943 matches
-
trezisem bine. Deși fusesem destul de trează ca să-l pun să sune la serviciu în locul meu și să anunțe că sunt bolnavă. Zi că ești fratele meu, mi-am amintit că-i spusesem. —în cazul ăsta, a zis Luke, cu chipul împietrit și punând pe masă restul de înghețată, te las să-ți vezi de treabă. Amărâtă, conștientă de cât de prost gestionasem întreaga situație, conștientă că era numai vina mea, m-am uitat în urma lui pe când ieșea pe ușă. Am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
normal. Eu însumi, a continuat mângâindu-și cu mâna mică și grasă obrazul brăzdat de vene plesnite,... folosesc produse de îngrijire a pielii și mă simt mult mai bine. Clarence, Mike, Vincent și Neil se holbau la Dermot cu figuri împietrite. în schimb, John Joe părea interesat. —Dermot, a zis Josephine pe un ton tăios, suntem aici ca să discutăm despre problemele lui Chaquie cu alcoolul. —Așa face întotdeauna, a întrerupt-o Chaquie privindu-l pe Dermot cu ură. Odată, la slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe un ton strident. — Și tatăl tău a murit atunci când aveai cincisprezece ani? — Da, a mugit Mike. —Trebuie să fi fost un moment dificil, nu? — Ne-am descurcat. —Cum? —Muncind din greu. Fața urâtă a lui Mike era și mai împietrită decât de obicei. Ați muncit pământul? — Am muncit pământul. —Aveați și vite? —în majoritate, era teren arabil. N-aveam nici cea mai vagă idee spre ce se îndrepta discuția celor doi. Erau lungi zilele, nu? Ne trezeam pe întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-i sucesc gâtul lui Lucille. Cu fiecare rochie pe care-o probasem, mai găsise o parte a corpului pe care să mi-o critice. — Te-am auzit, Claire: simplu, a spus Lucille, dând ochii peste cap, în direcția de-acum împietritei fețe a mamei, dar, haide, nu păcălești pe nimeni! Care femeie nu-și dorește să arate absolut fabulos în ziua nunții? Asta e cea mai importantă rochie din viața ta, Claire! Nu-ți cer decât să te concentrezi puțin! Rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
văzut potențialul cărții și care a muncit neobosită ca s-o realizeze. Această carte îi aparține în aceeași măsură în care îmi aparține mie. Claire Truman, editoarea și prietena mea - Claire, vrei să vii aici, te rog? Eu am rămas împietrită, în vreme ce marea de oameni se despărțea ca să-mi facă loc să trec. — Haide, Claire, a repetat Luke, făcându-mi semn să vin la el. Eu am început să merg fără prea multă tragere de inimă. Pe măsură ce mă apropiam, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Jack. Chipul Îi e total lipsit de orice expresie și ilizibil, iar glasul la fel de sec ca Întotdeauna. Poate vreți totuși să vă aranjați puțin ținuta Înainte de a vă Întoarce la treabă, ce ziceți ? Ușa se Închide În urma lui și rămânem Împietriți, ca niște statui de ceară. — Vrei te rog să-ți scoți nenorocita asta de mână din bluza mea ? spun Într-un final, enervată la maximum pe Connor. Orice urmă de dorință de a face sex mi-a dispărut complet. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
așa cum mă cunoști tu pe mine. Dar el nu se Întoarce să mă privească. Portiera grea se Închide cu zgomot și mașina demarează. Iar eu rămân singură pe trotuar. DOUĂZECI ȘI ȘASE O clipă, nu mă pot mișca. Rămân acolo Împietrită, cu fața bătută de vânt, cu privirea spre capătul străzii, unde a dispărut mașina lui Jack. Încă Îi mai aud glasul În minte. Încă Îi mai văd chipul. Felul În care se uita la mine, de parcă aș fi devenit, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă blând. Ce‑ai de gând să faci? Să‑ți mai fixezi niște întâlniri? — Nu, zic după o pauză. Sinceră să fiu, nu cred că are vreun rost. — Dar rămâi aici, cu Luke? Prin fața ochilor îmi trece rapid imaginea chipului împietrit al lui Luke și simt că mă săgetează durerea. Nici asta nu cred că ar avea vreun rost. Iau o gură mare de coniac și încerc un surâs. Știi ceva? Cred că am să mă întorc acasă. Paisprezece Cobor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
strident. Poți să te duci să cumperi niște croissante? — A, ăă... OK, zice Tarquin, pe un ton cam fals. Bună dimineața, Becky. — Bună! zic. Îmi pare bine să... te văd. Drăguț... pulover. În timp ce el iese, în bucătărie e o tăcere împietrită, care ține până în clipa în care se aude ușa trântindu‑se. Atunci, foarte încet, mă întorc spre Suze. — Suze... Nici nu știu cum să încep. — Suze... ăla era Tarquin. — Da, știu, zice, studiind atentă blatul de bucătărie. — Suze... tu și Tarquin sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în gol la televizor și bag în mine KitKat. — Of, Doamne, zice, lăsându‑și geanta pe jos. Bex, te simți bine? Nu trebuia să te las singură. — Mă simt bine! spun, ridicând privirea și sforțându‑mi un surâs pe chipul împietrit. Cum a fost conferința de vânzări? — Destul de mișto, zice Suze, ușor îmbujorată. Toată lumea mă felicita întruna pentru cât de bine mi se vând ramele. Toți auziseră de mine! Și au făcut și o prezentare a noilor mele modele, și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă înfig într‑o porție de mousse de ciocolată. Am perspective foarte interesante și producătorii mă plac foarte tare... se gândesc să‑mi mărească rubrica. — Becky, mă întrerupe Michael blând. Am aflat. Știu despre serviciul tău. Mă uit la el împietrită, și îmi vine să mă bag sub masă de rușine. — Mi‑a părut foarte rău când am auzit, continuă el. N‑ar fi trebuit să se întâmple așa ceva. — Și... Luke știe? întreb cu glas răgușit. — Da. Cred că știe. Iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mică, avea vreo unsprezece ani. El era directorul școlii generale din orașul Zhu. Cu siguranță trebuie să-l fi cunoscut, de la oamenii din oraș, poate de la bunicul ei. Impresia ei a fost că era un om tăcut. Avea o expresie împietrită. Nu scotea decât două vorbe, da sau nu. Când și când, dădea din cap spre copii și spunea câteva cuvinte cu o voce uscată. Era respectat de orășeni, pentru că făcea lucurile să meargă. Are pielea aproape prea fină pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
din palmă. Femeia s-a lipit de el. Mâna stângă îi mângâia leneș părul de pe piept, pentru ca apoi degetele să-i încercuiască un sfârc, apoi pe celălalt. James nu i-a răspuns și a continuat să stea nemișcat, cu chipul împietrit. Apropiindu-și gura de urechea lui stângă, Julia a început să-i ciugulească locul cu mișcări senzuale, în vreme ce mâna îi cobora de-a lungul abdomenului, înspre prohab. Când a ajuns acolo, Julia a zâmbit - în ciuda aparentului refuz de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ce i se adusese. Mulțumi mai târziu că răsărise luna care îi lumină drumul, iar la miezul nopții zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde de țânțari, formând adevărați nori care, la lăsarea serii și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se putea întrevedea deșertul fără sfârșit. — Hei! mai strigă o dată. Ce se întâmplă? Ce se întâmplă? Tăcerea. Blestemata tăcere, nici măcar o suflare de aer care să aducă un îndepărtat zgomot de viață sau să tulbure nemișcarea unui loc ce părea împietrit, strivit și distrus de soarele care începea să încălzească cu putere. Coborî din două salturi cele patru trepte și se îndreptă spre puț, strigând în direcția birourilor, a sălii de mese și a dormitoarelor soldaților. — Căpitane! Căpitane! Ce glumă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
te cățărai pe cea mai înaltă dintre acele ghourde. Nisip și vânt era tot ce exista acolo, în împrejurimile „marelui pământ pustiu“, și se întreba cum putea targuí-ul să-l asigure că există și altceva, „mai rău“ decât acel ocean împietrit. Lăsau să treacă ceasurile zilei adăpostiți de vânt la umbra unui cort mare, de culoare gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de culoare gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor, uimiți mereu de niște răsărituri superbe, când umbrele păreau că aleargă pe crestele împietrite ale dunelor în formă de săbii, pe ale căror tăișuri se putea crede că firele de nisip se mențin unite îmbrățișându-se unele pe altele. — Cât mai e? a vrut să știe în al cincilea din acele răsărituri, când primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cadavru ciopârțit zbură la peste patruzeci de metri, altul se dezintegră ca și cum n-ar fi existat niciodată și, în câteva secunde, din jeep nu rămase decât o grămadă de fiare fumegânde. Gacel Sayah, inmouchar din neamul Kel-Talgimus, supranumit Vânătorul, rămase împietrit, uluit, incapabil, poate pentru singura dată în viața lui, să înțeleagă ce se întâmpla în fața ochilor săi. în cele din urmă, se întoarse încet spre cel de-al doilea vehicul, tancheta pe șenile, ce-și continua drumul imperturbabilă și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
muncească. Ie mai rău ca pe vremea lu’ Ceaușescu. Mai rău și mai rău îmi pare de copiii ăștia. Care ei are să sufere, copiii... Roșioara agita și învârtea zeama de zaț de pe fundul ceștii, urmărindu-i prelingerea cu o privire împietrită, în timp ce Geta parcă s-ar fi încrâncenat pe un soi de blestem. Oh, nebună să fii să mai faci copii în vremurile astea. — Se mai găsește, se mai găsește, mărunțea Vasilica din buze, îngânând-o, contrazicând-o. Femei ca lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o viață... Ce naiba, doar am zis că suntem hotărâte. De ce să dăm înapoi acum, când am rezolvat ce e mai greu? Si nu mai plânge, fetițo, că mă calci pe nervi. Mirela se uita iar pe fereastră, la obrazul ei împietrit pe care se zvântau lacrimile, reflectându-se pe cerul împânzit de fumul termocentralei. Și inima parcă i se împietrise. De-acum, n-ar mai avea pentru ce să plângă. Plângea la mormânt străin, deh, ca și cum ar fi plâns după Velicu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
brațe de doamna Petronela, pășind bățoasă în costumul ei din piele de drac pe lângă majordom și libelula lui, și mașina porni, estompând imaginea străzii și a cerului senin de septembrie, împânzit de fumul termocentralei care se suprapunea peste obrazul ei împietrit. 30. La șapte dimineața, și-au luat rămas-bun. Transfigurat de gravitatea momentului despărțirii, Vlăduț s-a sucit și s-a învârtit, scotocindu-se prin buzunare, iar Vicențiu și Romeo i-au urmat exemplul și-au pus mână de la mână toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
asirian, vulturul roman, păunul, simboluri ale eternității, candelabrul cu șapte brațe, zeița Nike, zeița romană a victoriei, uite cât de multă toleranță, se miră el, nu se sfiau să folosească toate aceste simboluri străine, dar eu mă târam după el împietrită și înfricoșată, pentru că toate făpturile acelea i se roteau lui Noga în jurul capului, amenințându-i viața, și nu mai aud explicațiile lui interminabile, vreau doar să ies de aici, să îmi aștept învierea asemenea acestor morți privilegiați, tăcuți, iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Încet-încet, aproape fără să îmi dau seama, speranțele uitate că până la urmă se va face bine încep să se transforme în fantezii despre moartea lui, mă trezesc dimineața devreme și rămân în fața ușii sale închise, îmi imaginez trupul său înfometat, împietrit asemenea unui animal împăiat, strălucind în luminile raiului, ordonându-mi să-mi trăiesc mai departe viața și mă simt inundată de compasiune și lumină, mântuită de furie, aproape că sunt încântată, aceeași lumină care însoțește o iubire tânără, sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu rîul și munții Înălțîndu-se lîngă el și stîncile gri. Din timp În timp mai trecea cîte un tren pe malul celălalt. Frunzele erau ruginite și din loc În loc vedeam rîul printre crengile copacilor, și atunci nu-mi mai părea Împietrit, ca-n ilustrații, ci ca un loc unde ai putea să stai, să mergi la pescuit și să-ți mănÎnci sendvișurile uitîndu-te la trenurile care trec. Dar cel mai adesea era Întunecat și ireal, trist, ciudat și clasic, ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nemilos, de gheară! Pieriți și voi, Necuraților! țâșnește și Boss din pronaos, aruncând restul apei din cristelniță, asupra monștrilor. Arătările se destramă, mute. Se stârnește un vârtej ostil și sufocant, de praf. Din vid, cortina liniștii se prăvălește, strivitoare. Fratelui, împietrit, nu-i vine să își creadă ochilor! Stă acolo și se holbează neputincios, dezorientat, cataleptic, trăznit. Maică Precistă! îl îneacă din gâtlej, un hohot stins de plâns. Săracu'... Săracu' de el... Săracu' Sile! L-au tăiat, l-au tranșat, ăia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]