5,767 matches
-
îmbrățișează interesul persoanei pe care o vedem suferind, teama care urmează o privește pe a noastră, și numai acest pasaj și ne dă destulă deschidere pentru a găsi modul în care se face purificarea pasiunilor în tragedie. Mila față de o nenorocire în care i-am văzut ajungând pe semenii noștri ne duce cu gândul la teama de ceva asemănător pentru noi; teama aceasta, la dorința de a o evita, și această dorință, la purificarea, moderarea, rectificarea și chiar dezrădăcinarea din noi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
așa, la o mie de ani de ea, și ceea ce este la o mie de leghe." Totuși, Corneille nu este sigur de necesitatea de a crea această distanță între personajul tragic și spectator prin rangul social. El este convins că nenorocirile omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi erou de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă îl exclude de pe scena tragică, asta se întâmplă numai în numele bunei cuviințe, pentru că nu poate admite reprezentarea scenelor de viol ale celor două fiice ale lui Scédase. "În afară de faptul că nu este o necesitate să nu fie puse decât nenorocirile regilor pe scena teatrului, acelea ale altor oameni și-ar găsi locul aici, dacă li s-ar întâmpla din acelea destul de ilustre și destul de extraordinare pentru a merita acest lucru, iar istoria le-ar trata cu suficient interes pentru a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
greșeală tragică, chiar dacă Corneille, vom vedea mai încolo, emite restricții. Corneille îl citează textual pe Aristotel pe care îl ia ca model: În primul rând, el (Aristotel) nu vrea nicidecum ca un om foarte virtuos să ajungă din fericire în nenorocire și susține că asta nu produce nici milă, nici teamă, pentru că este un eveniment cu totul și cu totul nedrept. Unii interpreți accentuează puterea acestui cuvânt grecesc μιαρου, pe care îl recomandă spre folosire ca epitet în cazul acestui eveniment
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nemulțumit din cauza furiei pe care o ia cu sine și care se amestecă cu compasiunea, pe care i-ar plăcea s-o ia cu sine fără vreun alt sentiment. El nu vrea nici ca un om rău să treacă de la nenorocire la fericire, fiindcă nu numai că dintr-o asemenea realizare nu se poate naște nici mila, nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că dintr-o asemenea realizare nu se poate naște nici mila, nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi, de care ne leagă simpatia. Nenorocirea unuia rău ne poate plăcea prin aversiunea pe care o resimțim pentru el, însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne inspiră nicio teamă, cu atât mai mult cu cât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de funest. Trebuie deci de găsit o cale de mijloc între aceste două extreme, prin alegerea unui om care să nu fie nici complet bun, nici complet rău și care, dintr-o greșeală sau slăbiciune omenească, să ajungă într-o nenorocire pe care nu o merită." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille consideră Cidul drept una din cele mai frumoase tragedii, asta se datorează faptului că piesa este ireproșabilă atât cu privire la greșelile eroului, cât și la relațiile sale de alianță. Rodrigo care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să fie rele în exces, fiindcă nimănui nu-i este milă de un scelerat. Trebuie deci ca ele să aibă o bunătate mediocră, adică o virtute capabilă de slăbiciune, și să ajungă în nenorocire prin vreo greșeală care să-i facă de plâns sau detestați." Chiar dacă ambii autori, pe plan teoretic, îl au pe Aristotel ca model, Racine, și aici, se arată mai apropiat decât Corneille de dramaturgia antică, al cărei model îl utilizează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el în Prefață, să fi murdărit scena cu omorul oribil al unei persoane atât de virtuoase și atât de plăcute pe care trebuia să o reprezint în persoana Ifigeniei?" Euriphile, dimpotrivă, care păcătuiește prin gelozie, poate fi sacrificată. "(...) ajungând în nenorocirea în care această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău să ajungă acolo, pentru că nu poate stârni milă printr-o nenorocire pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău să ajungă acolo, pentru că nu poate stârni milă printr-o nenorocire pe care o merită, nici teama pentru ceva asemănător la spectatorii care nu-i seamănă; dar când aceste două rațiuni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău să ajungă acolo, pentru că nu poate stârni milă printr-o nenorocire pe care o merită, nici teama pentru ceva asemănător la spectatorii care nu-i seamănă; dar când aceste două rațiuni încetează, astfel ca un om de bine care suferă să stârnească mai mult mila pentru el, decât indignarea împotriva celui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufere, având în vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru a-și ilustra vorbele, Corneille citează ca exemplu Rodogune și Heraclius, piese în care a realizat-o perfect. "Nenorocirea lor aduce aici un sentiment de milă care nu este nicidecum înăbușit de aversiunea pe care o avem față de cei care îi tiranizează, pentru că se speră într-una că vreo întâmplare fericită îi va împiedica să moară; și deși crimele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar putea intra în universul tragic, pentru că el imprimă în sufletul spectatorului milă, și nu teamă. Or, după cum arată Corneille în Discurs despre Tragedie, Polyeucte a cunoscut din partea publicului o primire entuziastă. "Excluderea unor persoane complet virtuoase care ajung în nenorocire expulzează martirii din teatrul nostru. Polyeucte a reușit aici împotriva acestei maxime, iar Heraclius și Nicomede au plăcut, deși ei nu stârnesc decât milă, și nu teama sau vreo altă patimă destinată purificării, pentru că noi îi vedem aici oprimați și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
suntem capabili și noi; nefericirea lor stârnește milă, acest lucru este constant, și i-a costat destule lacrimi pe spectatori pentru a nu-l contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și să ne purifice de prea-plinul de dragoste ce cauzează nefericirea lor făcându-ne să-i deplângem, dar nu știu dacă ne-o provoacă sau dacă ne purifică, și mi-e teamă ca raționamentul lui Aristotel asupra acestui punct să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787), în cadrul articolului "Drama"; crima, prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează; patimile, prin zugrăvirea chinurilor, pericolelor, nenorocirilor care le însoțesc: iată efectele importante ale teatrului." Tragedia este condamnată, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, de cei ce o consideră imorală, ca și de cei pe care îi plictisește. Chiar dacă Clasicii noștri au încercat de bine de rău
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Essai sur le genre dramatique sérieux) pe care-l publică împreună cu Eugénie în 1767. Cu cât omul care trece prin suferințe este de o stare care se apropie de a mea, cu atât mai mare impresie asupra sufletului meu are nenorocirea lui." Împrumutate din Antichitate, subiectele tragediei nu ar putea nici ele satisface aspirațiile prerevoluționare. În nenumărate rânduri, atât în Noul Examen despre tragedia franceză (Nouvel Examen de la tragédie française, 1778), cât și în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu roaba încărcată cu aur22. Autor angajat, Louis-Sébastien Mercier este și mai ambițios în proiectul său decât Diderot. El vrea să zugrăvească, sub toate formele ei, mizeria socială, încă niciodată adusă pe scenă. "Îmi voi spune că poetul este interpretul nenorocirilor, oratorul public al celor oprimați; că menirea lui este de a aduce jelaniile la urechile cele mândre care, oricât de lipsite de milă ar fi, vor auzi tunetul adevărului, vor fi uluite și mișcate de acest lucru; căci chiar și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o dezonoreze, Emilia, tânără virtuoasă, este înjunghiată de tatăl ei, dornic să o sustragă oprobriului, chiar în momentul în care era ea însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt prea stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa pe spectator, nu a obținut nici pe departe succesul lui Minna von Barnhelm. Lessing condamnă genurile extreme, farsa, tragedia, prea îndepărtate de realism, unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură, celălalt, pentru că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mașterei care-și urmărește fiii vitregi cu ura sa. Ixion este simbolul perfidiei: pentru a nu fi obligat să-i ofere viitorului său socru darurile de nuntă, l-a făcut să cadă, prin vicleșug, în focul încins. Io, ale cărei nenorociri sunt povestite de Eschil în Prometeu înlănțuit, a fost sedusă de Jupiter și persecutată din gelozie de Hera, care a metamorfozat-o în vițică, făcând să fie urmărită de un tăun, astfel încât nefericita a vagabondat mult timp. Cât despre Oreste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaj plin de vervă și farmec, vădind din când în când plăcerea jocului burlesc, un observator pătrunzător, moralist sagace, spirit caustic ori capabil de detașare ironică. F. se află evident în căutarea ecuației propriului talent. Treapta următoare va fi nuvela Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, apărută mai întâi în „Revista Carpaților” (1861). Înrudită îndeaproape cu fiziologia, specie cu o prezență distinctă în scrisul românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea, nuvela indică orientarea autorului către realitatea (și actualitatea) autohtonă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
ed. îngr. și pref. Domnica Filimon-Stoicescu, București, 1965; ed. pref. George Ivașcu, București, 1967; ed. îngr. și pref. Mircea Anghelescu, repere istorico-literare Andrei Rusu, București, 1985; ed. îngr. și postfață Lucian Chișu, București, 1990; ed. introd. Roxana Cofaru, București, 1997; Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, pref. Mihail Dragomirescu, București, 1916; ed. îngr. și pref. George Baiculescu, București, 1933; Nuvele. Nenorocirile unui slujnicar și Mateo Cipriani, pref. G. Negulescu-Batiște și N. Vătămanu, București, 1942; Opere, I-II, îngr. George Baiculescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
istorico-literare Andrei Rusu, București, 1985; ed. îngr. și postfață Lucian Chișu, București, 1990; ed. introd. Roxana Cofaru, București, 1997; Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, pref. Mihail Dragomirescu, București, 1916; ed. îngr. și pref. George Baiculescu, București, 1933; Nuvele. Nenorocirile unui slujnicar și Mateo Cipriani, pref. G. Negulescu-Batiște și N. Vătămanu, București, 1942; Opere, I-II, îngr. George Baiculescu, pref. George Ivașcu, București, 1957; Ciocoii vechi și noi. Nenorocirile unui slujnicar, îngr. Domnica Filimon-Stoicescu, introd. Șerban Cioculescu, București, 1970; ed.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]