1,250 matches
-
îl dezamăgește profund. Scuipă plin de năduf pe jos, fără să-i pese de mozaicul somptuos. Nu e decât un copil crescut în puf, obosit de prea mult belșug. Oftează din greu. Deh! Feciorul lui taică-său. Dă din cap încruntat. N-are de ce să-și piardă timpul cu țâncul ăsta. Rolul pe care i l-a hărăzit soarta e altul. Menirea lui e să stârpească inovațiile nefaste introduse de Octavianus și să redea Senatului și poporului roman splendoarea lor de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Hai! Calmează-te! rostește poruncitor. Scribonius geme și gesticulează frenetic în continuare: — Dacă nu l-aș fi eliberat ca un bou pe taică-său, sau l-aș fi lăsat să devină peregrin deditic... Gallus ia loc lângă el și grăiește încruntat: — Cei ce intră în categoria dediticilor nu pot primi nimic prin testament, întocmai ca orice peregrin, și prevalează opinia că nici ei nu pot face testament. Se apleacă iscoditor asupra lui Libo: — E vorba de moștenirea lui Otacilius, nu? Printre
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca zgomotul unei reprezentații să nu o deranjeze pe cealaltă. Vrei să spui că acum au fost răsucite ca să vină față-n față? Vocea călărețului tremură ușor. — Exact. Pentru lupte. Cele două semielipse formează, după cum ai văzut afară, un oval. Încruntat, Pusio reflectează un timp la această veste neașteptată. — Și scenele? Unde au dispărut? se interesează derutat. Rufus își deschide larg brațele. — Au fost trase înăuntru pentru a lăsa loc liber arenei. — Cu scripeți? — Cu scripeți și pârghii. Manevra insolită excită
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu sila. Continuă îndârjit: — Sunt unii care n-ar rata în ruptul capului un asemenea spectacol. Decât să-l piardă, mai bine se trezesc cu noaptea-n cap și sar peste masa de prânz... Se bate cu palma peste frunte, încruntat. — S-a întâmplat ceva? întreabă mirat germanul. — Nu mai știu dacă i-am amintit cumva lui Ganymedes... Își ciupește de câteva ori, perplex, buza de jos. — Ce? Instructorul ridică din umeri a lehamite. — Acum, tot nu-i mai pot ajunge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trage chepengul la loc. Rufus îl mai îmboldește o dată. — Hai, du te! Călărețul refuză cu îndărătnicie. — Ah! Înțeleg, zâmbește atunci răutăcios, ție-ți plac specta colele deprimante, fără vlagă, care moleșesc și slăbesc vigoarea băr bătească. O dresură, de exemplu... Încruntat, germanul nu dă semne că pricepe gluma. Mârâie însă nearticulat în semn de protest. — Cum e cu putință, îl mustră în derâdere instructorul, să nu apreciezi loviturile frumoase și disprețul pentru moarte... Râde de-a binelea. — Eroismul din sufletul sclavilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar putea ca și acum să mai existe unii care cred că sângele vărsat potolește setea zeilor subpământeni sau îi mulțumește pe cei de deasupra. Germanul nu gustă gluma. Lasă astea! șuieră nervos. După tonul vocii, Rufus bănuiește cât de încruntat trebuie să-i fie chipul. Și noi aducem jertfe umane zeilor, ca toate celelalte po poare... Noi nu, se cutremură evreul cu mâna pe inimă. Și apoi, tinerelul ăsta pierde din vedere un aspect im portant. — Măcelurile, cum le numești
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că toți sunt - de fapt - unul singur. EL, Unicul. Sau Unica, fiindcă nici femeile nu vor să rămână mai prejos. Diferă doar numele, altminteri au aceleași puteri. Se abține cu greu să nu înjure. Asta e blasfemie curată! Își continuă, încruntat, inspecția. Și totuși, aceia dintre strămoșii lui care se trăgeau din coloniștii asirieni stabiliți de Sargon în Samaria - căci, fără îndoială, îi curge și sânge de-al lor prin vine - ei bine, oamenii aceia l-au acceptat până la urmă și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dimprejur: — Bă, tu, ăla cu panaș roșu, schimbă sabia cu lancea! Pusio constată că cel vizat poartă drept unic armament de fensiv doar un coif cu vizieră și apărătoare de ceafă. Se uită mirat spre Vittelius, însă acesta clipește întruna încruntat. Un gând incomod a început insidios să-i dea târcoale. A înțeles pe neașteptate că nici măcar un râu măreț, precum Rinul, nu mai poate împiedica un neam ce devine tot mai puternic să-și mute locul unde dorește și când
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
generali revoluționari ca Iulius Caesar? Ori pur și simplu buni administratori întocmai ca bunicul ei? Zâmbetul face loc tristeții. Mai mult ca sigur că în mintea ei încolțește speranța ca măcar unul dintre ei să ajungă un nou Octavianus Augustus. Încruntat, îi ridică femeii încetișor - cu vârful degetului - o șuviță de pe frunte. Pare atât de fragilă și lipsită de apărare. În ce străfunduri ale sufletului s-a pitit făptura arogantă și autoritară din timpul zilei? Lumânarea de deasupra patului aruncă reflexe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu taică său de mână direct la Augustus? „Nu-mi voi părăsi sarcina și menirea de a întări familia ta împotriva dușmanilor“, continuă Seianus. „Voi trăi destul și prea destul dacă îmi voi petrece viața până la capăt în serviciul tău.“ Încruntat, Tiberius împinge repezit su lul într-o parte. Vorbe. Vorbe goale. Își scarpină gânditor vârful bărbiei. Prefectura pretoriului reprezintă încoronarea carierei ecvestre, dar un cavaler poate să se ridice încă și mai sus. Împăratul își rezervă dreptul de a deschide
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asta pentru mai târziu, la bătrânețe, când va avea timp berechet să-și povestească memoriile... Se întrerupe brusc și arată cu mâna întinsă către Câmpul lui Marte: — Măiculiță! se jeluiește, cum o să ajungem noi prin mulțimea asta până la Ara Pacis? Încruntat, Tiberius Nero contemplă la rândul său fosta mlaștină din preajma Tibrului transformată de Augustus și Marcus Agrippa într-o promenadă monumentală. Pe pajiștea verde care se întinde de-a lungul fluviului nu mai e loc să arunci un ac. Câmpia este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pentru bogăția lor. Din contră! Stau ciurdă lângă casele alea de rugăciuni numite sinagogi și cerșesc. Cu adevărat, o populație extrem de supărătoare, ale cărei superstiții este o virtute să le combați. Trage cu coada ochiului spre Iulius Herodes. Îl vede încruntat, fremătând mărunt din tălpi. Știe că nici el nu gustă carne de porc, socotind c-ar fi mare păcat, ca și cum bietul animal s-ar fi înfruptat din vreun trup omenesc, pângărindu-l. Și Mariamne se abținea... Durerea pe care și-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Acesta ezită. — Dă încoace sărăcia aia, că ai să te tai! își ceartă Marcia bărbatul. — E cuțitul de sacrificiu, îl apără flaminul cu palma. Își îndreaptă spatele plin de demnitate: — N-ai voie să-l atingi, femeie zăludă ce ești! Încruntat, aruncă priviri piezișe către mult mai tânăra lui so ție. Augustus se decide: — Eu trebuie să ajung la Senat. Astăzi se judecă procesul lui Scribonius Libo. Se preface că nu observă disperarea flaminului. — Sentința se pronunță până la apusul soarelui. Aici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i se poticneau. Cei doi slujbași tăcuți și încruntați mergeau înaintea lui legănându-și umerii. Acest mers țanțoș specific japonezilor îi amintea misionarului de mișcările caraghioase ale copiilor și, sigur de acum de eliberarea sa, misionarul nu se putu abține să nu zâmbească. Uită-te! unul dintre cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și acele firave speranțe care ți-au mai rămas. Deja m-am lepădat de orice speranță... când am vorbit întâia oară. Velasco simți o undă de împotrivire în glasul său. Nu, tu încă nu te-ai lăsat păgubaș, murmură cardinalul încruntat. Pentru că nu știi nimic. Auzind aceste cuvinte, preotul care era diacul cardinalului, scoase o foaie din mapa de documente pe care o ținea în mână. — Iată o scrisoare sosită la Vatican acum două zile de la guvernatorul Filipinelor. Citește-o! Velasco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
interior al vechii sale haine militare. — Să luăm ceva de băut, vin de Marsala pentru signora, orice, ceva de băut. Gesticula cu sticla-n mână. Era o zi superbă. — Marsala, vă place Marsala, signorina? Vreți niște Marsala? Soția Îl privea Încruntată. — O să trebuiască să-i faci pe plac, spuse ea. Eu nu-nțeleg nimic din ce zice. E beat, nu? Tânărul domn părea să nu-l audă pe Peduzzi. Se gândea ce l-o fi apucat pe ăsta cu Marsala lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ibricului cu șapca. Nu voia s-o lase să zacă În ibric. Cel puțin nu prima ceașcă. Trebuia să procedeze exact ca Hopkins. Hop merita treaba asta. Era un cafegiu serios. Cel mai serios tip pe care-l cunoscuse. Nu Încruntat, serios doar. Dar asta se Întâmpla cu mult timp În urmă. Hopkins vorbea fără să-și miște buzele. Înainte jucase polo. În Texas făcuse milioane de dolari. Tocmai se Împrumutase de bani pentru a ajunge la Chicago, când primi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu nuiele peste picioare și tot restul, Încercând să-l Îndrepte spre taurul care Își ținea capul aplecat și dădea cu copita-n nisip, ezitând să atace. Apropiindu-se călare de scena luptei ca să nu piardă nici un detaliu, Zurito privea Încruntat. În cele din urmă taurul atacă, cei care țineau calul fugiră spre barrera, picadorul lovi prea În spate și taurul se băgă sub cal, Îl ridică și-l aruncă pe spate. Zurito privea cum picadorul era scos din arenă. Ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să citesc, să socotesc... Merg și eu cu tine... Ai să mergi. Fața băiatului s-a luminat de-un zâmbet. Dar Sorina continuă: Nu acum. Când ai să crești mai mare și ai să fii de vârsta mea. Sorin privește încruntat. Ca să-l îmbuneze, tata spune: Azi, pentru că e prima zi, iar în toate școlile din țară e sărbătoare, cred că ai putea să mergi și tu. Băiatul a dispărut din sufragerie. Însă, peste câteva minute, a apărut iarăși, gata și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
nu e mai puțin impresionantă. Mai ales când norii întunecați se lasă pe drumul apelor, brăzdați de fulgere, iar tunetele nasc ecou prelung în labirintul munților, pe când unde te afli seninul te apără, e un tablou neuitat al naturii, când încruntată și mânioasă, când surâzătoare, fețe ale veșniciei vieții, distrugere și zămislire, fecunditate și podoabă, într-o ritmică alternanță, unitară prin continuitate. Munte, floare și om au aceeași soartă. Trăsnetul care dărâmă Detunata, gerul care macină bolovan cu bolovan din Toaca
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
n-am cum reușesc băieții ăștia să-și țină fustele pe ei. Și scoțienii poartă fuste, spuse Marlena. Și am auzit că nu poartă chiloți. —Ți-am zis vreodată că sunt pe jumătate scoțian? Marlena Îl privi jumătate zâmbind, jumătate Încruntată. Esmé era În preajmă. La o tarabă, două femei stăteau pe vine deasupra unei grămezi de materiale pândindu-le pe turistele străine. Exact În momentul În care Roxanne și Heidi se uitară spre ele, cea mai bătrână Începu să desfacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
după cum știți deja, era prea concentrată asupra crampelor numărând secundele dintre ele de parcă ar fi făcut exerciții Lamaze pentru naștere. În nici un caz nu se simțea În stare să-i explice lui Harry de ce suferea, mai ales că el plecase Încruntat și indignat. Sau cel puțin asta Își imagina, când de fapt era vorba despre uimire englezească din cea mai autentică. Perfect de Înțeles interpretarea ei, dacă-mi permiteți. Întotdeauna mi s-a părut că englezii, spre deosebire de americani, sau chiar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-ți schimbai statutul sau reputația. Cei doi tovarăși ai lui Pată Neagră, Os-de-pește, care era foarte deșirat, și Limbă, cunoscut pentru limba lui ascuțită și bârfitoare, pilotau celelalte două bărci. Pată Neagră stătea În spate, cu o mână pe cârmă, Încruntat, gândindu-se la copila bolnavă pe care-o lăsase acasă. Avea numai trei ani și deja știa să vadă bunătatea din oameni. Își imagină ochii ei negri, strălucitori și pătrunzători cum fuseseră Înainte de groaznica schimbare. Tot trupul Îi tremurase parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cartea. în sală, la toți li se citea nedumerirea în priviri, deși mai nimeni nu îndrăznea să întrebe de ce am fost chemați. După vreo cinci minute de așteptare, în care se vorbise doar în șoaptă, intră șefa cu o față încruntată de parcă urma să ne anunțe sfârșitul lumii. S-a așezat la birou și a binevoit să ne înștiințeze: - Tovarăși, ne-am adunat la această ședință de urgență, deoarece avem de discutat o problemă ce nu mai suportă amânare. Vă rog
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
cum pot suporta să târâi cu mine, pretutindeni, pe mine, străinul. Și uneori acel străin e blând, agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Și eu îl port mereu cu mine... Sfinxul înțepeni pe nisipuri (cîrn ca și Irina), încruntat, cu buza atârnând, pare că păstrează un secret din pricina tăcerii lui îndelungate. Oamenii vorbesc tot timpul. Dacă ar fi înregistrat pe discuri tot ce spun zilnic, te-ai îngrozi de atâta pierdere de vreme, și mai ales de atâtea contraziceri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]