KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...228 229 230 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

îi tremură, nesigure. La fel și trupul, mâinile. Își impune să nu cedeze. Nu-și poate permite asta acum. Mai târziu. Impulsurile cerebrale stăpânesc până la urmă slăbiciunea cărnii. Își spală cu zăpadă chipul însângerat apoi se afundă în pădurea mai tăcută ca niciodată. Către creastă, peisajul se deschide. Vântul bate mai tare, pale bezmetice modelând și purtând aiurea pulberea albă a zăpezii. Un ultim prag este escaladat. Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
cât un purece, Marius așteaptă inevitabilul. Din fericire, liniștea rece continuă netulburată. Florea scăpase neobservat. Zâmbește scurt. Încă o dată, ardeleanul acesta încăpățânat, hotărât și mai ales norocos se dovedește cea mai potrivită alegere pentru astfel de acțiuni. Într-o tensiune tăcută, timpul trece greu în așteptarea semnalului convenit cu Iovuț. Îngrijorarea și neliniștea sporesc. Va putea ajunge Florea în timp util? Și dacă ajunge, poate să lichideze fără zgomot pe cel care deservește reflectorul? Dacă sunt mai mulți? Bezna se înstăpânește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Constantin, căruia îi spuneau Pomană, pentru că fusese gropar, se zvârcolește sub greutatea unui neamț. Cu două lovituri de baionetă în burtă, Pomană își dă duhul repede. Abia se ridică neamțul, că Americanul îi zdrobește fața cu patul puștii. Înfruntarea continua tăcută și feroce. În fața atacului metodic și organizat, puțini sunt cei care încearcă, inutil, o rezistență. Artileriștii cad rând pe rând. Doi sau trei dispar în pădure, dar nimeresc exact în fața oamenilor lui Mâțu care-i anihilează rapid. Cât durase totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
rănita nu și-o mai simte de loc. Se lasă pe vine lângă Carol. Scoate un pachet de țigări. Vrei o țigară? Poftim? Marius repetă întrebarea. Ah, da... Scuzați-mă, domn locotenent, mă gândeam la altceva. Un timp, fumează amândoi tăcuți. Fumul se ridică, amestecându-se în aerul rece cu norișorii de abur de la respirația lor. Apare și Iorgu. Cele câteva telefoane date de Nicky înaintea atacului au dezvăluit cum s-a transformat odrasla Licheardovicilor din "verde" în "roșu". Se întâmplase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
pentru diferite treburi acolo. La intrarea principală, de o parte și de alta a ușii, puteau fi văzute permanent santinele, indiferent dacă era zi, noapte, vreme urâtă sau senină. La fel și acum, doi soldați cu arma la picior străjuiesc tăcuți și plictisiți liniștea locului unde zgomotele frontului se aud doar ca un mormăit foarte îndepărtat al artileriei. Așa cum toate cătanele din lume o știu, iernile sunt o vreme blestemată pentru executarea serviciului de gardă, dar celor doi nu le pasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
seama care este miza în acest moment? În joc este însuși viitorul Reich-ului. Nu trebuie manifestată nici un fel de milă. Dacă nu vă simțiți capabil să suportați priveliștea, puteți pleca. Șoferul meu îmi este de ajuns ca ajutor pentru anchetă. Tăcut, von Streinitz părăsește camera. Pe hol, pustiu. Fapt neobișnuit, întreaga clădire este tăcută, nu se aude nici un zgomot, ca și cum toată lumea așteaptă cu sufletul la gură ceea ce avea să urmeze. Nu după mult timp, dinăuntru ajung până la el răcnete și înjurături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
serie mine pe trunchiurile lor. Călcai pe un singur fir și totul în jurul tău sărea brusc in aer. Astfel de capcane puteau rade o companie întreagă într-o singură clipă. În cele din urmă văd drumul. Se desfășoară în fața lor, tăcut și alb. Deodată, Romulus îl înșfăcă de braț cu putere. Intrigat, Marius se întoarce spre el și vede mișcarea negativă din cap a acestuia. Cum nu vede sau aude nimic care să-i atragă atenția, întreabă din ochi ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
care mărginesc șoseaua. Luna dispare ascunsă de un nor străveziu și întunericul nopții se transformă într-o beznă ciudată, albăstruie. Răsărit pe neașteptate în fața lor, un post german de pază este lichidat din mers, cadavrele dispar repede, ascunse în tufișuri. Tăcuți și invizibili, atacatorii pătrund în câmp deschis. Instinctiv, se opresc cu toții, fără nici un ordin. Ascunși până atunci în relativa siguranță a pădurii, își dau seama că de acum înainte nimic nu-i mai protejează. Sunt expuși total. Culcați pe marmura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
înaintarea într-un ritm mult mai impetuos. Nu mai au mult. Obiectivul e la cel mult câțiva zeci de metri. În continuare liniște. Nimic nu pare să tulbure calmul acesta sinistru care pune nervii tuturor la încercare. În timp ce se desfășoară tăcuți, o pasăre își strigă cântecul către negreala cerului. O alta îi răspunde, șovăielnic. Încet, apoi din ce în ce mai iute, ca un nestăvilit foc lăuntric, o agitație febrilă pune stăpânire pe fiecare atom din sângele lor. Stare ce poate deveni periculoasă prin lipsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
cu o voce șoptită, Licheardovici a murit. Ești sigur? Una din patrulele noastre a adus vestea. A trecut cu jeep-ul peste o mină antitanc. Și acum mai adună bucăți din el. Fața imobilă a comandantului nu trădează nici un sentiment. Tăcut, își întoarce privirea la harta aflată pe biroul lui. În cele din urmă ridică privirea spre maior Sper ca Dumnezeu să-l ierte! Acum, organizezi urgent un batalion de șoc, înarmat și dotat cu toate cele necesare. Te ocupi personal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
este greu, ca și cum cineva îi turnase plumb în locul creierului. Se freacă la ochi cu putere. Nu-și poate permite acum să doarmă. O va face altădată, acum trebuie să rămână cât se poate de treaz. Lângă el se oprește Nicky. Tăcuți, privesc către santinela postată pe acoperișul clădirii. Cu ajutorul unui binoclu, scrutează cercetător împrejurimile. În bătaia soarelui, casca îi lucește precum o oglindă. Dinspre culoarul din spatele lor apar doi soldați care transportă o ladă mare cu echipament de transmisiuni necesară baricadării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
reflectară bucurie, amărăciune, disperare, speranță. Mă priviți oarecum ciudat. De ce? Credeți că asta îmi va afecta capacitatea decizională sau că voi uita responsabilitatea ce o am pentru viața fiecărui soldat din subordine? Exclus, vă garantez asta. Cum cei trei continuă tăcuți să-l privească, senzația că este supus unui test devine covârșitoare și pentru prima oară Marius simte cum masca aspră a soldatului se topește precum ceara în fața focului, descoperind celor trei ceea ce încercase mereu să ascundă. Toate frământările, nesiguranța, ezitările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
timidă pală de vânt se mișcă parcă speriată printre crengile copacilor. Nenumărate binocluri ale ofițerilor nemți sunt ațintite asupra clădirii. Încearcă să pipăie ceva concret din forța celor ce urmează să-i atace, dar nu reperează nimic deosebit. Doar zidurile tăcute care se ridică în fața lor. Rezemat de perete sublocotenentul Novăceanu citește dintr-o broșură tehnică găsită pe jos. Se pare că este foarte interesat de ceea ce scrie acolo, deoarece nu ridică ochii nici când Carol trece pe lângă el, purtând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
vă găsească! Chiar și sub pământ o să vă găsească! Cade pe spate, cu buzele mișcându-se în gol. Expresia ochilor săi albaștri este total lipsită de vlagă și strălucire. Chiar dacă corpul încă trăiește, sufletul murise de mult. Ceilalți soldați rămân tăcuți lângă el. Pentru fiecare dintre ei minutele sau orele următoare pot fi ultimele, fiecare secundă care trece îi apropie cu pași repezi de moarte. Și totuși, chiar dacă apăsați de iminența sfârșitului, figurile lor cadaverice, cu cearcăne groase, sunt aproape liniștite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
se strâmbă în grimasa unor zâmbete chinuite, când, undeva în preajma lor, prăbușirea cu zgomot asurzitor a unui zid îi readuce la realitate. Se aud strigăte, curmate brutal. Camarazi de-ai lor își găsiseră moartea sub dărâmături. Ei, pentru moment, scăpaseră. Tăcuți, pleacă privirile spre pământ, ascunzându-și rușinați bucuria egoistă că supraviețuiseră, mulțumind în sinea lor cerului pentru norocul care le prelungise chiar și cu câteva minute viața hărțuită de nenumărate spaime. Bezna nopții se înstăpânește brusc peste ei, așa cum un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
ger.) 153 Repede (ger.) 154 Stai! Cine-i (ger.) 155 Nationalsozialistischer Führungsoffizier-ofițerul politic (ger.) 156 Sicherheitsdienstservicul secret al S.S.-ului 157 Domnișoară (ger.) 158 Locotenent (ger.) 159 Înainte (ger.) 160 Înapoi (ger.) 161 Zeul morții în mitologia greacă 162 În tăcuta dumbrăvioară, vino la mine, iubito! (ger.), versuri din Serenada lui Franz Schubert 163 Românii atacă (ger.) 164 Repede (rus.) 165 Educatie, Cultura, Propaganda funcție și aparat politic introduse în armata română de la 8 mai 1945 de câtre guvernul comunist instalat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic În lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvînt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gîndii speriat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
făcui că nu aud Întrebarea iar cel care o rostise, reacționînd instinctual În mecanica timpului, Își părăsi curiozitatea, aprinzîndu-și o țigară, după care tăcu, se desprinse În foiala de oameni, trecînd spre alt grup aflat la cîțiva pași. O Împrăștiere tăcută, se vorbea În șoaptă, mai mult nu se vorbea, o prudență generală, ridicată la gradul ei maxim, aproape vizibilă, materializată, apăsînd carnal, după ce ani de zile stătuse În fiecare ca o a doua natură, păzind și garantînd existența celei reale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
a doua prăjitură; nu cred că aveam Într-o asemenea măsură darul povestirii: mai degrabă imaginația ei, trezită de vitalitățile vîrstei, Își găsise patria, căci și ea era a cîmpiei acestea, dinspre marginea de est a Europei. Maică-sa stătea tăcută, asculta sau nu, era grea de spus - bătea cu degetul mijlociu al mîinii drepte pe lemnul lucitor al mesei, un fel de tact, nu se știe al cărei melodii, sau era numai un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
se fac mai mari Învață „lecția”; parcă dumneavoastră nu știți, domnule judecător? Asta-i situația. Nu-i nici o ieșire, s-a terminat. Vă rog să nu spuneți nimănui c-ați vorbit cu mine așa ceva. Nu avui puterea să zîmbesc; ciocnirăm tăcuți. Luminile din tavan Învîrteau vîrstele acelor oameni, destinele lor și timpul acelui loc. Dar nimeni nu observa. - Unde-ai găsit sania asta, Lung? - E a primăriei, că eu tot acolo lucrez, n-au găsit altul mai bun. CÎt despre sanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
mîinii, apoi Încercarea firavă, de secunde, a mîngîierii coborînd de-a lungul degetelor și a podului palmei, dar, În răgazul de eliberare a unei clipe, Îmi retrăsei cu tristețe mîna, prefăcîndu-mă a nu-i Înțelege adeziunea, nimic din rostirile-i tăcute, tremurătoarele-i Încercări, pentru că era tîrziu, prea tîrziu, fiica, aflată acum În partea cealaltă a mesei, era mărturia vie a timpului ce trecuse peste noi, În vreme ce soțul, echilibrat și rațional prin structură, Încheia, fără să știe, parafînd cu peceți nevăzute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
să fac puțină ordine În bibliotecă și pe birou. CÎnd mă Întoarsei În camera de la față, soarele incendia În lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată acoperită cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atîrnînd ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născînd o bucurie secretă. CÎțiva trecători; apoi, pe caldarîmul micului bulevard se auziră strigînd la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pămînt de flori!... Pămînt de flori!” Căruța Înainta Încet depărtîndu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917

pacea" - zice un frumos proverb arab, care se aplică întrucîtva la atitudinea modestă de astăzi a presei române. {EminescuOpX 133} Întradevăr, pare că s-ar fi dat un mot d'ordre ziarelor liberale și afiliaților de a păzi un silențiu tăcut sau o tăcere silențioasă, după cum ar zice d. Pantazi Ghica, asupra activității acestei sesiuni estraordinare, în care s-a pus la cale cestiunile cele mai grave pentru viitorul României. Această tăcere se manifestă prin deosebitul interes etnologic ce-l arată

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-mi fie soție. Mult mi-e dragă mie! Eu că ți-o voi da, Zise baciul Preda, Dacă vei ierna Colo-n munticel Singur, singurel, Până ce-om veni, Eu și mândra ta, Spre a mi te lua. Pe un pisc tăcut, De vânturi bătut, Șade singurel Tristul ciobănel, {EminescuOpX 186} Tot cătând spre văi Să vază pe-ai săi. Balada aceasta, dacă va fi existând întreagă, nu e cuprinsă nici în culegerea lui Alexandri, nici în altele mai nouă. [1 februarie

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
de mic, nu acoperă nici cheltuielele; ce însemnează însă mușterii evrei pentru această branșă a întreprinderii jurnalistice poate vedea oricine dacă-și aruncă privirea la pagina a patra a foilor noastre locale. Eu însumi m-am convins pe deplin asupra tăcutei puteri sociale a evreimei strâns unite și solidare abia în săptămânile din urmă prin scrisorile multor oameni onorabili, cari mi-au exprimat sincera lor adeziune, dar m-au rugat cu multă insistență de-a tăgădui numele lor, căci nu se

Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]