1,031 matches
-
prea purtat-o. Până acum câțiva ani o țineam doar așa, la ocazii. O țineam mai demult să i-o dau lu fiu-meu, când termina Facultatea. Bărbatul învârti de câteva ori cureaua ca pe-un bici. Asculta cum pocnește înăbușit. - Am avut și eu un băiat, zâmbi vinovat bătrânul. Nu al meu. Îl înfiasem de la niște neamuri mai de departe, din Șoptireanca. De la unul de-al lui Tomnea. Necăjit, vai de capul lui. Tac-su era văcarul satului, cu cireada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
stătea mintea la ecuațiile de pe tablă, le dădusem doar ca să rezolv integramele în liniște. În fiecare vineri, nenorociții se fac mai răi ca fiarele în cușcă și, chiar dacă nu aruncă bucăți de hârtie sau gume peste bănci, totuși vacarmul glasurilor înăbușite devine insuportabil, de parcă aș avea în față 30 de oale sub presiune săltând și agitându-se pe foc. Nu mai au brațe și capete, trupurile li se transformă în capace argintii și în recipiente de pe care aburii și zeama curg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
X i-a văzut chipul contrariat și a început să geamă speriată. Y venise în spatele meu. - Acum e momentul să te ridici. Dacă nu te ridici te vom lovi. X a izbucnit în plâns și smiorcăielile i-au devenit urlete înăbușite. - O să intre în conflict dacă nu te ridici! Gata! Z m-a împins și m-am prăbușit pe podea. X se uita buimacă în toate părțile. Y a venit în spatele meu și a vrut să mă ajute să mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
plasă și frunze. Dacă Fitz nu le văzuse de la intrare, ceea ce era greu de crezut, acum nu le mai putea evita. Cu mâna înfiptă în umărul lui Sun, își rotea privirile prin curte în vreme ce pieptul îi era scuturat de sughițuri înăbușite. Frank îi descleștă degetele și îl împinse spre balustradă. - Sincer nu știu de ce ați venit aici. Ce credeați că veți găsi? Un oraș, ca atâtea altele. Nici măcar monumente n-are. - Vă rog, să fim serioși, nu v-am făcut nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
roșcat care a dispărut sub scările pe care le-au coborât cu toți în câteva secunde. Am ieșit la geam, dar becul portocaliu din curte făcea oamenii parcă și mai negri, și n-am văzut nimic. Se auzeau bolboroseli, voci înăbușite, plânsete subțiri. Am coborât după ei. Scările deveneau alunecoase, mi se părea că merg pe un calorifer înghețat. În curte, era liniște. Nimeni. Nici câini, nici ghereta lui tanti Silvia. Parcă voiau să-și bată joc de mine. Am fugit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
era clar că Steve nu văzuse nimic, pentru că altfel ar fi spus ceva. Și oricum, ar fi fost imposibil să-și dai seama de pe scenă cine e la zece metri înălțime, sus pe schelă. Din spatele meu, se auzi un țipăt înăbușit. Ne-am răsucit cu toții dintr-odată, ceea ce nu era ușor în acel spațiu minuscul; Matthew se împiedică de una dintre greutăți și probabil că s-ar fi prăbușit dacă nu am fi fost înghesuiți ca niște sardele. Așa, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
încerca niciodată să-și impună punctul de vedere. Fiecare făcea apoi ce avea chef și nimănui nu-i trecea prin minte să comenteze decizia vecinului său. La început, a fost ca un bâzâit de țânțar. Apoi, îi aminti de huruitul înăbușit al unui avion zburând jos, dar, încetul cu încetul, sunetul ca un „puf-puf“ devenea din ce în ce mai monoton, mai tare, mai clar. Își ridică privirea. La vărsarea râușorului, stârci și papagali se înălțau în zbor, speriați de zarva ciudată ce cotropea selva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei. Liniștea, fulgerător, alternă de la pacea picurilor de ploaie, la răcnete disperate, înăbușite. Ion începu să meargă calm în căutarea lor. Mersul se acompaniază cu loviturile de tobe; ritmat, febril... Urmară pași mari grăbiți, auzindu-se în toată casa. O clipă, tăcere... Pe urmă două îm pușcături... Instrumentele o iau razna: violoncelele strigă
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
fusese un indiciu. — Peste-un minut n-o să mai râzi, a spus Neil mohorât. Au sunat cei de la Spitalul de Vest. Au zis că pe Amanda au apucat-o durerile facerii. Undeva dedesubt, foarte jos, Hugo a auzit o bufnitură înăbușită. Era sendvișul cu șuncă căruia-i dăduse drumul din mână și care căzuse pe masă. —Durerile facerii? a repetat el. Amanda? Nu se poate. Amanda e acasă. Azi ni se instalează bucătăria cea nouă. Hugo a pălit. Dacă era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a fost cuprins de un sentiment zdrobitor de inutilitate. El abia era în stare să încălzească mâncarea pentru copii din borcan fără s-o ardă. Deprimat, Hugo a coborât privirea asupra cărților risipite pe genunchi. Apoi, a auzit un sunet înăbușit. Un nas tras. A ridicat imediat ochii către Alice. Dumnezeule, da, umerii îi tremurau. Alice cea serioasă, buna, dar nesuferita Alice plângea. Lăcrima peste Cum să te distrezi pregătind cea mai bună mâncare organică pentru copil. În mod evident, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de nici un ceas -, aproape o sticlă de whisky; Helga și Maricrisa, deosebit de vesele, Îi cîntaseră, despuiate, lui Thomas ceva la vioară; rostiseră numele unui compozitor necunoscut, o scîrțîială imbecilă; muzică dodecafonică, explicaseră ele, pricepute. Prestația fusese Întreruptă de cîteva lovituri, Înăbușite, În perete. Ann izbea, probabil, cu pumnul. Era o zi senină, soarele pătrundea prin una din ferestre, luminînd brațul Maricrisei. Era liniște, un calm odihnitor. Thomas s-a simțit, cîteva clipe, cuprins de o pace cum nu mai cunoscuse de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un geamăt adânc, dureros, ieșit parcă din cel mai adânc loc al pieptului, s-a auzit până dincolo de ușa salonului. S-a repezit la pat și, după o clipă de nemișcare, aproape că s-a aruncat asupra acelui trup, plângând înăbușit. Ferind cablurile și firele, a lunecat curând în genunchi. Își striga fratele în șoapte sacadate, pline de durere, mângâindu-i fruntea cu o mână. În mijlocul salonului, Ofelia își ștergea lacrimile. Doctorii fixau podeaua cu privirile, strângându-și puternic maxilarele pentru
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
rog mult! Am să vin mereu la tine, promise Iuliana în șoaptă, de parcă ar fi știut că este auzită. S-a aplecat mai mult asupra lui, privindu-l de la mică distanță, ținându-și mâna pe frunte și respirând rar și înăbușit. Era parcă încremenită în această poziție, când în salon au pătruns mai multe persoane grăbite, vizibil alertate și îngrijorate, printre care recunoscu doi vecini din blocul în care locuia: un medic cardiolog și un altul, neurolog. A rămas nemișcată, fără
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
liniștită, Iuliana! Rămân eu aici. Nu îți las fratele singur. Promit! îi șopti Ofelia, în timp ce îi atinse cu blândețe umerii, de cum ajunse înapoia ei. Iuliana s-a întors încet, a privit-o pe Ofelia în ochi și, începând să plângă înăbușit, a îmbrățișat-o. Au rămas așa secunde lungi, într-o tăcere adâncă, apropiindu-se sufletește și împărțind durere, griji, speranțe. Înainte de a ieși, Iuliana a rugat-o pe Ofelia să-i comunice urgent orice urmă de modificare a stării lui
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
diminuează durerile, dar nu poate prelungi viața dacă... - Dacă nu mai are ce, interveni doamna Dobrescu, concluzionând. La băiatul meu..., care este situația? Nu mă mai chinuiți, că bănuiala mea este... - Este aproape reală, sincer vă spun! rosti Eugen aproape înăbușit, ștergânduși cu batista sudoarea de pe frunte și de pe ceafă. Băiatul dumneavoastră, pe care l-am cunoscut Tainicele cărări ale iubirii azi, a avut o..., cum să-i spun? A avut o criză, un atac de panică...De panică? Cum vine
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Luminița de dincolo de retină a funcționat și de data aceasta. A țintit atent în direcția pe care aceasta i-a indicat-o și a distins silueta Iuliei. - Vino, surioară! Te văd, sora mea dragă... S-au îmbrățișat lung. Iuliana plângea înăbușit. Nu se putea abține. A venit lângă ea Laura și a cuprins-o pe după umeri, șoptindu-i: - Nu trebuie, te rog mult! Curaj! Tinu nu are voie să lăcrimeze. I-ar face rău. Hai, vino! o chemă ea și se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceștia îl urmează pe Miel oriunde ar merge» (Ap 14,4). Cei feciorelnici și fecioarele sunt arhetipul vieții consacrate care, de-a lungul timpului, am identificat-o cu o sexualitate negată sau înăbușită. Pentru cei din vechime, termenul virginitas, întrucât deja în Apocalipsă cei feciorelnici îl urmează pe Miel oriunde merge, se referă la cei care s-au abținut de la idolatrie. În vechile culte idolatrice, de obicei, aflăm culte orgiastice, în care elementul
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
-o personal, notați bine, personal, la Paris. - Foarte frumos! aprobă madam Iorgu.Ofițerul, imprudent, intră pe neașteptate în vorbă: - Parcă plecase cu unul Pascalopol, moșier mare. Așa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fată superbă. Felix se simți înăbușit. Georgeta voi să salveze situația: - Sunteți informat greșit, domnule locotenent. Otilia mi-afost colegă de conservator. Este o pianistă excepțională. Olimpia, care dădea mereu semne de plictiseală, încercă să reteze discuția: - Nu înțeleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
au văzut triști< fiindcă ei merg fiecare la casa lui, fiecare în patul lui. Îl cuprinde o revoltă neînțeleasă, nu-și divulgă gândurile și se concentrează asupra fetei. Flora îl sărută la despărțire și plânge, fuge prin curte și plânge înăbușit, doar Laur îi aude suspinul. Merge încet, mai are doi pași până acasă și, extenuat, abia îi mai străbate, furia a trecut câmpul limită. Era amețit, cei câțiva zeci de metri către casă a plutit obosit în zorii fumurii,totuși
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
casa mea, sau eu? Și vru s-o lovească. Stere îl opri: - Las-o, nene! - Ce s-o las? Ce-i după ea? Eu am făcut-o, eu o omor! Scurt! Lina încremenise lângă un pervaz. Nu mai mișca. Hohotea Înăbușit, mușcîndu-și pumnii. Maică-sa se întoarse către negustor: - Nu te lua după vorbele ei. Nu știe ce vrea. A vorbit cu un țângău dup-acilea din mahala și crede că orice zboară se mănâncă. - Întreab-o pe-a mea, zise gazda
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pe bărbat să-l lași în banii lui când u e a petrecere. Eu știu de la al meu. Mă calcă în picioare dacă mă amestec când e la un pahar. Cerul coclise. Mirosea a gunoi ars. Grigore aprinsese un foc înăbușit. Limbile lui izbucneau din când în când și aruncau scântei. Auziră pasul bărbatului. - Păi eu mă duc, zise Aglaia. Stere fluiera. Intră închizînd ușa. Femeile simțiră mirosul de țuică. Bărbatul se ținea drept. Se așeză lângă Lina. Soacra se ridică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
simțit. Căruțele goale își sunau roțile și osiile spre Grivița. Zări focurile țiganilor puși să păzească stivele. Flăcări vesele se aprinseseră și pe rampă. Se întorseseră gunoierii. La lumina lămpilor, Grigore le împărțea lopețile și măturile. Glasurile lor se auzeau înăbușit. Negustorul se gândi că 73 trecuse și iarna. Acum avea casă ca lumea, își făcuse prăvălie frumoasă de zid, clădită pe temelie sănătoasă. Începea să se așeze. Deschise poarta. Prin fereastra aburită se vedeau capetele câtorva mușterii și umbra Linei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
treabă! Peste trupul înțepenit al mortului ningea. > Pe poarta larg deschisă intrau niște boi falnici, goniți de bicele bouarilor. Mugeau de se cutremurau zidurile. 4 j Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Pe la cinci, gunoierii aprindeau focuri înăbușite și un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. Seara cădea, deodată, rece. Sub maluri sclipeau flăcări. Furiș, octombrie urca încordat ca o fiară. Hoții își duceau avutul puțin la ibovnice. Iarna era aproape și presării nu-i mai slăbeau. Pe la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-a speriat și-a strigat scurt. El i-a pus palma pe buze și a îmbrățișat-o. Avea un trup fierbinte și drept. S-a zbătut puțin, dar n-a spus nimic. Dincolo se trezise starostele. A auzit frământarea înăbușită și-a dat să se ridice. Atunci a prins cuvintele gagicii cu urechea lui ascuțită. - Ești nebun? Nu acum. Se scoală Bozoncea și dăm de dracu, n-auzi, Paraschive? Hoțul o ținea lângă el, amețit de mirosul părului. - Da cînd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz numai agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]