6,157 matches
-
literelor â și î) a fost abolită prin publicarea „"Dicționarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)"” (elaborat de Academia de Științe a Moldovei și recomandat spre editare în urma ședinței din 15 noiembrie 2000). Înainte, în timp ce în româna standard erau folosite ambele glife, cu reguli clare de folosire (a se vedea â și î), în româna moldovenească era recomandată folosirea lui î din i. Totuși, multe publicații de limbă română din Republica Moldova foloseau și înainte de acest moment â
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
de punctuație)"” (elaborat de Academia de Științe a Moldovei și recomandat spre editare în urma ședinței din 15 noiembrie 2000). Înainte, în timp ce în româna standard erau folosite ambele glife, cu reguli clare de folosire (a se vedea â și î), în româna moldovenească era recomandată folosirea lui î din i. Totuși, multe publicații de limbă română din Republica Moldova foloseau și înainte de acest moment â (Flux, Accente, Ziarul de Garda, Timpul, etc.), la fel cum în România există publicații care folosesc vechea ortografie
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
Timpul, etc.), la fel cum în România există publicații care folosesc vechea ortografie (Academia Cațavencu printre altele). Faptul că ortografia oficială reglementată în Republica Moldova impunea folosirea în exclusivitate a literei î se datora faptului că, după perioada sovietică în care româna era scrisă cu alfabetul chirilic, când Academia de Științe a Moldovei a adoptat alfabetul latin cu ortografia din România, Academia Română încă nu reintrodusese simbolul â în forma inspirată de ortografia interbelică. Din același motiv, cuvântul "sunt" se scria în Moldova
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
Moldovei a adoptat alfabetul latin cu ortografia din România, Academia Română încă nu reintrodusese simbolul â în forma inspirată de ortografia interbelică. Din același motiv, cuvântul "sunt" se scria în Moldova "sînt". În perioada comunistă, și în primii ani de după revoluție, româna din România folosea la rândul ei aceeași ortografie (scrierea cu "î din i" și "sînt"). Decizia de a reforma ortografia pentru a include și caracterul „â” a fost luată de Academia Română în 1993. Cu toate acestea în noua ediție a
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
latin în 1989. Conform unui studiu AEGEE din 1997, aproape toată populația urbană moldovenească cunoaște alfabetul latin, deși mulți moldoveni de peste 30 de ani preferă literele chirilice. În 2016,Limba română in Republica Moldova s-a aliniat mai mult cu cea Română literară prin oficializarea înlocuirii lui î in â (exemplu: ”Purtînd”,”Avînd” devin ”Purtând”,”Având”) În 2003, Vasile Stati, un promotor al argumentului „moldovenist“, a publicat un dicționar moldovenesc-român, cu o prefață virulentă,cu argumente șubrede și cu scopul declarat de
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
Moldovenească” este o altă denumire neoficială a Limbii Române,lucru consfințit mai târziu și de organele de stat din Republica Moldova. Graiul moldovenesc îmbogățit cu elemente de vocabular din limba rusă este preponderent folosit la nivel național. În orașe (cu excepția Transnistriei), româna moldovenească și rusa sunt folosite într-un raport de 50:50, deși dialectul moldovenesc câștigă teren în ultimii ani ca limbă oficială și limbă vorbită de obicei. Un fenomen frecvent este folosirea cuvintelor și construcțiilor rusești, a calcurilor de formă
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
de stat bazată pe dialectul moldovenesc, urmând ca după mai multe concesii limba română să devină limba standard, dar scrisă încă cu caractere chirilice. Statutul limbii în Transnistria era până în 1989 identic cu cel din Basarabia, deși în mediul cotidian româna avea o importanță mult mai redusă în stânga Nistrului - o cauză a acestui fapt era și faptul că moldovenii constituiau doar 40% din populație, iar prestigiul limbii era chiar și printre ei mai scăzut decât în restul RSS Moldovenești. În timp ce deja
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
franceză. În secolul al XXI-lea, lexicul limbii engleze încă mai este, după unii autori în proporție de 30%, după alții în proporție de 33% de origine franceză. Altă limbă în care sunt relativ multe cuvinte de origine franceză este româna: 22,12% din lexic. În limba poloneză au intrat circa 3.500 de cuvinte franceze, în urma relațiilor strânse dintre Franța și Polonia începute în secolul al XVIII-lea. Și în limba spaniolă sunt circa 2.000 de cuvinte din franceză
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. O diferență importantă între cele două limbi este că în franceză formele temporale sunt mai numeroase. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
formală a Bisericii Romano-Catolice chiar și în ziua de astăzi, ceea ce include și statutul său de limbă oficială a Vaticanului. Limbile romanice nu au derivat din latina clasică, ci mai degrabă din latina vulgară ("latina vulgaris"). Latina și retoromana (nu româna) diferă prin faptul că retoromana (sau romanșa, vorbită în două-trei cantoane estice ale Elveției de circa 55 000-65 000 de oameni) are accentul distinctiv, în timp ce latina are o lungime a vocalelor distinctivă. În limbile italiană și sardă ("sardo logudorese") există
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
face "qvasi-moton", pe absolut fiecare silabă a oricărui cuvânt (în vorbire), astfel făcând accentul nedistinctiv. În română accentul este folosit doar în vorbire (cu foarte rare excepții, a se vedea „copíi” și „cópii”). Destul de interesant, dar semnificativ pentru evoluția lor, româna și engleza, deși aparent relativ îndepărtate, sunt singurele limbi europene moderne ce au o variabilitate de utilizare a accentului, ce poate fi numită în chip elegant, accentuare „neobișnuită”. O altă deosebire între latină și limbile romanice, cu excepția românei, este faptul
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
evoluția lor, româna și engleza, deși aparent relativ îndepărtate, sunt singurele limbi europene moderne ce au o variabilitate de utilizare a accentului, ce poate fi numită în chip elegant, accentuare „neobișnuită”. O altă deosebire între latină și limbile romanice, cu excepția românei, este faptul că acestea și-au pierdut terminațiile cazuale ale majorității cuvintelor (excepție fac unele pronume). Româna este încă echipată cu mai multe cazuri (deși unele, cum ar fi ablativul, nu mai sunt reprezentate). De remarcat sunt cazurile substantivelor, ce
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
variabilitate de utilizare a accentului, ce poate fi numită în chip elegant, accentuare „neobișnuită”. O altă deosebire între latină și limbile romanice, cu excepția românei, este faptul că acestea și-au pierdut terminațiile cazuale ale majorității cuvintelor (excepție fac unele pronume). Româna este încă echipată cu mai multe cazuri (deși unele, cum ar fi ablativul, nu mai sunt reprezentate). De remarcat sunt cazurile substantivelor, ce se regăsesc nuanțat în limba germană (patru cazuri în limba germană, cinci în limba română), care este
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
Latium în Italia centrală (latinii), și alte limbi precum umbriana și osca, în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală. În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină: italiana, româna (cu cele patru dialecte ale sale: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân), franceza, occitana, francoprovensala, catalana, spaniola, portugheza, sarda, retoromana... Se includ aici și limbile, acum stinse: dalmata și mozaraba. Se numește "latină arhaică" ("prisca latinitas") latina folosită de la origini până la
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
de voi,” Editura „Năsăud”, România, 2000. 5. „Stalactite,” Editura „Universul”, Chișinău, 2002. 6. „Scrisori de dragoste din Orașul Libertății,” Editura „Prag”, Chișinău, 2002. 7. „Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est,” Editura Cartier, Chișinău, 2007. Prima ediție, în română - apărută în 2007, Editura Prima „Augusta”, Timișoara, România. 8. În tipar: „În debara. Al doilea Jurnal al unui evadat din Est” " Alte titluri: Ajunsă la Veneția, descoperă o cu totul altă perspectivă și, inevitabil, se descoperă pe sine. „Veneția ca
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
vorbire. De exemplu în limba maghiară este proprie și substantivului care exprimă un obiect posedat, precum și postpoziției. Persoana reală nu coincide totdeauna cu cea indicată morfologic, și cazurile de non-coincidență pot fi diferite în diverse limbi. În unele limbi, ca româna, franceza sau limbile slave, și în comunicarea politicoasă se folosește persoana a II-a, diferența față de comunicarea nepoliticoasă fiind numai utilizarea pluralului și către o singură persoană, uneori, ca în română, recurgându-se la pronume personale specifice. În alte limbi
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
plural către mai multe, marcate atât la verb, cât și la pronumele personal, acesta putând avea o formă specifică. Exemple: În diferite limbi, subiectul nedeterminat sau general se exprimă la diferite persoane, uneori la mai multe în aceeași limbă. În română se poate exprima cu verb la persoana a III-a singular, cu subiect exprimat prin pronume nehotărât (Oricine trecea pe drum...") sau fără subiect exprimat prin cuvânt aparte. În al doilea caz, verbul poate fi cu sau fără pronumele reflexiv
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora. Când, în mod excepțional, au subiect diferit, acesta se exprimă printr-un cuvânt aparte, de exemplu, în limba română, la infinitiv
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
sa din 1992. Relațiile României cu Republica Moldova au fost încordate începând cu 1994. Majoritatea teritoriului care astăzi formează Republica Moldova a fost parte din România în perioada interbelică și lingviștii, în general, sunt de acord că limba moldovenească este identică cu româna. Semnalele inițiale cum că România și Republica Moldova ar putea să se unească după trecerea ambelor state de la regimul totalitar comunist la democrație s-au stins rapid "datorita intervenției rusești care a dus la apariția regiunii autonome Găgăuzia și a republicii
Relațiile dintre Republica Moldova și România () [Corola-website/Science/317556_a_318885]
-
în plasament. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și în cazul persoanei fizice puse sub interdicție. Art. 27. - Dovada domiciliului Dovada domiciliului se poate face cu unul dintre următoarele documente: a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația româna în vigoare, privind titlul locativ; b) declarația scrisă de primire în spațiu a găzduitorului, însoțită de actul de proprietate al acestuia, pentru persoanele care solicită schimbarea domiciliului la o alta persoana fizica; c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită
Domiciliu (drept civil) () [Corola-website/Science/317722_a_319051]
-
Nu toate informațiile oferite de el trebuie luate întocmai; despre cele geografice s-a spus că sunt adesea „fantasmagorice”. Această carte este cunoscută unui public larg, din afara spațiului arab, pentru că a fost tradusă în mai multe limbi, printre care și româna în anul 1985. O serie de istorioare cu zgârciți, dar nu numai - (și cu mâncăi, diverși filozofi, printre care al-Kindi, etc.) - sunt prezentate cu umor unui public arab sensibil la acest viciu , pentru că făcea din generozitate una dintre calitățile sale
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
raionul Reni al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 2.039 locuitori, preponderent moldoveni (români). Școala din satul Barta are limba română ca limbă de predare . Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Barta era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), ucraineană (%) și bulgară (%).
Barta, Reni () [Corola-website/Science/317799_a_319128]
-
acestea și nu se scoate în evidență niciuna din ele. Asfel se disting șase tipuri de limbi, desemnate prin siglele formate din inițialele cuvintelor englezești "subject" „subiect”, "verb" „verb” și "object" „complement direct”: SOV, SVO, VSO, VOS, OVS și OSV. Româna, de exemplu, este din acest punct de vedere o limbă SVO. Există diverse studii privitoare la includerea limbilor în aceste tipuri și la clasamentul tipurilor referitor la numărul de limbi pe care îl includ. Dintr-un studiu realizat pe 1377
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
tine”, "hozzánk" „la noi”. În această categorie intră și pronume personale formate de la postpoziții, de pildă "alattam" „sub mine”. Nu în toate limbile există forme accentuate diferite de cele neaccentuate. Așa este, de exemplu, maghiara. În limbile în care există (româna, franceza, limbile slave etc.), pentru a scoate în evidență partea de propoziție exprimată de pronume, trebuie folosită forma accentuată a acestuia. În română și în franceză uneori trebuie folosite ambele forme în aceeași propoziție: În unele limbi există pronume personale
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
forma accentuată a acestuia. În română și în franceză uneori trebuie folosite ambele forme în aceeași propoziție: În unele limbi există pronume personale specifice pentru destinatarul sau și pentru persoana a III-a față de care vorbitorul exprimă politețe. Astfel este româna, în care sunt pronume de două grade diferite de politețe pentru destinatar(i) și pronume de politețe pentru persoana a III-a: Tot pentru exprimarea a două grade diferite de politețe există pronume personale specifice și în maghiară, dar numai
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]