65,481 matches
-
-mi afirm personalitatea și să dau dovadă că am și eu opiniile mele. Au mers lucrurile bine câtva timp, așa că, după părerea mea, nu făceam tocmai proastă figură, ba începusem chiar să mă deprind cu atmosfera din salon, de parcă eram acasă la mine. Așa-s jumătățile de oameni, numaidecât trec de la cea mai mare sfială la cea mai mare încredere în sine. Dar se vede că e scris oricărui începător să-și ilustreze debuturile prin oarecare stângăcie. Astfel, într-un rând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
avut timpul să mă gândesc, tot așa aș fi răspuns, ca să nu fiu luat drept un mitocan venit la petrecere în casă de oameni fără moscal 171 la scară. Fiți bun atunci și dați trăsura doamnei X, ca să o ducă acasă. Dacă în acel moment ar fi căzut trăsnetul pe mine, nu cred că aș fi rămas mai înmărmurit. Desigur, am trebuit să mă îngălbinesc grozav, pentru că am simțit tot sângele îngrămădindu-mi-se la inimă. Noroc că la lumina slabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mincinoși. Tocmai în momentul când mă credeam pierdut trecea un birjar cu trăsura goală pe dinaintea casei, un moscal cu care adeseori mă preumblasem la Copou, picior peste picior. Ivanca! strigai eu din răsputeri, întoarce! Îndată, cacanaș. Să duci o cucoană acasă, ș-apoi să vii înapoi aici, să mă iei pe mine! Ascult, cacanaș. Scapat ca din gura morții, m-am suit sus în fugă urcând scările două câte două, iar dinaintea ușei salonului am stat un moment de m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sunt eu; cu riscul de a trece drept un naiv, un copilăros, trebuie să mărturisesc că țiganul cela m-a întors cu gândul într-o clipă cine știe unde peste șapte hotare. El parcă mi-a adus un aer de răcoare de-acasă, un surâs de la locurile unde m-am născut, o urare prietinească de la tot ce-a îmbucurat odinioară ochii copilăriei mele. Și doar nu era așa de mult de când plecasem din țară. Abia se împlinise o lună. Cu toate aceste, atâta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Negusul în persoană, descălecat proaspăt din Abisinia. Am vroit un moment să mă dau pe față, ca să mă spăl de această nedreaptă clasificare etnică, dar Negruzzi m-a oprit. Lasă-i, dragă, în credința lor. Ei, când s-or duce acasă, au să se laude că au văzut pe Furca doi mauri autentici, ceea ce pentru dânșii e tot atât de extraordinar ca și când ar fi întâlnit doi elefanți. După-masă ne-am dus să vizităm ghețarul Rhonului de unde iese marele fluviu, care-i dă numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Acesta e Rhonul care în Franța poartă mari corăbii pe sânul lui. Drept să spun, îmi este milă de dânsul, văzându-l așa mic și neputincios; am sărit peste el de mai multe ori, ca să mă pot lăuda și eu acasă că am pășit Rhonul cu piciorul, precum aveau să se laude și nemții, dar cu nedrept, că au văzut doi mauri la izvorul lui. Fiecare cu lauda lui. De pe Furca ne-am scoborât apoi tot în diligență pe șoseaua cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a căror ochi văd de sus. Ei, da! nu mă sfiesc a spune că, dacă Alpii mă surprind și mă uimesc prin măreția lor, munții noștri îmi dezmiardă ochii, îmi inspiră bucurie sufletului. Între ceilalți, sunt strein, între aceștia sunt acasă. Pe ceilalți îi admir, pe aceștia îi iubesc. Și câmpiile, și grădinele, și satele, și târgurile noastre n-or fi ca acele din străinătate; vor fi păstrând poate urme de vechea lor sălbătăcie, dar îmi par frumoase, fiindcă sunt ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din nou ochii pe întinsa câmpie românească, unde poți respira în voie și trăi încă în larg. Ah! Cât de mult înțeleg acum pe bieții tineri ardeleni care, luați la oaste și duși în țări departate, mureau de dor de-acasă cântând doina din fluier. Ei, așa-i făcută inima omului! Nici o teorie, nici o doctrină nu o va schimba. Mare și neînvinsă trebuie să fie nevoia omului ac el să se hotărască a-și părăsi țara pentru totdeauna, dar, oricât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
oricât de bine i-ar fi între străini, sunt sigur că de câte ori gândul i se întoarce spre patrie, de atâtea ori ochii i se umplu de lacrimi. Așa a fost de când lumea și așa va fi! ............................................................................................................................... Iar după ce am ajuns acasă și mi-am făcut un amănunțit examen de conștiință, am constatat că aleanul de care sufeream la plecare a dormitat în timpul călătoriei mele ca cărbunele sub cenușă, gata totdeauna să se aprindă. Noroc că la sosire, nemaiavând cine sufla în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
denota o întreagă predispoziție sufletească ale cărei efecte le-am resimțit mai târziu. Dar să revin la interesantul roman din prima mea tinereță. Pentru prima oară am văzut pe Maria în vara anului 1854, la începutul lunei iulie, când venisem, acasă de vacanțe proaspăt, proaspăt, cu dor de petreceri, cu dor de nebunii. Chipul ei blond de virgină imaculată a atras imediat vederile mele și, în fiecare zi, la fiecare întrevedere în cursul celor două luni de vacanțe, tot mai adânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ei prăfuite, prins ca într-o capcană fără nici o ușă de scăpare, mi-am zis: la urma urmei, un an nu-i o vecinicie, și, deoarece Dante a revenit din Infern la lumina soarelui, voi reveni și eu de la școală acasă la lumina ochilor vecinei mele. M-am opus, deci, pe răbdare, neputând face altfel, și am început să înșir din capăt zilele cele lungi și monotone între păreții cei afumați, cu coatele pe pupitre, cu ochii în cărți și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bucurie, sau mai bine zicând, o stare de extaz, cum ar simți cineva, când, înzestrat cu aripi, s-ar vedea deodată plutind în sferile senine, deasupra păcătoșiilor pământești, ei bine, într-o astfel de stare sufletească anormală m-am întors acasă și, fără să vreu, luat de apa gândurilor, am luat și eu condeiul în mână și am început să scriu iute, iute, pe nerăsuflate, de m-am pomenit cu coli întregi înnegrite. Am scris, am scris și, de ce scriam, de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o mâncare bună, Îmi imaginez pui, dar de baltă, Într’o strachină Întinsă, din care cocostârcul, cu ciocul său lung, nu putea culege nimic; În schimb vulpea, cu botul scurt, a lempăit totul. Scena s’a repetat, de data aceasta acasă la cocostârc, eroul fiind un ulcior, din care botul scurt al vulpii nu putea apuca nimic. Să traducem: strachina, Întinsă, adică joasă, e un mediu cu potențial redox scăzut, din care, deși bogat Înzestrat, nu se poate Înfrupta decât organismul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ca orice om, eufemistic vorbind, sunt nevoit să mă debarasez de reziduuri. Lucru nu prea comod În satul meu basarabean. Micul disconfort m’a pus pe gânduri: ce-aș face eu dacă aș ceda nostalgiei și m’aș Întoarce, cândva, acasă, după o viață petrecută În mediul urban? Bruma de cult al locurilor În care s’a născut neamul meu ce mi-a rămas, spune: În nici un caz o țeavă din casă și până În Prutul ori Rocovățul ce nu sunt departe
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
altele dar, conform motto-ului simpozionului, un proverb al pieilor roșii, “Pământul nu este o moștenire de la părinți, ci este un Împrumut de la copiii noștri”. “Radiosfera”, 16 octombrie 1995, ora 12,44 52. Frumusețea și suferința arborelui citadin Socoteala de acasă nu se potrivește ce cea de la târg, lucru de care m’am convins Încă o dată recent. Răsuflam ușurat că am mai pregătit o emisiune În continuarea suitei de pseudoreportaje pe care am Început-o deunăzi, când toamna mi-a pus
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
D. Cocea. Și pentru aceasta nu-i musai ca vinul să fie scump, vechi, ori cu nume strălucit. Vorba chinezului: “Bun sau rău, acesta este, Însă, vinul patriei mele, servește-l dacă-mi dorești binele”. Sau, pe românește, “vinul de acasă nu te ’mbată”. Și, de ce nu, poate e un mod de veșnică Întoarcere la matcă, Închinând vinul locului nașterii noastre, chiar dacă nu mai trăim acolo. Nu vreau să se creadă că am ceva Împotriva industrializării vinificației, chiar dacă aceasta produce multă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
care au scăpat nepoluate de unii alogeni mai tuciurii ce-au transformat alte obiceiuri În motiv de cerșetorie prin tramvaie și trenuri. Paranteză: Datinele de Anul Nou, având toate un caracter augural, Își au sensul numai Împlinite În fața gospodarului, adică acasă la el, nu În tramvai. Jumătate dintre familiile românești, mai precis jumătatea urbană, sunt acum strânse În jurul unui brad, mai mult sau mai puțin Împodobit, brad nu neapărat de ele tăiat, dar tăiat totuși și care, din acest motiv a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
punct de vedere chimic, completă; un motor cu aburi nu adaugă atmosferei oxidul de carbon, toxic. Omul nu s’a mulțumit Însă să fie purtat de tren doar până la gara cutare; a voit să ajungă, tot pe roți, oriunde, până acasă ori până În creierul munților. Cum? Cu automobilul sau, mai bine zis, automobilele. Locomotiva a fost Înlocuită cu cel puțin sute de alte motoare, de astă dată cu ardere internă. Iar acestea au mai adăugat ceva: arderea incompletă a combustibilului, deci
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
vinovat atunci când ajută “turismul” speciilor În mod conștient, crezând că face bine. Și iar exemple. Zambila de apă, originară din Amazonia, a găsit În Congo un mediu prielnic, mai ales lipsit de factori limitativi și a făcut ce nu Îndrăznise acasă: a invadat râurile până la blocarea navigației. Europeanul nu putea trăi În Australia fără vânătoare de iepuri; și a adus câțiva. La fel, ei s’au Înmulțit fără măsură, distrugând flora locală. Și cum de obicei omul repară o greșeală prin
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Și tot acum e vremea liliacului, care arată oricum mai frumos În natură decât pe tarabă. Nu le cumpărați, oameni buni, cei ce iubiți natura; doar așa poate fi frânată această barbarie. Mai bine e să le admirăm la ele acasă, În natură ori la Grădina Botanică. Și o sugestie, sper bine Înțeleasă, pentru Agenția de protecție a mediului: delictele ecologice se pot descoperi și În piață și nu sunt dintre cele minore, deși acoperite de masca frumosului. “Radiosfera”, 20 mai
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ca psihoză; și din același motiv acum, când Soarele e atotstăpânitor, nu strică puțină apă. De care? Desigur de mare. Bineînțeles, marea ne atrage; cu sau fără bani, visăm la zbuciumul valurilor, nu neapărat la Soare, căci Îl găsim și acasă. Chiar și eu, care fug de apă ca pisica și nu frecventez Litoralul per se, atunci când treburile mă poartă pe acolo, Îmi fac timp ca, suflecându-mi nădragii, să-mi las picioarele mângâiate de valuri. Poate asta e o reîntoarcere
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
acestea, s’a integrat și ea perfect În ecosistemele locale, chiar dacă vrăbiile sunt de altă părere, iar relativ recentul ei popas pe meleagurile noastre nu a apucat să lase prea multe urme În etnologia română, decât că plecarea pisicii de acasă prevestește numai necazuri. Desigur e valabilă și reciproca, adică atâta vreme cât vedem o pisică, mai ales neagră, Încă e bine. Două caracteristici fac din pisică un indicator al stării mediului: reacția față de un mediu degradat, anume retragerea, respectiv o putere de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
rămas necesitate, pescuitul oceanic, În aspectul său culegător. A treia ocupație primordială, culesul, e doar pe cale a deveni sport, cuplată fiind În bună măsură cu turismul. Hoinărind pe vreun câmp, găsim ceva de băgat În gură, ba chiar de dus acasă; ca mine astă-vară când, străbătând câmpurile Basarabiei, e drept, În scop științific, nu m’am putut abține să nu culeg câțiva fragi. Sau, răcorindu-ne de zăduful verii În vreun râu, unii dintre noi se aleg și cu câteva scoici
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mult mai scăzută? Ea n’are nimic de-a face cu solul - scuze - nisipul, În care rădăcina doar o fixează, ci cu apa pe care o absoarbe din atmosferă, prin frunze... iar atmosfera e aceeași pretutindeni pe Terra. Să revenim acasă, adică la solul care e, din punct de vedere entropic, o stare mai ordonată, negentropică deci. Aici vom găsi vegetația pe care o cunoaștem, majoritar dicotiledonată, iubitoare a unei stări negentropice intermediare. Și, urmărind o tot mai mare negentropie, să
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de cartofi. “Frumoasă” soartă pentru unul dintre cele mai pure exemple de negentropie... Poate el n’ar avea nimic Împotriva jertfirii pe altarul tradiției, dar el plătește o modă, poposită la noi de un secol și care nici la ea acasă, În Germania, n’are decât cele câteva secole ce-au trecut de la născocitorul ei, Luther... Dar să mă justific. Și pe Luther, și pe noi, i-a surprins frumusețea, adică negentropia bradului. Oarecum comun coniferelor, bradul posedă o simetrie perfectă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]