KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...228 229 230 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082

de Filologie Română de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. 280 PLIMBARE PRINTRE MORȚI Un stol de ciori, cu țipăt lung, rănește Văzduhu‐acestei dup‐amiezi târzii În care, tristă, vremea‐mbătrânește Prin cimitirul cu alei pustii. Când vara veștedă s‐ apleacă‐n toamnă, Un aprig dor de adâncimi mă‐ndeamnă Să vin spre‐această temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care sunt atât de grele Pentru nimicul

Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
pe cești Privindu‐ ți chipul, bându‐ți otrava. Duhul strein fâlfâie‐n brava Liniște, rele vești. Strig după tine, strigă ai tăi, și nu te uiți înapoi. Inima mamei nu mai are bătăi. și nu te uiți înapoi. Nu‐ ți apleca din suflet grelele Frunze metalice , stelele‐n ape Necunoscute . Vor rugini, vor rămâne pierdute! Unde‐ ai intrat, pe unde se vine? Mâinile‐ ar ști, între ele luat, Să întoarcă din drum crinul prea înclinat. Dă‐mi, mamă, drumul la tine

Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

și aș dori să alergi înapoi și să i-l dai lui Oyu. Și, scoțând o foaie de hârtie, mâzgăli ceva și i-o dădu lui Kumataro. — Eu merg înainte încet, ca să mă ajungi din urmă. Kumataro luă scrisoarea, se aplecă respectuos și o luă la goană, spre templu. „Am făcut greșeli,“ își spuse Hanbei, cu tristețe, în timp ce privea, pentru ultima oară, spre Templul Nanzen. „Nu regret cu nimic drumul pe care am apucat-o, dar pentru sora mea...“ Își lăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu a ucis copilul. De fapt, când am auzit cum trataseși problema, am fost ușurat. Cum aș putea să te învinuiesc? Vina e a mea. Iată-mă, nu m-am purtat deloc bine. Nobunaga nu înclină capul, nici nu se aplecă până la pământ, dar arăta de parcă ar fi vrut să schimbe cât mai repede subiectul. Hanbei, însă, nu se mulțumi atât de ușor cu iertarea lui Nobunaga. Seniorul spusese să dea uitării chestiunea, s-o lase să curgă în trecut, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu impresia că se frângea în două. — Se apropie momentul când îmi voi lua rămas bun, în seara asta. Încă o dată, trebuie să-mi arăt gratitudinea pentru numeroșii ani ai marii dumneavoastră bunăvoințe. Tăcu un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deruleze sulul, dar altceva nu mai conținea. Cea mai mare parte a lui consta numai din hârtie albă. — Se pare că i-a luat toată noaptea ca să deseneze aceste două ilustrații. Toshimitsu era impresionat și el de sul, și se aplecă, admirativ, asupra lui, împreună cu Mitsuhide. Seniorul ezită să-l mai privească și îi ceru lui Toshimitsu să-l strângă. În acel moment, din depărtare se auzi, prin văzduh, sunetul unui corn. Era chemarea de la cartierul general din Templul Hoyo, semnalizându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să vă arăt un lucru care demonstrează atât intențiile Seniorului Hideyoshi, cât și pe cele ale Seniorului Nobunaga. Amândoi îi prețuiesc pe războinicii valoroși. Prin urmare, avem aici o declarație semnată, care vă făgăduiește provinciile Bitchu și Bingo. Muneharu se aplecă respectuos spre document, dar nu-l ridică. Îi răspunse lui Kanbei: Acestea sunt cuvinte cu adevărat exagerate, iar documentul de față îmi acordă o răsplată nemeritată. Nu am idee ce să spun sau care ar putea fi eticheta cuvenită. Stipendiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu mare grijă pentru a nu fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie mai târziu. Spune-i călugărului să aștepte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a străbate cele șaptezeci de leghe dintre capitală și tabără. Nu era ușor, nici chiar pentru un curier. Fără îndoială, nici nu mâncase, nici nu băuse pe drum și călărise toată noaptea. — Hikoemon, adu lampa puțin mai aproape. Hideyoshi se aplecă și desfășură scrisoarea lui Sojin. Era scurtă și se vedea limpede că fusese scrisă în mare grabă. Dar, după o singură lectură, părul de pe ceafa lui Hideyoshi se zbârli în lumina lămpii. Ceilalți stăteau așezați în spatele lui Hideyoshi, la mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Dar, după o singură lectură, părul de pe ceafa lui Hideyoshi se zbârli în lumina lămpii. Ceilalți stăteau așezați în spatele lui Hideyoshi, la mică distanță, dar când culoarea i se schimbă de la baza cefei până la urechi, Kyutaro, Asano și Hikoemon se aplecară toți trei înainte, fără voie. Asano întrebă: — Stăpâne... ce s-a întâmplat? În clipa când fu întrebat, Hideyoshi își reveni. Aproape ca și cum s-ar fi îndoit de cuvintele din scrisoare, se sili să le mai citească o dată. Apoi, lacrimile începură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
avut destul timp ca să se apropie. — Mamă! strigă Nene. — Nene! Bătrâna și nora ei se îmbrățișară înlăcrimate, abia dându-și seama că vocile lor fericite se uniseră într-una singură. Bătrâna se prosternă în fața statuii lui Kannon. Nene îngenunche alături, aplecându-se, din tot sufletul. — Băiatul nu te-a văzut de multă vreme. Arăți puțin cam obosită. Du-te și perie-ți părul. — Da, Mamă. Nene se retrase grăbită în camera ei. Se pieptănă, luă puțină apă din conducta de bambus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a intra în sanctuarul principal. După ce aprinse lampionul din altarul buddhist, se întoarse și, pentru prima oară, se așeză lângă soțul ei. Toți trei se înclinară împreună în direcția luminii slabe. După ce Hideyoshi înălță capul și privi statuia, se mai aplecară o dată. În altar, fusese pusă o placă funerară purtând numele Seniorului Nobunaga. După ce terminară, Onaka arăta ca și cum i s-ar fi luat o mare piatră de pe inimă. — Nene, spuse ea încet. Băiatul ăsta tare ar mai vrea să facă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
putu abține să nu se gândească la propria sa timiditate. Înainte, se temuse de ceea ce se putea ascunde în inima lui Hideyoshi, iar acum era ușurat. De mult timp era considerat un strateg inteligent și recunoscut ca fiind atât de aplecat spre intrigi încât, ori de câte ori făcea câte ceva, oamenii se grăbeau să afirme că Shibata Katsuie revenise iarăși la vechile lui obiceiuri. În asemenea momente, însă, nici nu se ostenea să-și ascundă emoțiile cu o nonșalanță prefăcută. Această parte a caracterului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în cartierul general al unchiului său, neluându-i în seamă pe ceilalți vasali prezenți, și-i șopti lui Katsuie: — Când termini, am de discutat cu dumneata o problemă privată. Katsuie puse curând capăt consfătuirii. După ce toți generalii se retraseră, se aplecă pe taburetul său de campanie, vorbindu-i surescitat nepotului. Genba, cu un râs mulțumit de sine, îi arătă tăcut răspunsul lui Shogen, ca și cum ar fi știut câtă plăcere avea să-i facă lui Katsuie. Shibata Katsuie se bucură enorm. Complotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
auriu al comandantului din mâna omului de lângă el. Păstra atâtea amintiri - îl ridicase în taberele sale, odată cu reputația de „Demonul Shibata“. Poftim, Shosuke. Du-l în mijlocul luptătorilor mei! Și, cu aceste cuvinte, îi aruncă brusc steagul lui Shosuke. Shosuke se aplecă înainte, apucându-l repede de coadă. Nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Agitând stindardul un moment, strigă ultimele sale cuvinte în direcția lui Katsuie, care se îndepărta: — Cu bine, stăpâne! Katsuie se răsuci în șa, dar calul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
timp să spună nici o vorbă de prisos, chestionându-l asupra punctelor esențiale ale misiunii. Între timp, de la mal porniseră, risipite, mai multe bărci de pescuit cu fundul plat, înaintând de-a curmezișul apei. Zeci de soldați cu armuri ușoare se aplecau înainte și săreau, unul după altul, pe malul opus. Apoi, prăjinile fură împinse repede pentru a aduce bărcile înapoi, ca să transporte încă o serie de oameni. Cât ai clipi din ochi, singurul om rămas pe țărm fu Sanzo. În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Totuși, imediat ce Hideyoshi redevenea, cât de cât, serios, toți ceilalți își luau seama. Shonyu stătea așezat lângă el și interveni, în sfârșit, în conversație: — Și eu am un lucru despre care aș dori sincer să vorbesc cu tine. Hideyoshi se aplecă să-l asculte, dând din cap. Apoi, le ordonă tuturor celorlalți să se retragă. Toți ieșiră din încăpere, mai puțin Shonyu și Hideyoshi. Se aflau în sala fortăreței principale și, întrucât nu se afla nimeni în joc, nu era necesar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nici chiar când mă aflam în compania altor copii. Un alt motiv pentru care arăta așa e că, pe vremea când învățam în chilia rece a Templului Rinzai, citeam cărțile la un birou atât de scund, încât trebuia să stau aplecat peste ele ca un cocoșat. Ajunsesem aproape obsedat de gândul că, într-o bună zi, aveam să fiu eliberat din prizonieratul la clanul Imagawa și trupul meu avea să-mi aparțină din nou. Nu puteam să mă joc ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770

face prezentarea în paginile „Academiei Bârlădene”, urmarea fiind aceea că de trei ani sunt prezent cu diferite recenzii în această revistă și, indirect, a contribuit la sporirea zestrei mele intelectuale. Pe lângă cei amintiți țin să mulțumesc celor care s-au aplecat cu răbdare asupra debutului meu după cum urmează: Elena Popoiu: Profesorul Alexandru Mânăstireanu, „Călător... prin vâltoarea vremii”, Ion N. Oprea, Consăteanul meu, prof. Al. M., debut literar la vârsta de 90 de ani, și Addenda la cartea „Călător... prin vâltoarea vremii

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
făcută ghemotoc care circula ca o minge de fotbal în vârful picioarelor celor ce mergeau cu sau fără interes. Ajunge și el la cârpă, calcă cu vârful bocancului pe ea, i se pare că ar fi ceva în ea, se apleacă, ia ghemotocul respectiv și-l strecoară în buzunarul sumanului. Ajuns la gazdă i se servește masa, își aduce aminte de ce avea în buzunar și... surpriză! 2400 lei - o adevărată avere la timpul acela. Toată noaptea n-a putut dormi. În

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
atâta candoare, duioșie, cu regrete, cu lacrimi fierbinți pentru dispariția lui. Oricât vă veți stăpâni emoțiile, este imposibil să nu striviți între pleoape măcar o lacrimă. Eu am strivit chiar mai multe și pe bună dreptate. Vă sugerez să vă aplecați și să întârziați cu răbdare pe această carte și veți ajunge să cunoașteți OAMENI și LUPTĂTORI de o factură deosebită. Al. Mânăstireanu, „Academia Bârlădeană”, Nr. 1(26), trim. I, 2007 *** Consăteanul meu, profesorul Alexandru Mânăstireanu, debut literar la vârsta de

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
peste el s-ar fi așternut un și mai gros și greu „colb” al uitării. În rândurile următoare voi căuta să fac unele aprecieri generale asupra volumului cu titlul enunțat mai sus, pentru a trezi interesul celor care se mai apleacă încă cu atenție, răbdare și înțelegere asupra cuvântului scris, dat fiind faptul că actuala noastră epocă are preocupări în direcția banului - menit să cumpere totul - uneori chiar și conștiințele unor oameni. Volumul s-a dorit a fi un dar prețios

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
Al. Mânăstireanu, „Academia Bârlădeană”, Nr.1(34), trim.I, 2009 *** Academia Bârlădeană la Priponești —2008 În ziua de 8 noiembrie 2008, în satul Priponești de Sus, fostul județ Tutova, în prezența nu a unui numeros public, dar cel prezent foarte aplecat către actul de cultură, s-a desfășurat cea de a II-a ediție a întâlnirii anuale a fiilor satului, manifestare inițiată, susținută și bine organizată de un localnic, și el fiu al satului, învățătorul pensionar Ion V. Tasie, autor al

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
de titluri medical-profesionale și scriitoricești pe care le-ați obținut ca rezultat al preocupărilor de o viață, în slujba ocrotirii sănătății și unor opere de referință în domeniul literar-artistic. Mă simt copleșit că o persoană de talia Dvs. s-a aplecat cu răbdare și înțelegere asupra unui modest volum pe care am îndrăznit să-l dau la tipar, tocmai când împlineam 90 de ani. Am stat mult timp în cumpănă, dacă trebuie să apară volumul în cauză, la gândul ca unele

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
mic. - Te-am iubit ca pe un copil frumos și harnic, care mi-a răsplătit tot ce am făcut. Ai meritat cu prisosință toată grija și dragostea mea! - Da, știu cum te fereai să nu-mi îndoi crengile când le aplecai să culegi rodul și mai știu că atunci când am crescut mare și te urcai pe scară, înfășurai cârpe pe brațele și treapta scării care urma să se sprijine pe mine, ca să nu mă rănești și să nu mă doară apăsarea

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]