5,961 matches
-
numeric de barbari, Alexandru s-a aflat într-o situație periculoasă, iar neliniște în lumea greacă creată de Teba amenința hegemonia Macedoniei. Alexandru a așteptat venirea barbarilor care doreau anihilarea forțelor inamice și l-a trimis pe Philotas, unul dintre locotenenți săi, să fure provizii. Alexandru, într-un final, înfrânge trupele ilire datorită invincibilei sale falăngi și neglijenței barbarilor. Bătălia s-a soldat cu moartea a multor din soldați și capturarea unui număr mare de iliri. După restabilirea vasalității ilirilor, tracilor
Campania lui Alexandru cel Mare din Balcani () [Corola-website/Science/327074_a_328403]
-
existau linii telefonice sau telegrafice, iar generalul a fost informat despre lupte de abia pe 31 ianuarie, când mai mulți armeni din Legiunea franco-armeană deghizați în musulmani au reușit să se strecoare din orașul asediat. Dufieux i-a ordonat imediat locotenent colonelului Robert Normand să conducă o misiune de eliberare a Marașului - trei batalioane de infanterie și o jumătate de escadron de cavalerie. Pentru obținerea de informații, a fost trimisă o misiune de recunoaștere aeriană, care a dat speranțe francezilor, armenilor
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
primit un titlu onorific din partea bisericii, o permisiune specială din partea patriarhului. Deocamdată în cimitir odihnesc doar trupurile lui: Abune Telke Haimanot, a alteței sale Ras Imiru Haile Selassie (regent din Etiopia în timpul ocupației italiene), a Sylviei Pankhurst și a generalul locotenent Merid Mengesha. În cimitir se află de asemenea un monument înălțat pentru Abune Michael. La sud de catedrală se află un monument dedicat celor 60 de oficiali ai guvernului imperial care au fost uciși în anul 1974 de către Derg, iar
Catedrala Sfânta Treime din Addis Abeba () [Corola-website/Science/327146_a_328475]
-
de funcționar la cancelaria comitatului Bichiș, dar la scurt timp renunță și se reîntoarce, în același an, în orașul natal. În anul următor se înrolează voluntar în armata imperiului, aflată în război cu Napoleon Bonaparte. I se acordă gradul de locotenent de cavalerie și i s-a încredințat misiunea de a forma legiunea voluntarilor români din comitatele Arad, Bichiș, Bihor și Cenad. După Pacea de la Schönbrunn încearcă să intre în armata imperială regulată, dar nereușind, călătorește la Oradea, Cluj, Turda, Brașov
Moise Nicoară () [Corola-website/Science/327141_a_328470]
-
abandonarea Siciliei, și-a pierdut singurul său sprijin. Sextus Pompeius a fost prins în Milet în 35 î.Hr. și este executat fără judecată (un act ilegal, deoarece Sextus a fost un cetățean roman), din ordinul lui Marcus Titius, unul dintre locotenenții lui Antoniu. Moartea lui violentă a fost una dintre armele folosite de Octavian împotriva Antoniu câțiva ani mai târziu, atunci când situația dintre cei doi a ajuns la un punct de fierbere. Sextus a fost căsătorit cu Scribonia, o rudă îndepărtată
Sextus Pompeius () [Corola-website/Science/327184_a_328513]
-
afirmă că paltonul în care se aflau actele i se furase în tren. După propriile spuse, el se născuse în 1910 la București și era de meserie sculptor. A absolvit Școala de ofițeri în rezervă în 1938, obținând gradul de locotenent în Armata Română, și a luptat pe front, fiind grav rănit la plămâni și apoi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. Ca urmare a faptului că a fost rănit, el a fost reformat și trimis acasă. Informațiile oferite de el fiind
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
aduce aminte să reia jocul. Vladimir își aduce aminte de cei cu care începuse să joace, dar Emanuel îi spune că aceștia s-au rătăcit cu toții și au uitat. Relatarea lui Vladimir este întreruptă de Onofrei, care povestește de un locotenent de roșiori, inițiat în filozofia indiană și cititor pasionat al Upanișadelor. Naratorul află mai multe amănunte despre locotenent prin intermediul lui Blanduzia, un tânăr care are în comun cu ofițerul pasiunea pentru "„cultul lumilor nobile, al universurilor ideale”". Locotenentul își pune
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
îi spune că aceștia s-au rătăcit cu toții și au uitat. Relatarea lui Vladimir este întreruptă de Onofrei, care povestește de un locotenent de roșiori, inițiat în filozofia indiană și cititor pasionat al Upanișadelor. Naratorul află mai multe amănunte despre locotenent prin intermediul lui Blanduzia, un tânăr care are în comun cu ofițerul pasiunea pentru "„cultul lumilor nobile, al universurilor ideale”". Locotenentul își pune întrebări cu privire la propria existență, în adâncurile ființei lui producându-se o ruptură metafizică. Viața sa și a celor
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
de un locotenent de roșiori, inițiat în filozofia indiană și cititor pasionat al Upanișadelor. Naratorul află mai multe amănunte despre locotenent prin intermediul lui Blanduzia, un tânăr care are în comun cu ofițerul pasiunea pentru "„cultul lumilor nobile, al universurilor ideale”". Locotenentul își pune întrebări cu privire la propria existență, în adâncurile ființei lui producându-se o ruptură metafizică. Viața sa și a celor doi studenți cu care locuia într-o casă de pe strada Preoteselor a devenit un ritual, în care fiecare avea un
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
într-o casă de pe strada Preoteselor a devenit un ritual, în care fiecare avea un rol prestabilit, iar salonul lui s-a transformat într-un sanctuar, "„loc rezervat meditațiilor și ceremoniilor”". Deschiderea celei de-a doua sticle de vin de către locotenent are semnificația unei renașteri simbolice, a unei „ieșiri” din lumea profanului. Povestirea lui Gologan constă dintr-o relatare a unor întâmplări petrecute cu mai bine de 30 de ani în urmă. Aflați în casa lui Stavroghin, proprietarul unui magazin de
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
sau plantă) provine din sufletul universal, adică din Sinele suprem (Brahman), fiind una cu acesta. Personajele nuvelei trăiesc experiențe credibile, ceea ce face ca autorul să le confere un „statut” de oameni reali. Deși accede la o treaptă superioară a cunoașterii, locotenentul de roșiori își menține legăturile cu viața profană pe care o ridică la stadiul de ritual, printr-un proces de repetiție eternă. El trebuie să descopere zeița (Magna Mater) într-una din femeile adunate în salon, trăind o tragedie cauzată
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
de repetiție eternă. El trebuie să descopere zeița (Magna Mater) într-una din femeile adunate în salon, trăind o tragedie cauzată nu de părăsirea lumii, ci de neputința de a reveni la viața concretă. Ca urmare a cunoașterii directe a locotenentului, Onofrei se află în plin proces de inițiere, el coborând într-o localitate necunoscută din trenul ce se îndrepta spre via de la Gorgani: "„Și, ca din întâmplare, când a ajuns la capătul culoarului, trenul s-a oprit și a coborât
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
sunt valabile, și, prin urmare, nu există nici o obligație pentru a o susține. În 1926, mama lui s-a recăsătorit cu Johannes-Michael Freiherr von Loën. Ei au divorțat în 1935. În Al Doilea Război Mondial, Karl Franz a servit ca locotenent într-o divizie de mașini blindate, iar la un moment dat a fost staționat pe frontul polonez. A fost decorat cu Crucea de Fier. La 5 octombrie 1940, Karl Franz s-a căsătorit cu Prințesa Henriette Hermine Wanda Ida Luise
Prințul Karl Franz al Prusiei () [Corola-website/Science/327243_a_328572]
-
1794-1860) și al Prințesei Feodora de Leiningen (1807-1872). Mama lui a fost sora vitregă a reginei Victoria, și familia lui a fost apropiată de familia regală britanică. Victor a devenit ofițer în Royal Navy în 1848 și a fost promovat locotenent în 1854. În 1859 a devenit căpitan; a preluat comanda corvetei "Racoon" de la punerea ei în funcțiune în anul 1863 până în 1866, timp în care al doilea fiu al reginei Victoria, Alfred, Duce de Edinburgh (1844-1900) a servit la bord
Prințul Victor de Hohenlohe-Langenburg () [Corola-website/Science/327310_a_328639]
-
1854. În 1859 a devenit căpitan; a preluat comanda corvetei "Racoon" de la punerea ei în funcțiune în anul 1863 până în 1866, timp în care al doilea fiu al reginei Victoria, Alfred, Duce de Edinburgh (1844-1900) a servit la bord că locotenent. S-a retras din serviciul activ în 1866 și a fost numit KCB în acel an (avansat la GCB în 1887). S-a căsătorit cu Lăură Williamina Seymour, fiica cea mică a amiralului Șir George Francis Seymour la 24 ianuarie
Prințul Victor de Hohenlohe-Langenburg () [Corola-website/Science/327310_a_328639]
-
Filmul este alcătuit din două părți separate de inserturi; partea I-a ("Ultima noapte de dragoste") are 47 de minute, iar partea a II-a (intitulată " Întîia noapte de război") 53 de minute. Începând din luna mai a anului 1916, locotenentul Tudor Gheorghiu (Vladimir Găitan) se afla concentrat pe frontiera româno-austro-ungară la Vama Giuvala, între Munții Piatra Craiului și Munții Bucegi. El își petrecea nopțile în „insomnii uscate și chinuitoare”. La 13 august 1916, invitat la o masă la popota ofițerilor
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
o noapte și pusă dinadins pentru a fi găsită de soțul înșelat, iar Gheorghiu se gândește că amanta maiorului era chiar Lena. Ajunși la regiment, ofițerii află că în Consiliul de Coroană s-a hotărât intrarea României în război. Tânărul locotenent încearcă să-l convingă pe birjar să se întoarcă la Câmpulung, dar acesta refuză. Compania a 9-a condusă de Gheorghiu este desemnată a fi vârful avangardei. Orghidan îi cere să-și facă datoria. În luptele ce au loc, Gheorghiu
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
fi vârful avangardei. Orghidan îi cere să-și facă datoria. În luptele ce au loc, Gheorghiu dovedește un curaj nebun, fiind decorat și citat pe ordinul de zi al regelui. Într-un atac dezlănțuit, maiorul Nicolau îi salvează viața tânărului locotenent, iar sfășierii sufletești cauzate de teama că Lena îl înșală i se adaugă umilința că Nicolau i-a salvat viața. Mai târziu, Gheorghiu este rănit la un braț. În noaptea de 13 septembrie, colonelul Constantinescu îl anunță pe Gheorghiu că
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
viața. Mai târziu, Gheorghiu este rănit la un braț. În noaptea de 13 septembrie, colonelul Constantinescu îl anunță pe Gheorghiu că soția sa mai este încă în Câmpulung și că îl roagă să treacă pe acolo. El îl trimite pe locotenent să ducă plicurile cu ordinele de acțiune ale regimentelor conduse de maiorii Dimiu și Nicolau. În loc să ducă plicurile, Tudor se duce la Câmpulung pentru a-i surprinde împreună pe Nicolau și Lena, dar își găsește soția singură. În acea noapte
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
austriecii declanșează un contraatac în forță și se dau lupte grele. Din cauza faptului că Tudor nu a dus ordinele de retragere, două batalioane românești au fost decimate. Maiorul Nicolau este grav rănit la plămâni în atac și moare, vegheat de locotenentul Gheorghiu. Chinuit de remușcări că a cauzat moartea camarazilor săi, Tudor Gheorghiu se prezintă în luna noiembrie în fața generalului comandant al diviziei (Alexandru Dobrescu) și se declară vinovat de distrugerea celor două batalioane, prezentând ca probă cele două plicuri cu
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
scenarist și Anușavan Salamanian. Filmul este alcătuit din două părți separate de inserturi; partea I-a ("Ultima noapte de dragoste") are 47 de minute, iar partea a II-a (intitulată " Întîia noapte de război") 53 de minute. Acțiunea militară a locotenentului Gheorghiu de la concentrare și până la ajungerea în fața plutonului de execuție este fragmentată de o succesiune de lungi flask-back-uri din existența socială și sentimentală a personajului.Vocile personajelor principale sunt dublate de Florian Pittiș (Tudor Gheorghiu) și Adina Popescu (Lena Gheorghiu
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
campania africană din Primul Război Mondial în calitate de comandant al forțelor militare coloniale germane. S-a născut în Saarlouis, în landul german Saarland, într-o familie de militari și a fost instruit ca ofițer de artilerie, avansând în cariera militară ca locotenent în 1889 și ca locotenent-major în 1895. În 1900 a participat la înăbușirea răscoalei boxerilor din China, apoi a fost comandantul unui pluton de infanterie în Africa de Sud-Vest Germană (1904 - 1906), în timpul răscoalei tribului herero și al masacrului ulterior
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
maghiar de infanterie nr. 39, apoi consilier și conferințiar de stat al împăratului. Petru s-a înrolat în 1776 drept cadet al regimentului de infanterie valaho-ilir nr. 13 din Caransebeș. Datorită abilităților sale evidente a fost transferat în 1778 ca locotenent al statului major, unde în anul 1787 a fost avansat la gradul de căpitan. La data de 1 decembrie 1789 a fost numit maior și mutat în această funcție, după patru ani, la „Armata Coburg” în Olanda austriacă. Înainte de bătălia
Petru Duka de Kádár () [Corola-website/Science/330749_a_332078]
-
luptele din nordul Olteniei (pe râul Cerna), apoi pe frontul din Moldova, unde la Mărășești pierde degetul mare al mâinii stângi. În războiul din 1916-1918 a primit o serie de decorații și a fost avansat la excepțional de la sublocotenent la locotenent într-un an. Au urmat diferite garnizoane - Timișoara, Roman, Bălți, Târgu Jiu, Craiova. În 1928 este trimis în misiune în Cehoslovacia. În 1929 este avansat la gradul de maior. În 1935 face parte din completul de judecată în procesul Anei
Ștefan Hălălău () [Corola-website/Science/330779_a_332108]
-
zbor: de altitudine, de distanță în circuit închis și de durată de zbor. Urmează liceul la Târgu Jiu, apoi Școala de ofițeri de infanterie, ca vânător de munte. Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, la 1 septembrie este avansat locotenent. Cere să treacă la aviație și i se aprobă. La 1 octombrie 1918 este trimis în Anglia și Franța, la Școala de pregătire tehnică de la Oxford și Școala de aviație militară de la Istres. La 7 februarie obține brevetul de aviator
Romeo Popescu () [Corola-website/Science/330862_a_332191]