6,861 matches
-
testează puterile morale, ceea ce îl face în mod implicit un maestru inițiator), a fost și el cândva un Întemeietor arhetipal. Calul, straiele și paloșul lui din tinerețe sunt un argument simplu în acest sens, la acestea adăugându-se indicația/ interdicția tărâmului sacru, prezentă în basme și în balada Antofiță a lu Vioară I (11). Pescarul senior a parcurs și el ritualul sacrificial, ceea ce susține ideea că interdicția este de fapt un model pe dos: „Cât din ceriu până-n pământ,/ Atât Vidrosul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
distructive, a căror imagine se hiperbolizează prin acumulările de apelative. Cuvântul are aici două funcții, pe două niveluri ale funcționalității: prima este a exorcizării prin numire, cea de a doua, la nivel stilistic, este de a construi cadrul magic al tărâmului infernal în care s-a pătruns și de a crea acel mysterium tremendum necesar pentru eficiența leacului. Pustiul pare să fie un decor specific pentru traseul inițiatic, fiindcă el purifică eroul de însușirile umane și are valențele unei cufundări în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu el la Roșumpărat, dar n-a vrut. A mers așa pă pământ (...). A intrat într-o pustietate mare. Dă-ncolo...dăncolo ...Ce era să mai facă? Ei! Pică de pe cal jos, mort de sete”. Setea semnalează intrarea pe un tărâm malefic, solicitant al resurselor umane și, în același timp, creează necesitatea apariției anti-eroului. Efortul călătoriei se creionează mai ales prin punctele de pauză în povestire și relativizarea maximă a acțiunii și a spațiului în care se mișcă. Ceea ce se întâmplă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o transformă într-un chin care cuprinde întreaga ființă prin organul pulsatil al vieții. Văpaia pârjolitoare vine din apropierea hotarului extrem al lumii și impune găsirea fântânii - punte între sacru și profan. În basmul Viteazul cu mâna de aur intrarea pe tărâmul terifiant este semnalată mai întâi de ger, și apoi de căldură pustiitoare: „Încetîncet, căldura-ncepu să crească. Cald ici, mai cald dincolo, până se făcu zăduf mare, de le curgea sudoarea ca gârla. - Ce ne facem, stăpâne? întrebă iarăși calul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
așteaptă în poala fecioarei ivirea balaurului antropofag. O diferență pare însă necesară: somnul acționează ca marcă fiziologică a intruziunii maleficului în planul ordonat, pe care îl contaminează cu morbul inanimării specifice (leul ori cerbul falnic din colinde aromesc pe celălalt tărâm), în timp ce setea este efectul pătrunderii umanului în dimensiunea infernală, semn al alterării ființei expuse în inima răului. Colinda Voinic căutat prin munți IV, (117), din Gropeni, Brăila, adaugă la saltul fertilizator al eroului călare momentul șederii în sacru, unde adoarme
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fată mare nu se peaptănă”, „Să te duci/ Și să fugi/ Unde cocoș nu cântă,/ Unde codrul nu-nverzește,/ Unde cioban nu chiuiește,/ Unde popă nu citește”, „Unde cucoș nu cântă,/ Unde copil nu se botează” (GrivițaGalați). Afecțiunile izgonite pe tărâmul inanimat nu au victime potențiale, dar pentru neofit deșertul acționează ca spațiu purificator de tot ce e uman. Și în basme lăcașul ființelor miraculoase păstrează aceleași definiri apofantice, negând familiarul: „Arghiri, sî mă cauț’ unde cânii nu latrî, nici cocoșâi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
topor negru,/ Ponegru” (BăhnășeniBacău), „Un om negru,/ Ponegru,/ Cu topor negru,/ Ponegru,/ Boi negri,/ Ponegri,/ S-o dus în pădurea neagră,/ Poneagrî” (Ibănești - Botoșani). Dacă aici universul se cernește obsesiv pentru a contracara efectul afecțiunii, în baladă pădurea neagră constituie tărâmul magic în care fetele devin subiectul ritualului de trecere. În basm, codrul malefic este reședința infernală pentru scorpie, care absoarbe viața ființelor din apropiere. George cel viteaz caută acest spațiu infernal pentru a-i arde lemnul în pregătirea armelor. „Cum
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
apropiere. George cel viteaz caută acest spațiu infernal pentru a-i arde lemnul în pregătirea armelor. „Cum auziră sătenii, începură să-și facă cruce și să-și scuipe în sân de frică”. Numele devenit tabu este marca sacrului stâng aici, tărâm care trebuie cunoscut de neofit și redat universului. Tocmai acolo fata nubilă își va parcurge inițierea, sub formă de pedeapsă: „S-o ducă pă fată în Pădurea Neagră; ș-acolo s-o taie; să-i aducă la-mpărăție inima și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
7) e locul unde Șarpele îl așteaptă pe Mistricean. În plan semantic se instituie o dublă centralitate: buricul pământului ca punct incipient și nucleu al Creației și mijlocul câmpului. Ca simbol, câmpia întrunește datele comune inițierii în moarte sau pe tărâmul de dincolo și pentru alte culturi din lume. La celți, ea este o „denumire specială a Lumii celelalte”. Similară apare situația Câmpiilor Elizee iar la egipteni, cea a câmpiilor Earu numite și ale hranei sau ale ofrandei. „Acolo merg cei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
55B, animalul vânat doarme sub un spin înflorit, în timp ce iarba lungă, necălcată, se împletește în patru), vegetația tinde să anihileze ordinea universului, mai ales acele plante „neutre din punct de vedere social”, acestea fiind, potrivit lui Mihai Coman, o marcă a tărâmului necălcat de om. Altfel privind lucrurile, năgara și troscotul camuflează accesul spre dincolo, marcând în același timp neutilizabilul și haosul. Drumul este învelit și acoperit, efortul de ascundere fiind dublu. În Șarpele I(7) apar aceleași date cunoscute: „Departe, vere
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
este una a percepției mitice care simte unde se termină profanul și începe sacrul, și nu a vieții cotidiene al cărei nucleu e vatra. Mai interesant încă e faptul că Mistricean este predestinat prin locul nașterii sale să găsească celălalt tărâm: „Departe, vere, departe,/ Nici departe, nici aproape,/ În buricul pământului,/ La mormântul Domnului,/ La casele leului/ La curțile zmeului,/ Născutu-mi-a,/ Crescutu-mi-a,/ Săvai, Mistricean voinic!”. Dativul etic, repetat aici și aflat într-o inversiune ce conferă ritmicitate baladei, nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în infern, loc prin definiție al încercărilor inițiatice. Soarele este în toate speciile folclorice călăuza pribeagului între dimensiunile ființei, așa cum am văzut deja. Cel dispărut are nevoie de însoțirea cu zorii, neofiții merg spre răsărit și se întorc inițiați de pe tărâmul soarelui. Un basm din colecția Ispirescu sintetizează perfect funcția de călător total a soarelui: „el dimineața stă în poarta raiului, și atunci este vesel, vesel și râde la toată lumea. Peste zi este plin de scârbă, fiindcă vede toate necurățiile oamenilor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de inițiat. La fiecare nivel Viliș își ajută tovarășul. Abia după aceste trei câmpii vitejii fac călătoria până la palatul zmeului, ajutați de Sfânta Duminică și animalele ei printre care se numără adevăratul adjuvant al inițierii: vulturul mutilat de contactul cu tărâmul sacru. Călătoria voinicului căruia i s-a promis la naștere tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte parcurge trei câmpii, dintre care cea din urmă e la fel de mirifică. După trei zile și trei nopți de călărit măiestru, flăcăul ajunge pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sacru. Călătoria voinicului căruia i s-a promis la naștere tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte parcurge trei câmpii, dintre care cea din urmă e la fel de mirifică. După trei zile și trei nopți de călărit măiestru, flăcăul ajunge pe tărâmul morții: „o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni”. Victimele nenumărate ale Gheonoaiei care sălășluiește în pădurea vecină câmpiei sunt, ca și voinicii pieriți pe Cerna în sus, din balada Iovan Iorgovan I (6), mărci ale dificultății
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
miros dulce, de te îmbăta”. Și această câmpie este vecină cu o pădure - cortină pentru sacru, desimea, înălțimea ei și fauna înfricoșătoare marcând ultima stavilă pe drumul spre palatul fără timp. Câmpiile sunt așadar coordonate geografice ale itinerariului inițiatic: prin tărâmul morților și prin focul formator, în erupția fertilității dintâi. Trei drumuri au de ales băieții ale căror surori au fost furate de zmei: „unul mergea pă drumu cu doru, unu pă drumu cu jalea și unu pă drumu « cin' să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
călători înapoi la profan. Cel de al treilea drum transformă însă cu totul, este drumul pe care, pășind, neofitul moare („cine se duce nu mai vine”), dar numai pentru a fi născut într-un nivel superior, al eroilor. Câmpia, ca tărâm al lumii de dincolo, găzduiește bestiile agresoare ale universului. Casa de pe „ceea lume” este o ipostază comună speciilor folclorice. Balada Arian ăl mic I(30) așază casa mare „cu nouă ușcioare” într-un vad de mare, loc ce implică o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dincolo, găzduiește bestiile agresoare ale universului. Casa de pe „ceea lume” este o ipostază comună speciilor folclorice. Balada Arian ăl mic I(30) așază casa mare „cu nouă ușcioare” într-un vad de mare, loc ce implică o posibilă trecere către tărâmul în care eroul își găsește nevasta. Strâmtoarea-, poartă între lumi, duce la o așezare mitică, prezentă în basmele românești și în cântecele ritual-ceremoniale: „șiacolo la vale,/ Este-o casă mare,/Cu ferești la soare,/Ușa-n drumul mare,/ Strașina rotată
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
converg. „Dalbul de pribeag” este, pe de altă parte, un neofit și el, trecând spre ultima fază a existenței sale spirituale. Adeseori, cel plecat în călătoria inițiatică își întâlnește rudele moarte care devin ajutoare în incursiunea lui. Drumul pe celălalt tărâm este secondat de sufletele inițiate devenite ghid, și tocmai de la acestea află neofiții adevărurile sacre. Aceeași imagine se află în basmul Pipăruș Voinic, cu accent pe rătăcirea inițiatică și pe spațiul mitic pe care îl străbate fata de măritat: „Zice
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
junel bun!/ În codri ce n-au d-umblat./ Codrii-s mari/ și codrii-s rari./ Tăt umblară cât umblară/ O ziuă mare di vară./ Când fu colea lângă sară/ Dedi-n urma leului”. Eroul reface traseul arhetipal, deși nu cunoaște tărâmul codrilor neumblați în care ființa haosului doarme. În basmul Porcul cel fermecat, rătăcirea prin pădure în căutarea soțului se încheie la o casă mitică, în care se pătrunde printr-o mutilare similară celor din triburile de aborigeni: tăierea degetului mic
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
efemerul, cunoașterea profană și limitată. Situația lexemelor timp-vreme este similară cu cea din codru-pădure, cel dintâi delimitând un spațiu consacrat, de o vechime vecină cu veșnicia, în timp ce pădurea ține de familiar. Trecerea dintre lumi este mediată de pădure, ea despărțind tărâmul celor morți de cel de aici și cum condiția neofitului este cea a unui mort la nivel simbolic, este necesar ca acest spațiu să fie parcurs. Funcția în discuție trimite la obiceiul arhaic de a expune trupurile morților în copaci
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
numai cu capete (depozitare magice ale puterii) și se ajunge într-o pădure tânără, stropită doar cu sânge. Reușita trecerii și botezul inițiatic se definitivează odată cu gestul calului de a bea lichidul uman al vieții, semn că el aparține acestui tărâm sepulcral. Din nou repetițiile construiesc un efect de hiperbolizare și de aglomerare a descrierii prin insistarea asupra elementelor ei componente. Tot în colecția de basme din Țara Loviștei pădurea înglobează elementul acvatic ca depozitar al existențelor virtuale. Lacul se află
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
contagioasă; atât în basmele românești, cât și în cultura universală există proba somnului pentru erou. Aflați în plan profan, feciorii din basmul Cei trei ciobani și zmeul din colecția lui Pamfil Bilțiu sunt conduși de zmeul cu aparență umană pe tărâmul confruntării mitice: „Să ieu fraț' ci mai mari cu zmău-nainte p-on vârv de munte, să duc, să duc, să duc și iară să duc. Când ajung oile într-un loc la o poartă mare și frumoasă, zmău deștide poarta
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
focului, întâlnit în toată mitologia universală, este motorul traseului inițiatic ca element civilizator de natură ignică. Aflat în vârful muntelui, focul capătă conotația unui dar sacru care necesită un proces de înălțare a ființei. Spațiile inițiatice analizate fac trecerea spre tărâmul confruntării arhetipale, „spațiu htonian al teluricului prodigios ce abolește legile existenței contingente, lume ce însumează bivalenta malefic - benefic, fertilitatea legată de prezența «Terrei Genetrix», dar și a maleficului, moartea ce devine aici element ritualic, intervenind ca separare de existența anterioară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
avut zmău, douăză șî patru d’e capuri” (Mara - Maramureș). Buzduganul zmeului-balaur, deși are o greutate care multiplică cu numărul infinitului arhaic cele 50 kg./100 ocale ale măjii, este învârtit pe degetul mic de fratele „dioscur”, născut chiar pe tărâmul malefic. În baladă, atributele preluate de la diferite clase animaliere și mitologice sunt evidente: „Că zmeii sân’ noauă zmei/ Călare pe noauă lei,/ Varsă pe gură văpai/ și din copite schintei”. Leul, el însuși întrupare a haosului în colinde, devine pentru
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a bestiei, adusă la starea de manifestare prin acțiunile unei entități înrudite. În basme, „mitologic, deci simbolic și poematic, zmeul reprezintă o expre¬sie a naturii anorganice impetuoase, a lumii minerale (aramă, fier, argint, aur, topaz, diamant), a bogățiilor de pe tărâmul celălalt, precum și a forțelor telurice latente, a focului în primul rând și de asemenea al dezlănțuirilor meteorologice precum ploaia cu vijelie”. Toate aceste atribute îl califică pe zmeu pentru rolul de personaj donator, obiecte năzdrăvane și cai măiestri fiind dobândiți
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]