6,186 matches
-
apoi de tratarea celorlalte părți constitutive ale ordinii globale. El a accentuat cu precădere internaționalizarea relațiilor de producție în epoca modernă capitalistă și formele de guvernare globală care perpetuează inegalitățile de putere și bogăție. Dezvoltând o temă introdusă de marxistul italian Antonio Gramsci în anii 1920 și 1930, Cox s-a concentrat asupra naturii hegemonice a ordinii mondiale adică asupra modului în care arhitectura politică a capitalismului global ajută la menținerea inegalităților materiale prin intermediul unei combinații între constrângere și efortul de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
o scăpare de lumea în care trăiește. Revenind la această nouă critică, a limbajului, care devine esențială, întâmpinând actul de creație al unei noi poetici, reluăm ideea abordării ei majoritare în afara țării noastre, în special prin vocea spaniolilor sau a italienilor, care îi cercetează opera autoarei. Totuși, Liliana Armașu face următoarea precizare, într-un scurt studiu eseistic al poeziei Anei Blandiana: "Poeta caută să exprime nu numai gândul, dar și frumusețea lui, având grijă să-i dea o formă lingvistică sobră
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și Val; Vecinul 3 merge spre masă, de pe care ciugulește cîte ceva sub privirea năucită a Mariei; Vecinul 4, se îndreaptă spre pendulă, care arată o altă oră pentru că nu merge, de fapt) Cînți la ghitară? În ce acord? Alex: Italian. Vecin 1: Aha, eu cînt în acord rusesc. Așa am învățat de mic. Pot să-i schimb acordul? Alex: Dacă vreți... Vecin 1: (reacordînd strunele) Frumoasă ghitară... și bună după cum sună.. Eu am una rusească... cu șapte strune... Vecin 3
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
atunci de ce le cînți mulți ani trăiască? Bunica: Ca să nu le cîntați voi. PARTEA A DOUA (Același decor, doar că draperia e trasă; Vecin 3 va dormi într-un fotoliu, în spațiul din prim-plan; Vecin 1 exersează acorduri îi italian, sub supravegherea lui Alex; Vecin 4 e instalat la o măsuță pe care sînt mai multe ceasuri de diferite tipuri, repară cu pasiune, le pune să meargă, să sune, uneori toate deodată; Vecin 2 și-a improvizat un șevalet pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spre deosebire de membrii delegațiilor celorlalte țări estice, cu statut diferit: era vorba despre românii antisovietici, post-șaizecișioptiști). La un moment dat, exact atunci când citiorul simțea nevoia de ceva nou, intervine calul troian, lovitura de teatru, revelația: sosește În ghettou o famile de italieni Împreună cu o fetiță Elena, mai mică cu un an decât protagonista, de o frumusețe inumană, de care aceasta din urmă se Îndrăgostește iremediabil: și iată la découverte du soi ca posesor de eu și În consecință de orgoliu, descoperire-lecție de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
juca teatru În Coasta de Fildeș de către băștinași, cine știe, eu unul nu-mi pot Închipui că toatea astea s-ar fi putut Întâmpla de-adevăratelea. Dar sunt convins că un francez poate scrie acum o Mioriță și că un italian poate trasa o Cale a Vidului, și că ambele apocrife n-ar fi neapărat lipsite de orice valoare literară pentru că nu sunt originale, Înrădăcinate adică Într-un spirit cu care autorii apocrifelor nu ar avea alte relații decât livrești (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de contact, pe care, Într-un sfârșit, twenty, Andrew tend seulement la main en hauteur, agite les clés au-dessus de Milo, et prend un air condescendant, cortina, actul II, nu: deznodământ fals. Căci Andrew Îl ucide În final pe Milo, italianul, a cărui groază Întipărită pe față este ascunsă sub masca de clovn. Milo se prăbușește pe scări - În sfârșit, cortina, actul II Începe acum. Două zile mai târziu, un inspector de poliție foarte sigur pe el intră la Andrew pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dintre toți romanticii, numai el scrie În românește. Există Însă numeroase motive pentru care putem considera literatura franceză superioară literaturii române, iar În momentul În care studiul literaturii se instituționalizează și vizează cunoașterea, accesul la autori francezi, englezi, germani, englezi, italieni sau spanioli mi se pare esențial, mult mai important, În linii mari, decît cel la autorii români care i-au continuat/preluat . Argumentul lingvistic nu e de lepădat, totuși. Literatura este În primul rînd o limbă, iar limbile nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mod constant. Lucru pe care îl înțeleg mai bine acum, când îmi vine în minte o întâmplare de demult: într-o zi, Dinu Cernescu a sunat-o în bășcălie pe directoarea Teatrului Giulești și i-a spus: „Mă întreabă doi italieni unde e Athénée Palace. Trebuie să vă fac o informare scrisă?”. Mai știi, un contact cu niște străini presupuși a fi spioni l-ar fi putut transforma într-un agent în solda dușmanului din afară... Orice informație, fie și neînsemnată
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de Tati, ilustrează destul de bine "bunul-simț", incluzînd aici aspectul său arhaic, paseist. Ironia este, de asemenea, un mod de exprimare a bunului-simț. Ironia sau, și mai bine, deriziunea colectivă, cînd practicile unei societăți răstoarnă schemele mașiniste. Ce să spunem despre Italienii din Sud, în locuințele populare, care au adesea două posturi de televiziune și două posturi de radio de familie și care le dau mai tare, pînă ce nu se mai pot auzi? Această practică trimite la practicile napolitane, unde fiecare
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
eram la bancă, el stătea la coadă în spatele meu și îmi cam plăcuse; mi-am „uitat“ cartea de identitate în sertarul de la ghișeu și m-am făcut că n-aud când mă strigă casiera; masculul, încă nu știam că e italian, mă filase insistent și i-a zis că mi-o dă el subito, așa că a venit în fugă după mine... Deci nu mă înșelasem, și el mă plăcuse... Din păcate, eram exact în acea perioadă a lunii, așa că am făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
personale despre mine (zicea că aș fi întreținuta vreunui miliardar de îmi permit o asemenea petrecere) și a plusat cu propriile porcării sexuale (nici nu știți ce fantezie bolnavă avea), au dat-o pe românește așa, ca pentru urechile mele. Italianul cel tânăr, cu vreo cinci ani mai mare ca mine, urma Dreptul în România - un student întârziat - și era un fel de consultant juridic al patronului. I-a zis că prin angajarea practicanților își poate mări „sumele deductibile din venitul
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Monitorul Oficial - Partea I. M-a asaltat cu telefoanele chiar din acea seară. Numărul șapte era arestat, tocmai o rupsesem cu numărul opt, eram așadar cât se poate de singură, dar nu și disperată, așa că îmi permiteam să fiu pretențioasă; italianul era un pic prea îngâmfat pentru gustul meu, dar avea trăsături frumoase și o burtă nu din cale-afară de proeminentă, ne cam potriveam. Am făcut figuri doar câteva zile, apoi l-am invitat pe la mine să cinăm și aș spune
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
cinci minute după ce mi-a trecut pragul casei figura deja pe lista mea de extratereștri la numărul nouă, iar eu depășisem cu brio o situație de criză înainte chiar ca aceasta să se declanșeze... Mă întorc un pic la cârciuma italianului, denumită pretențios trattoria, pentru că evenimentul organizat acolo în cinstea gospodinei din mine a fost teribil de reușit. Bucătarii au muncit ca niște eroi, i-am supravegheat personal, iar ospătarii au fost de milioane: au strâns laolaltă toate mesele ca să organizăm
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
era omul care să merite așa ceva, nici eu nu mai eram o biată studentă, care încearcă să reușească în viață... Dacă dăm deoparte fricțiunile apărute la început, ne înțelegeam chiar bine. La pat în primul rând. Cine a inventat expresia italian stallion a știut ce zice. Peste zi nu prea ne întâlneam: el trecea rar pe la restaurant, iar eu nu prea ieșeam din bucătărie. După program însă, mă conducea acasă și de cele mai multe ori rămânea peste noapte... Obiceiul acesta făcuse ca
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pare că i-a dat de urmă... Am avut astfel ocazia să recitesc ultimele câteva pagini și am fost tentată să le șterg. Unde-i managementul culinar în amănuntele sordide legate de acea lună blestemată în care am slugărit la italian și la trattoria lui? Ce sens au aceste confesiuni, care mă pun într-o lumină nu tocmai grozavă? Totuși, nu le șterg. Acestea sunt dovezile de care aveați nevoie ca să înțelegeți că aventura mea în bucătărie n-a fost o
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
set secundar de povestiri. Yourcenar însăși a explicat ce impresie a făcut Roma fascistă din anii '20 asupra modului ei de a gândi, în general apolitic. A surprins în textura cărții câteva dintre contradicțiile și paradoxurile ei, în special rezistența italienilor obișnuiți față de acest partid dominant atunci. Yourcenar a scris cartea pe drum, condiția tranzitorie care devenise mai degrabă regulă decât excepție pentru ea. Călătorea curent prin Europa, mai ales în Austria, Elveția și favorita ei Italia. Imaginația își lua avânt
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Memoria lui era prodigioasă, ca dealtminteri și a fratelui și sorei lui mai mici. Se plimba prin salon cu mâinile la spate, ridica bărbia, își țuguia buzele și grăia cu tremur în glas: «Eu cobor din ilustra familie a conților italieni Cavacioni». (Nu putea să pronunțe litera „r” și spunea „v”). Se oprea brusc, ne măsura condescendent, își ferea gâtul de gulerul înalt și scrobit, și continua să viseze cu glas tare la palatele strămoșilor din Urbine. Părea obsedat. Mi-aduc
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
poate fi mult mai mare și poate include un număr substanțial de miniștri cu rang inferior. Practica numirii miniștrilor de acest tip s-a extins la nivel vest-european și chiar în guvernele de cabinet dinafara regiunii, guvernul britanic și cel italian numărându-se printre acelea care au numit cei mai mulți astfel de demnitari. Ei se supun principiului responsabilității colective, dar nu iau parte la procesul de luare a deciziilor. În al doilea rând, numărul și complexitatea deciziilor sunt de așa natură încât
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de un secol și de un război colonial prelungit în Algeria, dar și de conducerea "civilizată" a lui De Gaulle, pentru a-și putea "exorciza" frica de conducere și a-și accepta efectiv liderii. De aici și aparenta împotrivire a italienilor în privința reconcilierii cu conducerea puternică. Pentru apariția unor studii obiective era nevoie de o îndepărtare treptată a fricii de conducere. A trebuit să se admită faptul că exercitarea conducerii era o necesitate a tuturor societăților, inclusiv a celor democratice. Liderii
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Comparative Legislatures (1973) Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall S.J. Downs, "Structural changes", în Norton, ed., Parliament in the 1980s (1985) Oxford: Blackwell, pp. 48-68. J.R. Frears, France in the Giscard Presidency (1981) London: Allen and Unwin. P. Furlong, "Parliament in Italian politics", în P. Norton, ed., Parliament in Western Europe (1990) London: Cass, pp. 52-67. R.F. Hopkins, "The tole of the MP in Tanzania", American Political Science Review (1970), pp. 754-71. Inter-Parliamentary Union, Parliaments of the World (1986) (două vol.) London
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
este juridic și moral, noțiunea de legitimitate se impune totuși cu deosebită forță atunci cînd se acceptă situarea ei doar la nivelul observației concrete, abordarea ei în funcție numai de datele analizei empirice. "Geniu invizibil al Cetății" este formula istoricului italian Guglielmo Ferrero 35, o formulă inspirată care, dîndu-le unora puterea de a comanda și făcîndu-i pe alții să se supună, asigură în mod esențial coerența și continuitatea oricărei societăți politice. Dacă întrebați un elvețian, scria Ferrero la începutul secolului, de ce
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
fundamental al sistemului său teoretic. La fel, C. Narly, în Istoria pedagogiei, vol. I (1935), analizează teoriile respective prin prisma concepției sale cu privire la personalitate. În mod similar au procedat și autori străini francezul R. Hubert (1948) sau, mai de curînd, italianul A. S. Rugiu (1979). În ce mă privește, caut să redau cît mai obiectiv concepția fiecărui teoretician, să ofer, adesea, aprecierile altora referitoare la concepția analizată și apoi aprecierile mele. Acestea din urmă se întemeiază pe o serie de idei care
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
transformarea socială" însăși la un act de desăvîrșire individuală. O filosofie atît de puternic axată pe persoană nu putea să nu aibă, fie și implicit, unele idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
autoritatea educatorului cu libertatea elevului. În aceste condiții, autoritatea, decurgînd din "grația divină", nu mai este constrîngătoare, ci eliberatoare; "ea nu comandă și nu dirijează decît pentru a-i servi (copilului) în realizarea destinării sale eterne" (11, p. 60). Personalistul italian LUIGI STEFANINI (1891-1956) ține în spirit personalist să atragă atenția că obiectul educației nu este omul abstract, ci "acest copil", "această persoană", în toată singularitatea sa. În consecință, acțiunea educatorului constă nu în a transmite o "știință impersonală", valabilă pentru
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]