6,179 matches
-
dacă este unul! - se revelă doar la vîrsta a treia; pentru unii, el apare după fiecare victorie, bucurie Împlinită, mare, sau după un eșec zguduitor când, cu toate armele la pământ și cu trupul culcat și gemând, ceri Îndurare zeilor nevăzuți sau Îi hulești cu acea ultimă energie care ți-a rămas. Sensul vieții - doar despre „el” vorbim aici În atâtea sute de pagini, Încercând să ne convingem pe noi Înșine În primul rând nu numai că „el există”, dar că
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un prietn mai loial și mai tăcut decât Horațio pentru neliniștitul și deposedatul de tron al Danemarcei, Hamlet, care, vrând să răzbune o crimă nedovedită, jignea pe toată lumea! E ca o „boală de piele”, dar... pe „dinăuntru”, a „feței ei nevăzute” sau a acelui „trup care se află În trupul nostru și nu este sufletul, ci doar un alt trup!”, pentru a-l cita pe tânărul Breban din Animale bolnave. Un „trup” adesea incomod și „greu”, aproape „inutil” și pe care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și Încercând a-i desluși dacă nu tot sensul, măcar o parte, o aluzie, așa cum regele Babilonic În plină petrecere și luxură totală a citit, speriat, pe peretele din față, cele trei cuvinte: Manel, tekel, fares Înscrise de o mînă nevăzută și ultimă. S-a socotit, s-a cântărit, s-a adunat totul, dar... ce?!... Și cum? Și cine?!... Întrebarea ultimă ni se adresează și ne-o punem mai ales noi, oamenii În modernitate, cei care nu mai avem „un fir
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tensiunea și inconfortul drumului nostru. VITALIE CIOBANU: Ne îmbarcăm în autocar și plecăm să luăm cina în zona Parcului La Villette. Habar nu am unde se află, așa că mă las în seama instinctului meu de explorator (instinct ghidat de mâna nevăzută a gazdelor pariziene). Pe măsură ce lunecăm de-a lungul Senei cu autocarul, descopăr, de fapt recunosc, locurile faimoase ale Parisului, reținute din cărți: L'Ille de la Cité, Notre-Dame de Paris, Luvru, Palais Royal. Traversăm Sena și ajungem în rue d'Opera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
îl îmbrățișează pe șeful orchestrei, în rubașcă și el, cu efuziune slavă. Celălalt ceh, Pavel Verner, care ne reproșase, la Paris, că nu am convins masele din Moldova asupra beneficiilor libertății, vorbește la mobil cu Praga. Îi relatează interlocutorului său nevăzut, dar auzit de el, secvența pe care tocmai o trăiește - o simultaneitate care îți dă fiori dacă stai să te gândești. Se apropie de orchestră cu mâna întinsă, folosind telefonul ca pe un microfon, pentru ca persoana „de la capătul firului” să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
voci puternice, care se suprapun, aparent fără legătură între ele. Atras de ciudatele zgomote, urc pe versantul alunecos să văd despre ce este vorba. Descopăr câteva televizoare așezate în niște firide săpate în stâncă, branșate la o sursă de curent nevăzută (un generator de energie autonom, presupun), unde se derulează niște casete video. Sunt secvențe dezordonate, cu ziduri și spații închise, însoțite de o bandă sonoră dată la maximum. Pe unul dintre ecrane, imaginea, după câteva minute, pare să se stabilizeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu mai existase vreodată: să străbați mii de kilometri prin Europa, traversând țări și frontiere, optimist și surâzător, împlătoșat în conștiința unicității ce ți se dăruise, de scriitor liber-voiajor (cum ai spune „liber-profesionist“ sau „liber-cugetător”), căruia niște sponsori generoși și nevăzuți, „topiți” în niște abrevieri enigmatice, îți ofereau această ocazie rară, de a te exprima pe tine însuți și de a te îmbiba cu parfumul, cu spiritul locurilor vizitate. Identitate versus alteritate. Dar pe măsură ce orașele bifate se rânduiau în urma noastră ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și-a găsit sfârșitul. La bordul trenului am avut de asemenea o doamnă-autor de vârstă mijlocie, pe care o vedeam mereu grăbită. De fiecare dată când trecea pe lângă mine îmi spunea: „Noi trebuie să vorbim”, și după aceea se făcea nevăzută. Așa au arătat „întâlnirile” noastre de-a lungul întregii călătorii. Nici azi nu sunt sigur ce ar fi trebuit să discutăm, sau poate că acesta era doar modul ei de a-mi ura o zi bună. A fost extrem de instructiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din ochi, ca pe o suliță fără întoarcere, tu altcum ai mângâiat-o, pentru că mâinile tale, gemene cu ale mele, sunt absurde, și-ar trebui să ne bucurăm de aceste cuvinte trecând de pe o gură pe alta ca un râu nevăzut, căci ele nu există. O, prietene, cum este albastrul tău? Nașterea realului din cuvânt („ca să fie ceva între noi... am botezat ceea ce eu însumi făcusem, rănindu-mă!”... Și o repetată nesiguranță a existenței: „Să ne bucurăm de aceste cuvinte trecând
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
albastrul tău? Nașterea realului din cuvânt („ca să fie ceva între noi... am botezat ceea ce eu însumi făcusem, rănindu-mă!”... Și o repetată nesiguranță a existenței: „Să ne bucurăm de aceste cuvinte trecând de pe o gură pe alta, ca un râu nevăzut, deoarece ele nu există”.Ă Ceea ce nu e fără de margini este, pretutindeni călătorește, pete mari întâlnind cărora Timp le spun. Ceea ce nu e pretutindenea este, picioarele mi le soarbe până la genunchi, colțul inimii mi-l izbește, pe gură îmi dansează
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a reușit să-l publice decât în al treilea volum de versuri, Dreptul la timp, după ce primele două volume îi aduseseră o anume notorietate, deci o „platoșă politică” necesară acelor vremi și mai ales cuiva ce purta, ca și mine, nevăzută, pe creștet, vina, vina genealogiei sale: nepot, după mamă, al unui cneaz rus și general alb-gardist fugit de revoluția și hoardele lui Lenin și Stalin... Dar, nesocotiți cum eram, în loc să ne „fofilăm printre stâncile abrupte ale stalinismului și apoi „să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
magnaților lumii moderne, cei care se închină puterii și banului. Zeități vechi, dominatoare, în fața cărora - a simbolului lor! - Moise, după un timp îndelung petrecut pe munte, printre stâncile de care se lovea vocea, clară pentru el, a Celui „unic și nevăzut”, a spart, iritat el însuși ca un zeu, tablele acelor legi care trebuiau, totuși, să ne susțină și îndrepte până azi, în ciuda atâtor legi noi și miraculoase privilegii ale tehnicii. „Ascultă de tatăl și de mama ta ca să trăiești mult
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cu clădiri joase și lipsite de grație, nu departe de care ruinele însele sunt acum în ruine. Vestigiile de culoarea prafului ale celei mai vechi cetăți din lume, cărămizi așezate fără mortar pe un pat de pietre se dezintegrează lent nevăzute de turiști și fără glorie. În jurul celebrului tumul, a fost amenajat, pentru vizitatori, un punct arheologic. Un vag zid de cetate, un turn din neolitic deja mult scurtat de vremi și care continuă să se surpe, bătut de ploi și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
li se scot, cu clește de fierar măselele... Mă întorc în tabără cu cumătrul Zaharescu prin întunerecul slăbit al ceasului dinnaintea zorilor. Regimentele de artilerie și cavalerie duc caii la apă. Sus cerul cenușiu stă gata să ploae. O pâclă nevăzută se râdică încet-încet; dinspre fântâni, dela călăreți, pe când intrăm în cort, vin cântări de jale. Facem un drum la Iași în cea dintăiu Duminică după ce ne-am așezat în tabără. Trenul, seara, ne duce prin singurătăți mute, printre dealuri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tăcere adâncă mă împresoară în căldura soarelui de amiază, aici, pe vârful dealului de la hotarul țării. Bucovina, Fălticenii, împrejurimile stau în ceață, o ceață ciudată pătrunsă de o slabă lumină, ca prin fumul cu răsfrângeri de flăcări al unui incendiu nevăzut. S. Teodorescu-Kirileanu Broșteni Ion Teodorescu Broșteni Al. Vasiliu Tătăruși N. Catrinici Hârtoape (Com. Lespezi) V. Cornescu Sodomeni N. Stoleru Baia Gorovei G. Teodorescu-Kirileanu Sadoveanu T. Radu Rotopănești În mormântul dureroaselor iluzii Tinerețea-mi am lăsat În mormântul dureroaselor iluzii Tinerețea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pustiu. 24 Iulie De la Sfântul-Gheorghe, sau Caterleț cum îi zic Rușii, ne întoarcem până la canalul Dunavățului. Apucăm pe canal pe o căldură cumplită, căci vântul între stufării și sălcii a încetat, și parcă curge pe fața apei un alt râu, nevăzut, de căldură. SINGURĂTĂȚI Lipovanul Leon Siroca are pe-aici o livadă și vre-o 30-40 de vite. A avut și știubee. Românește nu știe; pare bun și primitor. Îl întreb: Ai avut albine... El râde, nu înțelege ce spun. Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
plecare, se duce și se așază la pândă în viișoara din preajma orașului, o viișoară "de nimic" unde mai-mai n-avea ce face. În ziua aceea nu vine. Îl pândește și-l așteaptă ascuns și-n altă zi. Din locul lui nevăzut, din ierburi vede pe tatu-său sosind cu fereală mare, intrând în livadă, săpând și scoțând dela rădăcina unui pom ceva. După ce pleacă bătrânul, se duce și băiatul și controlează, găsește bani, banii Armencei asasinate, fără nicio îndoială! Îl apucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
învăța singur să mânuiască arcul. Într-o zi, când umbla ca de obicei prin pădure, i-a ieșit în cale o căprioară. Luându-se după ea, a urmărit-o un timp, până ce căprioara sărind în tufișurile pădurii s-a făcut nevăzută. Atunci copilul nu și-a dat seama că s-a depărtat mult de locurile cunoscute. A rătăcit astfel o vreme, hrănindu-se cu fructele pădurii și dormind la rădăcina copacilor, până când, într-o zi, ajuns în mijlocul pădurii a dat de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
-v-aș la undrelari,/ Undrelari, la păcurari!” (Titești - Vâlcea). Cuvintele cerbului au caracter augural, el menește propriul trup să se disipeze în universul ordonat printrun verb care implică observația directă. Deși sacrificat, cerbul va putea, conform testamentului său, să contemple nevăzut, precum o divinitate, propria utilitate mitică, puterile regeneratoare. Timpul condițional prezent acționează aici ca o formă afectivă de imperativ, modelată de probabilitatea că dorința va fi ascultată. Urechile, buzele și picioarele, adică părțile corporale esențiale pentru viața sălbăticiunii, redau verdele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ei viitoare. Ipostaza meteorologică a zmeului pare astfel în acord cu dimensiunea fecundității provocate de apă: „când dodată se pomeniră că vine un nor cu fulgere și tunete. Până să se adăpostească de ploaie, un vârtej luă fata, se făcu nevăzut și o duse la casa zmeului, întoarsă cu gura spre prăpăstii”. Imposibilitatea de a părăsi lăcașul infernal indică începutul etapei de izolare a fetei smulsă din profan printr-un fenomen în acord cu ființa sa. Conștientizarea schimbării din viața sa
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
I-ajung genele;/ Iar brațele/ ’I ascund țâțele”. Absorbția în natura genuină s-a făcut la adăpostul pietrei nemodelate de om, și trupul gol evidențiază agregarea totală la statutul nou. Ea are „Față/ Cu albeață,/ De vânt nebătută,/ De om nevăzută” și s-a apropiat de ipostaza selenară prin șederea în întuneric: „Fața-și arăta,/ Fața ca luna”. Într-o variantă a baladei din colecția Păsculescu abandonul civilizației este dezvoltat: „Și ea a fugit,/ S-a sălbătecit,/ Prin Cerna a trecut
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și descărcări electrice stihiale: „Dar abia făcuseră câțiva pași pe marginea pârâiașului ce șerpuia în vecinătate, când dodată se pomeniră că vine un nor cu fulgere și tunete. Până să se adăpostească de ploaie, un vârtej luă fata, se făcu nevăzut și o duse la casa zmeului, întoarsă cu gura spre prăpăstii”. Brutalitatea cu care se trece din spațiul profan în cel sacru este proprie mutației ontologice, orice legătură afectivă cu mediul familiar fiind astfel anulată. Casa monstrului nu este accesibilă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cerbulețul, din colecția G. Dem. Teodorescu, „hamacul” este confecționat de fratele fecioarei, metamorfozat în cerb: „Sus într-un copac se află un leagăn așternut cu mușchi verde, iar într-însul o copilă frumoasă și nevinovată,/ de vânt nebătută,/ de soare nevăzută”. Dacă bourul apare exclusiv ca zeitate acvatică, datele venind dinspre basm (vezi transformarea feciorilor în cerbi pe cealaltă lume, băutul din urma sălbăticiunii) fac din cerbul purtător de leagăn un animal consangvin fetei, adâncind astfel și mai mult legătura fetei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ultimele discuții publice pentru ziua de astăzi după care se retrag în casele lor, alături de soții pentru a se încredința somnului nopții. Mai arunc o privire peste câmpurile din jur ca niște covoare enorme auriu-maronii așezate de o putere nevăzută pe dealurile lungi ca niște spinări enorme ale unor animale preistorice. în zare, la orizont, pe culmea dealurilor se întinde o pădure, una din nenumăratele păduri ce se intercalează cu tot atât de numeroasele câmpuri, în peisajul ondulat al regiunii La Rioja
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
tot globul! Am întâlnit zilele trecute și doi tineri francezi care mi-au declarat că aici fac turism. Eu însă nu știu din ce motiv înclin să cred că acest drum are o vocație specială, o chemare din partea unui spirit nevăzut, o voce tainică, profundă și puternică care vorbește tuturor acelora care au curajul să pășească pe el. Nu cred că poate fi un drum simplu de turism montan sau de simplă călătorie la câmpie. Drumul acesta modelează conștiințe, scutură voințe
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]