7,862 matches
-
acolo sus, cu noi...”. În final, Allmers îi va spune Ritei, căreia îi fusese cu neputință să-l urmeze în moarte pe Eyolf: „Locul celor ce trăiesc e aici, pe pământ”, iar cuplul va renunța definitiv la dubla fascinație a adâncurilor mării și a semețelor piscuri, pentru a nu mai părăsi spațiul terestru (să ne amintim că și „Femeia mării” alege să rămână pentru totdeauna o ființă pământeană), unde dialogul cu morții, chiar dacă nu e decât o posibilitate secretă, ascunsă, implică
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în pod, rămase de la un bătrân căpitan de vas care locuise odinioară acolo - i se zicea „Olandezul zburător”, dar nu era, de fapt, olandez și, la un moment dat, dispăruse nu se știe unde -, sunt obiecte legate de mare, de adâncurile ei, ca și rața sălbatică: „Mi se pare că podul și tot ce se găsește în el sunt un fel de «fundul mării»”, mărturisește Hedvig, o absurditate, desigur, adaugă ea, căci „e doar un pod, și nimic altceva”. Gregers Werle
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nimic altceva”. Gregers Werle nu este însă pe deplin convins de asta și are dreptate. Pentru că acesta va fi podul - care înfricoșează și atrage în același timp - în care se va sinucide Hedvig. Podul ce reprezintă pentru sensibila adolescentă ceea ce adâncurile mării reprezintă pentru micul Eyolf. Spațiul sălbatic nu se lasă domesticit, după cum nici trecutul nu se lasă închis între patru pereți. Apăsarea trecutului și forța strigoilor Spațiul uman bântuit de duhul morților absenți/prezenți constituie resortul acțiunii în Rosmersholm sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
omul pentru care casa familiei Rosmer este o casă a amintirilor, omul care cunoaște adevărul despre puterea trecutului. Tot el va intui forța ademenitoare a Beatei și mai apoi a Rebekkăi, „fermecătoarea sirenă” ce-l va lua cu ea în adâncuri pe Rosmer, căci Brendel știe că vârtejul morii, râul și podețul sunt la fel de fascinante ca și marea. Fantoma invizibilă pândește și aici din umbră, atrăgând ființele vii pe meleagurile morții. Puterea invincibilă a morților - o putere ce subjugă și secătuiește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rege al muntelui domnind peste elementele naturii. Dar nu este el oare - el, în a cărui „cușcă” se află o imagine a Nativității - cel ce deține toate cheile, cel ce cunoaște viețile tuturor și, mai ales, cel ce citește în adâncul sufletelor, cel ce știe totul (Portarul știe, bunăoară, că Ellen, acuzată pe nedrept, e nevinovată)? În această modernă Poveste de iarnă, acțiunea e condusă de Înger și de Moș Crăciun, în toate fazele ei: punerea la încercare, frământarea căreia îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
loc unde se regăsesc laolaltă actori, magicieni, manechine care prind viață, îngeri și fantome sau duhuri venite din străfundul pământului. Ca acel spațiu-răspântie unde, aidoma unor drumuri ce se întretaie, se întâlnesc umanul cu non-umanul, vizibilul cu invizibilul, văzduhul cu adâncurile subpământene, materialitatea cu sufletul, corpul viu cu manechinul inert, tăcerea cu larma... Un spațiu hărăzit să asigure accesul la o altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de ideileadevăr și nu de cele știință. După o asemenea lucrare nu-ți rămâne decât starea de a recunoaște, așa cum arăta Platon, că lumea adevărată este lumea conceptelor, ideilor, adevărurilor și ipotezelor secundare. De aceea, vă recomand să coborâți în adâncul lucrării, iar dacă nu simțiți cel puțin cinci tresăriri intelectuale, atunci nu vă rămâne decât să vă refugiați în lumea contabilității reglementate, care se vrea simultan pozitivă și negativă. Și totuși, pentru a fi drepți, fără a îngâmfa aprecierile pozitive
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
asta”. Adică Economia uzează de avertizări, instalează balize (nu foarte sigure în furia valurilor) pentru a semnaliza eșecurile raționalității, naufragierea acțiunii intenționate (pentru crearea de avuție) în bancul de nisip constituit neintenționat de mișcările ofensive și defensive din bătălia din adâncurile subiectivității (prin legile mecanicii „iraționale” a intereselor). Referențiale antropice Ca atare, Economia nu-și întemeiază ipoteze pe simțurile al căror semnal este atestat de experiment, ci pe ceva ce constituie reglatorul naturii umane, adică bunul-simț, laboratorul unde se întâmplă excluderea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Claparède face deosebirea între conflict al „mijloacelor” și conflict al „scopurilor”. „Primul - arată V. Pavelcu - creează probleme de natură intelectuală și rezolvarea lor dovedește gradul și nivelul de capacitate intelectuală, în timp ce al doilea, ne duce spre opțiunea scopurilor, angajând astfel adâncurile personalității, voința, caracterul și afectivitatea persoanei. Chiar dacă aceste două forme nu se pot manifesta izolat, iar mijloacele, într-un anumit context, devin scopuri, iar scopurile - mijloace, distincția merită să fie reținută”. (op. cit., p. 53). O clasificare interesantă a conflictelor găsim
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care era acuzat, dar de care conștiința lui nu era străină, deoarece în străfundul sufletului său își detestă tatăl, iar într-o anumită împrejurare spusese chiar: „De ce să trăiască un astfel de om?”. Gândind astfel, el a făcut paricidul în adâncul sufletului său. Simțindu-se apoi culpabil în forul său interior, el va lua asupra lui însuși întreaga responsabilitate a crimei și va accepta pedeapsa aspră a legii, sperând ca prin acest fapt să obțină o ispășire a vinei sale interioare
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Întrebat firesc. - Teribilă. - Nu chiar așa - croatul s-a schimonosit, obiectiv. Firește că-i teribilă. Dar mai sunt și altele. Unele-s chiar mai rele. Istorii care se completează unele pe altele. A tăcut o clipă, cu ochii pierduți În adâncurile frescei vaste care le dădea ocol. — Unele pe altele, a repetat apoi, gânditor. Și vorbesc, a adăugat, despre familii Întregi exterminate, fii uciși În fața părinților, frați obligați să se tortureze unii pe alții, pentru ca unul din ei să supraviețuiască. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pirotehnia unui gen diferit, poate, dar nimic străin de fotografia luptei de noapte. Cézanne văzuse limpede, a gândit Faulques. Nu doar faptul că verdele accentua zâmbetul ori că ocrul nuanța o umbră, ci, mai ales, forma de a privi În adâncurile acestei teme. Structura. A luat felinărașul și l-a apropiat de zid, observând asemănările deliberate dintre orașul care ardea pe deal și vulcanul roșiatic pictat Într-un plan mai Îndepărtat, spre dreapta, la capătul unor ogoare sfârtecate, care sângerau ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se duseseră spre sud până la un amurg de iarnă, În tăcerea unor drumuri sinuoase de pământ, pe buza unor povârnișuri și munți din zgură minerală, turnuri și case prăbușite, ziduri fără acoperiș, mine vechi la fața pământului, care Își arătau adâncurile brun-roșcate, roșii și negre din pământ, vinele de oxid de culoarea ocrului, filoanele epuizate, spălătoriile de nisipuri aurifere, al căror noroi crăpat și cenușiu, după ce alunecase pe taluzuri sparte, tapisa fundul viroagelor, printre limba-soacrei uscate și smochini morți, ca niște
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
face vreo mișcare, socotind În zecimi de secundă dacă merită osteneala ori nu. Nu râde, fiindcă așa este. Îți jur. Știu ceea ce știu de cât am simțit că Îmi explodai În pântec când mă Îmbrățișai și te țineam acolo, În adâncul meu, relaxat În sfârșit, În singurul moment al existenței tale când lași garda jos. Văd ceea ce vezi. Te observ când gândești Înainte și după, dar niciodată În timp ce faci o fotografie, fiindcă știi că n-ai mai face-o niciodată. Mă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
materializeze și să confirme cele pictate În restul frescei, la fel cum pumnul de nisip ce se scurgea printre degete până dispărea reprezenta, poate, un concept plastic precis al vorbei „nisip”. Durerea s-a insinuat iar, croindu-și drum din adâncuri. Pictorul de război a stat nemișcat două secunde, pândind-o, și când a avut confirmarea, abia a zâmbit În sinea lui, cu perversa malițiozitate de a ști ceea de durerea ignora. În orice caz, În noaptea aceea Faulques nu era
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
premisa că Dumnezeul Genezei este un Demiurg ce nu are cunoștiință de faptul că deasupra lui există adevăratul Dumnezeu. Rezultatele unei asemenea lecturi sînt cît se poate de surprinzătoare, căci ni se oferă o explicație sui generis a faptului că Adîncul (Abisul), Întunericul și Apele din primul verset al Cărții Genezei nu par să fi fost create de Demiurg. Dacă Demiurgul este numai un al doilea Dumnezeu, atunci tot ceea ce Îl precedă poate fi atribuit celuilalt Dumnezeu. În principiu, nu i
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
atitudini antinomiste, cum ar fi respingerea războiului, a vînătorii și a cultivării pămîntului: Mai Înainte de a trece În ierburi și În copaci, substanța divină răpită de demoni zace pretutindeni pe pămînt. Se află Împrăștiată și În aer, și chiar În adîncul pămîntului. PÎnă și pietrele au facultatea de a simți și de a gîndi. De aceea, un manihean perfect se va strădui să viețuiască În pace cu Întreaga natură. El știe că În natură totul duce la triumful binelui. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să judece universul; demonii și Închinătorii lor vor fi azvîrliți În focul veșnic, Cei Drepți vor moșteni Împărăția Cerurilor. „Iar atunci, la Îngăduința Tatălui, o ceață Întunecoasă și o gheenă de foc (obscuritas tenebrosa et geenna ignis) vor țîșni din adîncul pămîntului pînă la văzduhul firmamentului”50. Sathanas și oastea lui demonică vor fi aruncați Într-un lac de foc atît de adînc, Încît o piatră azvîrlită În el de un bărbat de treizeci de ani ar ajunge pe fundul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dezvăluie adevărul. Arhontele Îl răstignește pe cruce, Însă pătimirea și moartea lui Cristos nu sînt rele. Atunci cînd Drepții vor ocupa toate tronurile rămase libere În urma căderii Îngerilor, lumea va fi mistuită de foc, iar Diavolul va fi Înlănțuit În adîncurile cele mai de jos ale gheenei. Doctrina potrivit căreia numărul de locuri din cer este egal cu numărul Îngerilor căzuți derivă din Augustin și este perfect ortodoxă. Luther a repus-o În circulație la Începutul secolului al XVI-lea. Atitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din cele mai mari bucurii ale omului. Asta spune, în orice caz, o scurtă poveste hassidică, reprodusă de Martin Buber: „Cel care se bucură cu adevărat e asemenea unuia căruia i-a ars casa și care, lovit de necaz în adîncul inimii, începe să construiască, totuși, o casă nouă. Și pentru fiecare cărămidă nou așezată, inima lui se umple de bucurie”. (Conferință ținută în deschiderea Festivalului internațional de la Salzburg, 25 iulie 2003. Apărut în Dilema, nr. 540) 45. Explicați următoarea glumă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
țanțoș (5); cocoș (4); egoist (4); fițe (4); încăpățînat (4); laudă (4); orgoliu (4); sfîrșitul (4); capătul (3); figurant (3); frumos (3); înțepat (3); mării (3); nepăsător (3); nesuferit (3); persoană (3); plin de sine (3); prostie (3); tîmpit (3); adîncul (2); arătos (2); avut (2); bani (2); bogăție (2); cochet (2); curcan (2); departe (2); dezgust (2); dispreț (2); el (2); enervant (2); falnic (2); fălos (2); fîntînii (2); fund (2); gol (2); haios (2); hîtru (2); idiot (2); invidios
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
spiritul și caracterul tinerimii”). Și mai jos: școala trebuie să-și orienteze eforturile spre formarea atitudinii față de societate, rostul ei este de a dezvolta „caracterul intelectual și moral”, menirea ei este educativă. În alt loc: „misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunilor tinere și a generațiunii ce va veni” (Eminescu, 1977b, p. 86). Nu numai în scris a pledat Eminescu pentru un învățământ formativ, legând școala de viață și muncă, ci și prin activitatea
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
furia împotriva lașității de a ceda impulsurilor sau, dimpotrivă, de a le cenzura, în fine, disperarea de a fi ceea ce este. Există o afirmație care însumează, prea bine, toate aceste subterane ale unei ființe care-și explorează fără menajamente întunecatele adâncuri. „Violența mă definește, spune Cioran. Iar pentru că nu pot s-o traduc în act (cum vom vedea, dimpotrivă, violența e deseori tradusă în act!, n.n.), pentru că trebuie s-o reprim, s-o strâng în mine, simt că-l trădez pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ochi, îmi macină încrederea în mine, pe când eșecul e afrodiziacul meu. După fiecare înfrângere, îmi revin, recapăt gust de viață. Autoflagelare permanentă, ancestrală Ă izvor de energie” (III, 149). De fapt, există la Cioran o veritabilă frică de succes; în adâncuri, nu se poate elibera de vanitate, de răbufnirile orgoliului, de bolile eului. Caută atunci anonimatul, își explorează trupul, face apologia eșecului. Sondează nimicul originar: „Trebuia poate să rămânem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămânem liberi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ai. Tu ai meritat toate astea. Adevărat? Val: E adevărat că te-ai zbătut da... nu știu dacă o să mă înțelegi... mă îndoiesc că ai făcut-o pentru mine. Mihai: Nu, am făcut-o pentru mine! Sigur, am dorit din adîncul inimii să te am lîngă mine, să te văd mereu cît ești de fermecător, cît ești de nemulțumit, să-ți ascult veșnici le mîrîituri față de nu știu ce și nu știu cine. Ca să avem și noi deșteptul casei. De asta am făcut-o. Tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]