11,293 matches
-
oprit în fața mea și m-a fixat cu o privire autoritară. — Ei, ce zici? Eram înfricoșat și vrăjit. În ochii lui exista o nebunie dogoritoare care mă fascina. — Ce faci, domnule sculptor, mă somă Bătrânul, ai căzut pe gânduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas și nu reușeam. El mă privea în continuare, ochii lui se fixaseră de mine ca niște lipitori. Mă credeam pierdut. Nemulțumit, Bătrânul s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar degetele îi tremurau. Nu mai ridica ochii spre mine și nici eu nu îndrăzneam să-l privesc decât pe furiș. Mă străduiam din răsputeri să pierd și, ca să-i fac plăcere, mă acuzam că joc prost, că numai norocul mă salva. Enervat, el juca și mai rău, încât, cu toate gafele mele voite se apropia o victorie amenințătoare... Până la urmă am trișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
capăt, nu mergem decât înainte, doar asupra viitorului putem interveni”, am murmurat, așteptând să se întâmple ceva, în vreme ce pe malul unei mlaștini pline de nuferi galbeni m-am văzut pe mine, mai tânăr, ridicând pușca. 32 Probabil, oricât m-aș strădui n-aș putea să redau ce s-a întâmplat atunci. Totul îmi e atât de clar încât limpezimea se întunecă și bâjbâi prin ea ca un bezmetic, lovindu-mă de ziduri, de mine însumi și nu mai știu încotro să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Belle Arte pierdusem un examen numai fiindcă mă încăpățânasem să pretind că orice sculptor ar trebui să sufere de agalmatoremafobie, adică de teama că statuile vor vorbi. Întâlnisem acest cuvânt complicat pe lista fobiilor, îmi plăcuse cum suna și mă străduisem să-l învăț. Susțineam că eu aș fi ales candidații la Belle Arte întrebându-i un singur lucru, ce părere au despre agalmatoremafobie. Celor care ar fi considerat-o o boală, le-aș fi spus să plece. Era păcat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și încă din acea zi am început să pun în aplicare un plan. Mai întâi m-am străduit să mă reapropii de bătrâni și chiar să le recâștig cât de cât simpatia celor care n-aveau motive să-mi poarte pică. Arătam ca un om ieșit din convalescență, dornic, din nou, de viață, de bârfeli, de societate, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curenții se ramificau În diferite direcții. Ley-urile marcau parcursul unui curent deja identificat. Dolmenele erau camere de condensare a energiei unde druizii, prin artificii geomantice, Încercau să extrapoleze desenul global; așa-zisele cromlech și Stonehenge erau observatoare micro-macrocosmice de unde se străduiau să ghicească, cu ajutorul ordinii constelațiilor, ordinea curenților - pentru că, potrivit Tabulei Smaragdina, ceea ce se află deasupra e izomorf cu ceea ce se află dedesubt. Dar problema nu era asta sau, cel puțin, nu era numai asta. Lucrul Îl Înțelesese cealaltă aripă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ca el, dacă supraviețuiesc este pentru că reușesc să facă asta, evident că după un timp trec de cealaltă parte, care a devenit a lor. Sau ca aceia care trăiesc singuri cu un câine, Îi vorbesc toată ziua, la Început se străduiesc să Înțeleagă logica lui, apoi pretind că el o Înțelege pe a lor, mai Întâi descoperă că e timid, apoi gelos, apoi bănuitor, În fine, Își petrec timpul făcându-i mici șicane și scene de gelozie, când sunt siguri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care se duceau să asculte ultimul disc la un aparat japonez cu căști? Sub ochii noștri. Beaubourg-ul ca poartă spre regatul subteran Agarttha, monumentul acelor Equites Synarchici Resurgentes. Și ceilalți, două, trei, patru miliarde de Ceilalți, nu știau sau se străduiau să nu știe asta. Stupizi și Hylici. Iar Pneumaticii, ținând-o drept către scopul lor, timp de șase secole. Pe neașteptate, găsisem scara principală. Coborâsem, din ce În ce mai precaut. Miezul nopții se apropia. Trebuia să mă ascund În observatorul meu Înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ale ritului și ale cultului”<footnote Hans-Georg Gadamer, Actualitetea frumosului, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 28 footnote>, și amintind de un prestigios profesor în domeniul artelor, finlandezul Tito Colliander, putem afirma că fără inspirația creatoare divină ”artistul și savantul se străduiesc îndelung pînă să ajungă la deplinătatea artei sau științei lor, și tot nu ajung niciodată la desăvârșirea dorită”<footnote Tito Colliander, Calea asceților, Humanitas, 2003, p. 78 footnote>, iar ”lenea spirituală îl caracterizează pe iubitorul surprinzător de neprețios al kitsch
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
în ultimile decenii este fără îndoială superficialitatea, iar pasivitatea, combinată cu superficialitatea sînt... premise importante pentru modul de gândire care generează kitsch-ul<footnote Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, Polirom, 2005, p. 248 footnote>. Artistul postmodern nu se mai străduie, datorită inaptitudinilor sale creatoare, să transmită un oarecare mesaj celui care privește lucrarea sa, ci se mulțumește doar cu expunerea produsului respectiv executat mizerabil și în mare grabă, fiind direct interesat doar de recunoașterea numelui său în rândul publicului, făcând
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
ocazională. Nevestele de dentiști, Încălzite de martiniuri, strălucesc, aruncînd o lumină aurie care se reflectă În inelul din nasul obișnuitei barului, În chelia lui Zamyatin, În sticla de gin din mîna barmaniței care plutește pe deasupra paharelor de martini. Wakefield se străduiește să nu devină optimist. Optimismul i-ar putea duce de rîpă Întreaga carieră. Frumoasa barmaniță, pe numele ei Mitch, face casa, pregătindu-se să iasă din tură. Se cocoață În poala lui Zamyatin. Ca la un semn, cele două turiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Siberia, unde vremea era În mod surprinzător mai bună decît la oricare din Întîlnirile ei cu Wakefield. Zelda scrisese o relatare a aventurilor sale În Siberia care a fost respinsă de toate publicațiile academice cărora le-o oferise, chiar dacă se străduise foarte tare să reducă la minim referirile la „paranormal“. I s-a refuzat titularizarea pe post la universitate, dată fiind absența ei Îndelungată și eșecul În a-și publica lucrarea. Zelda nu a pus la inimă acest rezultat, nu Întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
simte mirosul lui Maggie pe tot trupul. TÎnărul care așteaptă În hol se prezintă. — SÎnt asistentul lui Paulee, Kevin. L-am ajutat să proiecteze Casa Viitorului. O să vă conduc la Chez Soleil. În lift, Kevin flecărește amabil În timp ce Wakefield se străduiește din răsputeri să pară viu. Afară, totul scapără. Zăpada este orbitoare. Kevin ține deschisă ușa din dreapta a mașinii sale de lux și Wakefield se prăvălește Înăuntru. — Mi-a plăcut discursul dumneavoastră de aseară, spune Kevin, predictibil. O adevărată sursă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai ales, Tudor Arghezi, cu consecințe inclusiv în plan artistic (v. cazurile unor B. Fundoianu, F. Aderca și I. Călugăru). Un alt prieten și susținător al debutantului Benjamin Wechsler, încă din anii debutului, a fost Gala Galaction, care s-a străduit în zadar să îl publice la poporanista Viața românească a lui G. Ibrăileanu. Legitimitatea și autenticitatea locală pe care acești „eretici”, în raport cu naționalismul tradiționalist dominant, le confereau, prin opera lor, unei arte internaționale au reprezentat, fără îndoială, un argument forte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gauguin a dus o viață de mizerie în Tahiti și cînd Van Gogh, ignorat, picta pînzele sale înflăcărate. Astăzi, poeții nu i-au lăsat în umbră nici pe Matisse, nici pe Picasso. N-au jurat să admire nici o noutate. Se străduiesc s-o remarce, pentru ca forțele pe care ea le-ar aduce să nu fie nicidecum irosite. Iar dacă dl Thiesson socotește că poeții fac astăzi să triumfe mediocritatea, s-ar cuveni să meargă pînă la cap, spunîndu-ne ce artiști mediocri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1926 lui Romulus Dianu („O oră cu Ion Vinea“), directorul Contimporanului declara că are în lucru „un volum de versuri îndrăznețe, pe cari nimeni nu vrea să mi-l editeze”. Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil că Vinea se străduiește să dea impresia că ține pasul cu noutatea extremă și plusează. Cum? Construindu-și o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fericire, sunt o mulțime de zicători vechi ce ridică-n slăvi bărbații și desconsideră femeile: „E greu să crești fiice și pitici“ sau „Vrăbiuțe, cum puteți voi pătrunde taina marilor gâște?“ Pe când Tomoe stătea cufundată în ziar, Takamori s-a străduit să-și amintească zicătorile și i-a mai trecut puțin iritarea. Dar adevărul e că de multe ori marea gâscă trebuia să se împrumute tot de la vrăbiuță și situația nu era tocmai de invidiat. — La urma urmei, sunt fratele tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
brusc, lăsând razele strălucitoare ale soarelui să pătrundă în cameră. Tomoe, îmbrăcată într-un pulover de un alb imaculat, îl privea sfredelitor, cu brațele încrucișate. — Domnul meu, felicitări pentru logodnă! Asaltându-l cu vorbe fără noimă, îl privea cum se străduiește să-și încheie nasturii de la cămașă, pe care nu-i mai nimerea. — Prostule, ai pus-o pe dos. Îl privea cu un zâmbet sarcastic în timp ce el încerca să iasă din încurcătură. — Ai pus-o pe dos, repetă ea. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pornesc în căutare de lucru prin alte părți ale lumii. E un permanent du-te-vino în fiecare port: unii părăsesc vasul, alții se îmbarcă. Takamori și Tomoe au descins în măruntaiele dezgustătoare ale vasului fără să cunoască asemenea amănunte. S-au străduit din răsputeri să facă față situației. — Takamori, ce miros oribil! — De ce oare? Deși era ziua-n amiaza mare, cala era întunecată și domnea o tăcere mormântală. Ici-colo se zăreau prin întuneric câteva beculețe, care lăsau impresia unor boabe de fasole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
club particular. Tocmai de aceea acest domn Sade... Endō și bărbatul cel grăsan, față-n față la masă, au început să discute în șoaptă ca să nu-i audă chelnerițele. Între timp, Gaston dădea din cap disperat și clipea din ochi, străduindu-se din răsputeri să-l facă pe om să priceapă că-l paște un mare pericol. Dar bărbatul nu-l băga în seamă. — Europence? De care aveți? Endō învârti cu mâna paharul cu apă, pe jumătate plin, și continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mult într-un așternut cald. De când a plecat de la Takamori, l-a găzduit o noapte Higurashitei, iar apoi a dormit la hanul din Sanya, în camera aceea mică de trei rogojini, fără să se dezbrace măcar. Privindu-l cum se străduia să zâmbească în timp ce Shizu și Mă-chan îl ajutau, Takamori și Tomoe și-au dat seama că încearcă să-și ascundă tristețea provocată de pierderea lui Napoleon. În seara aceea Takamori și-a întins așternutul lângă al lui Gaston. Când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu-i așa, Gaston? — Da. — Îți place să le privești, nu? — Da. Puzderii de stele sclipeau puternic pe cerul întunecat. Takamori nu mai cunoscuse altă ființă omenească atât de naturală și pură cum era Gaston. La fel cum stelele se străduiau să lumineze cerul noaptea, tot așa și acest străin își dădea toată silința să aducă lumină oamenilor, cu inima lui curată. Privindu-l pe Gaston, care-și fixase ochii asupra stelelor strălucitoare, Takamori și-a amintit subit de Povestea tăietorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori era la barul lui favorit din Hibiya, Otafuku, cu sticlele de bere aliniate în față. Căzu pe gânduri câteva clipe, apoi mâzgăli ceva în carnețel. — Ce faci, Higaki? îl întrebă prietenul lui, Iijima, care stătea lângă el. Iijima se strădui să vadă ce scrisese. — Nu fi indiscret, îi strigă Takamori, înroșindu-se tot, în timp ce-și băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea lui să se fâstâcească astfel. — Am impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sărutări. Dar nu era trează prea des. Părinții mei o țineau Într-o petrecere, invitînd mereu oameni și căutînd pretexte ca să bea. Auzeam muzica și rîsetele și ieșeam adesea din dormitorul meu și mă așezam pe prima treaptă a scării, străduindu-mă să văd rochiile de seară strălucitoare, fără a fi observată. La Început, era minunată cînd era beată. — Nu sînt beată, rîdea ea, doar puțin amețită. Dar personalitatea ei devenea mai intensă atunci cînd bea, fericirea Îi era amplificată, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care mă cuprinsese era Încă prea copleșitoare. Tata a făcut tot posibilul să pătreze o atmosferă de familie aproape normală, dar, din moment ce aceasta nu existase niciodată cu adevărat, nu prea știa, săracul, cum trebuia să procedeze. În primele zile, se străduise să pregătească cina și stăteam amîndoi cu stîngăcie la masă. Îmi punea Întrebări ciudate despre școală, eu Îi dădeam răspunsuri cît mai scurte posibil. Și eu, și el eram foarte conștienți de tăcerea din jur, de lipsa urletelor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]