5,752 matches
-
căruia o zână i-ar fi dăruit sufletul lui Corneille și mintea lui Molière." Cu teatrul lui Hugo, se termină, în Franța, într-o apoteoză care îi este cântecul de lebădă, triumful alexandrinului.89 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim Urmând exemplul lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier, Romanticii definesc drama ca pe un gen complet care prezintă caracteristicile tuturor genurilor dramatice anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo în Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mercier, Romanticii definesc drama ca pe un gen complet care prezintă caracteristicile tuturor genurilor dramatice anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo în Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille; nu este tragedia abstractă, plină de amor, ideală și divin de elegiacă a lui Racine; nu este comedia profundă, plină de înțelepciune, de profunzime, dar prea nemilos de ironică a lui Molière; nu este tragedia cu intenție
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
intim amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare, cât și sentimentul de melancolie, necunoscute anticilor. Dramatică, poezia modernă, care atinge apogeul cu Shakespeare, "acest zeu al teatrului", amestecă, ținând seama de dubla natură a omului, grotescul și sublimul. "Trupul, cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, joacă aici un rol ca și sufletul; iar oamenii și evenimentele, puși în joc de acest dublu agent, trec pe rând bufoni și teribili, uneori teribili și bufoni totodată." Drama, dacă-i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dăm crezare lui Hugo, reunește, în complexitatea ei, trei mari surse ale poeziei, Biblia, Homer și Shakespeare. "Poezia născută din creștinism, poezia timpului nostru este deci drama; caracterul dramei este realul; realul rezultă din combinația foarte firească dintre două tipuri, sublimul și grotescul, care se întâlnesc în dramă, așa cum se întâlnesc în viață și în creație. Căci poezia adevărată, poezia completă este în armonia contrariilor. Apoi, este timpul să o spunem cu glas tare, și în asta mai ales excepțiile confirmă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu mai este împărtășit de grupul social, ci răsună, lugubru, în solitudinea sufletului 90. Cuprinzând viața în toate dimensiunile ei, oricât ar fi ele de contradictorii, de la sublim la grotesc, drama atinge un adevăr profund, niciodată atins până atunci, după părerea lui Vigny, care declară, în 1836, în Jurnalul unui poet (Journal d'un poète): "Genul bastard, era tragedia fals antică a lui Racine. Drama este adevărată, fiindcă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
râzând, nici Heraclit plângând. Dar cei vii astfel sunt. Cine râde mereu, sau plânge mereu? În ceea ce mă privește, nu cunosc din ăștia." Nu ar trebui confundat adevărul artei cu realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică a realității, ea atinge universalitatea, și dobândește grandoarea care a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Lorme sau Tisbé, corespondentul feminin al bufonului. Musset, cu Lorenzaccio, dă naștere unui personaj care reunește în el viciul cel mai atroce și puritatea cea mai exigentă. Totuși teatrul romantic, deviind de la scopurile sale teoretice, preferă, în realizările sale, sublimul în raport cu grotescul. Sublimul va asigura triumful lui Hernani, atât în 1830, cât și la reluarea din 1838. Théophile Gautier (1811-1872), care a asistat la crearea piesei, uluit, relatează, treizeci de ani după aceea, emoția lui și cea pe care au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tisbé, corespondentul feminin al bufonului. Musset, cu Lorenzaccio, dă naștere unui personaj care reunește în el viciul cel mai atroce și puritatea cea mai exigentă. Totuși teatrul romantic, deviind de la scopurile sale teoretice, preferă, în realizările sale, sublimul în raport cu grotescul. Sublimul va asigura triumful lui Hernani, atât în 1830, cât și la reluarea din 1838. Théophile Gautier (1811-1872), care a asistat la crearea piesei, uluit, relatează, treizeci de ani după aceea, emoția lui și cea pe care au încercat-o, atunci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste imagini de o ciudățenie uluitoare, ne trimiteau ca într-un extaz și ne amețeau cu poezia lor îmbătătoare. Farmecul mai durează încă pentru cei care au fost atunci captivați." Gustul Romanticilor, orice ar spune ei, merge mai ales către sublim. Dacă preferă drama istorică, asta se datorează faptului că genul este propice exprimării acestuia. Prin subiectele sale, prin personajele sale, ea permite satisfacerea dublei exigențe de grandoare și adevăr, cum explică Hugo în Prefața la Angelo, tiran al Padovei, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în scenă "o regină care să fie o femeie. Măreață ca o regină. Adevărată ca o femeie! (...) Aceste două cuvinte, mari și adevărate, închid în ele totul. Adevărul conține moralitate, măreția conține frumosul". Foarte apreciat de public, pateticul aliat cu sublimul, în drama romantică, pune în joc aceleași resorturi tragice ca și tragedia clasică. Hugo este foarte conștient de acest lucru, declarând în Prefața la Burgravi: "Să aveți teroarea, dar să aveți și mila." Aceasta explică, în anii 1838-1840, când drama
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre cele trei etape literare care le corespund, lirică, epică, dramatică, îi apare puțin probant. Definiția grotescului nu-l satisface deloc. Fără a fi spiritualiști, nu putem admite, după părerea lui, opoziția pe care o stabilește Hugo între grotesc și sublim, și pe care o ia ca atare, prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Definiția grotescului nu-l satisface deloc. Fără a fi spiritualiști, nu putem admite, după părerea lui, opoziția pe care o stabilește Hugo între grotesc și sublim, și pe care o ia ca atare, prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să pretinzi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să pretinzi că creștinismul a lucrat pentru adevăr, împărțind astfel pe din două elemetele artei: acestea sunt închipuiri de poet liric și nu de critic serios. Desigur, sunt alături de Victor Hugo, când cere zugrăvirea omului în întregul său
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
umfli într-atât cu tirade, încât publicul să-și imagineze că a văzut un colos; asta este mai comod decât să iei un burghez din epoca noastră, un om grotesc și prost îmbrăcat și să scoți din el o poezie sublimă, să-l faci din el, de exemplu, pe moș Goriot, tatăl care-și dă și sufletul pentru fiicele sale, o figură atât de enormă de veridic și de dragoste, încât nicio literatură nu poate oferi ceva asemănător." Zola subliniază dificultățile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Deja, când a apărut în Rusia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, traducerea Paradoxului, Scepkin 36, actor genial la care Stanislavski nu încetează să se refere, a respins această teorie pe care o califica, reluând termenii lui Diderot, drept "maimuțăreală sublimă". La fel, Stanislavski i-l opune actorului francez care joacă "din cap", pe actorul rus care joacă "din suflet". Pentru Scepkin, ca și pentru Stanislavski, concepția diderotiană a rolului nu poate duce decât la o practică de joc convențională, pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică Mercier, Despre literatură și despre literatori, urmat de o nouă examinare a tragediei franceze Traducerea franceză a Dramaturgiei de la Hamburg Marmontel, Elemente de literatură Schiller, Despre arta tragică Schiller, Despre patetic Schiller, Despre sublim Schiller, Despre utilizarea corului în tragedie Schlegel, Curs de literatură dramatică (trad. în 1813) Constant, Reflecții despre tragedia Wallenstein și asupra teatrului german Kleist, Despre teatrul de marionete D-na de Staël, Despre Germania Stendhal, Racine și Shakespeare (I) Manzoni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și decadența tragediei” -, urmărește, cu un complex spirit de sistem, să deceleze categoriile și formele străvechiului gen în zilele noastre. Concluzia se cristalizează într-un dens pasaj sintetic. Tragedia contemporană „se îndepărtează de excepție, sub orice formă, de spectacular, înlocuiește sublimul prin umor, nu recunoaște transcendentul, refuză eroul ca și intriga, reconsideră spațiul, descalifică timpul, ca să ne introducă într-un univers insignifiant, dar cu atât mai teribil, în care discursul și moartea, singurele evenimente, se întâlnesc potrivit normelor unei vechi retorici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
aceea de a „machia minciuna”, ferind de judecata ce li s-ar cuveni pe scelerații „care ne surâd în Larousse”. E mărturia unui spirit care, inițiat în secretele captivante ale teatrului, aruncă o penetrantă căutătură și asupra jocurilor, lipsite de sublim, ale politicii. SCRIERI: Filtru, București, 1968; Dramele puterii, București, 1968; Fratele meu cu solzi de aur, București, 1970; Hamlet sau Ispita posibilului, București, 1971; Hamlet ou La Tentation du possible, Paris, 1987; ed. tr. Maria Ivănescu, București, 1999; Iadul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
purificare a unor substanțe solide ;ea reprezintă operația de transformare a unui compus solid , prin încălzirea , direct în vapori ,fără trecerea prin faza lichidă intermediară și invers , condensarea directă a vaporilor unei substanțe cu trecerea în fază solidă. Substanța care sublimă se numește sublimant, iar produsul care se obține este denumit sublimat . Sublimarea este utilizata a metodă de purificare în cazul când impuritațile care însoțeste substanța de purificare nu pot fi îndepărtate prin recristalizare.Deși randamentul în substanță pura este, de
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
Ningalxe "Ningal", „Mareaxe "Marea" Stăpână”. Acest zeu era preamărit În imnuri și rugăciuni foarte frumoase. Iată Începutul unuia dintre ele: Părinte Nannaxe "Nanna"ș-Su’enț, care pășești cu o neasemuită maiestate, căpetenie a zeilor... Divinitatea ta strălucește cu slavă sublimă asemenea cerului și e Întinsă precum marea... Răsăritul tău este puternic asemeni celui al fiului tău Șamaș. Înaintea ta zeii cei mari Își pleacă genunchiul... În nenorocirea eclipselor lunare..., zeii cei mari te Întreabă și tu Îi sfătuiești. c) Zeița
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epoci. 2. Convențiile literare ale epopeii Pe de altă parte, descrierea cuceririi se supune și ea convențiilor literare ale epopeii. E așadar de o chestiune mai mult de stil decât de morală. Epopeea îl transportă pe cititor într-o lume sublimă în care relativul lasă loc absolutului. Epopeea în definitiv nu cunoaște căi de mijloc: victoriile sau înfrângerile sunt totale. Este pusă în joc viața și moartea, compromisurile și tergiversările sunt excluse. Din acest motiv, dușmanii lui Israel trebuie să dispară
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și îndeosebi pe Ioan Hrisostom și pe Theofilact). Cuvântările lui, care conțin pasaje de fină exegeză teologică, nu sunt însă nicidecum o expunere seacă și pedantă. Predica are viață, culoare și, în mișcarea ei, când solemnă și înfiorată de simțăminte sublime, când lirică și unduioasă, când aspră și poruncitoare, se simte freamătul personalității aprige a Ivireanului. Originalitatea didahiilor stă în modul în care mitropolitul știe să cearnă și să prelucreze ideile sau tezele din care s-a inspirat, dar mai ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
bolnav numai prin relativitatea sistemului de referință. Acest aristocrat al lumii parmenidiene se lasă ucis în numele unei teoreze care denunță relativitatea hărniciei și o primejduiește în chiar esența ei. Leneșul care acceptă să meargă la spânzurătoare rămâne astfel în chip sublim fidel esenței sale și moare demn, scăldat în voluptatea repaosului absolut, pe care nici o altă dorință nu l-a putut tulbura și față de care nici o tranzacție nu a fost cu putință. Ca și ratatul, leneșul își transformă limita interioară în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sunt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața unei limite înfruntate și ea nu experimentează propria ei înălțare ca o consecință a acestei înfruntări și a căderii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
teorie heideggeriană despre opera de artă ca dispută între lume și pământ, Gabriel Liiceanu realizează de fapt, dincolo de această impresionantă paradă de idei care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și sublimului, dar avem nevoie — pentru propria noastră propulsie — de familiaritatea lipsită de frivolitate a tot ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despărțim în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]