65,481 matches
-
o vedea pe mama cum se chinuie ca să-i întrețină pe el și pe Vlad, care plecase la București, la facultate: îi era din ce în ce mai greu, aproape nu mai făcea față. Mai exista și alt motiv de supărare: de curând ajunsese acasă vestea că tata divorțase nu doar formal, ci chiar avea acum pe altcineva, o doctoriță tânără pe care o cunoscuse în regiunea aceea unde era deportat... Victor suferea în tăcere și în nopțile lungi, când nu izbutea să adoarmă, căuta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-o. Din păcate, promisese c-o să-și țină gura. Cu eforturi supraomenești chiar a izbutit să rămână mut: dar cât de mult l-a costat muțenia asta - simțea că i se face rău fizic, simțea că se îmbolnăvește. A plecat acasă pleoștit. S-a urcat în pat și a zăcut. Mama lui l-a întrebat îngrijorată ce are. Nu prea sunt în apele mele, a răspuns el fără chef. Te doare ceva? Nu, nu mă doare, am avut o zi mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Nu se mai putea opri, nu se mai putea controla. Aproape se sufoca, fiindcă, de frică, uita să mai respire. Prin cap i se derulau tot fel de variante negre cu ce va urma: se va năpusti miliția peste ei acasă, în miez de noapte, va sparge ușa, o să-l scoale din pat, o să-l îmbrâncească și o să-l lovească, apoi o să-l ridice și o să-l azvârle prin cine știe ce ocnă, o să mănânce bătăi și o să fie schingiuit, o să-i putrezească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
părea că datoria cea mai mare, singura, o are față de sine însuși, față de propria sa înzestrare ieșită din comun. *** În după-amiaza când, printr-o telegramă, l-a anunțat mama că Victor e mort și l-a chemat să vină urgent acasă pentru înmormântare, Vlad a crezut că visează: cum adică e mort Victor? Refuza să accepte această veste, refuza fiindcă o considera total lipsită de sens, ilogică, dar și fiindcă asta îl scotea din ale lui: tocmai era scufundat în scrierea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o considera total lipsită de sens, ilogică, dar și fiindcă asta îl scotea din ale lui: tocmai era scufundat în scrierea unui poem fluviu, un poem ce se profila plin de forță și înnoitor, iar perspectiva de a pleca val-vârtej acasă îi întrerupea munca, elanul, ceea ce era catastrofal în ochii lui. Din pricina acestei intempestive călătorii probabil își va pierde inspirația, va rata acest poem care se contura în mintea lui plin de strălucire, poate chiar o capodoperă. Cine o să-i mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mama n-a observat amănuntul ăsta. A șoptit: -Vlad!... Și Vlad a răspuns: -Gata, mamă, s-a terminat... Mama l-a îmbrățișat și și-a dat drumul la lacrimi în voie: de data asta plângea de fericire - i se întorsese acasă băiatul, cel mai prețios, fiindcă era singurul care rămăsese în viață. *** O zi doar a mai rămas Vlad acasă. Nu părea traumatizat. Ba chiar, constata mama, arăta de parcă nimic nu se întâmplase sau, oricum, de parcă nimic nu-l atinsese. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
l-a îmbrățișat și și-a dat drumul la lacrimi în voie: de data asta plângea de fericire - i se întorsese acasă băiatul, cel mai prețios, fiindcă era singurul care rămăsese în viață. *** O zi doar a mai rămas Vlad acasă. Nu părea traumatizat. Ba chiar, constata mama, arăta de parcă nimic nu se întâmplase sau, oricum, de parcă nimic nu-l atinsese. În ziua aceea nu i-a pomenit mamei despre ce pățise în arest, nici ea nu l-a iscodit. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
însă, nici pomeneală de Mioara, puștiul îi dusese cu preșul. Ba mai mult, așa cum nu se prea întâmpla, țărmul nisipos al Dunării era pustiu la ora aceea - ca și cum vipia îi alungase pe toți amatorii de plajă, silindu-i să rămână acasă, ascunși la umbră, în cotloane răcoroase. Cei doi băieți s-au retras în păduricea din apropiere, pe malul înalt și abrupt. Dezamăgiți, voiau să-și tragă nițel sufletul după ce bătuseră atâta drum degeaba, prin dogoarea de iad. Și-au aprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
plimbe prin încăpere. Avea aerul că dintotdeauna așteptase o asemenea veste: într-o bună zi, cineva o să apară și o să-i aducă vestea, vorbind agitat ca puștiul acesta, că a sosit un înger. Domnul Pârvulescu a trimis femeia de serviciu acasă la director: locuia vizavi de școală. Acesta, preda istoria și făcuse cursuri la Moscova, a venit supărat de mama focului: tocmai era la masă, ce se putuse întâmpla așa grav în vacanță, de fusese ridicat de la masă? Când a auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de aici înainte, nu mai avea soluție morală, nu mai exista salvare pentru el. Drumul spre Manacu trecea, cu un mic ocol, prin Serenite. Cu orice preț, tata voia să ajungă în locul care pentru el însemnase până nu de mult acasă, voia să pășească o dată pe străzile orășelului din care fusese izgonit, voia să mai dea o dată ochii cu scena nenorocirii familiei sale. Știa de moartea mamei și a lui Victor. Știa că singurul supraviețuitor, Vlad, e student la București. Știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sătulă și de bădărăniile soțului, pe atunci tovarășul Cameniță încă mai era Cameniță cel vechi, voise să profite de ultimele raze ale soarelui frumuseții sale și își luase lumea în cap, se încurcase cu unul mai tânăr și fugise de acasă...). A adormit când se lumina de ziuă, iar somnul său agitat a durat numai câteva zeci de minute. Când s-a trezit, a obținut răspunsul mult căutat, cum să se lepede de vechea sa persoană, atât de oripilantă pentru el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și s-a dus la medic. A fost supus la investigații serioase, și-a făcut analizele și medicii i-au descoperit un cancer. A stat o vreme prin spital, apoi un celebru oncolog care-l îngrijea l-a trimis frumușel acasă. Nu-i spunea verde în față, dar tovarășul Cameniță a înțeles că soarta lui e pecetluită. S-a pensionat medical și a încheiat așa, brusc, fără drept de recurs, cariera sa politică. Toată lumea era convinsă că zilele zbirului sunt numărate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ar fi fost de fum, parcă ar fi fost invizibil și mai peste tot prin țară răsăreau ca niște ciuperci după ploaie manifestele pensionarului, iar tovarășul Cameniță scăpa, scăpa de cei ce voiau să-l prindă, scăpa și se întorcea acasă, în satul lui de lângă Serenite, se întorcea cu zâmbetul pe buze, liniștit, împăcat, invincibil. În decembrie ’89, când a izbucnit revolta de la Timișoara, tovarășul Cameniță s-a suit în tren și s-a alăturat manifestanților, și-a petrecut câteva nopți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de doisprezece ani: nu și în cazul meu, care sunt pasionat de cuvinte - citesc dicționarul ca pe o carte de basme...): Așadar este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu pe pârtie. Azi-dimineață, aproape că am fugit de-acasă ca să semnez condica la săniuș. Mama mi-a spus: Unde te duci? În prima zi a sfântului an nou, toată lumea stă în casă! Pe străzi rătăcesc doar nebunii și câinii vagabonzi. N-am ascultat-o. Am plecat val-vârtej. Evident, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dubiței, sosire anunțată de un zgomot infernal de motor hodorogit și, hop, ne repezim, suntem primii la coadă, luăm pâinea după rație, pe cartelă, adică nu cât ne trebuie, ci cât ni se îngăduie, pâinea e caldă, fierbinte chiar, până acasă mâncăm jumate din ea...) Mai există și câteva camioane, dar astea nu se pun. A, să nu uit, mai este și o Skodă roșie, dar asta se ivește doar când și când, își face apariția cu ea de la București băiatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
încrezătoare și optimistă de speranțele unui viitor, demn de sacrificiile de sânge ale unui neam ce visa la o Românie Mare. Enescu simțea apăsarea vremelnică a Capitalei Țării de către cotropitorii germani și încerca să îmbărbăteze confrații de breaslă alungați de acasă, grupați într-o formație simfonică inedită prin elementele artistice eterogene (profesioniști, amatori și profesori, lăutari, conservatoriști, muzicanți și militari), ocrotiți de umbrela Cartierului General al Armatei, din care apoi (1918) și-a clădit ansamblul orchestral ce i-a purtat numele
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
îndoială că impresiile bune cu care vor pleca oaspeții noștri, fie că sunt artiști apreciați, fie că sunt din rândul celor douăzeci de mii de turiști atrași de buna reputație a acestui turnir artistic, vor fi transmise celor apropiați de acasă. La edițiile viitoare, aceste amintiri vor fi argumente forte pentru toți interpreții de a veni cât mai bine pregătiți. Trecem la prezentarea informațiilor din zona cea mai importantă unde este focalizată principala desfășurare a freamătului sutelor și sutelor de talente
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
trei bis-uri. Nominalizatul cu două premii Grammy și cu multe alte premii și invitații pe tot globul, a onorat cum se cuvine, ca și alți celebri artiști, personalitatea lui Enescu pe care a Ținut să-l omagieze la el acasă. Regretul nostru nu poate fi altul decât acela că am putut relata doar foarte puțin din cuprinzătorul program care a primit aprecieri unanime, atât în Țară cât și în străinătate. 05.10.2013 FINAL DE FESTIVAL: CONSTELAȚIA ELITELOR MUZICII MONDIALE
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
mers ca nouă, tot și-au dat seama de farmecul originalității și al puterii creatoare... Apucă-te de Miorița. Alecsandri îmi spunea că, pentru întâia oară în viața lui, i-a fost frică să nu moară înainte de a fi ajuns acasă, atunci când trecea munții purtând cu el neprețuita baladă ce tocmai o găsise, într-atât avea simțământul că descoperise un bulgăre de aur - de n-ai destulă vreme, nu trebuie să-mi răspunzi. Meditează numai și coboară-te în tine însuți
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
cel al Basarabiei, inclusiv al lui Ilie Ilașcu... Când am ajuns odată cu o mașină la poarta casei din Taxobeni, maica Natalia, împreună cu Aneta, sora lui Ilie Ilașcu, au alergat, venind dintr-un lan de porumb unde lucrau, într un suflet acasă: -„Credeam că ni l-ați adus pe Ilie”, mi-a zis atunci bătrâna. De câte ori se apropia cineva de poarta casei ei, doamna Natalia îl invita la o măsuță de sub un cais bătrân, ca să-i pună aceeași întrebare: Când mi-l
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
proiectile, apare un camion mare. Distanța între noi și locul unde căzuseră bombele, în linie dreaptă, nu era mai mare de 500 de metri. Niște copii care coborâseră din același tren cu noi începuse să plângă. Oamenii erau disperați, aveau acasă copii, părinți, familii, unii chiar începură să fugă, să ajungă cât mai repede la casele lor, care, culmea, se găseau în zona de conflict. Doamna profesoară a intrat în panică, casa mamei sale era la mai puțin de 100 de
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
către Bulboaca, spre Chișinău. în momentul când am ajuns la circa 50 de metri de casa mamei sale, trebuia să trecem un mic pârâu, o râpă, apoi era loc deschis, și mă temeam că nu scăpăm nemitraliați. Bătrâna nu era acasă, în ușă lăsase un bilet pentru fiica sa, în care scria “sunt la chiochia Nina”. Casa unde plecase era și mai aproape de pădure, 30-40 de metri de locul unde au căzut cele trei bombe. în casă nu era nimeni, cu toții
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
oraș. în liniștea nopții, mergând pe străzile Chișinăului, auzeam mereu bubuituri de tun, se dădeau lupte grele la Vadul lui Vodă. Distanța de la Chișinău până la Vadul lui Vodă este de circa 30 de kilometri. În jurul orelor două noaptea am ajuns acasă, flămânzi și frânți de oboseală. Bătrâna a avut puterea să ne spună că făcuse acasă un ceaun plin de sărmăluțe, cu crupe de porumb. începând de a doua zi bătrâna nu mai avea stare, voia să plece înapoi, zadarnic o
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
lupte grele la Vadul lui Vodă. Distanța de la Chișinău până la Vadul lui Vodă este de circa 30 de kilometri. În jurul orelor două noaptea am ajuns acasă, flămânzi și frânți de oboseală. Bătrâna a avut puterea să ne spună că făcuse acasă un ceaun plin de sărmăluțe, cu crupe de porumb. începând de a doua zi bătrâna nu mai avea stare, voia să plece înapoi, zadarnic o sfătuia fiica să nu plece, că este foarte periculos. După două zile a mers până la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
vamal. în continuare am străbătut orașul Ungheni, din stânga Prutului, iar pentru noapte ne-am oprit la școala din satul Cetireni. Era sâmbătă seara, directorul școlii s-a scuzat că merge la o nuntă în sat, altfel ne lua la dânsul acasă. Ne-a oferit cabinetul de chimie al școlii să ne odihnim în acea noapte. Am admirat școala, o școala frumoasă, pereții claselor împodobiți cu toți clasici noștri, ai culturii românești. înainte de a ajunge la școală a trecut pe lângă noi o
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]