56,083 matches
-
care nu m-a supus niciodată la vreun abuz, niciodată nu m-a obligat să mănînc cărbune, niciodată nu mi-a zis că sînt odrasla diavolului. Și totuși pe el Îl uram cel mai tare. Mă obișnuisem cu locuri de genul ăsta În munca mea. Începusem să nu-mi mai pese de ele. Dar nu aici. În locul ăsta n-aveai cum să nu-ți pese, să nu-i simți pustietatea scîrboasă și omniprezentă, cînd te apropiai de el. Gardul ăla uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ne limităm la un spațiu de locuit mai mic. La radioul mașinii se auzea muzică Întreruptă din când În când de o ,,masă rotundă,, despre colesterol. În curtea În care am intrat, În care se aflau două rânduri de case gen vagon, mobila a fost cărată de doi vlăjgani Îmbrăcați ponosit, pe care mama Îi angajase cu o zi Înainte. Locuiam de-acum În ultimul corp de casă pe partea stângă a curții, lângă un chioșc de vară cu vopseaua verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un membru important al familiei, dar fericiți. Am cumpărat de la un Supermarket din apropiere brânză, șuncă, pâine, un kilogram de mere și un borcan de zacuscă, după care ne-am oprit la ușa unei prietene bovarice, care locuia prin preajmă, genul acela de femeie care știe tot și vrea să fie În centrul atenției În fiecare clipă. Era o ființă cam nevrotică, mică de statură și, cu o inteligență sfidătoare care nu-i folosise cine știe ce În viață. Avea un fel arogant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe perete o frază a lui Soloviov: ,, O singură posibilitate de viață există pentru omdezrădăcinarea egoismului,,. Pe scaunul bizantin, cu șezutul Îmbrăcat În catifea verde, se află un dicționar al paranormalului, cea mai recentă și mai complexă lucrare de acest gen. Te așezi În fiecare după-amiază turcește direct pe parchet când aburii cartofilor fierți În coajă urcă de la parter direct În nările tale. Colonelul În rezervă a murit. Îmi este milă de biata lui nevastă care este de ani buni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de ea. Antoniu, recunoaște că nu ai fost adus pe lume pentru jumătăți de măsură. Ai hotărât Într-o clipă să te Îngropi În promiscuitatea cerșitului. Ai oprit ceasul din rotirea lui halucinantă și te-ai Îmbărbătat cu propoziții de genul: ,, Nimeni și nimic nu mă va Întoarce din drum,, sau ,,Nu mă simt cu nimic obligat față de societate,, sau ,,N-am nimic de pierdut,,. Privește-o pe bătrâna care cântă la acordeon Încovrigată de suferințe fizice, privește-l pe adolescentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o scrie și, cu siguranță, demonul ficțiunii nu va ține cont numai de adevăr, și se va juca, adăugând de la sine noi pulsiuni literare. Se așează din nou pe pat și continuă să scrie: Bărbatul a spus nu, primului amator, genul de cumpărător care aruncă un preț foarte mic, cu indiferență, pentru a vedea dacă celălalt prinde momeala.. Nu, nu vrea să vândă portretul chiar pe nimica. Un grăsan cu figură de pește mort, Îi Întinde cinci bancnote a câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spuse Georgie. Are ceva primitiv în ea. Poate i se trage de la triburile alea. Dar cred că ai cunoscut-o și tu. — Doar am făcut cunoștință cu ea, am spus, deși mare lucru nu-mi amintesc despre ea. E fix genul de femeie-cadru universitar, după părerea mea. Cum de ajung toate femeile astea să arate într-un asemenea hal? — Toate! exclamă Georgie râzând. Și eu fac parte dintre ele, iubitule! Oricum, e o persoană cu multă forță, fără îndoială. — Și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia mă acuză că sunt superficial, dar Georgie mi-a spus odată că am figura omului care râde în fața unui spectacol tragic, ceea ce mi-a făcut mai mare plăcere. Aș putea să adaug că am o față prelungă și palidă, genul de față de modă veche pe care o au toți cei din familia Lynch-Gibbon, ceva între filosoful Hume și actorul Garrick, am un păr moale, castaniu, care s-a decolorat cu vârsta ajungând la nuanța piperului alb. În familia mea, slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
weekend, iar doamna doctor Klein se întorsese la Cambridge. 19 În lumina lunii, Cambridge era scăldat în albastru deschis și negru cafeniu. Aici nu era ceață și peste oraș se boltea o cupolă înstelată de o strălucire intensă, luxuriantă. Era genul de noapte în care devii conștient de existența altor galaxii. Umbra îmi aluneca înainte pe asfalt. Deși nu era încă unsprezece noaptea, orașul părea pustiu, iar eu mă mișcam prin el ca un arlechin misterios și solitar dintr-un tablou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
adăugă: Viața e plină de neprevăzut. Dar schimbările cele mai rapide sunt adesea și cele mai sigure. Odată ce ne-am gândit la asta, nici n-am mai avut nevoie de argumente. Nu voiam să aud mărturisiri și declarații de acest gen. Voiam să depășesc momentul când voi auzi glasul lui Georgie. M-am întors spre ea și i-am spus, pe un ton mai aspru decât aș fi vrut: — Hai, Georgie, spune ceva. Sunt eu, vechiul tău prieten, Martin. Vasăzică, impetuosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nu mă cunoști, zise ea. — Îngăduie-mi să te cunosc. Te percep într-un mod care trece dincolo de o cunoaștere banală. De lucrul ăsta îți dai seama și tu, altminteri n-ai sta de vorbă cu mine acum. Nu ești genul de femeie care să-și piardă timpul. Și eu tremuram și, în chip irațional și aproape cu exasperare, simțeam că doar o barieră subțire și fragilă stă în calea torentului care ne-ar fi împins spre capitulare reciprocă. Numai de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care avuseseră loc, dar totul a fost în zadar. După ora unsprezece a sunat telefonul dar era Mytten care vrea să mă întrebe despre vinul nemțesc. Eram supărat și îngrijorat peste măsură, la un pas de nebunie. Antonia nu era genul de femeie care să dispară din senin și, fără voia mea, îmi treceau prin minte imagini în care o vedeam zăcând pe un pat de spital sau plutind cu fața în jos pe Tamisa. Neliniștea care mă încerca îmi aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Desigur, uneori mai Întârziam și eu cu chiria și, bineînțeles, aveam momente În care mă Întrebam când voi primi și eu slujba aceea, pe care anunțurile din 8-Uhr Abendblatt mi-o descriau ca fiind „germană“ și decentă“. Dar nu sunt genul care se plânge de obicei. Aveam tot ce-mi trebuia, plus că mi se părea că tot timpul din lume Îmi stă la dispoziție. Singura problemă cu care mă confruntam era acea a sexului - cea care, desigur, m-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am ajuns la următoarea trecere, am sărit de pe bicicletă, am tras-o lângă bordură și am legat-o lângă perete. Crama Albastră e la câteva sute de metri mai Încolo pe una dintre străzile lăturalnice, În spatele unei sinagogi, nefiind deloc genul de local unde omul se duce pe două roți. Ca de obicei, Konrad stătea pe butucul de tocat de la intrare. E ușor de descris: vestă descheiată, mâneci suflecate, brațe tatuate balansându-se pe genunchii de fost boxer. Între degetul arătător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În curând Shanghai Bar. Acesta cuprindea vreo douăzeci de cvartale, plus biserica și, cu mult Înainte să-mi dau seama care era singurul lucru pe care aș fi vrut să-l fac (tot o activitate orizontală, dar nu ceva de genul lui celei menționate de Anton), el știa deja care e misiunea lui. Presupun că primii ani și i-a finanțat cu diferite activități infracționale: furt din buzunare, efracții, fraudă, escrocherii și șantaj - ce știu eu? Dar sunt absolut sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întors, ușa era deschisă și doamna cu degete alunecoase și gura aceea, ah, atât de moale, zăcea moartă pe pat? Nțțț... Anton dădu paharul peste cap. Poate Else Oloaga să Înghită o poveste ca asta. Dar ea nu prea e genul care să vândă iubire, ce zici? Toată lumea te va mirosi că minți, Sascha. Ai face bine să inventezi un alibi care să țină. Crede-mă: știu totul despre păcat și ec-, ec-... — Ecumenism? — La naiba, știi ce vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
putut susține că cineva din clasă afirmase că numele Knisch desemna o ocupație care nu mai există - și, la o adică, nici eu n-ar fi trebuit să exist. Din când În când, colegii Îmi adresau vorbe de duh de genul ăsta și abia acum Îmi dădeam seama că doar povestindu-i maică-mii despre asta aș fi putut s-o fac să-mi răspundă. Poate că ar trebui să-i spun adevărul: ce-mi spusese Willy Fischl despre inexistență? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o marcă de biciclete. Sau poate fi un fel anume de a te uita cruciș și mirat la cineva: „Nu fi așa de knisch“, „Să te knisch“, „Te simți knisch azi?“... Când eram doar un copil, dădeam multe explicații de genul ăsta. Cumva aveam impresia că Îmi reinventam tatăl. Dar maică-mea auzise toate variantele - multe, mult prea multe variante. — Tatăl tău, spuse acum mai secretoasă ca niciodată și se uită În jos (oare tatăl meu locuia dincolo de dalele podelei?), nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că numele meu este Într-adevăr Alexander, dar de obicei mi se spune Sascha. În timp ce Îmi a mestecam cafeaua cu o bucată de pâine, Wickert continuă: — Conform informațiilor noastre, ați publicat și-o carte. Deranjata Esther? Distrusul eter? Ceva de genul ăsta. N-am citit-o, Îmi pare rău s-o zic. Nu prea erau cărți În Hanovra unde am copilărit. Își drese vocea ca și când și-ar fi cerut scuze. Dar, oricum, munca dumneavoastră n-are nici o importanță pentru noi. Important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
timp, acești umeri Înclinați, această răbdare melancolică? Stați așa, mi-am amintit: Wickert Îmi amintea de americanul care tocmai și-a Încheiat turneul În jurul Germaniei Împreună cu cei doi fii ai lui. Dar cum Îl chema? Keats sau Carlton; ceva de genul ăsta. Când, după Încercări repetate, nu reușeam să-mi amintesc cum Îl chema, am Început să meditez la inițiala inspectorului și de la ce nume se trăgea. Gerhard? Georg? Poate Günther? Wickert aștepta calm să-mi revin. — Aseară? am Întrebat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu prea seamănă cu așa ceva. Sceptică, Întoarse obiectul pe toate părțile. Era de mărimea palmei ei și, din cauza argintului fals, arăta mai prețios decât era În realitate. Totuși, caseta era ciudată și am presupus că nu mai văzuse ceva de genul ăsta până atunci. Două jumătăți În formă de scoică erau ținute laolaltă de arc alungit În spate și o Încuietoare mică În față. De-a lungul suprafeței se intersectau niște linii subțiri ale unui model abstract, iar marginile celor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe perete. Formă numărul cu indexul Împodobit cu un inel, apoi se răsuci spre noi, așteptând ca semnalele să răzbată prin cabluri: — Să știți că găsiți mai multe lucruri de vânzare la etaj, În muzeu - pastile, accesorii și multe de genul ăsta. Potrivind receptorul, Îl informă pe doctorul invizibil că Îl așteaptă niște musafiri. Câteva minute mai târziu, un bărbat Între treizeci și patruzeci de ani, cu trăsături șterse și o mină circumspectă, coborî scările. L-am recunoscut vag după poza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai fie femei. Pe de o parte, ca amazoanele, au pretenții să ajungă la cârma țării; pe de alta, cer eliberare sexuală, În calitate de persoane emancipate. În ambele cazuri, trădează onoarea sexului de care aparțin. Tocmai de aceea, rolurile tradiționale de gen trebuie restabilite. Dacă nu se produce cât de curând o purificare biologică, ne putem aștepta cu toții la o nouă Sodoma și Gomora. Karp chicoti, apoi deschise ușa spre bibliotecă și bătu Într-un pupitru. Dinspre o ușă lăsată Întredeschisă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tastelor unei mașini de scris, acesta mă informă că nu-l văzuse pe Inspectorul Wickert În dimineața aceasta. Ofițerul era pe punctul de a-și lăsa din nou degetele În jos, gata să efectueze un vals militar sau ceva de genul ăsta, când i-ai explicat ce mă frământa. — Dar de ce nu mi-ați zis asta de la Început? Îmi Întinse politicos un formular pentru vizitatori, pe care l-am semnat, surprins și tulburat. Luând formularul cu degete delicate, ofițerul mă rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că Își schimbase preocupările? Nu? Nu știți nimic despre asta? Văzând că nu răspund, Manetti continuă: E clar că amica dumneavoastră fusese o femeie solicitată. Totuși, găsea timp să se și distreze - mânca la restaurante, mergea la cinema, lucruri de genul ăsta. Se pare că avea timp să treacă și pe la o anumită instituție științifică din oraș, care... Ajuns la acest punct al conversației, m-am gândit că, măcar de formă, ar fi bine să arăt un grad de complicitate, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]