995 matches
-
auzindu-mi propriul țipăt. "Nebunule, mi-am zis înverșunat, s-a terminat cu toate aiurelile tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție nu mai sânt ca toți oamenii, tu porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că mă luptam cu fiara din mine. Eleonora a început să mă zgârie, dar eu nu-i dădeam drumul, cu toate că acum țipătul devenise un geamăt slab. Tremuram de mânie și de disperare. Îmi strigam mie însumi, acelei părți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu erau chiar așa de grave: vârful cozii decupat, câțiva dinți înjumătățiți, o mică julitură... Ceva mai gravă părea să fie lovitura la cap. Manuche aproape că nu-și mai mișca un ochi și o ureche, iar fălcile îi erau încleștate. Dându-și seama că ceva neplăcut i s-a întâmplat partenerei sale de afaceri, Garçon a devenit deodată agitat. Se uita cu îngrijorare când la pisică, când la stăpână. Nimeni nu poate spune dacă el a priceput sau nu ce
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92333]
-
dialog. Cam grea, ce e drept, de limbă ca și de picioare, alături de Lică, așa de sprinten, Sia se târa ca să nu ră-mînă înapoi. Mâinile subțiri a!e lui Lică ii zdrobeau fără voie pumnul trăgînd-o. De la pumnul lui nervos, încleștat pe al ei, învățase sentimentul de comandă, mai mult decât din bătăile pe care le lua de la crescătoarele ci. Tot de la Lică învățase și spaima. Nu-i era teamă nici în întunericul odăilor sau ogrăzilor, nici noaptea în magazii sau
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
zgomotos. - De altfel, Lică are scuza că avea pe atunci vreo 19 ani și era de vreo cinci în clasa patra de gimnaziu . Iar Lina noastră era studentină . . . Halal, Lică . Dacă Mini căscase cu adevărat ochii, apoi gura i se încleștase. Vroia totuși să scoată exclamări, dar nu treceau prin gâtlej. 220 221 Amândoi, la un do râs, nici de zicea când - Da' nu ne dai afară. Ce-o să zică soră-mea, Dia! Iar viu ca o haimana după 9 la
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
deschis și am zărit o mânecă roz și am știut că e mama. Un val de iubire, cum n-aveam să mai simt vreodată, m-a copleșit. Mama, cârlionții ei castanii, fața ei subțire, gâtul ei, brațele ei! M-am încleștat de șoldurile ei râzând printre lacrimi, când am simțit aroma. Parfumul dulce, ușor men tolat, pe care n-aveam să-l mai uit niciodată. În mâna mamei era o pungă de hârtie cu margini zimțate. „Uite ce ți-am cumpărat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Mult timp după ce închisese telefonul nu-și mai simțise degetele, până când se pomenise că-și apăsa obrajii cu ele. Fața îi era amorțită, ca și cum ea ar fi zăcut acolo, în noaptea geroasă de februarie. Mâinile ei, înțepenite și vinete, se încleștaseră pe volan în timp ce luneca printre rezervații. Mai întâi Winnebago, apoi vălurita Omaha. Arborii pitici de pe marginea șoselei neregulate se aplecau sub ciucurii de zăpadă. Intersecția Winnebago, terenurile pe care nativii americani din Nebraska se întâlneau la sărbătoarea Pow Wow, tribunalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
douăzeci de minute o dată, cel puțin după ceasul ei. Dar pentru Karin, asta amenința întotdeauna să se transforme în eternitate. —Ce aștepți de la asta? întrebă ea, încercând să pară detașată. —Nimic! Vreau să mă ajute să nu aștept nimic. Își încleștă mâna pe tivul fustei. —La ce-ți folosește? — Mă transformă mai degrabă... într-un obiect pentru mine însumi. Fără identitate. Se frecă pe obraz și se uită în sus. Mă face mai transparent în interior. Reduce rezistența. Îmi eliberează convingerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ușă, apoi se opri și se așeză. Reportofonul mergea. O parte a minții lui Weber își nota deja acest moment nefiresc. Mark se juca cu galvanometrul. Ochii lui aruncau priviri înfricoșate prin cameră. Ținea firele electrice în mână. Apoi, își încleștă pumnul, de parcă ar fi fost scuturat de un curent electric, și se ridică în picioare. —Ascultă. Chiar acum mi-a venit o idee. Putem încerca o chestie? Poți să...? Mark îi oferi senzorii lui Weber. Weber vru să refuze, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
își nota mișcările ochilor lui Mark, când un strigăt sfâșie încăperea. Părea să nu fie altceva decât unul dintre efectele sonore cutremurătoare ale filmului. Se întoarse și o văzu pe Karin în prag, cu fața în flăcări. Avea mâinile ridicate, încleștate la ceafă. Își smuci coatele. —Animalelor. Ce faceți aici? Bărbații se ridicară cu greu în picioare. Tom Rupp își reveni primul. Ne-am gândit să-i ținem de urât prietenului nostru. Avea nevoie de un pic de distracție. Karin își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cădea peste o celulă străveche; celula se încărca. Un soi de stimul declanșa o cascadă chimică care se imprima în celulă și-i schimba structura, formând o matriță din semnalele care se loveau de ea. După eoni, două celule se încleștau, făcând schimb de semnale, stabilind numărul de stări pe care le puteau imprima. Legătura dintre ele se schimba. Cu fiecare descărcare, celulele se descărcau mai ușor, căci legăturile schimbătoare dintre ele rețineau o urmă din exterior. Câteva zeci de astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și cei mai mulți dintre ei pleacă până de ziua Sfântului Patrick... Ce păsări deștepte, spuse Sylvie. Și mari cunoscătoare ale sărbătorilor. Soțul ei încuviință din cap, cu ochii la ecran. —Toate sunt irlandeze, ha? Soțul ei nu spuse nimic. Ea-și încleștă fălcile și-i mângâie umărul ceva mai apăsat. De Presidents Day, luându-și adio de la toată lumea, Mark începu tratamentul. Doctorul Hayes dublă doza, față de cea din cazul australian: o doză încă prudentă, de zece miligrame în fiecare seară. — Deci ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar mîinile și le ținea Încleștate pe lîngă trup. Pălăria veche Îi căzuse lăsîndu-i capul descoperit. Capul acesta chel, Încadrat de ambele părți de cîteva fire de păr, adăuga parcă o ultimă nuanță de noblețe și forță trăsăturilor puternice și brutale ale bărbatului, ceea ce era oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu emoția puternică a uimirii și recunoașterii desăvîrșite, cu acea veridicitate de vis a necunoscutului și familiarului pe care o au visurile și plăsmuirile. Ce să fie asta? Ce să fie bucuria aceasta sălbatică și pătimașă și durerea care ne Încleștează inimile? Ce sînt aceste amintiri pe care nu le putem formula, această recunoaștere imediată pentru care nu găsim cuvîntul potrivit? Nu știm. Nu avem mijloacele de a o exprima, nu avem dovada clară care să ne-o confirme, iar mîndria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Am nevoie de voi amîndouă, fetelor. Gerul ăsta mă dă gata. Toal și Nan erau îmbrățișați pe bancheta din spate, dar Rima stătea atît de țeapănă, că Lanark îcare se așezase lîngă ea) își încrucișă brațele pe piept și-și încleștă dinții să nu mai clănțăne. încetul cu încetul, radiatorul încălzi aerul la o temperatură mai confortabilă. Camionul era aproape singur pe stradă, dar, ori de cîte ori treceau de un tramvai sau de vreun trecător, McPake claxona strident. Lanark întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ori treceau de un tramvai sau de vreun trecător, McPake claxona strident. Lanark întrebă: — Rima, se va dansa la petrecerea asta? Presupun că da. — Vrei să dansezi cu mine? Presupun că da. De obicei nu stau să aleg. Lanark își încleștă pumnul și-și mușcă adînc buricul degetului mare. După o clipă simți cum cineva îi atinge brațul. Regret că am spus asta, îi zise ea potolit. N-am vrut să fiu răutăcioasă. Sînt mai nervoasă decît par. El aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era beat. Cineva din preajmă mormăi. Lanark se răsuci și văzu un bărbat îndesat, în vîrstă stînd imobil într-unul dintre fotolii. Era îmbrăcat într-un costum albastru-închis cu vestă. își ținea ochii închiși, dar nu dormea, căci avea mîinile încleștate pe genunchi. Lanark întrebă cu respirația tăiată: — Cine e? — Unul dintre părinții orașului. Baillie Dodd. — Nu, zise bărbatul din fotoliu. — Ei, de fapt, e mai mult decît Baillie Dodd. Este Provost Dodd. Bărbatul înalt începu să rîdă. Da! spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unui ghișeu și puneau fluturași în plicuri. Lîngă ei, un tînăr cu păr sîrmos dactilografia ceva la o masă, iar o tînără atrăgătoare stătea cocoțată pe masă și zăngănea leneș coardele unei chitare. Cînd se apropie, femeia de la ghișeu își încleștă mîinile sub bărbie și-l privi cu un aer încurajator. După cîteva clipe de ezitare, i se adresă cu o voce scăzută: — Sînt înspăimîntat de ce mi se întîmplă. Ea dădu din cap energic. — Da! Nu-i de mirare. Dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cuvenea să-l deranjezi. Lanark se simți ușurat cînd ridică tapiseria, se aplecă și intră în tunelul cu boltă joasă. Se așeză în cămăruță, lipindu-și spatele de curba caldă a peretelui. Singurele mișcări erau ale creaturii argintii care-și încleșta și descleșta mîna, iar singurul sunet era un pufnet regulat și depărtat. Lanark își drese glasul și zise: — îmi cer scuze pentru întîrziere, dar am o carte aici și cineva care l-a cunoscut pe autor zice că e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simțindu-se mult prea descurajat să reia lectura de unde rămăsese. Se uită îndelung la brațul uman subțire, observînd niște pistrui argintii deasupra cotului ,și se întrebă dacă fuseseră și înainte. încercă să apuce mîna care se mișca, dar aceasta se încleștă. — Da, sînt lipsită de apărare în partea aceea. De ce nu faci uz de forță? — Rima! — Nu sînt Rima ta. Continuă să citești. M-am plictisit de cartea asta. N-ai vrea să stai de vorbă cu mine? Probabil că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
al tavanului, neputîndu-se gîndi la altceva decît la o crăpătură din el. Simți că mușchiul brațului îi este șters cu ceva rece, și apoi cum intră un ac. Vîrful metalic care pătrundea printre straturile de țesut îl făcu să-și încleșteze dinții. Simți o duerere ușoară în timp ce mușchiul se umflă din cauza lichidului pompat, apoi acul fu retras și ceva uluitor se întîmplă. I se răspîndi prin tot trupul, începînd din braț, dar de data asta nesusținut de nici un fel de gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o să-mi imaginez cîteva lucruri despre ea“, își zise, „o să fie în regulă. N-o să simt nevoia să mă masturbez“. își imagină diverse lucruri despre ea, și zece minute mai tîrziu se masturbă. Fiara sufocării se repezi încă o dată. își încleștă pumnii pe piept și trase aer cu un sunet ca de gargară. Frica se transformă în panică și gîndurile îi fură sfărîmate într-un lanț de borboroseli care refuzau să capete o formă: nu pot ești nu vreau face înec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe cea care mergea. Se luară de mînă și parcurseră o mare distanță în tăcere. Nimic nu era vizibil în afară de paloarea ceții, nimic audibil, în afară de oftatul mării. Aerul rece le înțepa fața; umerii, coatele și degetele începură să li se încleșteze și să îi ardă, în special la mijlocul pantei, cînd unul se lupta să-l tragă pe celălalt, care o lua la vale. Ajunseră într-o stare de torpoare în care nu-și dădeau seama de altceva în afară de durerea din brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nevastă care făcea niște treburi urîte, lucruri pe care nu le pot spune în prezența unui țînc. Vezi, femeile nu sînt ca noi. Sînt făcute din apă în proporție de șaptezeci și cinci la sută. Poți citi asta în Pavlov. Alexander își încleștă gingiile pe suzetă și începu să sugă. Lanark oftă ușurat. — Și bărbații sînt din apă, spuse el peste o clipă. — Da, dar numai șaptezeci la sută. Această diferență de cinci la sută e importantă. Femeile au noțiuni și sentimente la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu sînt de genul ăla! Nu mă cunoașteți deloc! strigă Macfee. — Mi-am dat seama cum sînteți din momentul în care am dat cu ochii de dumneavoastră, zise Pettigrew blînd. Sînteți un mic nenorocit grețos. Macfee îl privi fix, își încleștă pumnii și trase mult aer în piept. I se umflară umerii și păru că devine mai înalt. — Domnișoară Mageen! spuse Pettigrew tare, dacă mă amenință, fă-l bucăți. Domnișoara Maheen veni între Macfee și Pettigrew, ridică mîna dreaptă pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o gazdă din galeria executivului; a pus-o după bar și trebuie să mă întorc pentru că acolo e un document extrem de important, unul vital, vă rog... Sergentul care scria în catastif, zise: — în regulă, băieți. Lanark simți cîte o mînă încleștată pe fiecare umăr și țipă: — Dar de ce sînt acuzat? Nu am lovit pe nimeni, nu am molestat pe nimeni, nu am molestat pe nimeni. De ce sînt acuzat? — Că te piși, spuse polițistul care-l ținea. — Dar toți oamenii se pișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]