6,583 matches
-
cu adevărat un clasicism românesc (fapt semnalat încă în Manifestul Cercului Literar ), după cum nici un gotic ori un baroc, constituite în „corpuri precise, identificabile ca atare în varietatea fenomenelor concrete, individuale“ (de exemplu, Istoria ieroglifică e, ca operă barocă, „o excepție curioasă“ și așa mai departe). Din această constatare s-a ivit, în cadrul Cercului Literar de la Sibiu, și ideea euforionismului (avându-i ca principali teoreticieni pe I. Negoițescu și Radu Stanca și ca punct de plecare convorbirea, din 20 decembrie 1829, a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
adevărată disperare, socoteam că părinții mă abandonaseră. A fost poate cea mai mare suferință îndurată în copilărie (reiterată până azi, de câte ori se vorbește de copiii pe care naziștii îi smulgeau de lângă părinții lor), întreținută chiar de maică-mea, ce avea curiosul obicei de a-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fie cu Blaga, fie cu el însuși), am avut revelația că Autobiografia ar fi trebuit să fie semnată cu numele „Damian Silvestru“, enigmaticul său pseudonim de tinerețe. Ori de câte ori mi-am amintit de acest pseudonim, am retrăit aceeași mirare față de numele curios pe care și l-a inventat I. Negoițescu. Îmi pare foarte rău acum, când e prea târziu, că, de câte ori am stat de vorbă cu el, niciodată nu mi-a trecut prin minte să-l întreb ce semnificație are combinația dintre
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Când cursul apei se întrerupea în vederea asanării, năpădeam toți copiii locului să căutăm comori pe fundul uscat, în special pietricele lucioase și tinichele ruginite fabulos. Într-o dimineață „normală“, cu albia murmuitoare de valuri iuți, ne-am strâns, alături de trecătorii curioși, în jurul unui leș acoperit de ziare fluturate de vânt, întins pe malul canalului: cetățeanul, probabil cu mintea încețoșată de alcool, căzuse în apa care nu era totuși adâncă și se înecase. De zbenguielile noastre din curte nu mai țin minte
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
adevărată disperare, socoteam că părinții mă abandonaseră. A fost poate cea mai mare suferință îndurată în copilărie (reiterată până azi, de câte ori se vorbește de copiii pe care naziștii îi smulgeau de lângă părinții lor), întreținută chiar de maică-mea, ce avea curiosul obicei de a-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
se succedau spre curte), cu destule camere ca să asigure, prin mici amenajări, câte două fiecăruia: dintre cei patru frați și două surori, fusese exclus Salustiu, deja la casa lui prin căsătoria cu Elenuța Gabor. Singurul avantaj, singura frumusețe în acest curios „complex“ imobiliar o alcătuia grădina destul de lată și cel puțin de două ori atât de lungă cât lungimea „trenului“; însăși curtea oferind destul teren pentru construcții viitoare, o curte adumbrită de castani grandioși, lepădând la vremea lor fructele sălbatice, voluminoase
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ce-i drept - nu-l suferea afumat și pe care o jignea ca un ieșit din minți, făcând-o cretină și ...cu păr pe picioare, ceea ce trezea în mine ură față de dânsul. Atari scene penibile se evitau îndeobște prin foarte curioasa lui metodă de a dispărea de acasă câte două-trei zile (nimeni n-ar fi putut spune unde, în orice caz în altă localitate), însoțit de vreun subaltern mai tânăr, ca să-și facă cheful; se întorcea nou nouț, fercheș, spășit și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de melancolii cerebrale, însă mie chipul meu nu mi-a spus niciodată nimic și nu am mizat niciodată pe aspectul meu fizic, ba pot spune că aceasta este epoca în care am început să mi detest imaginea în oglindă). O curioasă apariție a fost fiica unui colonel (mama unguroaică, nemțoaică, evreică ori ...poloneză?), tot elevă de liceu (habar n-am de unde am pescuit-o), înaltă, mlădioasă fără a fi exagerat de subțire la trup, blond roșcată, care mi se părea o
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
din al cărei colegiu de redacție am făcut și eu parte, alături - între alții - de Radu Stanca, Cornel Regman, Ion Oana (nici unul dintre cei trei nu era legionar, ba dimpotrivă). Amalgamul celor publicate de mine acolo este dintre cele mai curioase și mă înfățișează exact cum eram în acel moment: pe de o parte, versuri și proză de un „decadentism“ marcat (din zestrea adusă de mine de la Cluj), iar pe de altă parte, un text politic cu generalități în cel mai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de pretutindeni. Oamenii lumii care se duce au ochii rătăciți: dezorientarea le trece pe dinaintea vederii jucăușe ca-n apa morților. Din străfundurile vieții naționale, acolo de unde fierbe plămada rosturilor viitoare, pornește către suprafață clocot surd, purtător de amenințare.“ Și mai curioase mi se par textele lui Ion Moța, din Cranii de lemn (1935), fiindcă, vorbind și el de „organizarea disciplinată, autoritară, antidemocratică a mișcării naționale“, agresivitatea lui politică atinge pragul sângeros al crimei. Fiul cucernicului preot ortodox din Orăștie, pe care
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
însuși numește „ruptura“, „nebunia“ luptătorului fanatic. În februarie 1937, când sicriele cu trupurile ciuruite ale lui Moța și Marin au trecut prin fața spectatorilor din gara Cluj, în trenul care le transporta spre capitală, m-am aflat și eu, întâmplător, printre curioși. În același an, Nae Ionescu scria, formulându-și și el în ton religios ideile: „Pentru mântuirea nației noastre, Dumnezeu trebuia să accepte jertfa lui Moța, așa după cum, pentru mântuirea neamului omenesc, a acceptat jertfa Mielului.“ Naționalismul pendula între vizionarismul eminescian
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
se întrebe, așa cum nu a mai făcut-o până acum, asupra istoriei orașelor din țara sa ? Dacă ar face-o, aș fi fericit. Thierry Oblet 1 decembrie 2007 Introducere Orașul și democrația: o asociere incertă Orașul este astăzi pradă unui curios paradox: pe zi ce trece, se afirmă tot mai mult ca actor colectiv politic de prim plan, dar este din ce în ce mai greu de condus. Desigur, "creșterea în putere a orașelor"1 se datorează recunoașterii importanței crescânde a rolului lor economic. Prin
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
portretul generalului Pavel Kisseleff, comandantul trupelor de ocupație rusească, și astfel să pătrundă în cercul restrâns al persoanelor din înalta societate. Schimbarea era impulsionată, după cum remarca Barabás, de prezența ofițerilor și generalilor ruși în saloanele bucureștene: „Această epocă era foarte curioasă la București, unde lumea voind a se linguși pe lângă muscali a început să se lase de obiceiurile turcești, imitând și luând pe cele europene. Hainele turcești erau purtate de boierime și de slugile ei, arnăuți, pe când țăranii și-au păstrat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
i-au dăunat infinit. DOAMNA STAAL-DELAUNEY 1684-1750 DUCESA DU MAINE Doamna ducesă du Maine, la vârsta de șaizeci de ani, n-a învățat încă nimic din tot ce a trăit: are defectele și farmecul unui copil cu foarte mult spirit. Curioasă și credulă, a vrut să se instruiască în cunoștințe de tot felul; însă s-a mulțumit cu suprafața lor. Hotărârile celor care au crescut-o au devenit pentru ea principii și reguli de care mintea ei nu s-a îndoit
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
pângăresc și pe acela căruia îi sunt adresate, căci un bărbat n-ar îndrăzni să ia acest ton de libertinaj cu o femeie față de care ar fi păstrat un dram de stimă. Garat făcuse asupra acestei corespondențe o cercetare destul de curioasă, pe care am auzit-o citită acasă la Domnul de Talleyrand; era o examinare a furturilor și a plagiatelor din care era alcătuită. Autorul, scriindu-i metresei sale, din focul inimii, copia pagini întregi din mai multe scrieri care apăreau
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Într-o zi, mi-a propus să-mi dăruiască o masă de toaletă din porțelan ca aceea pe care o avea Doamna de Pompadour. «Vai, sire - am exclamat - , va fi numai bună să mă ascund sub ea!»“ Printr-o întâmplare curioasă, am găsit masa aceasta de toaletă la marchiza de Coningham, la Londra; o primise de la George al IV-lea și mi-o arăta cu o amuzantă simplitate. Doamna de Coislin locuia în palatul ei, într-o cameră care dădea sub
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
care îl găzduiește timp de 10 ani pe domeniul ei de la Cirey, în Lorena. CHEVREUSE, FRANÇOISE-FÉLICITÉ DE NAR BONNE PELET FRITZLAR, ducesă de ă1785-1813). Căsătorită cu Paul, duce de Chevreuse și de Luynes. Frumoasă și spirituală, dar cu un comportament curios și răutăcios. Napoleon îi impune să devină doamnă de onoare a împărătesei Joséphine, la sugestia lui Talleyrand, care era bun prieten al familiei de Luynes. În 1808 refuzul ei de a intra în suita reginei Charlotte a Spaniei îi aduce
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
metalice adunate, meticulos descrise și inventariate, profesorul a organizat două instructive colțuri muzeistice, unul în interiorul școlii din satul Voinești și altul în școala din satul vecin Avrămești (cu ocazia sărbătoririi a 500 ani de la prima atestare documentară a acestui sat). Curioasă mi se pare descoperirea în împrejurimile satului Voinești, în anul 1926, a unui important tezaur de argint, atribuit cumanilor (sec.10-13 e.n.), tezaur alcătuit din 12 brățări, nouă inele, patru aplice de centură, o cataramă, o diademă și un pandativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
vremea căsătoriei, deci pentru a-i feri de eventuale neplăceri în viața de familie care îi așteaptă. Așadar, tinerii erau căsătoriți ... , nu se căsătoreau, adeseori nici nu se cunoșteau. Dovadă că și mama, ne povestea ea altădată, era nespus de curioasă să-și vadă ursitul. Nu l-a văzut decât în ziua nunții, când fanfara, venită de dimineață în larga ogradă a bunicilor, deschidea marele eveniment al satului. A rămas copleșită la început de statura lui înaltă, figura severă, mustăcioara neagră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
scriu cu tradiția în oase. Au crescut în respectul convenției și, atunci când o hulesc, se simt deopotrivă vinovați și eroi. Aș zice deci că în cazul Modernismului încă exista conștiința convenției. Atâta doar că dacă ne punem în papucii copilului curios, la culcare, întrebarea nu mai e "și, și?" ci "cum, cum?". Textul are ideea năstrușnică de a răsturna textualitatea și în vreme ce autorul se bucură de inventivitatea lui cititorul își cam blestemă zilele. El icnește și primul impuls e să depună
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
discut cu lectorul ca prieten tot ce văd, tot ce-mi trece prin cap. LV. E drept că nu aderi la niciun curent de bună voie, că ești extrem de independent. Te-ai gândit cum ai descrie "mișcarea Julian Barnes"? Îndrăzneață, curioasă să știe tot, flămândă de afecțiunea cititorilor? Sau poate indiferentă, autonomă, disprețuitor ironică sau distantă (lucru de altfel extrem de neadevărat)? JB. Nu m-am văzut niciodată ca o mișcare cu un singur reprezentant, ori un scriitor cu trăsături ca ale
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
când criticii vă cer interviuri? Acceptați cu plăcere / tolerați / detestați încercările lor de a vă face să explicați ceea ce ar trebui de fapt apreciat și lăsat în pace (opera)? JF. Sunt recunoscător pentru interesul lor. Nu am nimic împotriva universitarilor curioși (printre care vă numărați). LV. Ce ați mai scris în afară de roman? Poezie? Critică? Teatru? JF. Am încercat toată viața să scriu poezie și chiar sper să public o nouă formă, pe care am inventat-o nu demult. Am scris critică
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Alexandria devenise un centru cultural, cu grădini zoologice și botanice, cu un Mouseion al lui Ptolemeu, pe măsura Academiei lui Platon, unde se adunaseră înțelepții și savanții lumii dar și cu o multitudine de concepții fanteziste și extravagante, de superstiții curioase. Intraseră în centrul atenției acestora sufletul individual, destinul acestuia după moarte și o serie de tendințe mistice. Reprezentant de seamă al acestui loc și acestei perioade a fost Philon (25-54 e.n.). Philon a aparținut unei importante comunități evreiești, distribuită pe
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de o invitație a unei asociații a foștilor combatanți ai Brigăzilor Internaționale din Spania, din care soțul ei făcuse parte, au șters-o ușurel din România și nu s-au mai întors niciodată. O priveam în față, în metroul parizian, curioasă de a vedea chipul descoperit al cuiva care purtase acolo masca nomenclaturii. Fără siguranța pe care i-o oferea în România apartenența la o castă privilegiată, mi-a apărut ca o mic-burgheză pariziană, foarte comună. Mi-am dat din nou
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
acum că, vreme îndelungată, am avut, în privința trecutului, o reacție „explicativă“ în ceea ce privea România. Ca pentru a preveni necunoașterea sau vidul evocat cel mai adesea de referința la țara mea. De exemplu: pentru a răspunde privirii întrebătoare sau doar curioase a vreunui prieten francez, asupra unui portret, a unei fotografii, a unei amintiri, orice, nu ziceam numai „este generalul Cutare“ sau „este boierul Cutare, în costum oriental“, sau „e un cioban din Maramureș, cu cojoc“, ci începeam: „știți, trebuie să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]