7,752 matches
-
spre surprinderea mea, văd o natură dezlăn țuită afară: copaci înfiorându-se deznădăjduiți sub un bici ho hotitor, fulgi azvârliți care-ncotro din niște pumni nevăzuți de gheață, oameni contorsionați spasmodic de viscol, ca niște copaci dezrădăcinați. Și parcă, în depărtare, o fantasmă albă, cu un corn răsucit în creștet, târându-se contra vântului, aflat parcă într-o bătălie crâncenă cu un vrăjmaș multiplicat, care îl asediază din toate părțile. — E cutremurător! mă înfior eu în șoaptă. Eduard mă aude și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o contempla ceva, oricât de puțin, din fata care fusese. Zări pentru o clipă o siluetă subțire, în canadiană neagră, care se hârjonise cu colega ei în ninsoare, trăgând cu coada ochiu lui la o făptură neclară care se mișca în depărtare și aruncân du-se apoi în zăpadă, cu ochii închiși, declarându-și fericirea și jurându-și că nu va uita niciodată acea zi. Probabil că jură mântul acela își dovedise, până la urmă, trăinicia. La scurt timp după scena din zăpadă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
neverosimil și aproape insesizabil, foșnetele mării. Coborî încet din pat și ieși pe balcon, aprinzându-și o țigară mentolată. în întunericul nopții sălășluiau o ceață sti cloasă și o liniște atotcuprinzătoare. Nu se auzea nici un șuierat de vânt. Doar din depărtare venea un foșnet abia simțit de valuri. Când ieșise cu Bobo din cafenea, ținuse neapărat să se întoarcă la galerie. De când intrase acolo, în încăperile joase pline de tablouri, Clarei Ionescu i se păruse că o zărește, în sfârșit, pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o să vă poarte cu gândul la o imagine rustică sau bucolică, Însă nici vorbă de așa ceva. Casa, lipită printr-un zid de o alta, era situată Într-o suburbie a anilor ’20 de la gura Tamisei, cam la șaizeci de kilometri depărtare de Londra. Grădina din spate era miniaturală - mai puțin de patru ari de teren -, Însă tata Împovărase un capăt și o latură a gardului cu pomi și arbuști tunși, sprijiniți pe plase de metal. Până și pajiștea pitică avea cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
calcar. Și cum e plasată mult În afara oricărei poteci, abia dacă mai ajunge cineva acolo o dată pe lună. Cu trei secole În urmă Însă, era Înțesată de oameni În fiecare duminică, căci acolo se Întruneau baptiștii, sosiți de la multe mile depărtare de-a lungul graniței dintre Devon și Dorset, pentru a-și oficia slujbele religioase, pe atunci interzise. Există În pădure anumite libertăți de care poate strămoșii noștri și-au dat seama mai bine decât noi. Am vorbit despre această pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
În ultima clipă am făcut un ocol, poate ca să mă pot orienta. Cel puțin era pe măsura reputației pe care i-o acordase odată un fermier din Moor: parcă o poveste cu un prizonier evadat din Princetown la câteva mile depărtare, găsit acolo mort, Înghețat - sau spânzurat, nu Îmi mai aduc bine aminte. Locul Însă nu avea nevoie de genul ăsta de Înfloritură lugubră. Era părăsit, spectral, aproape malefic - evident straniu, chiar dacă nu sunt o persoană superstițioasă, iar singurătatea În mijlocul naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și până în prag, ca neoamenii, lăsând soarele, să le desfunde casa și curtea de nămeți... Nicanor rămase pe gânduri, la marginea drumului, privind șleahul cenușiu, ca un ștergar murdar, cum se alungește pe sub căruța lui Petrea Păun, trăgând-o către depărtările înalte ale țarinei Baisei și către necunoscut. Petrea lui Păun, cugeta el, era tare norocos la grădinărie. Poate cel mai norocos chiabur din Goldana. Și acuma, pleacă chiaburul... În grădina lui, roata cu cupe pentru udat, care scotea apă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
invalid de picioarele de dinainte, măi? Căruța cu roți de cauciuc, pe lângă care Petrea Păun mâna caii cei roibi, dispărea prin defileu, extrăgându-se încet, din priveliște, ca o rădăcină din malul galben al Baisei. Nicanor își întoarse privirea de către depărtări, coborând-o încet spre beșica de porc, prefirând printre degete sâmburii lustruiți de pepene. Se simțea în mare încurcătură și parcă, pe dată, îi venea, așa în zorii alburii, să gâfâie, ca de o inexplicabilă osteneală. Tresări violent, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
America, cu partidul vostru de puturoși! Vino, că, altfel, o să ajungem de râsul lumii!... În nopțile de dinaintea cumetriei, Nicanor dormi în fânul din podul grajdului, ciulind urechea la hămăiturile care veneau spre el din Baisa, subțiate și slăbite de stavila depărtării. Cât baba Maranda țanțoșă și uitând de clondir și de măsele -, nănașa și cu verele ei, gătite cu bondițe înflorate și cu basmale noi, duseră copila la sfânta cristelniță, cum e rânduiala de dinainte, Nicanor și doi feciori ciolănoși, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
trebuie să li se fi lignificat codițele de purcel. Uneori, abătându-se, solitar, către gardul din latura livezii, numai nu mânca din priviri coasta arcuită verde a Baisei. Așa se întâmplă că zări, într-o vreme, pata aceea rubinie din depărtare. Grămada de jar spori, în Țarina Baisei, lăbărțându-se, sub malul de lut, îngustat de distanță, taină nouă, ațâțătoare de neliniști. Frunzele de porumb fâșâiră, în fine, ca niște șuvițe de tinichea, pe cărare și, la pârleazul din fundul grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Se trezi, din somnul lui epuizant, simțind încorsetarea aceleiași platoșe de oțel scandinav, observând că în vârf de minaret, înalt și svelt, strălucește lugubru Semiluna de aur. Falduri de marmură albă șed nemișcați ca și altădată, iar leii înaripați străjuiesc depărtările. Era misiunea Svetlanei să întâmpine cu alămurile fanfarei pe oaspeții de la Sans-Souci, care năvăleau, acolo, în hoarde, pentru a-i împiedica pe acești naivi și zbanghii, puși pururea pe chefuri, să constate tristețea serbărilor din imensul domeniu lăbărțat în necuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
numai al meu, al meu, al meu s-a pătat? Nu, ma biche! S-au stropit de cafea și pantalonii noștri, pe care abia-i călcaseși... Cufundându-se în groapa meditațiilor sale, Profesorul nu-și mai auzi consoarta. Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce maschează copiuțele la examenele date în scris, parcurse cu voce șoptită scrijeliturile sângerii ce începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și o adevărată maree de militari anonimi se revarsă peste peronul deja ticsit. Țipete, strigăte de bucurie, vocile scâncite ale unor copii, " De ce plânge mămica, tăticule?", se topesc în vacarmul asurzitor îmbibat cu mirosul înecăcios de locomotivă pe cărbuni. Din depărtare se aude chemarea poruncitoare a unei sirene de la o fabrică. Croindu-și cu greu drum, Marius iese în mulțimea trotuarului îngust. Culorile hainelor civile, ritmul pașilor grăbiți pe caldarâm, conversația feminină pe glasuri tinerești cântate surprinsă în trecere despre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Citește meniul afișat în fereastra mânjită cu var"Ciorbă de burtă, mititei, friptură și vin bun". Un gunoier cu obrazul mâncat de o barbă neîngrijită, golește apatic în tomberonul său mizeria adunată în pubelele adunate pe lângă ziduri. La câțiva metri depărtare, un chefliu întârziat discută aprins cu un sergent de stradă. Chiar dacă încearcă din răsputeri să stea drept, oscilează periculos când în față, când în spate și cu aceea larghețe a omului aflat sub efectul consumului etilic cheamă insistent pe agent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
semene cu tine cât mai mult. Chipul tău, zâmbetul tău, privirea ta în care strălucesc diamantele unei lumi întregi. Dar eu doresc un băiat. Pentru o clipă chipul lui Marius se întunecă. Băieții cresc mari, vor pleca să lupte spre depărtări neștiute, unii dintre ei nu se mai întorc. Mai bine o fetiță. La fel de frumoasă ca tine. Bine. Atunci un băiat și o fetiță. Dar să fim amândoi lângă ei. Timpurile nu ne permit luxul unor garanții pentru viitor. Carpe diem32
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
scrâșnet de roți găurind cu farurile întunericul nopții. Limuzina se lansează în stradă, trece ca un fulger pe lângă el și lasă în urmă imaginea fugitivă a unui Buick negru. Sunetul motorului se aude tot mai slab, până ce se stinge în depărtare. II Marius venise de multe ori la vila familiei Hagiaturian din Sinaia, dar niciodată în perioada când tăcerea adâncă a iernii lua sfârșit. Se spune că pădurea este un Rai pe pământ atunci când mesajul de înviere al primăverii pătrunde până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întâmpinarea ei dând vesel din coadă la vederea mâinii întinse pentru mângâiere. Marius face agale câțiva pași, ascultând ciripitul păsărelelor în timp ce un miros puternic de cetină proaspătă și rășină îi umple nările. Se oprește pentru câteva clipe. Privește lung în depărtare, dincolo de peluza verde și grădina mărginită cu arbuști bine îngrijiți, către conturul inegal, dar plăcut, al crestelor muntoase încă acoperite cu petice de zăpadă care strălucesc marmorean sub razele puternice ale soarelui. Pierdut în reverie, aproape că nu observă apropierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Mai mult ca sigur, tânărul nu gândise nici măcar o clipă că poate-și sapă mormântul atunci când pornise să scormonească molozul. De sus se aude uruitul unui nou val de avioane, semn al unui atac iminent. Detunături nenumărate se succed în depărtare, apropiindu-se cu repeziciune letală, dar nimeni nu îndrăznește să fugă. Privesc hipnotizați scula aducătoare de moarte. O imperceptibilă mișcare, pe care nici măcar cel în cauză nu a conștientizat-o și o explozie asurzitoare zguduie pământul. Un amestec urlător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zdrobit și pierde sânge prin nenumărate răni. Nu trebuie să fii expert ca să-ți dai seama că trebuie să ajungă în scurt timp la un spital, altfel nu are nici o șansă. Se întoarce după Felix. Îl găsește la câțiva metri depărtare, în câmp, acolo unde fusese aruncat de suflul exploziei. Stă rezemat în cot și morfolește liniștit un fir de iarbă. Emană un calm atât de imperturbabil încât dacă nu ar fi sângele care-i șiroiește pe față din cauza frunții zdrelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre! Ce-ți mai face vaca? Mult mai bine. Să o vezi acum! Ți-e mai mare dragul! Mănâncă și parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bucurie de mulțimea invitaților după căldura teribilă de peste zi, ea aduce bucurie frunților îmbrobonate. Odată cu timidul firicel de vânt, imensa grădină multicoloră în mijlocul căreia se celebrează căsătoria furișează spre cei de față miresme aproape imperceptibile de încântătoare parfumuri. Undeva, în depărtare, se aude clinchetul cristalin al unor râsete de copii. Sub îndemnul preotului, mirele se apleacă sub Sfânta Evanghelie: "Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulțești ca Iacov, umblând în pace și lucrând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
furișeze către ținta misiunii lor. Străduindu-se să facă cât mai puțin zgomot, își presează echipamentul pe corp. Acolo, în spatele zidului întunecat al trunchiurilor groase, se ascunde bateria. Locotenentul ridică brusc pumnul sus, semn de oprire. La nici câțiva metri depărtare, nemișcată, o santinelă ascultă concentrat, cu capul ușor aplecat într-o parte. Nervii tuturor sunt încordați la maximum. "Oh, Doamne, nu! Nu se poate sfârși totul acum!". Spre ușurarea lor, neamțul saltă arma pe umăr și continuă să patruleze, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rău. Știu asta. Puteți să vă reîntoarceți în cameră. Un moment, vă rog. Nici măcar nu m-am prezentat. Locotenent Marius Rădulescu. Andrea. Andrea Kampa, Herr leutnant.158 Sus, pe clădire, sublocotenentul Novăceanu, în compania lui Mâțu și Nicky, scrutează atent depărtările. Priviți! spune el cu voce emoționată, în timp ce întinde binoclul lui Marius. Un lung șir de siluete întunecate se ivesc in ritm alert de după creastă. În câmpul vizual al lentilelor intră un alt grup compact de soldați germani. Cele două coloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ritm alert de după creastă. În câmpul vizual al lentilelor intră un alt grup compact de soldați germani. Cele două coloane se întâlnesc, apoi se desfășoară într-un imens lanț de trăgători care se apropie cu pași repezi. Chiar și de la depărtare, numărul lor copleșește. Spatele și flancurile înțesate cu nemți formează în jurul clădirii un adevărat cordon al morții. Numai dinspre șosea nu se vede nici o mișcare. Încă. Am produs ceva agitație în sector. Se pare că au trimis împotriva noastră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pământ ciuruit. Un altul, sprijinit într-un cot, scoate de la brâu o grenadă. Nu are timp să o arunce. De lângă Marius, Iovuț îl și luase la ochi. Detunătura armei sună sec. Germanul cade pe spate. La mai puțin un metru depărtare, în picioare, tânărul ofițer care arată mai potrivit unui film propagandistic, gesticulează către cei din jurul lui. Nu vede cum bucata de metal scăpată din mâna celui împușcat se rostogolește înspre el. Explozia îl frânge în două și bucăți însângerate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]