667 matches
-
birui, ajunge să se zdrobească de el. Sistemul de ansamblu format din corpul meu aflat în mișcare și făcând efort, Corpul meu imanent în mod absolut subiectiv și în mod absolut viu de către corpul organic care se îndoaie și se încovoaie de efort -, din Pământ, în sfârșit, care refuză să cedeze la rândul său și se opune efortului, dăruindu-se în el ca ceea ce nu poate nici birui, nici face să cedeze, aceasta este esența originară a tekhne. Atât de dificilă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să lovească portul. Să ne grăbim. Totul se precipita Într-un haos de strigăte, comenzi și Înjurături. Grupuri jigărite de oameni Înarmați dădeau năvală spre breșă, În timp ce, În sensul opus, bărbați, femei și copii, panicați, se agitau Încoace și Încolo, Încovoiați sub desagi și provizii, căutând o scăpare imposibilă. Între timp, după ce părăsiră povârnișul fortificației, cei doi bărbați se scufundaseră În labirintul de străduțe care diviza centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Sări Înăuntru, sperând ca urmăritorii să treacă mai departe. Pitulat În umbră, cu inima cât un purice, auzi zăngănitul de fier cum se Îndepărta, În timp ce o sudoare Înghețată, În ciuda căldurii de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră că secera morții Îl cruțase și rămase nemișcat, temându-se că va auzi din nou ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii aceia aveau să priceapă că fuseseră trași pe sfoară și aveau să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
smuls din munte e plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn scurt și ușor, și de cum se trezesc se apucă iar să poruncească și să lovească, spun că sunt poporul ales, că numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în așa fel încât să poată fi văzută, o bucățică de stâncă jilavă, pe care se grăbi s-o ascundă cu grijă în pumn, chiar înainte de a se fi îndepărtat cu totul. Un alt bărbat intră după el în grotă, încovoindu-și spinarea. D'Arrast se întoarse și privi. În jurul lui pelerinii așteptau, fără să-l vadă, neclintiți sub ploaia care curgea din copaci în văluri subțiri. Aștepta ca și ei, în fața grotei, în aburul ploii, și nu știa ce. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și mulțimea, în timp ce avionul, scoțând un huruit asurzitor, se arătă iar deasupra ultimelor grupuri. D'Arrast nu-l scăpa din ochi pe bucătar, care abia se mai deslușea în depărtare: i se păruse deodată că umerii mulatrului încep să se încovoaie. Dar de la acea distanță nu putea vedea prea bine. Judecătorul, șeful de poliție și d'Arrast porniră către primărie, pe străzile pustii, printre'prăvăliile închise și printre casele zăvorâte. Pe măsură ce se îndepărtau de fanfară și de pocnitori, liniștea punea iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
răsuflarea. Apoi porni mai departe. Chiar atunci pătrunse în stradă un pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi, încovoiat sub piatra uriașă, mai alerga puțin, în felul în care aleargă hamalii și muncitorii cufi, cu pașii mărunți și grăbiți ai mizeriei, lovind pământul cu toată talpa. Jur-împrejur, penitenții, cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în depărtare mulțimea, care striga întruna. Atunci smulse foaia de plută din mâinile celui care o ținea și se îndreptă către piatră. Le făcu semn celor din jur s-o ridice și o așeză pe cap, aproape fără sforțare. Ușor încovoiat sub povară, cu umerii aduși înainte și gâfâind puțin, privea în pământ, ascultând hohotele de plâns ale bucătarului. Apoi porni la drum cu pași mari și, fără să-și încetinească mersul, străbătu distanța care-l despărțea de mulțimea îngrămădită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
părerea? își simte Roja tîmplele zvîcnind și pulsul bătîndu-i tot mai rapid în nodul care îi crescuse în burtă. N-am pomenit o nebunie mai mare, se citește în ochii Părințelului, la o parte! zbiară Roja din nou, luîndu-și elan, încovoindu-se pe spate, izbind din toate puterile în mijlocul geamului, făcîndu-l cioburi. La o parte, la o parte! se aude și țipătul Curistului, care se îngrozește văzînd că Roja nu se mulțumește doar cu atît, că își continuă opera de distrugere
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
întinse în față, la o distanță de cinci-opt centimetri unul de altul. Întindeți-vă coloana și gâtul, apoi aplecați-vă încet în față din talie, pe măsură ce expirați. Încercați să vă aplecați din talie cât mai mult posibil, nu să vă încovoiați coloana, care trebuie să se îndoaie doar în timpul etapei finale. Treceți mâinile de-a lungul tibiei pe măsură ce vă aplecați, apucați tălpile picioarelor și folosiți brațele pentru a trage trunchiul în față spre picioare, îndreptând fruntea spre genunchi (figura 4.7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
și servește ca o punte pentru ca energia să curgă din capătul Canalului de Control în palat până în vârful Canalului de Funcționare din gât; - țineți umerii ușor rotunjiți și complet relaxați. Rotunjirea umerilor menține cutia toracică relaxată. Evitați tendința de a încovoia umerii și de a contracta gâtul, pentru că acest lucru provoacă tensiune musculară, care împiedică circulația sângelui și a energiei; - nu lăsați burta să vă atârne în afară. Mențineți abdomenul ușor contractat, fără efort sau tensiune excesivă. Sfincterul anal și diafragma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
gleznele și mâinile. Dar când n-a mai rămas însărcinată, a început s-o bată și s-o facă în toate felurile, cu niște cuvinte pe care mamele mele nici nu voiau să le spună în fața mea. Umerii i se încovoiaseră și câțiva dinți îi căzuseră sub puterea pumnilor lui Laban. Dar chiar și când ajunsese în halul ăsta, Laban continua să-i folosească corpul pentru propria lui plăcere, o imagine care le oripila pe mamele mele. Cu toată părerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare, dar de care eram din ce în ce mai mândru. Era cea mai mare biruință a mea. O biruință chiar mai mare decât intrarea la Belle Arte. N-am protestat nici când chelnerul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Anume îmi spune „eu nu sunt nebun” ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care simte că propria lui viață îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întâi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de astă dată spre Muntele de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre pătrate. Alți robi, înhămați câte cincizeci sau câte o sută în șir, cu frânghii groase, trăgeau din răsputeri câte o lespede uriașă. Alții asudau frecând lespezi mari cu o bucată de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca urmare a abuzului de tutun ori dintr-un luft sau șotie a metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga, în dreptul portierei și ciocăni în foaia de geam pe jumătate coborâtă cu emisfera de argint de la extremitatea îngroșată a bastonului. Încovoindu-se o idee, cartilagiile cefei îi pocniră ca un dop de șampanie. Mătură cu privirea obiectele mizerabile din interiorul taximetrului și îndeplini formalitatea de a se informa. - Mă duci și pe mine până în orășelul nostru iubit, intoxicatule? Șoferul, intimidat o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Dar noi ce păzim? - Dar noi ce-am păzit?! - În primul rând, puse discuția pe degete aceeași Cocondy. Ce calități, cerute în testament, trebuie să îndeplinească moștenitorul?... Adică dumneata. "Desăvîrșit" ești. Te-a ascultat o lume întreagă. Cântecele dumitale au încovoiat mapamondul. - Nu îți ascund că, în alegerile mele, într-un timp mă gândisem și la domnul Beatles. Dar e altceva. Nu e modest. E prea naiv. Și n-are fason. - Bun. "Modest"... - Modest. De zece ani, de la primele apariții, nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lemn ce poartă înăuntru un pumn de monede. Foștii invocatori se treziră reînșurubați în scaunele lor. Degetele le fură pleznite de nuielușele purtătorilor de letică, trimiși să curețe locul și retrăgîndu-se acum în mirosuri de cârpe arse și cu spinările încovoiate sub o pradă bogată. 369 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Aruncîndu-se în discuție numele Liceului "Pipera", responsabilitatea ta... își depuse și profesorul de istorie Atanasie Albu farfurioara și paharul de limonadă direct pe trotuar (ca și cum asupra caldarâmului străduței Perone
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să credem ochilor. La picioarele noastre se afla o făptură stranie, cu ochii extrem de mari, de un albastru intens, fosforescent, cu un chip luminos, pudrat parcă de un polen din cel mai fin, cu reflex ivoriu. Un păr sideral, galbenviu, Încovoiat În inele subțiri, Îi Încadra fața. Mâinile și picioarele prelungi, firave și moi, păreau de lână trandafirie. Dinspre umeri se iveau două aripi mari, nemaivăzut de mari, de un alb transparent, sticlos. Aripile (dintre care una frântă) erau pe alocuri
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
niște cioturi carbonizate mai răsăreau din pămînt ca o pădure de umbrele negre. — Dumnezeule mare, e o ieșire de incendiu..., am spus arătînd spre treptele de fier forjat care coborau din dreptul unei uși de la etajul Întîi. Structura masivă se Încovoiase din cauza fierbințelii, dar rămăsese prinsă În pereții de piatră. — De ce n-au folosit-o? Ar fi ajuns la loc sigur În cîteva clipe. Hennessy Își scoase pălăria În semn de respect pentru victime. Își plecă fruntea și rămase așa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
așază migdale într-un borcan și își șterse fața cu podul palmei. Nu mai era frumoasa lui Farah, ci doar o femeie de treizeci de ani, cuminte și singură. — Eu nu vin cu voi la Tabriz, dragul meu, îi zisese încovoiată peste grămăjoara de mirodenii. Nu-i mai vedea ochii, dar îi auzea plânsul în coșul pieptului, ca pe o vietate lovindu-se de o colivie. — Toată viața am vrut să fiu osti la templu și nu o negustoreasă din souk
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu femei în acele clipe. Alteori însă, panica locuia în el ca o vietate speriată, ca o inimă nouă, care îi bătea în stomac sau în partea dreaptă, sub umăr. „Poartă-te ca un om cu cap“, își spunea stând încovoiat peste propria durere de vintre, iar strânsura din mațe îl dobora. Cel mai des i se întâmpla la sfârșitul zilei de lucru, când tot ce i se părea prietenos amuțea și o tulburare necunoscută începea să frământe câmpul, liniștea din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ce alcătuiesc opalul reunindu-se. Asta avea Brummell! Avea grație, așa cum o dăruiește cerul și cum, deseori, constrângerile sociale o falsifică. El o avea din plin și răspundea astfel nevoii de capriciu a societăților cotropite de plictis și prea puternic Încovoiate sub rigorile stricte ale convenienței. El era proba acestui adevăr pe care ar trebui să-l repetăm neîncetat oamenilor supuși regulii: dacă tai aripile fanteziei, ele vor crește Încă o data pe-atât1. Brummell avea această familiaritate fermecătoare și rară, care atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]