7,161 matches
-
Ses descendants cherchent encore, mais ne trouveront pas le Mot qui résume l'univers. (J.-L. Borges. "La parabole du palais". L'auteur. Œuvres complètes. Tome 2. Paris: Gallimard, 1999. 23.) Fig. 1. Togatus Barberini. Nobil cu togă, ținând busturile strămoșilor. A doua parte a sec. I î.Ch. Muzeul Capitolin, Roma. Fig. 2.a. Jupiter Otricoli (replică a statuii de cult Jupiter Capitolinul), prima jumătate sec. I î.Ch. Muzeul Vatican, Roma. Fig. 2.b. Alegoria Romei. Monedă (verso) din
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
împăratul său, Roma a ales să și-l asume tot ca pe un spectacol, unul al morții purificatoare, pentru că ea însăși se înălța astfel, preluând (din) eternitatea augustului. În jurul catafalcului acestuia, romanii realizau un funus imaginarium, un cortegiu al măștilor strămoșilor, al marilor figuri istorice și politice, care garantau valoarea defunctului și legitimitatea actului de consacrare. Obiceiul reprezenta doar parțial o inovație, pentru că romanii moșteneau din vechile credințe practica dedublării eroului mort prin diferite tipuri de "imagini" ale sale, mai ales
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în capitala orientală se va renunța la acest obicei chiar la funerariile lui Constantin I, din rațiuni multiple, dar mai ales cu scopul ca trupul lui divinizat să fie însoțit de un cortegiu simbolic al apostolilor, nu de dublurile unor strămoși "păgâni". Societatea creștină preia din simbolismul greco-roman al dublului doar efigia împăratului, în relație cu semnificațiile corpului său divin, iar imago generează în timp portretul regal cu valoare sacrală (mai întâi, realizat în mozaic, ulterior în pictură murală și în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
mai numi și nu vor mai fi la fel. Ceremonialul bizantin anulează și relevanța civică a activității împăratului, și valoarea lui socială; de fapt, îi anulează orice valoare, în afara celei de creștin fidel. Uitarea Romei are și acest preț. "Chipul" strămoșului (re)devine aici imaginar; abstras din concret, dematerializat, el privește totuși în continuare către prezent. Funus imaginarium, nu doar ca mărturie antropologică, ci și ca expresie lingvistică, este pragul de pe care se ridică o nouă formă de memorare colectivă: imaginarul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și integrat conceptual. Caracterul antropologic al imaginarului este revelat și de contextul ritualic în care acest cuvânt a fost utilizat cu un sens specific. În prima sa formă atestată documentar (pe care o cunoaștem azi), denumea măștile din ceară ale strămoșilor purtate în jurul catafalcului, la înmormântarea unui nobil sau chiar a împăratului roman (deja cunoscutul nouă funus imaginarium, despre care am pomenit mai devreme). Funcția comemorativă pe care a avut-o semantismul originar al cuvântului (asupra căruia vom mai reveni) va
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spațiul din oglindă", dincolo de suprafața acestor imagini "bidimensionale", în mare parte mimetice? Ele sunt asemănătoare unor praguri, acolo de unde prezentul privește în urmă pentru a-și spune neîncetat povestea, astfel încât ea, "marea epopee", să-i poată salva amintirea. Aducând măștile strămoșilor în mijlocul unei procesiuni, în jurul împăratului defunct, pe granița dintre viață și moarte, cea a "prezentului", romanii adăugau în mod conștient ritualului funerar dimensiunea narativă a eroicului, "spuneau povestea", priveau trecutul glorios în/ prin ochii lui eterni. Comunitatea caută permanent cuvântul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
drumul către credințele medievale creștine legate de grotesc (a căror replică plastică este amănunțit studiată de Jürgen Baltrušaitis, spre exemplu). Încadrarea "naturalistă" a imaginii, în gândirea greacă, se regăsește aproape neschimbată în semnificația alocată de romani măștilor de ceară ale strămoșilor, imagines, fie realizate fidel după chipurile reale, fie despre care comunitatea considera că sunt astfel (în cazul în care era vorba despre un erou îndepărtat, a cărui identitate figurală nu putea fi decât inventată). Prezența acestor imagini-obiecte în viața cetății
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
va fi integrată de cercetarea arheologică a imaginarului: memoria. În cazul obiectelor care imitau un model real (legea romană ius imaginum avea să acorde aristocraților dreptul de a deține și a expune în atrium-ul casei imagini sau busturi ale strămoșilor, considerate a fi sacre), era vorba despre memorarea a ceva vizibil, perceput anterior și reintegrat în regimul vizualului, fie ca aparență (pe care grecii o numeau phántasma, apariție imaginară), fie ca o copie (eikōn, imago în latină), provocate
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
său (èthos) și, pe de alta, de gândirea sa discursivă (diánoia). Aceasta este mișcarea intrinsecă a acțiunii care motivează din interior comportamentul și animă mai departe drama care imită (Boulogne 45). În ritualul de comemorare a strămoșilor, odată cu glorificarea eroului, se punea în scenă de fiecare dată o dramă colectivă, un sacrificiu nobil, în numele unei eternități asigurate de valoarea lui personală, pentru a fi rememorată acțiunea în sine, proiectată la nivelul mitului. Corp și imagine (efigie) a
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
facă să devină active, indiferent cât sunt ele de variate, de vechi sau de degradate de uitare, este nodul central al memoriei (Rizzeiro 85). Această propunere de interpretare ne poate conduce către corelarea funcției simbolice a ritualului măștilor funerare ale strămoșilor, aduse în jurul catafalcului − un loc, dar și un prilej de rememorare colectivă −, cu dinamica imaginației. Procesiunea în sine generează o schemă mentală, după care colectivitatea, părtașă la cultul imperial, atunci când va asimila interpretarea creștină a puterii, își va configura, în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
mitologic este totuși o trăsătură comună a celor două neamuri (eroice) și concordă cu propria lor imagine despre sinele colectiv, în ambele cazuri. În plus, ne atrage atenția și un alt aspect comun, și anume semnificația măștii de ceară a strămoșilor. În ambele cazuri de ritual funerar, și la greci, și la romani, trecutul nu este evocat ca fiind ceva pierdut definitiv, care nu mai există în nicio formă. Spiritul strămoșului și sufletul lui se mențin în registre de existență diferite
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
alt aspect comun, și anume semnificația măștii de ceară a strămoșilor. În ambele cazuri de ritual funerar, și la greci, și la romani, trecutul nu este evocat ca fiind ceva pierdut definitiv, care nu mai există în nicio formă. Spiritul strămoșului și sufletul lui se mențin în registre de existență diferite de cel material, dar nu rupte de acesta. Cufundarea în trecut și "prezența" figurală a trecutului printre cei vii mențin deschise registrele comunicării, în special în situații de comuniune cu
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și sufletul lui se mențin în registre de existență diferite de cel material, dar nu rupte de acesta. Cufundarea în trecut și "prezența" figurală a trecutului printre cei vii mențin deschise registrele comunicării, în special în situații de comuniune cu strămoșul sacru - stări trăite individual sau în contexte ritualice colective (revenirea spiritului defunctului în cadrul unui ceremonial sau călătoria inițiatică sau oraculară în lumea morților a eroului delegat de comunitate). Rememorarea presupune însă un sacrificiu parțial: "uitarea" prezentului, ieșirea pentru moment dintr-
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a doliului christic?). La Platon (Politeía 613b și sqq.), miturile memoriei sunt însoțite de cele ale cunoașterii, de aceea uitarea este pedeapsa pentru ignoranță (o altă motivație, pe care o regăsim atât în funcția obiectelor ce țin de strămoși, cât și în imaginarul colectiv, el însuși un "loc" al trecutului). Distribuirea binelui și a răului pe cele două maluri ale fluviului Lethe are ecou în schema iconografică a Judecății de Apoi, așa cum credința că numai prin penitență se poate
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de înmormântare a împăratului roman (secolele I-IV d.Ch.). Pentru că ceremonia, cum am accentuat în alt context mai devreme, avea ca scop și glorificarea autocratului (consecratio), corpul său era însoțit de purtătorii unor obiecte simbolice, "chipurile" (măștile de ceară ale) strămoșilor eroi. Funcțiile acestui cortegiu, după cum atestă sursele, erau fundamentale pentru relația dintre populus și defunct: de a reaminti valoarea ascendenței împăratului (străbunii erau din același neam nobil sau figuri mitice ale cetății), de a ocroti fizic catafalcul (constituiau o barieră
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
terestre, legitimitatea cu care el ocupase o funcție publică și, mai ales, cu care urma să dețină un loc în patrimoniul memorial; totodată, fiind o componentă ritualică, asigura comunitatea că defunctul este preluat și însoțit în lumea i-reală de strămoșii săi, forțe care ocrotesc și garantează liniștea vieții spirituale a cetății. Funus imaginarium reprezenta chiar actul de consacrare a memoriei împăratului − reamintesc că procesiunea a fost destinată mai întâi înalților demnitari și aristocrați romani (Flower 263-69); ulterior, datorită impactului asupra
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
păstrate și recontextualizate în oikonomia creștină (109). Funus imaginarium, conform lui Polibiu (cum aminteam mai devreme), nu poate fi restrâns la ideea de funerarii în absența corpului și doar în prezența efigiei acestuia, ci integrează și suita de imagines ale strămoșilor nobili ai împăratului. Această parte a ritualului, devenit ceremonial (așadar, având rol politic), atestă relația biunivocă dintre spațiul privat și cel public, cu atât mai mult cu cât se putea vorbi de o gestiune în comun a timpului dedicat doliului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în istorii (Tucidide II 37-41). Omagierea obligatorie solicita toate formele de expresie: cuvântul, imaginea, obiectul (scenografia) și ritualul. Imagines, purtate de tineri romani, nu erau doar măștile, ci și costumele aferente gradelor militare, sau funcțiilor politice, sau nivelului social al strămoșului, după care puteau fi recunoscuți atunci când numele lor era invocat în orație. Ceremonialul în mișcare oferea și o lectură politică a spațiului guvernat de fostul augustus, după o eficientă politeía în interpretare romană. Scenografia și ansamblul ceremoniei transformau
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Roma va fi nevoită să-și adapteze practica ritualică păgână și ceremonialurile la noua teocrație politică, pentru a-i asigura totuși împăratului "în maiestate", fie și în vizită, rolul major în orice manifestare publică de proporții, însă fără apelul la strămoși și la vechea mitologie locală. Este adevărat că o anumită schimbare în favoarea accentului politic s-a văzut încă din timpul ceremonialului de consecratio organizat pentru împăratul Traian (deja înscris la data respectivă în rândul eroilor - v. fig. 13.a) de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
îl atestă sursele pentru ceremonialul roman, însemna prin extensie și amintirea despre înaintași, rememorarea trecutului comun, într-un cadru urban prin excelență glorificator. Printre condițiile utilizării măștilor de ceară în cadrul ritualului funerar se numărau atât "înrudirea", reală sau simbolică, a strămoșilor cu împăratul omagiat, cât și legitimitatea pe care o puteau acorda glorificării. Chiar chipul augustului va intra în rândul acestor imagines, iar sufletul său supraviețuitor va ajunge în rândul spiritelor ocrotitoare ale cetății, de îndată ce corpul va dispărea în foc sau
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
foarte mare expunere simbolică; de aceea, sedimentarea sa a fost posibilă și datorită "vecinătăților" semantice pe care se clădește vocabularul politic, civil și comunitar al ritualului: trecut glorios, model, memorie identitară. Imago este un semn al prezenței in absentia a strămoșului ocrotitor, dar este și un obiect investit cu sacralitate; imaginarius îi asigură ceremonialului relația "vie" cu trecutul și amplifică emoția colectivă trăită în jurul corpului împăratului, ars pe rug (ceea ce denotă purificarea absolută, dispariția materială definitivă, rapidă, atestată). Acvila eliberată este
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
va avea loc însă un schimb de substanță și de identitate: bustul zeului devine chipul realizat în mozaic al lui Iisus Christos, efigia (corpul de ceară al) împăratului păgân se dematerializează și ea, prin înscrierea formei în imaginea murală; "chipurile" strămoșilor sunt înlocuite de figuri sacre (personaje vetero-testamentare, apostolii) sau sacralizate (martiri, ierarhi ai bisericii, împărați creștini). Ceea ce putea fi controlat în lumea romană, fizic și temporal (obiectele−măști erau integrate doar în anumite momente și scenografii), spiritual și chiar politic
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Alexandru nu îndrăzniseră să facă: să substituie însăși figura divină, precum în scenografia simbolică a înmormântării lui Constantin I. Sofismul puterii, construit de fiu pentru a-și sacraliza tatăl, nu a fost validat de populația creștinată; înlocuirea tradiționalelor imagines ale strămoșilor reali ai împăratului cu imagines fictive ale apostolilor ar fi trebuit să ducă, pe cale de consecință, la situarea figurii christice în locul împăratului. Mausoleul nu a putut fi asimilat unui templu, pentru a pune în scenă noua teorie a puterii, în ciuda
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pe măsură ce vechea cetate decade din rangul de capitală (administrativ, după anul 286, în favoarea orașului Mediolanum) sau, ulterior anului 330, de primă capitală simbolică a imperiului. Semantismul originar al imaginarului se stinge și el, odată cu modificarea de substanță a puterii. Figurile strămoșilor nu mai au mare relevanță în imperiul creștin, din moment ce ele au fost substituite prin noua teocrație de modelele religioase, umile și virtuoase, mult mai ușor de asimilat de credinciosul obișnuit decât figurile aristocrate romane. La Constantinopol, chipul înaintașului, al fondatorului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
atât cu funcția creativă a spiritului uman, imaginația − subst. φαντασία, adj. φαντασιώδης, φανταστικός, respectiv subst. imaginatio, implicit cu adj. imaginarius −, cât și cu plăsmuirea și reprezentarea, imaginea − φάντασμα și είκος, respectiv imago, chiar cu sensul deja discutat, de "chipuri ale strămoșilor, păstrate în atrium sau purtate la înmormântare, ca semne de noblețe". Al treilea sens specializat al termenului imago (existent și în greacă pentru φάντασμα/ φάσμα) generează o întreagă arie a câmpului conceptual al imaginarului, semantico-simbolică, productivă ea însăși: legătura cu
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]