6,400 matches
-
sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele două state. Pe 9 /21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, 10 /22 mai , actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot cu
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
nepoata regelui Iacob I al Angliei) a murit în brațele Carolinei, la vârsta de 84 de ani, și socrul Carolinei a devenit moștenitorul prezumptiv al reginei Anne. Câteva săptămâni mai târziu, Anne a murit și Electorul de Hanovra a fost proclamat succesorul ei, devenind regele George I al Marii Britanii. Odată cu ascensiunea la tron a lui George I în 1714, soțul Carolinei a devenit Duce de Cornwall și curând a fost investit Prinț de Wales, Caroline devenind Prințesă de Wales. A fost
Carolina de Ansbach () [Corola-website/Science/318738_a_320067]
-
au bucurat de independență pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Galiția-Volânia a trecut sub suzeranitatea Imperiului Mongol, dar cnejii locali au încercat tot timpul să câștige sprijinul puterilor europene pentru recucerirea independenței. În această perioadă a fost proclamat primul „Rege al Rutenilor”, până atunci conducătorii rușilor fiind numiți Mari Cneji”, sau Cneji”. În timpul secolului al XIV, Polonia și Lituania au purtat o serie de războaie împotriva mongolilor, iar cea mai mare parte a Ucrainei a trecut sub controlul
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
de soldați ai Armatei Roșii, aproximativ un sfert au fost etnici ucraineni. Ucrainenii au participat la unele dintre cele mai mari bătălii ale celui de-al Doilea Război Mondial precum încecuirea de la Kiev din 1941 (capitala Ucrainei avea să fie proclamată Oraș Erou la sfârșitul războiului), unde peste 660.000 de soldați sovietici au căzut prizonieri, asediul Odesei sau forțarea Niprului din 1943. În primele decenii după încheierea războiului, RSS Ucraineană nu număi că a depășit toate nivelurile producției industriale interbelice
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
nordul Ucrainei și regiuni din Belarus. Pe 21 ianuarie 1990, peste 300.000 de ucraineni au organizat un lanț uman pentru rememorarea actului unirii din 1919 a Republicii Populare Ucrainene și a Republicii Populare a Ucrainei Occidentale. Ucraina și-a proclamat independența pe 24 august 1991, ca urmare a procesului de disoluție a Uniunii Sovietice și a devenit unul dintre membrii fondatori ai CSI. Cetățenii ucraineni au aprobat cu o majoritate copleșitoare referendumul cu privire la proclamarea independenței față de Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
la acea dată, sprijinit de Kucima și de Rusia, care milita pentru strângerea relațiilor cu Federația Rusă, și Viktor Iușcenko, care dorea ca țara sa să se apropie de Occident și Uniunea Europeană. Deși într-o primă fază, Ianukovici a fost proclamat câștigătorul alegerilor, Iușcenko și sprijinitorii lui au acuzat organizarea fraudării alegerilor de către guvern, în special în estul țării. Criza politică care a izbucnit a dus la declașarea Revoluției Portocalii, iar Curtea Supremă a Ucrainei a invalidat alegerile. Viktor Iușcenko a
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917 proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia, și după câteva luni unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie. Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic
Unirea Basarabiei cu România () [Corola-website/Science/318857_a_320186]
-
ca director pe Iorgu Tudor. În același timp, Adunarea Națională Ucrainiană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecției Guvernului provizoriu rus de la Petrograd. În perioada 23-27 octombrie 1917, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea "Sfatului Țării" ca organ legislativ. Au fost aleși 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale. Din totalul
Unirea Basarabiei cu România () [Corola-website/Science/318857_a_320186]
-
de locuitor este de $ 10 836 dolari, în termeni reali, si de 18 204 $ în funcție de paritatea puterii de cumpărare. În competiția pentru orașele europene și regiunile din viitor din 2006 și 2007, organizată de revista Financial Times, Belgrad a fost proclamat "Viitorul Oraș în Europa de Sud" pe 16 martie la Cannes. În afară de Belgrad, premii au fost date și Parisului că "Viitorul Oraș în Europa de Vest, Brno că "Viitorul Orașul în Europa Centrală, Baku că "Viitorul Oraș în Europa de Est iar Londra că
Economia Belgradului () [Corola-website/Science/316050_a_317379]
-
și pe Prințul Asturiei, Palafox este făcut prizonier, dar evadează și se întoarce în Spania. După o scurtă perioadă de inactivitate, Palafox se pune în fruntea mișcării de rezistență care se opunea ocupantului francez în zona sa natală, Aragon. Este proclamat căpitan-general de "Cortes"-urile regiunii. În ciuda lipsei banilor și a trupelor regulate, nu ezită să treacă la atac, lansând o ofensivă în regiunile învecinate ale Cataloniei și Navarrei. Ca atare, o bătălie importantă se dă la Zaragoza, care se transformă
José de Reboledo Palafox y Melzi () [Corola-website/Science/316115_a_317444]
-
președinte, devenind astfel primul președinte turkmen. La 22 octombrie 1993 și-a luat oficial supranumele de Türkmenbașy (termenii de adresare erau „Excelența Sa Saparmurat Türkmenbașy”), adică „Șeful turkmenilor”, după modelul luat de la Mustafa Kemal Atatürk. La 29 decembrie 1999 a fost proclamat președinte pe viață de către corpul legislativ fantoșă al țării, "Majlis", decizie confirmată în 2002 de către Consiliul Poporului. A murit la data de 21 decembrie 2006 ca urmare a unui stop cardiac. Surse ale opoziției nu sunt sigure de data exactă
Saparmurat Niiazov () [Corola-website/Science/316130_a_317459]
-
dar, de fapt, statul a continuat să ofere minimul necesar turkmenilor. Niiazov a așezat la loc de mare cinste cultura și a încercat să adapteze o nouă cultură națională în Turkmenistan. A introdus alfabetul latin în locul celui chirilic și a proclamat limba turkmenă drept limbă de stat. A redenumit lunile anului și zilele săptămânii în funcție de cultul personalității sale. A difuzat "Ruhnama" („Cartea Sufletului”), cartea pe care a scris-o, ca fiind cartea sfântă a națiunii. era un conducător autoritar, cunoscut pentru
Saparmurat Niiazov () [Corola-website/Science/316130_a_317459]
-
-se omagiu eroilor sau simbolurilor naționale. Astfel, ianuarie a devenit "türkmenbașy", aprilie "gurbansoltan eje", septembrie a devenit "ruhnama", iar decembrie "bitaraplyk", adică „neutralitate”. Toate celelalte nume ale lunilor anului privesc aceeași stare de spirit. De altfel, anul 2003 a fost proclamat anul „Gurbansoltan Eje” (numele mamei sale). În anul 2002, cuvântul tradițional turkmen care denumea pâinea, "çörek", a devenit învechit și a fost înlocuit cu "gurbansoltan eje" (numele mamei sale). În 2005, Niiazov a înlocuit jurământul lui Hippocrate cu jurământul față de
Saparmurat Niiazov () [Corola-website/Science/316130_a_317459]
-
în orașul Târgu - Mureș, în ziua a șasea a lunii Februarie, anul Domnului, una mie șase sute zece. Principele Gabriel Scrisoarea serenisimului Domnului Principe LADISLAU LADO de SĂCAL scrisă, alcătuită și emisă în fața scaunului judiciar al Comitatului Turda, prezentată, publicată și proclamată în ziua de 3 martie 1610 și emisă de mine, Mihai - diacul Colosvary, notar jurat al aceluiași comitat." Arbore Genealogic - parțial și provizoriu, al descendenților lui Ladislau Lado de Zakal (Săcal)
Ioan Lado de Zakal () [Corola-website/Science/316145_a_317474]
-
lovitură de stat (fără vărsare de sânge) pe când Regele Idris I se afla în Turcia la tratament medical. Prințul moștenitor Sayyid Hasan ar-Rida al-Mahdi as-Sanussi, nepotul regelui, a fost destituit și ținut sub arest la domiciliu. Monarhia a fost abolită, proclamându-se „Republică Arabă a Libiei”. Cunoscut și pentru îmbrăcămintea sa oarecum excentrică și pentru ochelarii de soare pe care îi purta deseori, Gaddafi a dorit să devină un fel de Che Guevara al erei sale, dând refugiu sau armament elementelor
Muammar al-Gaddafi () [Corola-website/Science/316229_a_317558]
-
în continuare proprietatea privată a micilor întreprinderi, dar cele mari au fost naționalizate (firmele petroliere în 1971.) După moartea idolului său Gamal Abdel Nasser (28 septembrie 1970), Gaddafi a încercat să devină liderul ideologic al națiunilor arabe. În 1972 a proclamat o „Federație a Republicilor Arabe” compusă din Libia, Egipt, Siria, dar țările nu s-au putut înțelege la detalii privind federația. În 1974 a semnat un acord cu liderul tunisian Habib Bourguiba referitor la o uniune între cele două țări
Muammar al-Gaddafi () [Corola-website/Science/316229_a_317558]
-
oficială are loc la 22 iunie 1906, în catedrala de la Trondheim. Haakon VII domnește 52 de ani, timp în care reușește să păstreze independența statului său, chiar cu prețul exilului. În timpul celui de-al doilea război mondial Norvegia, deși își proclamă neutralitatea, este invadată de trupele germane. Regele este amenințat de Hitler, care-i propune să capituleze și să numească ca prim-ministru pe pronazistul Vidkun Quisling. Haakon refuză și se retrage, împreună cu miniștrii săi, la Londra, de unde domnește vreme de
Haakon al VII-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/316243_a_317572]
-
a urmat cursurile Facultății de Drept la îndemnul părinților, dar și Școala de Antropologie de la Sorbona. Sub influența ideilor vremii, Emil Racoviță a intrat în contact cu cercurile socialiste, participând la Congresul Internaționalei a II-a și semnând actul ce proclama ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii. În perioada interbelică, devenit proprietar al moșiei după moartea tatălui său și crezând sincer în ideile socialiste ale vremii sale, Emil Racoviță a împărțit pământul țăranilor din Șurănești și a donat
Casa memorială Emil Racoviță () [Corola-website/Science/316326_a_317655]
-
originar din Ucraina). Între 22 - 26 decembrie, cele două delegații au ajuns la mai multe înțelegeri, pentru ca în 28 decembrie 1917 să fie semnat un armistițiu, care suspenda ostilitățile de-a lungul întregului front. Mai înainte de acest moment, bolșevicii ucraineni proclamaseră, în 17 decembrie 1917, înființarea unei republici sovietice ucrainene și formaseră un guvern cu sediul la Harkov. Semnarea tratatului de pace cu Puterile Centrale a fost amânată de către bolșevicii ruși în încercarea de obținere a acordului membrilor Antantei. În 12
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
acceptat însă pretențiile ucrainene asupra guberniei Holm și a regiunii Podlasia. Delegația bolșevică rusă, condusă de Troțki, a recunoscut, inițial, delegația independentă ucraineană (10 ianuarie). Delegația ucraineană s-a reîntors, în 20 ianuarie 1918, la Kiev, unde Rada Centrală a proclamat, în 25 ianuarie, suveranitatea statului ucrainean (declarație antedatată pe 22 ianuarie). Imediat după acest eveniment, delegația ucraineană a plecat înapoi la Brest, având-o acum în frunte pe Oleksandr Sevriuk. Între timp, Republica Populară Ucraineană a trebuit să lupte împotriva
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
iar regina Charlotte în Queluz. Deși ea a locuit acolo în liniște, ea s-a îmbrăcat excentric și a dezvoltat un comportament excentric. Cu toate acestea, fiul lor cel mare, Petro, lăsat în urmă ca regent în Brazilia, a fost proclamat și încoronat la 1 decembrie 1822 ca împărat. Ioan al VI-lea a refuzat să accepte acest lucru până când, în august 1825, el a fost convins de britanici să facă acest lucru. În martie 1826, la vârsta de 58 de
Charlotte de Spania () [Corola-website/Science/320055_a_321384]
-
23 septembrie 1917. Consiliul a primit autoritate executivă pentru poporul lituanian și i s-a încredințat misiunea de a înființa un stat lituanian independent. La 16 februarie 1918, membrii consiliului au semnat Declarația de Independență a Lituaniei, prin care au proclamat Lituania stat independent pe principii democratice. Consiliul a reușit să declare independența în pofida prezenței armatei germane în țară până în toamna lui 1918. Consiliul și-a continuat eforturile până la întrunirea Adunării Constituante a Lituaniei (în ) la 15 mai 1920. După ultima
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
directă, a încercat să găsească o cale de mijloc care să implice o oarecare formă de unire cu Germania. În lumina negocierilor de pace cu Rusia, germanii au acceptat să permită organizarea conferinței de la Vilnius, în speranța că se va proclama un stat lituanian care să se separe de Rusia și să se apropie de Germania. Conferința, ținută între 18 și 23 septembrie 1917 a adoptat, însă, o rezoluție de înființare a unei Lituanii independente stabilind că o relație apropiată cu
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
(în ) sau Actul de la 16 februarie a fost semnată de Consiliul Lituaniei la 16 februarie 1918 și proclama restaurarea unui stat independent lituanian, guvernat pe principii democratice, cu capitala la Vilnius. Actul a fost semnat de toți cei douăzeci de reprezentanți, în frunte cu Jonas Basanavičius. Actul de la 16 februarie a fost rezultatul final al unei serii de
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
vestice ale Imperiului Rus. După Revoluția Rusă din 1917, Germania a conceput strategia geopolitică Mitteleuropa — o rețea regională de state-marionetă care aveau să servească drept zonă-tampon — și au acceptat să permită desfășurarea Conferinței de la Vilnius, în speranța că ea va proclama separarea națiunii lituaniene de Rusia și stabilirea de relații mai apropiate cu Germania. Această strategie s-a întors, însă, împotriva lor; conferința, ținută între 18-22 septembrie 1917, a adoptat o rezoluție de înființare a unei Lituanii independente și că strângerea
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]