-o spun de la obraz. Nu te amesteca. Am încercat și eu. Sora se uită la bărbatu-su ca la un soare. N-ai ce-i face... Inima are legile ei, absurde uneori, zîmbește trist Maria. Mie-mi spui? Nu o dată, m-am ars, mărturisește Țamblac. Intră Bârsan acum un oștean-curtean abia descălecat de la drum lung. Căpitane!! strigă Alexandru repezindu-se la el. Au sosit?!?! Căpitanul Bârsan se înclină adânc: Mărită Doamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deci dincolo de „cortina de fier”, vină cumplită, de neiertat pentru un autor sovietic, din punctul de vedere al „eticii” realismului socialist), un scriitor român notoriu a pronunțat (a scris) aceste cuvinte uluitoare, demne de a figura în orice antologie a absurdului. „Pasternak? N-am auzit de Pasternak!” toată lumea auzise, numai el, scriitorul nostru, mai slab informat după câte se pare, nu auzise... O inepție pe care profesorul nostru de literatură sovietică de la Facultatea de Filologie din București din acei ani n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
discuții, false dovezi de bunăvoință din partea lor, mici lașități din partea mea, încercând să explic, să-mi scuz cumva „ieșirea”, luându-mi un aer „pocăit”. Supărase mai ales agresivitatea mea față de „asistentul D”, la mâna căruia mă aflam acum. Cea mai absurdă întâmplare din această perioadă a constituit-o serata literar-distractivă pe care grupa noastră - din inițiativa cui? - a organizat-o și la care a fost invitat să participe și chiar a participat, fără să facă nazuri, ca un om deschis, „popular
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]