6,106 matches
-
Toadere, și să trăiești! Toaibă și-a luat cele două sticle cu rachiu pe care le aruncase lângă poartă. Înfruntând zloata neostoită, a pornit la drum. Ajuns acasă, nu mică i-a fost mirarea când de afară a văzut lampa aprinsă: „Da’ ce s-o întâmplat de Maranda nu s-o culcat?” Da’ de ce ai stat așa târziu, Toadere? Doamne, câte mi-au mai trecut prin cap... Că pe urgia asta de afară îi fi căzut într-un șanț sau cine știe cine
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
două zile libere, timp în care să și tragă sufletul, fiindcă în săptămâna aceea a muncit zi și noapte la încărcat vagoane cu grâu. Când a intrat în casă, a băgat de seamă că lampa - ca niciodată - nu era încă aprinsă. De ce nu ai aprins lampa, Marandă? Apoi... mă simt cam rău - a răspuns femeia de pe cuptor, unde ședea ghemuită. Da’ ce te doare, fata tatii? Mi se pare că au început durerile facerii... Stai numai să aprind lampa și mă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci Înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre Înserare și noapte, În fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat În dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” Întrebai fără teamă. Ea deschise ochii mari: „Nu e adevărat, nu există moarte, decît pentru neștiutori ca tine, sau ca noi amîndoi altădată, așa numim noi toți momentul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
judecător! Și peste o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, Îngenunchind pe rînd la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din Întîmplare apropiate. Și toți patru, În preamurgul din Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumînări aprinse, flăcările noastre pîlpîind invizibile, simțindu-le numai căldura, În timp ce ochii Mariei Lung se pironiră spre crucea fostului ei soț; Își duse mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
se afla un coif argintiu ce strălucea în soare. Păru să fie un coif roman. Lângă par, printre urmele care se suprapuneau, o pată roșie, lungă se întindea pe zăpada imaculată, dispărând în întunericul pădurii. Sângele acela, de un roșu aprins, fusese vărsat de puțin timp. Valerius duse calul lângă un copac și legă frâul de o creangă, apoi își chemă câinele cu un fluierat. Pas cu pas, urmări dâra aceea sinistră care se pierdea printre copaci. Nu putea să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de cai. Zgomotul copitelor trezește forțele ascunse ale Naturii, datorită cărora câmpiile noastre vor fi mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se respecta riturile vechi ce apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața în mâini. Revăzu chipul lui Vitellius. Îl revăzu pe Salix, ucis. Îl văzu pe Valerius prins de soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vitellienilor că sunt cu toții niște barbari năpădiți de păduchi. Au ținut-o așa o vreme, apoi a venit primul atac, însă foarte dezordonat. Oamenii lui Caecina erau beți, înaintau descoperiți, ne loveau cu plumbi în formă de ghindă, aruncau sulițe aprinse... Imediat, amfiteatrul de lemn din afara zidurilor a luat foc. Nu m-am alăturat indignării tovarășilor mei, care îl considerau mândria orașului... urăsc arenele! — Dar voi cum răspundeați atacurilor? — Aruncam de sus bețe cu vârful ascuțit, pietre, ghiulele de plumb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îmblânzitorilor, elefanți care scriau cu trompa cuvinte de preamărire a împăratului în nisipul din arene. Povesti despre luptele mortale dintre animale - urși și bivoli, bivoli și elefanți, elefanți și rinoceri - și despre cele dintre animale și gladiatorii înarmați cu tăciuni aprinși și sulițe de vânătoare, care puteau ucide ursul cu o lovitură de pumn, fugeau din fața tigrilor sărind cu prăjina și ațâțau taurii fluturându-le prin față bucăți de pânză roșie. Povesti despre banchetul oferit gladiatorilor în seara dinaintea jocurilor. Mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucide în arenă? izbucni Valerius încruntat. E o misiune ciudată pentru un medic. — Tu nu-mi asculți cu atenție cuvintele, Valerius. Proculus tăcu o clipă. — Cuvintele pătrund în inimă și îmbogățesc conștiința... Se întinse. În noaptea asta o să lăsăm lampa aprinsă. Valerius adormi în brațele Velundei. Antrenamentul începu în zori, ca în ziua precedentă. Din nou parul, din nou scutul greu care apăsa umărul ce-l durea, din nou jocul cu penele. La prânz, pâine și apă. Apoi, antrenament. Trecură mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de puțină vreme de la Roma. Multe din viile astea sunt ale ei. Titus stătea lângă medic și privea încruntat rana lui Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
funest. Ploaia se mai domoli, dar tunetele continuau să bubuie, iar fulgerele brăzdau cerul plumburiu; Vitellius privea din palatul său în jos, spre poporul Romei care înțesa străduțele și piețele, sărbătorind Saturnaliile. Potrivit obiceiului, oamenii își dăruiau unul altuia lumânări aprinse și statuete de lut; peste tot mirosea a carne friptă, a vin și tămâie. Peste tot era zarvă mare, fiindcă în acele zile de sărbătoare totul era permis și rolurile se inversau: sclavii își insultau stăpânii, care îi serveau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa că împăratul era înalt, gras și șchiop. Se amestecă printre oamenii care dăduseră năvală în grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas puternic. Valerius, aflat în mulțime, îl văzuse pe bărbatul uriaș care își acoperea chipul cu un colț al mantiei negre. — El e! strigă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Zugravu era o flacără care ardea și dădea viață fabricii de rulmenț i de la Bârlad, acolo unde era nevoie de o minte strălucită. Astăzi , de și în baston, și cu vederea mult diminuată, rămâne o torță. Să o ț inem aprinsă cât mai îndelungat. Dar să i stimulăm flacăra. Amintind cele de mai sus, nu pot să neg că pr ezen ța unei astfel de creații în programul Salonului, mi-ar fi adus în actualitate propria-mi carte „Mălin - vestitorul revoluției
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
deosebit. Către rostirea ultimei rugăciuni, se sună doar odată dintr-o trompetă, ca la Anul Nou, și toți, ca o apă, ies din sinagogă, revărsându se... Se împart î n grupuri, cu fața spre lună. Fiecare grup poartă o lumânare aprinsă, ca să poată citi rugăciunile adresate petelor din l ună (lui Șecinah). Cu brațele ridicate și urlete, toți își manifestă prin gesturi emoția sufletelor lor. După 24 ore de post și rugăciune, ei se îndreptau apoi spre casele lor, cântând și
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
sau sub pământ. Ne-a lăsat-o slobodă în vânt. În cerc ne naștem claustrați. Ei l-au creat; cei învățați nu au știut că vor muri și ei, odată cu cei rămași o vreme de neatins, sub ochiul suferind și aprins. * * * vecina mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
înalță în cer mănăstirile, cetăți ale credinței, harfe de voal, lumini de cristal își schimbă culoarea de ceară, de opal, întunecate ca marea. Călugării și strămoșii se roagă pentru noi, rămași să scriem ce ei au uitat. Reînvie, în lumânările aprinse, credința, în straie de mucenici, înnegrite de vreme. Mâinile albe de zăpadă ușoară omoară aripile timpului rămas. Sfârșitul nu se va coborî aici, el rămâne departe... se vor mai scrie multe file de carte, spunea Trifu, elevul meu, care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
idee el nu trăiește drame. Câte trimiteri, Doamne,câte inserții din tot ce s-a scris în zile ce-au fost și cele de acum! Poate așa înțelegi ce vrea să ne spună. Oricât mercur se ridică în termometrul săptămânii aprinse, în care vremea scade și despletește unde, în neodihna firii, străpunge patima bolnavă și ideea izbăvirii fără chip, trecută prin gâtul clepsidrei sub ritul căderii de nisip. * * * Cărțile au murit, culorile nu dansează ca ființele vii, sentimentele mor se sufocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
fi și la sfîrșitul veacului. 41. Fiul omului va trimite pe Îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvîrșesc fărădelegea, 42. și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plînsul și scrîșnirea dinților. 43. Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă. 44. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
aleg în vase ce este bun, și aruncă afară ce este rău. 49. Tot așa va fi și la sfîrșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni, 50. și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plînsul și scrîșnirea dinților." 51. "Ați înțeles voi toate aceste lucruri?" i-a întrebat Isus. "Da, Doamne", I-au răspuns ei. 52. Și El le-a zis: "De aceea, orice cărturar care a învățat ce trebuie despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
scenă renascentistă cu instalația pelviană Îndreptată spre cameră, adică spre noi, spectatorii, care avem un fior, vizionăm și nunta trasă pe casetă de Florian ce-și filmează cam lasciv nora, aflăm că Mihăiță cînta la clarinet, Într-o discuție mai aprinsă Flo Încearcă să-i avarieze colonelului imaginea despre armata română la momentul 23 august, Îl pisează, Îl irită, făcîndu-l să se simtă inutil și imbecil, fata Îi scrie lui taică-su doar o ilustrată din America invitîndu-i Însă acolo pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
1907. Ce harnică era ea, securitatea, pe vremuri. Ca o furnică. Și noi eram ocrotiți prin lege de tot, acum ofițerii nu mai miros urît, au subsuori Nivea și se ocupă de americani, de alții, trăim În miezul unui ev aprins, par flăcările unui jaf de proporții cosmice, ne-au uitat. SÎntem liberi să plecăm În străinătate. Mai plecăm, ne mai Întoarcem, dar nu vom mai fi În veci aceiași. Ca ziariștii răpiți În Irak. Acum au dispărut. Au apărut crima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sînt scriitorii considerați, În mod eronat, mari. Dostoievski. Flaubert. Faulkner. Sau Dickens. Un singur pasaj porno redat În amănunțime ar fi făcut din Marile speranțe o capodoperă ultimativă. Așa, se citește degeaba. Opera care tocmai m-a terminat a suscitat aprinse discuții În privința capitalei probleme cine se ascunde sub pseudonim. Pe mine nu mă interesează, pentru că nu sînt pervers, port doar mască și lanțuri. Să n-o mai lungesc: autoarea a fost mai Întîi la facultate și o tentau o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
repezindu-și papucii, cu o aruncătură de gleznă, tocmai în celălalt capăt al zidului. Nu mă săturam privind-o, iar acele câteva minute mi s-au părut nesfârșite. Nu știu ce spectacol sacru îmi apărea mie râsul ei și sălbăticia acelui trup aprins. Aveam sentimentul că săvârșesc un sacrilegiu privind-o, dar nu găseam puterea să mă despart de fereastră. Plecând, îi auzeam râsul prin toate sălile prin care am trecut. II Eram o dată la Tamluk și pornisem să mă plimb în susul apei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Codul acesta, occidental, îl aplică însă numai față de doamne și domnișoare. Eu stam ca pe ghimpi. Fetele începură să vorbească între ele, chemîndu-l și pe Harold, iar inginerul explică ceva în bengali fiicei sale, care privea jur-împrejur cu o curiozitate aprinsă și zeflemitoare totodată. Atunci am observat că, de câte ori ascultă atent ceva care i se spune cu seriozitate, pe buzele Maitreyiei flutură un imperceptibil zâmbet de ironie, de sălbatec sarcasm, pe care anevoie l-ai fi crezut aievea pe fața aceea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o pauză, sfârșită, obosită, ducîndu-se să se întindă pe rogojina din balcon. Ieșii, îmi pusei cu greutate pantofii, căci era întunerec, și coborâi tiptil scările, cu o ciudată mâhnire și furie în suflet. Am fost foarte emoționat văzând pretutindeni lămpile aprinse. *** Din jurnalul acelei luni: " Nu are o frumusețe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului. Recunosc că nu mi-am putut lua gândul de la ea toată noaptea. Și acum, în loc să lucrez, mă gândesc la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]