10,921 matches
-
marchează o trecere În registrul mut, În invizibilitatea principială 8. Isocrate, autorul primei autobiografii, profită tocmai de această modificare În sensibilitatea vremii. Plutarh definește un timp biografic al revelării caracterului, altul decât cel al evoluției și al dezvoltării individului. Jurnalul intim s-ar putea apropia de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice a omului”9, operată de autobiografia clasică, e preluată, tale quale, de către jurnalul intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intim s-ar putea apropia de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice a omului”9, operată de autobiografia clasică, e preluată, tale quale, de către jurnalul intim. Sursele sale Îndepărtate (și inconștiente) sunt modificările aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța față de persoana a treia, oricine ar fi ea, terorismul irepresibil al mărturisirii (precedat de „biografiile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea În solitudine. Singurătatea din care ia naștere jurnalul intim e singurătatea eului aflat fără apărare În fața lumii. Apare e un fel de a zice: primele scrieri sunt și primele infirmări ale dogmei. În Franța, În secolul al cincisprezecelea, pe lângă nesfârșitele oscilări la nivelul formei (jurnalul-cronică, jurnalul-carnet etc.), anonimatul e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-lea) - un grațios Jurnal de curte, iar, Între 1574-1589, Pierre de l’Estoile semnează un Journal pour le règne de Henri III, urmat de un jurnal Încă mai stufos al domniei lui Henric al IV-lea. Racordări În Anglia, jurnalul intim demarează greu. În mod convențional, primul jurnal e considerat cel al lui Pepys. Și el recuperat in extremis, descifrat abia În 1825 și pus În circulație parcă pentru a compromite o structură umană: a individului a cărui principală dorință e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
foarte colorat Jurnal de tinerețe, Olivier Le Fevre d’Ormesson Îl acompaniază, iar, În veacul următor. E.-J. E. Barbier dă la iveală un Journal historique et anecdotique du règne de Louis XV. Odată cu zorii veacului al XVIII-lea, jurnalele intime proliferează fabulos. Devin o modă. Dacă În secolul al XV-lea puterea o dețin cronicile, În al XVI-lea caietele și carnetele, În veacul al XVIII-lea nimic nu mai zăgăzuiește puzderia de jurnale, atât de apropiate de cele scrise
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În Închisoare, jurnalul amplifică starea de detenție, loc al obsesiei, al bolii și al dorinței. Tot acum, Restif de la Bretonne, un maniac al aniversărilor (Înscrise, inițial, pe parapetul insulei St. Louis, dar șterse de către dușmanii săi), subliniază importanța datei. Jurnalul intim va trebui să-și respecte parametrii. El e zona de intersecție dintre persoană și timp. O ființă care se mărturisește la un moment dat, Într-un timp dat: Între parantezele unei zile. Jurnalul intim românesc se ivește, În acest context
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dușmanii săi), subliniază importanța datei. Jurnalul intim va trebui să-și respecte parametrii. El e zona de intersecție dintre persoană și timp. O ființă care se mărturisește la un moment dat, Într-un timp dat: Între parantezele unei zile. Jurnalul intim românesc se ivește, În acest context, ca o firească nevoie de racordare. Apărut, mai Întâi, Într-o formă impură, amestecată, cel mai adesea sub forma jurnalului de călătorie (de la Dinicu Golescu și a sa Însemnare a călătoriei, publicată În 1826
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
el evoluează treptat pentru a ajunge, În veacul nostru, prin câteva incontestabile vârfuri: Liviu Rebreanu, Matei Caragiale, Radu Petrescu un gen literar pe deplin constituit. În veacul trecut, nota specifică de intimitate și subiectivitate o vor da trei lucrări: Notele intime ale lui C.A. Rosetti, Jurnalul lui Iacob Negruzzi și, deasupra tuturor, Însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu. Li se adaugă, În a doua parte a secolului, Petre Ispirescu. Însă adevăratul moment de triumf și de impunere definitivă e marcat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
expansive. De altfel, Călinescu nu se sfiește să scrie, negru pe alb, Jurnalul e o prostie, pentru ca ulterior să-i consacre câteva din cele mai frumoase rânduri. (vezi infra, nota 61 și nota 95) O dovadă În plus că jurnalul intim suportă nu numai elogiile, ci și contestările - chiar și pe cele care-l neagă fundamental. E și aceasta o formă paradoxală a „democrației” jurnalului! Studiu, privire, meditație Jurnalul intim al scriitorilor Încearcă să suplinească o absență. Pe lângă opera propriu-zisă, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nota 61 și nota 95) O dovadă În plus că jurnalul intim suportă nu numai elogiile, ci și contestările - chiar și pe cele care-l neagă fundamental. E și aceasta o formă paradoxală a „democrației” jurnalului! Studiu, privire, meditație Jurnalul intim al scriitorilor Încearcă să suplinească o absență. Pe lângă opera propriu-zisă, pe lângă creație există Întotdeauna un gol. Dacă literatura tinde să livreze și un secret (fie și numai unul „de fabricație”), el nu va fi desăvârșit fără prezența creatorului. În ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
O suportă și o provoacă. Revelarea unui secret, tentația mărturisirii Încărcată de Încrederea În acțiunea cuvântului trebuie să se Îndrepte Întotdeauna spre exterior. Oricât de insondabile ar fi profunzimile din care urcă el. Oricâte piedici ar Întâmpina În drum. Jurnalul intim e o efemeridă, un vis stârnit de sensibilitatea scriitorului. În plan paralel, după cum autorului nu-i ajung numai cărțile, nici cititorul nu se mai mulțumește doar cu partea „canonizată” a muncii de creație. Orizontul său de așteptare se tulbură de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
literatură. Literatură „apocrifă”, nerecunoscută oficial. Capriciul devansează interesul pentru soliditate și profunzime, fragmentarismul se substituie clasicei ordonări de cuvinte. E vorba, firește, de o revanșă psihologică: scriitorul lucrează În direcția propriei sensibilități. Un roman poate fi o construcție mentală. Jurnalul intim - doar una trăită. O transcriere a vieții, o retrăire a ei. Prin studiu, prin meditație. Urechea internă a scriitorului Îi dictează un alt ritm: un lucru spus e deja un lucru trăit. Amânarea, intervalul dintre trăire și transcriere, nu intră
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
el se Închide În sine, prizonier al voinței fanatice de mărturisire, de consumare a vieții prin scris, de regândire, de refacere și reelaborare. O altă variantă a celor o mie și una de nopți, reluate de câte ori Îngăduie judecata finală. Jurnalul intim apare, de fapt, atunci când conștiința sinelui și experiența sinelui ajung În echilibru, când reflecția se Întâlnește cu practica, iar scriitorul se transformă În propriul instrument de cunoaștere, de investigare a lumii. A lumii interioare, dar și a celei exterioare. Expansiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e o veșnică adaptare la mediu, la circumstanțe, la condițiile momentului 14. Trecerea de la caracterul privat al jurnalului la cel public, prin tipărire, n-ar fi fost posibilă fără modificarea, fără construirea de sine permanentă a eului. Prin publicare, jurnalul intim Își pierde una din caracteristici, intimitatea (bătaia scurtă a privirii și a gândului), dar nu și subiectivitatea. Pe de altă parte, având o dată și o istorie proprii, eul revine și nuanțează ceea ce ritmul confesiunii retezase și ocultase: expansiunea ființei. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
strict particulară: pentru mine Însumi. În loc să vadă implicațiile genului, ei conservă doar egocentrismul interdicției. Alunecând din zona cărții, a muncii la suprafață, În aceea a ascunsului, a muncii pentru sine, scriitorul devine victima prejudecăților sale. Actul de fundamentare a jurnalului intim este un pact cu viciul: cel care știe că vorbește fals este de-o extremă luciditate. Precizia descrierii provine din mecanica transpunerii trăitului. Scriitorul de jurnale e prea puțin atent la cum transcrie: legea de aur Îi cere să se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
plăcerii. Discursul analizei este, Într-o anumită măsură poetic, adică pură creație. Doar că el e produs de identitatea dintre cuvânt și acțiune. Transcrierea directă, strânsă, pliată pe obiect Își găsește În jurnal una din manifestările ideale. „Stadiul oglinzii” Jurnalul intim ambiționează să reunească toate fragmentele trăitului. Dar el se izbește de imposibilitatea cuprinderii precise a ceea ce, trăind, și-a adjudecat: elaborarea insesizabilă a unui „câmp de existență și acțiune”31. Adică acel obsedant au jour le jour care, oricât ar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ceea ce, trăind, și-a adjudecat: elaborarea insesizabilă a unui „câmp de existență și acțiune”31. Adică acel obsedant au jour le jour care, oricât ar părea de tern și monoton, se ordonează după o lege proprie și irepetabilă. Astfel Încât, jurnalele intime, departe de a se asemăna prin sentimentele analizate, prin faptele relatate, rămân străine de orice standardizare. Proiectul jurnalului intim scapă acestor determinații mărunte. Scapă chiar și tipului caracteriologic al celui care-l scrie 32. Imaginea sa generică e recuperată de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
primă fază, În care funcția (auto)analizei se identifică, fie și parțial, fie și inconștient, cu tratarea și suprimarea tulburărilor, dar și cu o restabilire a integrității eului, prejudecata este motivată. Ea spune ceva și În cazul În care jurnalul intim ar funcționa ca un mecanism, de apărare, ca posibilă formă de reacție la incriminări. Anna Freud stabilește, În analiza energiei pulsionale inconștiente, termenul care, aplicat În studiul jurnalelor intime, redă una din dimensiunile sale ne-literare: termenul de recriminări profilactice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este motivată. Ea spune ceva și În cazul În care jurnalul intim ar funcționa ca un mecanism, de apărare, ca posibilă formă de reacție la incriminări. Anna Freud stabilește, În analiza energiei pulsionale inconștiente, termenul care, aplicat În studiul jurnalelor intime, redă una din dimensiunile sale ne-literare: termenul de recriminări profilactice 38. Autorul de jurnale Își pregătește alibiuri pentru eventualele acuzații. El trăiește cu privirea În trecut, cu ochii țintă la agresivitățile zilei care i se scurge printre degete, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
El trăiește cu privirea În trecut, cu ochii țintă la agresivitățile zilei care i se scurge printre degete, dar cu gândul la versiunea definitivă, din pagină. Versiunea pe care o va impune, cuvintele prin care răspunde astfel cuvintelor ofensatoare. Jurnalul intim cochetează cu tentațiile unui dialog cu exteriorul, pentru că el este dublul perfect al autorului: autobiografia sa inconștientă, autoportretul În mișcare, niciodată terminat. Anularea retroactivă a răului, ca și refularea, proiecția, Întoarcerea către sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dialog cu exteriorul, pentru că el este dublul perfect al autorului: autobiografia sa inconștientă, autoportretul În mișcare, niciodată terminat. Anularea retroactivă a răului, ca și refularea, proiecția, Întoarcerea către sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice Își găsesc În jurnalul intim - adevărată canapea a psihanalistului avant la lettre - locul ideal de desfășurare. Cu atât mai mult cu cât perceperea lor, declanșarea se produc În afara câmpului de bătălie. Jurnalul intim reface, În scris, chiar bătăliile pierdute, pregătind variante de interpretare ale evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice Își găsesc În jurnalul intim - adevărată canapea a psihanalistului avant la lettre - locul ideal de desfășurare. Cu atât mai mult cu cât perceperea lor, declanșarea se produc În afara câmpului de bătălie. Jurnalul intim reface, În scris, chiar bătăliile pierdute, pregătind variante de interpretare ale evenimentelor care deja formează istoria. Istoria unui eu, a unei vieți, a unei pasiuni. Pe lângă acestea, ca orice discurs biografic, jurnalul intim are o funcție etică. O funcție lămuritoare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se produc În afara câmpului de bătălie. Jurnalul intim reface, În scris, chiar bătăliile pierdute, pregătind variante de interpretare ale evenimentelor care deja formează istoria. Istoria unui eu, a unei vieți, a unei pasiuni. Pe lângă acestea, ca orice discurs biografic, jurnalul intim are o funcție etică. O funcție lămuritoare. El nu „povestește” doar pentru plăcerea „instruirii”. El poartă În sine, dacă nu o morală, cel puțin o Învățătură. Și, prin aceasta, o apologie 39, comentarii la istoria unui șir de Întâmplări. Psihanaliza
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
39, comentarii la istoria unui șir de Întâmplări. Psihanaliza vede În atitudinea biografului o repetare a poziției amatorului de artă față de artist și a acestuia față de tatăl său40. Adică admirația și dorința morții. Același lucru se Întâmplă și În jurnalul intim, doar că presiunea acestor contradicții e sporită de faptul că scriitorul e biograful propriei sale existențe. Resentimentele, frustrările, tensiunea care, În mod normal, s-ar rezolva Între două ființe, Între două sensibilități, sunt obligate să se confrunte, să se stingă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scrierii zilnice. Sau, dacă nu descoperită, măcar creată. Autodistrucția Între obsesiile pedagogice (jurnalul e reminiscența caietului, reproducerea obiceiului „temei de casă” zilnice) și obsesiile penitentului care-și mărturisește greșelile 42, se Întinde un complex flagrant de vinovăție. Prea puține jurnale intime dau o imagine strălucitoare a autorului. Și nu o dau, pentru că scriitura jurnalieră e, la nivel psihologic, o formă fundamental pasivă a scrisului: fără organizare, fără construcție, fără proiect vizibil al operei. Jurnalul trăiește din acumularea de notații, din ordonarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]