8,290 matches
-
firii și le-ai despuiat de bogății în ochiri subterane, te pomenești mândru și înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăț metafizic să te oprești deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistențele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoașterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el. Sfinții, nebunii și sinucigașii par
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care, de n-ar putea gândi asupra iubirii, ar înnebuni de iubire. Reflexia este un derivativ unic. Fără ea, nimic n-ar putea fi suportabil. Am muri atunci din cauza lui Dumnezeu, a muzicii sau a femeii. Transpoziția reflexivă îndulcește furia patimilor și atenuează transportul spre neființă din orice voluptate. În felul acesta devine gândirea un instrument de mediocritate. Ne agităm, credem și gândim ca să ne scuzăm existența. Este ca și cum cineva ne-ar privi din altă lume cu dispreț, iar noi, pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și un șacal pe undele otrăvite ale sângelui... Când citești pe filozofi, uiți inima omenească, iar când citești pe poeți, nu știi cum să te scapi de ea. Filozofia e prea suportabilă. Acesta-i marele ei defect. E lipsită de patimă, de alcool, de dragoste. Fără poezie, realitatea-i un minus. Tot ce nu-i inspirație e deficiență. Viața, și cu atât mai mult moartea, sânt stări de inspirație. Leșinul tuturor lucrurilor, în urechi și inimi agonizând de poezie... Melancolia? A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fără să te irite. În afară, poate, de un dialog al florilor despre moarte. Mândria drăcească de a dispune de amărăciune în fața nu importă cărui lucru, de a desfigura banalitatea în vârtejul paradoxului și de-a tulbura liniștea firii în patima contradicției... Nu mai rămâne nimic decât desfrâul minții peste o realitate desfrunzită, o optică sumbră străpungând calmul uitării și pătând orice prospețime. Și atunci, să te miri de ce lebedele - suflete spulberate-n corpuri - îți par chioare (căci nu privesc ele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
explică de ce religiile sânt în contra sinuciderii. Căci toate încearcă să dea un sens vieții în clipa în care ea-l are mai puțin. Ele sânt în esență atît: un nihilism împotiva sinuciderii. Orice mântuire izvorăște din refuzul ultimelor consecințe. Fără patimile tulburi ale muzicii, ce-am face oare cu simțirea caligrafică a filozofilor? Și ce-am face cu timpul alb, golit și dezbinat de viață, cu timpul alb al plictiselii? Nu iubești muzica decât pe litoralul vieții. Cu Wagner asiști atunci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sângelui și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau să le-ndulcească zvârcolirile într-un trup închinat nimicirii! Parc-aș fi o buruiană zvârlită la margini de lume, sub care se vaită șopârle demente! În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului. Unde sînteți voi, cețuri crude și amăgitoare, de nu vă răsturnați încă pe o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Căci la ce-ar mai îngropa o inimă subterană? Când porți pe umeri toate Judecățile din Urmă... Luciditatea este un vaccin contra vieții. Trebuie să fi încercat multă vreme dorința de a muri, ca să cunoști dezgustul de moarte. Sătul de patima sfârșitului, ajungi la antipodul fricii de a te stinge. Deși moartea, ca și Dumnezeu, dispune de prestigiul infinitului, ea nu reușește, precum nici El, să împiedice chinul sațietății sau să îndulcească povara excesului și exasperarea intimității prelungi. De n-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care nu m-ar putea consola decât dispariția cerului. În nopți infinite, timpul se urcă în oase și nefericirea muzează în vine. Și nici un somn nu oprește igrasia temporală și nici o auroră nu-mblînzește fermentarea chinului. "Sufletul" își extrage vitalitatea din patimi ce clocotesc dureros, iar "inima" e un sânge năpăstuit. Gustul morții să nu fie o sete de cruzime și pe care, din decență, ne-o satisfacem asupra noastră? Nu vrem să murim pentru a nu omorî? " Profunzimea" e o cruzime
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îi aparții și nu-i aparții. Ai vrea să fugi din El, deși ești parte a Lui. Elementele unei geografii cerești... Un singur lucru dureros există în tristețe: imposibilitatea de a fi superficial. A fi mai "leneș" ca un sfânt... Patima muririi răsare din tot ce n-ai iubit și crește cu tot ce iubești, încît se prelungește cu aceeași căldură în gândurile vrăjmașe, ca și-n cele plăcute vieții. Ea te cuprinde-n plină stradă, în zori, în după-amieze și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
primenit de timp, mai ești deschis doar adierilor divine. Acel tainic și imens delir prin care susții în viață universul înclinat destrămării, impulsul dureros și irezistibil insuflând mișcare și nădejde pământului și vietăților, întărind slăbiciunile cărnii și abătând duhul de la patimile nimicului, - ce prospețimi secrete îl împing, în mijlocul lumii și al dezolării ei, să refacă edificiul cosmic și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul în preajma deznodământului și a înfundăturilor sorții? - Altcum, de ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o supremă consolare, sub presiunea unui infinit orgoliu rănit. Vrând să fii totul și totul opunîndu-se, ce-ai face fără dimensiunea absolută a absenței? Chinurile mândriei nemăsurate volatilizează firea și poleiesc nimicul cu prestigiile unei măreții în care se liniștește patima orgoliului. Neființa e o splendoare funebră, care ne stinge geloziile divine. Sugestia nimicului ne satură gustul de Absolut subiectiv, precum harul morții de armonie în dezastru. Când voi ajunge să mă deprind cu mine însumi? Toate drumurile duc la această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
face. În istorie, un pas înainte e un pas înapoi. Dar din tot ce a conceput și a trăit el, nimic nu se întoarce mai mult împotriva lui ca singurătatea. Oare de ce amintirile nu mai au legătură cu memoria? Și patimile, de ce și-or fi pierdut rădăcinile din sînge? Balcanism ceresc... Razele răsfirate ce emană din Dumnezeu nu ți se-arată decât în amurgul minții. Apropierea de extaz e singurul criteriu pentru o ierarhie a valorilor. Experiența om a reușit doar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și scârbă, doar diavolul se mai milostivește de tine și-ți oferă sălașul fatal îndurerării tale aiurite. Acele sfâșieri ale cărnii și demențe ale gândului, în care am cădea în plină sfințenie dacă Dumnezeu ne-ar sări într-ajutor. Șovăirile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o ură, o amăreală, o înrăire carnală. Mizeria, ca și boala, nu duce la un suflet nevinovat și îngeresc, la o umilință curată și pură, ci la o umilință veninoasă, rea și răzbunătoare, la un compromis ce ascunde răni și patimi chinuitoare. Aceia care nu s-au născut în mizerie, ci au căzut în ea, nu se pot împăca absolut niciodată, fiindcă aceștia înțeleg mai bine decât ceilalți că în viața aceasta lucrurile ar putea sta și altcum. Nu admit o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
meu. Nimic din calculul meschin și din aprecierea rațională a existențelor curente să nu mai îngreuneze tensiunea nemărginită a vijeliei mele interne, a durerilor și amurgurilor mele. Cu sălbăticia impetuoasă a resurselor neexploatate din mine și cu încrederea bestială a patimilor comprimate, să înghit lumină și întuneric pentru orgia mea lăuntrică, pentru voluptățile și chinurile haosului meu, pentru tragicele încîntări ale deznădejdii și ale bucuriilor mele ultime. Mă arde un astfel de foc interior și mă agită furtuni atât de mari
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne mai trăim miile ce vor urma. Numai furia devenirii este vitalizantă. Cine se abandonează ei cu pasiune, până la prostie sau până la isterie, este imposibil să fie înghițit de timp. Căci o ardoare exasperată în devenire te scoate - prin forța patimii - în afară de timp. Aș vrea ca România să zbârnâie de freamăt și din inimă să-și facă un cuptor. Nu există altă scăpare de subistorie, adică de timpul nostru pierdut. Resemnarea noastră de veacuri ne-a făcut înțelepți. Dacă individual înțelepciunea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Febra omului politic este ura. Unde este luptă, este și ură. În numele iubirii se poate realiza infinit, cu condiția ca ura să fie activă împotriva tuturor formelor pe care le exclude iubirea din sfera ei. Este de-a dreptul înfiorătoare patima pe care a dezlănțuit-o creștinismul în începuturile sale. Primii creștini au urât mai mult lumea păgână decât au iubit împărăția cerurilor. Sau avalanșa de câinie declanșată de ideea luptei de clasă, în numele solidarității și a justiției! Proletariatul modern este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putea ea să nu mai fie o umbră a istoriei universale. Ce nenorocire pe capul acestei țări, că în locul unui ethos eroic, cu tot ce acesta presupune ca oroare și pasiune bestială, ne-am diluat sângele și ne-am îndulcit patimile cu un dor amăgitor, ale cărui virtuți dormitive ne-au îmbătat simțurile peste măsură. În ochii românului, dar mai cu seamă în cântec, palpită, cu o insistență insinuantă, revărsarea monotonă a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfâșiate, în realitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acolo - zise Maria tremurând pe pieptul lui. - Umbra ta, răspunse el zâmbind - ea rămâne în locul tău... vezi-o cum doarme. - O! ce liberă și ușoară mă simt - zise ea c-o voace de un timbru de aur. Nici o durere, nici o patimă în piept. O! îți mulțămesc... Și ce frumos îmi pai tu acuma... pare că ești altul... pare că ești din altă lume. - Vino cu mine, șopti el la ureche-i, vino prin oștiri de stele, prin tării de raze, până ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vinde nimărui în lume. Eu singur le cumpăram cu toptanul, biblioteci risipite ale oamenilor bătrâni a căror clironomi apoi mi le vindea pe un preț de nimica, ca hârtie numai. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un fel de patimă și-mi cumpăra cele mai obscure și mai fără de-nțeles. Acuma asemenea aveam câteva vechituri de astea și venisem să i le arăt, el mi le-ar fi cumpărat desigur... acum însă... l-am găsit în starea-n care-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe care-l ura mai mult în lume. Când Castelmare se prezintă, începu s-o mîngîie: - Contesă, zise el, părintele d-tale a murit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura deschisă și plină de spume, ea se răzămă de bolta unei feresti și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât șie și care spre a-și împlini patime care aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, floarea albă a Italiei, omului pe care ea-l ura mai mult în lume. Când Castelmare se prezintă, începu s-o mîngîie: - Marchiză, zise el, părintele d-tale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
comesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime ce aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe care-l ura mai mult în lume. Când Castelmare se prezintă, începu s-o mângâie. "Contesă, zise el, părintele d-tale a murit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întins în pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru {EminescuOpVII 176} care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari [ce] aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe care-l ura mai mult în lume. Când Castelmare se prezintă, începu s-o mângâie. "Contesă, zise el, părintele d-tale a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu știu ce-i Archaeus? - Hm! Ești greu la cap. Când gândește cineva că neînsemnata mărime a corpului omenesc nu stă de fel în raport cu puterea, cu imensitatea voinței (gîndește la Napoleon ), cumcă omul e numai prilejul, adesea slab, abia suflat, pentru niște patimi cumplite, când gândești cumcă purtătorul acestor patimi poate în orice moment să devină o coajă, ca un vas pe care l-a spart vinul, apoi când vezi că unul și acelaș princip de viață încolțește în mii de mii de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]