6,343 matches
-
deși națională prin obârșia sa, îmbogățește patriotismul filosofic al întregii omeniri culte. Immanuel Kant este originalul făuritor al „criticii”, adică al acelui suprem tribunal filosofic în fața căruia trebuie să se înfățișeze filosofiile trecute, îndeosebi raționalismul și empirismul pentru a-și legitima existența. Critica este piatra de încercare, care reprimă ceea ce nu-i rezistă dar susține și înnobilează ceea ce îi rezistă. De aceea a și fost numit „Robespierre” al filosofiei, care a ghilotinat toate concepțiile dogmatice ale trecutului. În realitate, Kant este
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
apartenență. Motivarea ideologică este, în fapt, o altă expresie pentru a delimita caracterul acțional al ideologiei, câtă vreme se presupune că aceasta deține, întotdeauna, un program pe care intenționează să-l pună în practică. Ideologia are și funcția de a legitima, deci de a construi argumente care să justifice anumite idei sau acțiuni. Funcția de legitimare poate să transpară în acest sens neutru, sau poate fi regăsită, atunci când distorsionează realitatea, într-un sens negativ. În cele mai multe definiții ale conceptului de ideologie
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
acolo unde este prezentă necesitatea legitimării autorității politice. Marx a analizat fenomenul ideologic exclusiv prin prisma funcției sale de disimulare sau, mai curând așa cum arată Paul Ricoeur a înțeles ideologia ca "distorsiune-comunicare"32. Este adevărat, ideologia are rolul de a legitima, uneori recurgând chiar la disimulare: "Acolo unde există putere, există o revendicare de legitimitate. Și acolo unde există o revendicare de legitimitate, există recurgerea la retorica discursului public într-un scop de persuasiune"33. Dar nu aceasta este calitatea esențială
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
normele scrise și drept origine a acestora) imaginarul social. Or, la nivelul acestuia, rolul ideologiei ni se relevă cu preponderență, ca sistem de credințe ce articulează anumite practici sociale aflate într-o permanență evoluție, practici pe care, de asemenea, le legitimează discursiv. O asemenea imagine exprimă, din punctul meu de vedere, ceea ce autori precum Cornelius Castoriadis au numit, în ultima parte a secolului trecut, "instituirea imaginară a societății"8, chiar dacă această situare s-a plasat împotriva tradiției marxiste de la care ei
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
sau profitul acestuia". Această dominație economică a clasei burgheze este dublată, în societatea capitalistă, de o dominație politică, a cărei justificare ar fi oferită de ideologie, înțeleasă aici într-un sens negativ. Cu alte cuvinte, infrastructura economică este înconjurată și legitimată de o suprastructură politică, reprezentată tocmai de ideologie. Marx consideră însă că acest tip de societate se va dezintegra, din cauza contradicțiilor de care este măcinată (cea mai evidentă fiind aceea că nu aceia care muncesc sunt și cei care se
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
sine, s-a lăsat dezarmat de întâlnirea cu Cristos pe drumul Damascului, este validă și-n ziua de azi, pentru a nu permite vreodată ca imaginea pe care noi ne-o formăm despre Dumnezeu să devină o unealtă care să legitimeze felul nostru de a fi oameni - destul de comod, îmbrăcat într-o radicalitate mai mult poleită decât trăită - în funcție de planurile noastre bazate mai mult pe privilegii subtile decât pe o dăruire generoasă. Așa cum s-a întâmplat în cazul Sf. Paul, și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
ontologice pe care se bazează practica politicii externe, deseori prezentată de politicieni ca fiind „naturală”. Nu În ultimul rând, studiul de față este o invitație la reflecție informată asupra modurilor În care aceste presupoziții și prejudecățile ce le Însoțesc pot legitima modalitățile de acțiune politică, dar și asupra faptului că majoritatea contextelor teoretice pot părea „naturale”, Însă pot genera meniuri de opțiuni rezonabile În privința politicii externe complet diferite. Traducere din limba engleză de Virginia Elena David, adaptare de Luciana Alexandra Ghica
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
tensiunile din Orientul Mijlociuxe "Orientul Mijlociu" nu pot fi explicate fără a Înțelege originile și evoluția conflictului israeliano-arab și a relațiilor regionale din lumea arabă (Binder, 1958; Brecher, 1969). Așadar, studierea regiunilor și a situațiilor de securitate regională este nu doar legitimă, ci esențială pentru Înțelegerea naturii și dinamicii relațiilor internaționale și a problemelor de securitate, dar și pentru a micșora riscul de a eșua În procesul decizional real. 6.2. De la sistem la complex de securitatetc "6.2. De la sistem la
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
drept În Bosnia și Herțegovina până la sfârșitul anului 2007. Scopurile sale principale sunt lupta Împotriva crimei organizate și asigurarea securității celor care se Întorc În fostele zone de conflict. Misiunea este succesoarea unei Forțe Internaționale de Poliție a Națiunilor Unite, legitimată de Rezoluția Consiliului de Securitate 1396 din 5 martie 2002. Condusă de UE, mai mult de 50% din bugetul anual de 38 de milioane de euro este asigurat direct de la Bruxelles. Personalul misiunii provine din 34 de țări, Însă cca
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
că ele trebuie să satisfacă și exigențele altor valori decât cele de factură morală (precum dreptatea, solidaritatea sau libertatea), valori ca productivitatea, utilitatea, eficiența etc. Argumentarea de natură morală este, așadar, din perspectiva lui Cohen, cel puțin insuficientă pentru a legitima implementarea regulilor sau a idealurilor de organizare socială și politică. Tot adevărat este totuși și faptul că, uneori, Cohen pare să cadă pradă tentației de a asocia filosofia politică doar cu preocuparea de a răspunde la întrebarea "ce este dreptatea
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
permisibilă a puterii în relație cu anumite criterii în mod explicit morale"79, cât și în sensul că imperativul legitimării reprezintă o "condiție morală cerută puterii dinafara sferei politice"80. Din perspectiva moralismului, "temeiul pentru care puterea trebuie să fie legitimată" este acela că "utilizarea puterii coercitive într-o manieră care nu respectă libertatea și egalitatea acelor persoane care sunt subiecții ei este inadmisibilă din punct de vedere moral"81. Altfel spus, moralismul "susține că cerința legitimării se ridică pentru că anumite
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
argumenta) concepțiile despre legitimitate fără a recurge la valori și principii morale (sau, după cum le place să spună realiștilor, la valori și principii morale "pre-politice"). Ceea ce conferă plauzibilitate concepțiilor realiste este faptul că ele nu ne cer să considerăm drept legitimă orice ordine socială care asigură stabilitatea și securitatea. Și din perspectiva acestor concepții, pentru a fi legitimă, o ordine socială trebuie să satisfacă anumite condiții esențiale, precum acordul autonom sau liber (ori măcar perceput ca fiind liber) al (tuturor) cetățenilor
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
că realiștii au dreptate în susținerea că nu au nevoie de un fundament moral pentru generarea teoriilor lor politice normative. Distincția între politică și dominație - distincție pe care, susțin Jubb și Rossi, moraliștii nu-și pot permite să o conteste - legitimează ideea unei normativități politice distincte de normativitatea morală, ideea unei normativități "inerente faptului existenței unui fenomen precum politica"4 și "filtrate prin prisma rolului politicii în furnizarea ordinii"5. De vreme ce teoriile realiste (inclusiv teoriile realiste ale legitimității) sunt preocupate doar
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Rossi. Argumentul lor fundamental este, dimpotrivă, acela că distincția conceptuală politică-dominație nu ne poate ajuta să justificăm principiile normative ale legitimității într-o modalitate complet non-morală. În primul rând, "faptul că "simpla dominație" și "politica [legitimă]" sunt conceptual distincte nu legitimează concluzia că o ordine politică ce constă în simpla dominație nu este o ordine legitimă. A și B pot fi distincte și cu toate acestea ceva poate fi atât A, cât și B, iar invocarea faptului că ele sunt concepte
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Am sugerat la un moment dat - împotriva curentului de opinie dominant - că unul dintre principalii realiști moderați este, în opinia mea, Bernard Williams 1. Pe ce mă sprijin în această opinie? Recunosc, bineînțeles, că există suficiente pasaje din Williams care legitimează interpretarea sa dominantă, ca realist radical. Pasajele care susțin această interpretare sunt, de obicei, pasaje din In the Beginning Was the Deed. Însă In the Beginning Was the Deed nu este singura lucrare ce trebuie luată în calcul în interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
acest lucru cu o altă ocazie 21 și că există numeroase alte studii critice excelente pe această temă22, nu voi intra aici în analiza detaliată a acestor două argumente. Precizez doar că, din punctul meu de vedere, ele eșuează să legitimeze concluzia pentru care au fost avansate din cel puțin două temeiuri. Primul este acela că și sub ipoteza că obiecția redundanței este corectă, căutarea răspunsului adecvat la întrebarea "ce este dreptatea socială?" rămâne o practică filosofică legitimată de interesul epistemic
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
ele eșuează să legitimeze concluzia pentru care au fost avansate din cel puțin două temeiuri. Primul este acela că și sub ipoteza că obiecția redundanței este corectă, căutarea răspunsului adecvat la întrebarea "ce este dreptatea socială?" rămâne o practică filosofică legitimată de interesul epistemic, academic sau intelectual pentru această întrebare. În al doilea rând, nu este deloc evident că - așa cum presupune obiecția fezabilității - un răspuns adecvat la întrebarea "ce este dreptatea socială?" trebuie să fie un răspuns demonstrat și acceptat ca
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
de cei mai mulți dintre cetățenii lor fără ca ele să fie state liberale 36. Cetățenii acestor state par să nu aibă, așadar, exigențele cetățenilor statelor liberale atunci când vine vorba despre temeiurile pe care puterea politică trebuie să le ofere pentru a se legitima. Chiar și așa stând lucrurile, observația lui Jubb nu respinge, ci doar limitează sau doar restrânge aria de valabilitate a argumentului lui Larmore în cazul statelor liberale. Tot ceea ce face observația lui Jubb este, altfel spus, să pună în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
trebuie să se dizolve, așadar, în întrebările referitoare la coerciția justificabilă (i.e., legitimă) și la asigurarea stabilității, ordinii, protecției, siguranței, încrederii, condițiilor cooperării sociale etc. Întrebarea "ce este dreptatea?" ar trebui să devină subsumabilă, dacă am înțeles bine38, întrebărilor "ce legitimează coerciția politică?" și "cum anume pot fi îndeplinite aici și acum (ori într-un anume context sau altul) obiectivele fundamentale ale politicii?". Dreptatea trebuie să ajungă să fie tratată drept sinonim al coerciției legitime și al măsurilor coercitive legitime care
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
acum sunt corecte, și cred că suntem destul de bine întemeiați să le considerăm corecte, niciunul dintre argumentele avansate de realiști nu este, de fapt, în măsură să submineze teza că filosofia politică este o ramificație a filosofiei morale sau să legitimeze ideea îndepărtării sau izolării filosofiei politice de filosofia morală. La baza afirmației că filosofia politică este o disciplină ale cărei interese de cercetare sunt în continuitate cu interesele de cercetare ale filosofiei morale se află ideea că problemele fundamentale ale
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
of W from Other Elements of Democracy", American Political Science Review 102, 3 (2008), pp. 393-400). Mă îndoiesc totuși că ea este o teorie cu totul greșită. 72 Nu vreau să sugerez aici, desigur, că toate teoriile moraliste ale dreptății legitimează (doar) politici publice "de stânga", precum cele menționate. Așa stau lucrurile, în mod evident, doar în cazul teoriilor moraliste liberale (i.e., social-democrate) ale dreptății. Lucrurile s-ar putea să stea destul de diferit în cazul teoriilor moraliste "de dreapta" (i.e., în
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
excepțională a puterii regale este lovită de precaritate. Adversitatea, bazată pe constatarea forței sale excesive sau, dimpotrivă, pierderea de forță vitală din cauza bătrâneții, a bolii sau a sterilității îl desemnează drept țapul ispășitor ideal. O putere pare cu atât mai legitimă dacă pare a se înscrie în ordinea naturală. Prin urmare, ea își datorează eficacitatea ignoranței, cel puțin parțială, a mecanismelor care o compun. Ordinea care decurge din aceasta poate fi mai mult sau mai puțin explicită și nu ajunge la
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
din următorul motiv: ea este judecată în funcție de diferența prezentului față de trecut, ori trecutul este de fapt o construcție socială, modelat în funcție de nevoile și cerințele prezentului (Schwartz, 1991). Actorii sociali evidențiază acele aspecte ale trecutului care servesc interesele lor și le legitimează acțiunile. Ori, o schimbare socială judecată în funcție de un trecut conceptualizat în mod relativ, este ea însăși relativă. Trebuie clarificat faptul că termenul de schimbare socială desemnează o realitate socială foarte vastă, el putând face referire la o schimbare de anvergură
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
ideologică a comunismului la o politică mult mai deschisă reglementată prin norme și reguli democratice. Conform tipologiei prezentate în tabelul 2.4, elita comunistă a fost una de tip ideocratic, ea fiind singura în măsură să definească scopurile sociale, să legitimeze sistemul politic cu un singur partid și economia centralizată, toate acestea, din perspectiva ideologiei comuniste. Tabel 2.4. Configurația elitelor naționale și regimurile politice asociate Diferențierea elitei (eterogenitate, diversitate) Unitatea elitei Puternică Slabă Largă Elită consensuală (democrația stabilă) Elită fragmentată
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
oraș (Tonnies, 1887). La Max Weber tradiția este considerată ca fiind prereflexivă și este opusă raționalității sociale. Max Weber consideră ca există trei tipuri de legitimare a autorității într-o societate: autoritate tradițională, autoritate legală, autoritate charismatică. Autoritatea tradițională se legitimează prin referire la trecut (Weber, 1992: 9). Tradiția constituie și motivul pentru care oamenii se supun unei ordini sociale. De asemenea înscriindu-se între autorii clasici, Henri Mendras explică societățile tradiționale (în speță țărănești) prin cinci trăsături: * Un sistem economic
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]