6,162 matches
-
la Fisc, care, după divorțul de Vera, când rămăsese fără cea mai mare parte a averii, se dedicase ocupației de scriitor. Până În acel moment, compusese douăzeci și patru de romane polițiste. Măi, să fie! Am auzit de oameni care au renunțat la barbă, la fumat, la o idee fixă, la o călătorie, ba unii chiar la viață, dar nu am auzit Încă de unul care să fi renunțat de bunăvoie la atâția bani. Demiurgul stătea Într-un cartier aflat la marginea orașului, una
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
-l localiza pe Kuznețov. L-am zărit de cum am coborât din automobil, stând Într-un mic balcon cu grilaj de fier aflat la etajul al doilea al vechii clădiri. Arăta exact ca În poza din dosar, cu părul lung și barba albe, de sfânt bizantin, Înconjurând o față prelungă, cu nasul coroiat și ochii ascunși sub niște sprâncene stufoase. Purta un capot vechi, boieresc. Cum stătea În loja sa, gălăgia străzii nu părea să-l deranjeze, mai degrabă Îi ținea companie
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cartier și se Înscrie la cursurile unui club de salsa din vecinătate. În weekend, deghizat În iepure gigantic, Împarte pliante la un târg auto. Își schimbă din nou adresa. Folosește un alt nume și branțuri groase la pantofi, Își lasă barbă, Își face implanturi de burtă și chelie. Părul rămas deasupra urechilor și-l vopsește În alb, Încrețindu-l. Circulă numai cu metroul și se apucă de creșterea porumbeilor voiajori. Merge la câteva Întruniri ale Alcoolicilor Anonimi, unde Își povestește viața
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să terminăm măcar volumul ăsta și apoi mai vedem. Poate că lucrurile o să se schimbe. Cine știe? Poate se-apucă să scrie romane de călătorie sau tratate de filozofie. Îți dai seama? Noi doi fumând pipă și scărpinându-ne În bărbi, pălăvrăgind pe sute de pagini despre non-ființare și Anschauung, undeva prin Bahamas... — Douăzeci și patru de volume mi-au fost de-ajuns. — Uită-te-n jurul tău, Iggy! Majoritatea oamenilor habar n-au că sunt doar niște personaje, iar celor care știu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
astfel în vise tandre, copiii adormeau. Aveam senzația că aici timpul se măsoară în milenii. Șchiopătînd pe o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate. Albi, ochii săi erau încadrați de o barbă cu lîna laie. Răcni gutural la o babă care, fără să miște de pe țol, răspunse la fel de răstit. Am încercat să stau de vorbă cu dînsul. Omul ne zîmbi cu o gură spartă din care, rărit, răsărea un gard galben de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Pandele e moale. Buzele i se zbat spasmodic. Dintr-un semn deschis la tîmplă, se scurge un șuvoi de spumă roșie. - L-a atins șaiba asta, constată un brigadier care ține în mînă un obiect. Chipul lat al brigadierului cu barba niciodată bine rasă care pare o cicatrice albastră e consternat. .................................................. .................................................. .. Ieri Pandele a fost înmormîntat. Într-atât i-a zguduit pe oameni absurditatea acestei morți, încît ei nu-și pot reveni. Există o lege a absurdității? Sau întîmplarea are un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și Cătălin, rimând din nou, câte-un coniac (așa-zis - Alexandrion). Când le aduc băutura Încerc să nu rămân cu ei - alături e altă echipă de artiști, actori la Teatrul de Stat, voci puternice, declamând gâjâit; unul dintre ei, cu barbă și coadă de cal, ținând o carte În mână - versuri din Trakl. - Tracăl, măi Leac! Tracăl, poete! Leac e un nume În literatura locală, așa că, dacă e vorba de poezie, e paratrăsnet. Tracăl, deci. Iar Georg, rostit ungurește: Gyorgy. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mânuiește cu viteză și dexteritate sticlele, paharele. Îmi furnizează informații despre politehnicianul bubos, cu veleități de scenarist și despre frageda lui însoțitoare, poetă, se spune... Dacă vrei să știi, scoteam totuși mai mult din gluma asta nonconformistă, continuă regizorul cu barba sprijinită în pumni. Repede sosesc și fripturile. Suntem cam înghesuiți. Neagu își retrage scaunul : el nu mănâncă, bineînțeles. Pentru băutorii adevărați mâncarea e umilitoare... Partenera mea vine mai aproape : mâinile ei lungi și delicate, deasupra farfuriei. Profilul e palid. Pare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie, declanșat, studentul. Da, scenografa spectacolului. — Cum, asta e madam Hariga ? tresare brusc barba blondă a regizorului, înălțând săgețile albastre ale privirii. — Doamna Hariga-Strihan, subliniază Poetul, sorbind lent din paharul cu vin roșu. S-a trecut de multă vreme la vin roșu, paharele sunt toate roșii. Doar partenera mea își apără cupa cu lichid
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu verișoare fistichii, strângându-se unii în alții, balansând sub clătinarea lămpilor, acum întunecate. Doar paharele roșii se aprind, se sting și se reaprind repede. Apoi nepoftitul publicist dispare, ca un taur amorțit. În urma lui, pelerina pendulând, fâșii-fâșii... Întunericul înghite barba de Crist alcoolizat a regizorului. Anihilat, studentul zace prăbușit pe masă, smocuri rare de păr, în jurul unei elipse de chelie roșcată. Mi-e capul greu, prăbușit. Întrezăresc în răstimpuri ochii fetei, violet primăvăratec și umed. Aș atinge mâinile ei lungi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în când. O săptămână, o lună, mai multe luni. Nu se discuta despre asta, nimeni n-o întreba. Esteticianul îmi saltă capul, toarnă un pahar cu apă să mi-l întindă, dar îl preia fata. Mi-l dă, îmi frec barba de mâna ei rece și albă. N-a fost umilită, avea o funcție relativ onorabilă. Șefă de serviciu sau mai mult, nu-mi amintesc. De o severitate oarbă. A făcut vâlvă o poveste dată în vileag abia la ședința când
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
plutesc cozile gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura de broscoi care clămpăne ritmic cuvinte : deschisă, închisă, deschisă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rămâne lipit de balustrada scării interioare care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa, care își tot mângâia barba blond-roșcată și urmărea auditoriul cu neclintite și reci priviri albastre. „Bineînțeles“, ar răspunde, acoperindu-l, Tina Mărgărit, „rațiunea n-are acces la Venera celestă. Dar nici nu poate intra în relație cu cea pământească !“. „Din lipsă de ima ginație și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și nervoase, vopsit și pe clăile uriașe de păr, murdar de culori prelinse, în toate amestecurile, dar și de praf, de păianjeni și de jeg, nu s-ar mai vedea decât
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
minte că ar fi putut să mă lase și pe mine fără păr, dacă voiam. M-am holbat la el și am depărtat mâinile, clătinând grăbit din cap. - Cum faci asta? Luă un pumn de clisă și mă mânji pe barbă. Îmi arătă soarele, apoi Își Îndreptă nâna spre Răsărit și, după ce ridică două degete, făcu un gest de parcă mi-ar fi smuls clisa cu barbă cu tot. - Pfuuuhh, suflă el În palme, Înainte să le scuture. Fără păr. Dar, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
grăbit din cap. - Cum faci asta? Luă un pumn de clisă și mă mânji pe barbă. Îmi arătă soarele, apoi Își Îndreptă nâna spre Răsărit și, după ce ridică două degete, făcu un gest de parcă mi-ar fi smuls clisa cu barbă cu tot. - Pfuuuhh, suflă el În palme, Înainte să le scuture. Fără păr. Dar, se gândi el și zâmbi dintr-o parte, dar tu vrei să legăm frăție, așa că o să dau clisa jos. Îmi curăță barba cu atenție, privindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fi smuls clisa cu barbă cu tot. - Pfuuuhh, suflă el În palme, Înainte să le scuture. Fără păr. Dar, se gândi el și zâmbi dintr-o parte, dar tu vrei să legăm frăție, așa că o să dau clisa jos. Îmi curăță barba cu atenție, privindu-mă când dintr-o parte când din cealaltă. Ce pește e ăla? schimbă el vorba deodată și se uită, hulpav, În desagă. - Pește bun. - Putem să fim frați și fără să ne muște blestemații de țânțari, sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
i-am văzut cum mă căutau pe celălalt mal. Un ghimpe rece Îmi răscoli măruntaiele. - Sigur erau ai tăi? Râse. Sigur că erau ai lui și nu ai mei. Îi știa după port. Erau singurii care Își smulgeau părul și barba. - Crezi că Tatăl ar fi lăsat ca iubitul lui fiu să fie un fugar, așa cum e Krog? - l-am Îmboldit eu din nou. - Hm, Enkim crede ceva și despre asta, dar mai bine tace. - Krog e la fel ca tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încingea discuția, restul oamenilor mormăiau Încetișor, după cum credeau că le e interesul. - Cuvintele astea o să ne aducă numai chin, tot spunea unul dintre vrăjmașii lui Moru. Îl chema Scept și era ditamai omul, mare și falnic, spătos, cu pletele și barba neagră. Când vorbea, Își rostogolea ochii bulbucați peste cei strânși În poiană. - Ați văzut unde s-a ajuns cu casele lui Dilc, zicea el. Mâine-poimâine o să facem case cât colinele, ape care curg prin sat, sau poteci pietruite care trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și apoi vino să-mi spui ce și cum. Vreau să știu ce vorbesc vânătorii ăia răzvrătiți. Vreau să știu dacă râd sau dacă le e frică. Tek se ghemui și-mi puse o mână pe picior și cealaltă pe barbă, așa cum făceau cei din neamul lui În fața Vindecătorilor, apoi Îl strigă pe Kikil și o luară din loc. Nu ne uitarăm după ei. Pornirăm iute către Miazăzi, luând vântul În față. Uriașul nor de gheață și de zăpadă acoperea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ca să asculte unii de alții fără să crâcnească. În clipa aceea, un negru se Înclină În fața mea. Avea ochii ageri și mușchii precum frânghiile. - Vindecătorule, Începu el, fără să mă privească În ochi. Supus, mă apucă de picior și de barbă. Fir-ar să fie, asta voia Moru, mi-am spus, dar n-am Întrebat decât: - Cum ți se spune? - Sunt Wola, din neamul vulturilor. - Măi Wola, măi. Mai zi-mi o dată: cum spunea Bulut că o să trecem peste Marea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Gemeni. Am petrecut toată noaptea pe povârnișul molcom al ghețarului, văzând cum luntre după luntre trăgea la malul lunecos. Spre dimineață, apăru și ultima luntre. Logon era palid și avea cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În seara aceea hotărâseră să se alăture celor ce-mi luaseră urma ca să iscodească Într-o parte și În alta, doar-doar or afla cât de bine se știa Logon cu vrăjmașii mei. Așa au făcut. Enkim Își lăsase părul și barba să crească, iar Runa Își azvârlise Într-o râpă sulițele, pietrele de mână și arcul, astfel Încât nimeni să nu-i recunoască, după care se amestecaseră cu puhoaiele de oameni care mă urmăreau. Se lipiseră de niște vânători de pripas, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mele sunt moștenite tot de la el, de când l-a legat pe Kron cu vorbe ce s-au topit În trupul lui, ajungând astfel din tată-n fiu, până la Psara, fiică a Milei, și apoi la mine. Scept se sumeți. Avea barba lungă și plete negre ca pana corbului ce fâlfâiau, grele, În bătaia vântului de Miazănoapte. - Te știu prea bine, Krog, Încă de când ai venit În satul meu. Am auzit ce mi-ai spus dar, până una-alta nu văd În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bivoli alergând peste câmpie, stârnind nori de praf și culcând ierburile la pământ - Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față mi se arătă un blond spătos, cu capul Învelit În plete și barbă. Era din neamurile de pădurari de la Miazănoapte - răsucea o bâtă uriașă și, rostogolindu-și ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]