1,069 matches
-
and George. Simt că mi se scurge tot sângele din obraji. — Cum ai...? Înghit în sec. Tu erai anonimul de la telefon? Dar... te‑ai retras. Cealaltă fată a obținut... Tac și îl privesc nedumerită. — Amândouă erau trimise de mine. Îmi încolăcește blând eșarfa în jurul gâtului, se uită la mine câteva secunde, apoi mă sărută pe frunte. După care se întoarce și pleacă, amestecându‑se în mulțime. Optsprezece Două luni mai târziu — OK. Deci e vorba de două prezentări, una pentru Saatchis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lunii trece prin tavanul crăpat. Patul de cărămidă e acoperit de murdărie. Mâinile lui vin să o dezbrace. Ea le împinge la o parte, dar asta nu-l oprește. Demon care caută datorii ce ești, țipă ea. Membrele lor se încolăcesc. Ea îl simte cum înaintează și se avântă. Ca o crizantemă uscată într-o cană cu ceai fierbinte, se simte pe ea însăși cum se umflă și se îngroașă cu fiecare clipă. Sunt un stâlp mitologic, născut să țin cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui Mao. În acest sens, sunt demnă de milă, ostatică a propriului meu sentiment. Tot încerc să înving această stare. Sunt o afurisită de eroină. Nu a ieșit bine. Acum mi-e dor de fetița mea. De brațele ei micuțe încolăcite în jurul gâtului meu. De felul în care se strecura pe vârfuri noaptea ca să urce la mine în pat. O vreau înapoi și înnebunesc când mă gândesc ce-am făcut... Ce s-a întâmplat? Ce nu e în regulă cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Îl urăsc pe Mao. Mă urăsc pe mine însămi pentru că pășesc pe această cale. Când șeful pazei Palatului Poporului vine și încearcă să mă oprească, arunc în el cu un „dragon de pământ”. Pocnitorile se deschid ca niște frânghii fermecate, încolăcindu-l și lăsându-i pe haine urme de arsură. Gărzile mele de corp mă urmează. „Țintesc” spre pieptul lui și, până la urmă, el dă înapoi. * Ea se schimbă. Ritmul temperamentului ei reflectă toanele lui Mao și felul în care el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dos, dormi agitat... Sunt convinsă că ai coșmaruri... Mormăie ceva, nu, da, poate. După ce tușește o vreme, s-a Înecat cu pastila, rămâne nemișcat, cu ochii la autostrada monotonă, tăiată În două de gărdulețul de leandrialbi și roz, care se Încolăcește și dispare În urma mașinii, ascunzându-se după culmile pietroase, Împădurite cu măslini piperniciți și jnepeniș ondulat. — ...Nu am pretenția s-o recunoști În fața mea... dar măcar ție să-ți recunoști că te torturezi singur de când te-ai decis să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ar fi lovit-o deodată un val mult prea mare. Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul ei pulsa acolo, în miezul lor de lumină verde-albăstruie, radiind o frumusețe fulgurantă. Venise în genunchi lângă el. Își încolăcise brațele în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece ani. Îi simțea trupul ca pe o boare fierbinte. Era prezent. Viu. Îl dorea cu adevărat. Și ceva se petrecuse și înlăuntrul lui. Scăpa de indiferență. Ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
picătură de sânge porni să se prelingă încet din buza pictorului printre firele bărbii. Dar el nu-i acordă nici o atenție. Ascuns în spatele stâncilor, privea fascinat spre perechea din poiană. Urmărea prin pulberea cascadei cele două trupuri goale, arzătoare, strâns încolăcite; sânii femeii ridicate ca o coloană în brațele bărbatului. Simțea pe propria lui piele șuvițele lor ude, răsucite ca niște liane. Și, ori de câte ori femeia deschidea ochii, îl străfulgerau imagini dintr-un paradis verde-albăstrui. Dante Negro uitase pentru ce venise. Trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
iaz își curăță mizeria de pe fund? Oare ploaia spală cerul? Cum e lemnul, așa e și carnea care se gătește pe el.“ Ultimele luni îl transformaseră într-un om chinuit. Frazele din capul său erau ca lianele din junglă, se încolăceau, îl sufocau. Trebuia să se elibereze, să arate lumii ce caracter avea. Și sie însuși. În drumul ei spre pădure, Kulfi trecu atât de aproape de locul în care acesta stătea ghemuit, că marginea secerii îi gâdilă nasul, dar merse mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de cei ce apără cluburile ai căror membri sunt exclusiv bărbați. Mașinile nu aveau acces Înăuntru. În mijlocul curții era o Întindere de gazon impecabil. Peste tot domnea o liniște agreabilă și m-am Întrebat dacă nu cumva iedera ce se Încolăcea În sus, de-a lungul peretelui de piatră, fusese cumva plantată, inițial, În scopul de a asigura o izolație fonică primitivă. Câțiva porumbei nerușinat de grași mi-ai tăiat calea cu un mers legănat, fără vreun semn de grabă, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
violetă, dar care În această casă Împărtășea confortul acelorași cearceafuri și căldura aceluiași pled. Se apropie mai mult, aproape ștergându-se, dacă se poate spune așa ceva, de noptieră, și văzu că bărbatul era singur. De cealaltă parte a patului Însă, Încolăcit pe covor ca un ghem, dormea un câine de mărime medie, cu blana de culoare Închisă, probabil neagră. Cel puțin din câte Își amintea, asta a fost prima dată când moartea se surprinse gândind că, neservind ea decât pentru moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nostru respiră cu dificultate o prăpastie adâncă, înfometată. O ploaie întunecată se pornește deodată din gurile norilor joși, strivindu-ne capota ca niște urși uriași, biciuindu-ne parbrizul, îmi ating încordată tălpile, mi se părea că funii nevăzute mi se încolăcesc în jurul lor, trăgându-mă în prăpastie, iar de deasupra capului mă atrage magnetul cerului melancolic, încă un suflu abrupt și balanța eternă a terorii dintre ceruri și pământ se va face fărâme, iar eu voi rămâne suspendată în neant, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în pat sau vii la masă? Mă privește arogant, nu îți speli trădarea prin mâncărurile tale, prefer să mor de foame, iar eu ies din cameră în tăcere, mâinile îmi tremură din dorința de a-l pălmui, de a se încolăci în jurul grumazului său, de a-i smulge mădularele unul câte unul, smucesc oala și mănânc direct din ea spaghetele fierbinți, fără furculiță, aproape fără să mestec, mâinile mi se înroșesc, pătate de sosul de roșii proaspăt, îmi opăresc pielea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spre tablouri, fără un cuvânt îmi voi scoate hainele, goliciunea mea plină de nuanțe îmi va încălzi întreg trupul, iar acolo, pe fotoliul acela vor fi anulate toate jurămintele ca și când nici nu ar fi existat vreodată, iar eu îmi voi încolăci coapsele în jurul mijlocului său, voi frământa zulufii de pe ceafa lui între degetele mele, ca pe niște bănuți. Cu un scârțâit ușor, deschid ușa, patul nostru dublu este aproape gol, el stă culcat pe margine, de parcă l-ar fi surghiunit cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
timpul, dar în brațele lui mami ne vine imediat să plângem, nu-i așa, dulceață? Ne place să o îngrijorăm pe mami, eu mă aplec și încerc să o ridic, numai să plecăm odată de acolo, brațele ei slăbite se încolăcesc înfricoșate în jurul gâtului meu, asemenea lăbuțelor unui animal rănit la vânătoare, trupul ei este fierbinte și greu, o strâng în brațe și înaintez cu mare greutate, am impresia că vertebrele mele se vor desprinde și se vor împrăștia din pricina greutății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Dacă și dumneavoastră îmi faceți așa ceva, nu mai am la cine să merg.“ Auzind toate acestea, continuă Reiko, nu mi-a rămas decât să-i iau capul în brațe și să-l mângâi, ca să încerc să o liniștesc. Și-a încolăcit brațele în jurul meu și a început să mă mângâie pe spate. Mă simțeam cumplit de straniu și m-au trecut fiori din cre[tet până în tălpi. Așa am ajuns, cu fata aceea frumoasă, descinsă parcă dintr-un tablou, întinsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
În partea opusă, În perspectivă, Araratul, cu Arca Împotmolită pe culme. În partea de sus, În colțuri, doi nori luminați fiecare de câte o stea, trimițând asupra turnului raze oblice, de-a lungul cărora levitau două figuri, un bărbat gol Încolăcit de un șarpe, și o lebădă. Sus, În centru, un nimb având deasupra cuvântul «oriens» cu caractere ebraice imprimate Îngroșat, din care ieșea mâna lui Dumnezeu ținând, legat de un fir, turnul. Turnul se mișca pe niște roți, avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
duce și cine apucă, bine, cine nu, nu. Modul cel mai plăcut de a te Întoarce acolo pe unde ai trecut, fără să faci de două ori același drum, este să mergi În cerc. Și cum singurul dobitoc care se Încolăcește În formă de cerc este șarpele, iată explicația atâtor culte și mituri ale șarpelui, fiindcă e foarte dificil să reprezinți Întoarcerea soarelui Încovrigând un hipopotam. Dincolo de asta, dacă trebuie să faci o ceremonie pentru invocarea soarelui, Îți convine să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care se ruga o oră dimineața, o altă oră seara, care bătea o sută de mătănii la amiază? Leo, care-l învățase pe tatăl lui, preotul, să postească...Vino, Leo, intră în mine! Mă apropii, îi simt umezeala fierbinte. Se încolăcește pe coapsele mele, mă fixează cu o privire șerpească. Alunec în ea până departe, am senzația că nu mă mai pot opri. O văd cum se îmbujorează, cum respiră repede, se zbate. Se agață de mine cu disperare, mă trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Trust in meee! Sunt invitat până la Casa de Oaspeți a Universității. Pitonul spune că e profesor la Sorbona, că are trei doctorate și că a revenit în România să-și prezinte noua teorie evoluționistă. Vorbește tare, graseiază cu plăcere, mă încolăcește și mă descolăcește cum vrea el, se simte în largul lui. Plimbăreții de pe alei întorc capul după el - are o eleganță, o nonșalanță care nu se împletește cu gesturile pripite și stresate ale celor din jur. Ieșim din Cișmigiu. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ceas. Ar fi nasol să piardă rezervarea. Țâșnim din vagoane și alergăm. Maiko, plină de mâncarea tradițională românească, nu mai poate, se sufocă. O trag după mine. Cade în genunchi, dar fața îi rămâne senină, impenetrabilă. N-am încotro: îi încolăcesc genunchii cu brațul drept și o arunc pe umăr. Fug cu ea ca și cum aș duce un geamantan. O aud bolbrosind: Please, not...that...fast...or...I’ll puke. Mă rog în gând să nu vomite pe mine. Aud la megafon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
L XXVII La începutul lui septembrie, Sabina s-a întors în București. Era slabă ca un țâr. N-a vrut să-mi spună nimic. În schimb era flămândă de dragoste. Era straniu să posed o femeie ca un șiret. Se încolăcea în jurul meu cu înfrigurare. Îi simțeam coastele, oasele umerilor, claviculele. La un moment dat a făcut podul și am pătruns-o de deasupra. Cu o mână o susțineam de spate. Parcă aveam în pat o fetiță de clasa a cincea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
slabă. Aveam impresia că eram violat de un schelet. Sabina se mișca sălbatic. Prefera poziția misionarului. Apoi a scos un fel de hohot scurt: poate rămân gravidă! Imediat am încercat să mă retrag din ea. Simțindu-mi intenția, m-a încolăcit cu coapsele și s-a înșurubat mai tare în mine. Brațele ei subțiri m-au strâns, în timp ce unghiile săpau dungi roșii, paralele cu coloana mea vertebrală. Durerea a fost atât de năprasnic urmată de plăcere, încât am ejaculat fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
învăluit în magie. Când toate aceste minuni vor evada, casele se vor freca la ochi după atâta somn, copiii vor continua joaca în iarbă, iar poveștile încărcate de minuni vor capăta o aură aparte. Atunci primăvara cea verde se va încolăci între ramurile naturii, iar noi vom admira începutul unei noi vieți. Cu o rochie din flori, cu pantofi de rândunele, cu o coroniță din bobocei și o caleașcă feerică din iarbă, coboară purtată cu șase perechi de căprioare, adorata primăvară
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
păru și mai frumoasă, decoltată adânc și cu brațele goale cum era, și cu o strălucire stranie pe figura-i enigmatică. Îi șopti cu entuziasm reținut: ― M-am ales și eu cu ceva din pățania de azi, că v-ați încolăcit brațele pe gâtul meu cu atâta ardoare de parcă... ― Vezi, nici nu mi-am dat seama, zâmbi Nadina. Îți închipui, însă, că n-a fost cu intenție... ― Din nenorocire! făcu tânărul Herdelea. În clipa când să se așeze la masă, afară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca altă dată, avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare: ― De ce-ai încuiat ușa? Întrebarea însă rămase suspendată în aerul îmbîcsit de tutun. Titu alunecase în genunchi la picioarele ei, și-și ascunsese obrajii în poala ei, încolăcindu-i și mîngîindu-i șoldurile cu brațele. Ea se simțea mâhnită că i-a lăsat întrebarea fără răspuns și începu să-și plimbe nervos degetele prin părul lui. Ochii el priveau în neștire jocul funigeilor în fereastră, prin creieri îi trecea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]