7,450 matches
-
de rang înalt e vrăjită de versurile dedicate ei (O ! Dar, ca dulce fulger în sânu-mi au pătruns,/ Și, vezi, amoru-mi gingaș eu nu ți l-am ascuns - I 7). Mult mai târziu, venită la Tomis spre a-și regăsi iubitul exilat, Iulia rememorează prima lor întâlnire, când s-a lăsat prinsă pe vecie în mrejele poeziilor lui : De atunci în exaltare,/ Gândind la tine numai, la tine, poet mare,/ Mi-am îmbătat simțirea cu-a tale poezii/ Ce pot să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
calea vieții mele, prin ea nenorocită/[...] O ! Scumpă răzbunare, al furiilor dar !/ Mi-oi potoli eu setea din acrul tău nectar,/ Când voi videa pe-Ovidiu zăcând fără suflare (I 2). Veninosul Ibis se bucură să-i dezvăluie soției că iubitul ei poet și-a găsit o nouă pasiune și vrea să afle cum l-ar pedepsi. În primul moment, Corina spune că l-ar ucide chiar ea (Cu-a mea mână eu viața le-aș răpune), însă apoi recunoaște că
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
o dată ce întunericul le-ar proteja legătura de ochi răuvoitori (I 7). Deconspirarea Iuliei ca nepoată a lui August împiedică asasinatul, dar eșecul îl face pe Ibis să urzească un nou plan de pierzanie împotriva lui Ovidiu. Deși îi declară fostului iubit E moartă pentru tine de-acum a ta Corină, ea îl avertizează asupra pericolului, ceea ce determină recunoștința poetului, care i-a asigurat la rândul lui imortalitatea prin versurile sale : Căci de-a fi să peară poetu ți favorit/ Și care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în clipa în care Iulia își mărturisește sentimentele : Merit moarte !... Culpabil o aștept,/ N-am dreptul, nici speranța în ochii-ți să mă-ndrept./ Cuvintele rostite de Iulia sublimă/ Dictează-a mea osândă (III, 8). Iulia își pune în gardă iubitul împotriva pedepsei ce riscă se abată asupra lui și îl îndeamnă să fugă : Ovidiu, ești espus/ La trăsnetul de moarte ce fulgeră de sus. Ovidiu preferă însă să ofere o ultimă petrecere la el acasă, ca probă de cruntă disperare
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și nicio rugăciune !/ Vai, vai întâia moarte acuma s-a rostit/ Vin toți după acela pe care-l soarbe marea (II 4). Strigătul ei este pentru compatrioți un semn al rătăcirii celei încercate de durerea de a-și fi pierdut iubitul (De ce chemi tu osânda asupra tuturor ?/ Oșteni, veniți, o duceți acasă pe sărmana/ Nebună !), însă tânăra îi avertizează că jelania ei se referă la soarta întregii cetăți (Nu m-a ajuns pe mine singură, ci pe toți - II 5). Nunta
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Aceea care-și mănâncă zilele profețind,/ Aceea care nici astăzi să iasă n-are voie,/ Când ochii sunt osândă, și gura ei băstăm (III 1). Preotul crede că vorbele ei de jale traduc doar durerea de a-și fi pierdut iubitul : plânge numai moartea lui Alkidam (III 1). Alții socotesc că, dincolo de nefericirea personală, cuvintele fetei au un înțeles adânc și general : în tot ce spune ea/ Este ca o pornire mai tare decât omul/ Privirea ei severă pătrunde în viitor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
părăsit-o și își resimte dureros singurătatea : Nu mai e nimeni lângă mine... Niciodată n-am fost atât de singură (III). În ultima discuție cu Ahile, ea resimte întristarea că nu a reușit să se facă înțeleasă nici măcar de cel iubit (mâhnirea mea e mai cumplită acum, dându-mi seama cât de puțin mi-ai înțeles iubirea) și mai încearcă o dată să arate că moartea nu înseamnă aneantizare, că va trăi în amintirea grecilor salvați ( Ei cred că aici e vorba
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pentru eroul dornic de fericire terestră : de ce vorbești de ceasurile de pe urmă, Iphigenia ? !/ Ele sunt înspăimântător de frumoase, Achile/ Ele sunt doar începutul unei lungi călătorii în care vom păși mereu alături/ Călătoria noastră împreună nu va începe pe pământ, iubitul meu. Am să te aștept, înseninată, fără lacrimi (II 2). Ultima imagine pe care o vede cu ochii minții Ifigenia înainte de moarte este tocmai aceea a nunții ei la care ia parte natura întreagă : Iată cum cad luceferii la nunta
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ulterioare ale celor doi frați și se inspiră mai ales din prima parte a trilogiei lui Eschil, Agamemnon. În liniile generale, intriga tragediei antice este conservată : vestea încheierii războiului troian îi ia prin surprindere pe cei rămași acasă, Clitemnestra și iubitul ei Egist, iar întoarcerea lui Agamemnon însoțit de captiva Casandra determină reacția de autoapărare a celor doi trădători, care își conservă puterea printr-o dublă crimă. Petru Dumitriu păstrează și unele detalii pregnante din piesa lui Eschil, cum ar fi
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
a le pune în aplicare, dezertez ca ultimul dintre lași (p. 219). Înțeleptul se gândește doar la posibilitatea de a-și înfăptui ideile : Noi, filosofii, suferim că nu vedem ceea ce am gândit (p. 219). Femeia îndrăgostită, temătoare pentru siguranța celui iubit, respinge acest argument în care vede doar o ascunsă sete de dominație : nu-ți ajunge să fii doar filosof... îi invidiezi pe tirani, vrei să fii în locul lor, să ai putere (p. 220). În pofida avertismentelor primite, Platon pornește din nou
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ți-ai trădat părintele și glia ta ! În Ca frunza dudului din rai, Dida îi aruncă în față adversarei sale că, aidoma personajului pe care l-a jucat odinioară într-un teatru de amatori, n-a ucis din pasiune, pentru ca iubitul ei să fie viu și învingător... cu lâna de aur la gât, ci cu intenția de a cunoaște o viață mai bună într-o țară civilizată : Medeea n-a omorât din dragoste pentru... pe-ai ei !... Ci ca să poată scăpa
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
că era singura sa vestimentație decentă, un costum din bumbac crem, uzat În mod vizibil, dar elegant. L-am ascultat vorbindu-mi despre misterele de la Notre Dame, despre un presupus vas-fantomă ce traversa Sena pe timp de noapte culegînd sufletele iubiților fără speranță care se sinuciseseră În apele Înghețate, despre o mie și una de vrăji pe care le inventa din mers, numai ca să nu-mi dea voie să-l Întreb ceva. Eu Îl urmăream În tăcere, Încuviințînd, căutîndu-l În el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ai adăugat vorbele astea? Și văd că iar te-ai enervat, spuse prințul, privindu-l uimit pe Rogojin. Păi în treaba asta, frățioare, pe noi nu ne întreabă nimeni, zise celălalt, aici s-a hotărât fără noi. Uite, și de iubit iubim altfel, adică în toate e o deosebire, continuă el încet, apoi tăcu câteva clipe. Uite, tu zici că o iubești cu milă. Dar eu n-am nici un pic de milă din asta pentru ea. De fapt, mă și urăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Feodorovici... Imediat, Ivan Feodorovici scăpa cu fuga, iar Lizaveta Prokofievna se potolea după răbufnirea ei. Firește, în seara aceleiași zile, inevitabil, devenea neobișnuit de atentă, calmă, blândă și respectuoasă cu Ivan Feodorovici, cu „grobianul ei grosolan“, cu bunul și simpaticul, iubitul ei Ivan Feodorovici, pentru că l-a iubit toată viața și chiar fusese îndrăgostită de Ivan Feodorovici al ei, lucru pe care îl știa foarte bine și Ivan Feodorovici și, pentru asta, o stima infinit de mult pe Lizaveta Prokofievna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nebun în căutarea mea, cine-mi spune că nu-mi voi ieși niciodată în cale? Pe ce maidan al universului mă voi fi rătăcit? Mă duc să mă caut acolo unde se aude lumina..., căci de mi-aduc bine aminte, iubit-am altceva decât sonoritatea transparențelor? Cui nu i se pare că după fiece amărăciune luna a devenit mai palidă și razele soarelui mai sfioase și că devenirea își cere scuze, schilodindu-și ritmul, - aceluia îi lipsește baza cosmică a singurătății
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie să ispășească irevocabil greul pe care altul l-a luat, trăindu-l. Așa se explică de ce nu există ratați mai mari decât eroii virtuali și femeile adorate. Căci prin moarte nu devin mai mult cei ce iubesc, ci cei iubiți. Faptul de a fi om este atât de important și atât de nul, încît nu poate fi suportat decât prin imensa nemîngîiere închisă în această hotărâre. Să respiri în sentimentul că-i mai revelator a fi om decât Dumnezeu, că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
familie, prieteni și susținătorii morali ai versurilor sale care Înseamnă volumul ,,Călătorul profund”. Scrisoarea alăturată, provenită de la familia prof. dr. docent Dumitru Mageron (1906-1991) este o altă dovadă că familiei Tăcu i se arătă solicitudine: Iași 6, 24 XII 1988 „Iubiții, scumpii și dragii noștri, neasemuiții membri ai talentatei familii Alexandru Tăcu, v-am așteptat până la 9:30 PM. Apoi, socotind că este natural să vă retrageți cu gândul la cel plecat În cele de veci, ne-am retras și noi
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
voință, încrucișează mâinile pe piept și încearcă să-și potolească bătăile inimii. Se forțează să-l urmărească pe poet. — De ce să mă tem că pentru mine nu e destul de cuviincios ceea ce a fost cuviincios pentru divinul Caesar și pentru mult iubitul său fiu? — Așa e, intervine în șoaptă Piso peste capul nevesti-sii. Principele avea pe vremuri o mare predilecție pentru poezie. L-a avut ca profesor de elocință pe Apollodorus din Pergam. Vipsania îi răspunde cu un surâs căznit. L-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
revoltă. De ce n-am făcut nimic cu cei 3 000 de oameni ai mei? Pentru că armata nu-l mai iubea la fel ca înainte pe Herodes. De când și-a ucis nebunul fiii, soldații îl priveau cu suspiciune. Idolii lor mult iubiți au fost, după cum știi, Aristobulus și Alexandru, tatăl și unchiul prințesei Mariamne. Iar eu eram soldat. Trebuia să respect ultima dorință a regelui. Am dat ordin oștenilor să-l slujească pe Archaelaus și să lupte alături de romani, însă când au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din răsputeri să-l trateze ca pe propriul său fiu, nu doar pentru că Augustus l-a silit să-l adopte, ci pentru că seamănă atât de mult cu tatăl său și ori de câte ori îl vede are impresia că o fărâmă din mult iubitul său frate mai trăiește încă. Trăsăturile i se încordează din nou. Drusus iar nu s-a putut stăpâni și a arătat în fața tuturor cât de multă desfătare simte când vede sânge vărsat, oricât de umili ar fi cei uciși. Încruntă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
E o Întâmplare pe care nu ți-am povestit-o niciodată, cu un anume colonel...” „Și atunci? Templierii au copiat după rozacruceeni.” „Păi, templierii sunt mai Înainte”. „Atunci rozacruceenii au copiat după templieri.” „Iubito, fără tine aș face un scurtcircuit”. „Iubitule, te-a distrus Agliè ăsta. Tu aștepți revelația”. „Eu? Eu nu aștept nimic!” „Cu atât mai bine, fii atent la opiul popoarelor!” „El pueblo unido jamás será vencido”. „Râzi, tu, râzi. Dă-i Înainte, să aud ce ziceau cretinii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
roza-cruceeni mint, și deci sunt cu adevărat! Ah, nu, nu, Amparo, să nu cădem În capcana lor. Ei au spioni peste tot, până și sub patul ăsta, așa că ei deja știu că noi știm. Deci ei spun că nu sunt.” „Iubitule, acum mi-e frică”. „Fii cuminte, sunt eu aici, care, prost fiind, când ei zic că nu sunt, eu cred că sunt, și așa Îi demasc imediat. Rozacruceanul demascat devine inofensiv, și-l dai afară pe fereastră fluturând un ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În Întâmpinare. De Gubernatis purta un costum la două rânduri, avea o insignă În formă de poză la butonieră, un stilou la buzunarul de sus, un cotidian Îndoit În buzunarul hainei, o servietă sub braț. „Scumpe domnule comandor, luați loc, iubitul meu prieten De Ambrosiis mi-a vorbit de domnia voastră, om cu o viață Întreagă pusă În serviciul statului. Și cu o vână poetică secretă, nu-i așa? Haide, arătați-ne și nouă comoara aceasta pe care o țineți sub braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
când În când se ivește din nou, cum să spun, se incarnează... Nu-i o poveste care te face să plângi?” „Mă și trec lacrimile. Și ție-ți place atât de mult să fii Sophia?” „Păi sunt și pentru tine, iubitule. Știi că Înainte de a mă cunoaște aveai niște cravate oribile și mătreață pe umeri?” Riccardo Îi pusese din nou mâna pe ceafă. „Pot să particip la conversație?” zisese el. „Tu fii cuminte și dansează. Tu ești instrumentul desfrâului meu”. „Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu mine să caut ceva de băut”. „Nu, așteaptă”, zise Belbo. „Acum să-mi spui dacă vorbești serios, vreau să Înțeleg dacă ești nebună sau nu. Și Încetează cu băutul. Spune-mi dacă-l iei În serios, ce dumnezeu!” „Dar, iubitule, e jocul nostru, Între mine și el. Și pe urmă, partea frumoasă e că acum, când Sophia Înțelege cine este și se eliberează de tirania Îngerilor, poate să se miște, liberă de păcat...” „Ai terminat cu păcătuitul?” „Te rog, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]