888 matches
-
că, demult, când turmele sălbatice de caribou au Încercat să traverseze râul, au fost prinse Într-un vârtej și s-au Înecat. Hoiturile au fost aruncate la mal, iar mirosul a plutit mult timp deasupra locului. Un asemenea eveniment rămâne Încrustat pe veci În memoria unor oameni pentru care mâncarea e atât de greu de procurat. Atâta risipă de hrană nu poate fi uitată cu una, cu două. o altă explicație este că așezarea a fost bântuită de o molimă și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
tu așa ceva nici într-o sută de ani.“ Ceea ce era cât se poate de adevărat. Am pus poeziile la poștă și după câteva săptămâni am primit un plic cu o scrisoare și cu un medalion de argint pe care erau încrustate o pană, o călimară și o carte. Obținusem o menținune la Festivalul de Național de Poezie „Costache Conachi“ din Tecuci. Am pus medalionul în cutiuța cu comori, alături de un ou de prepeliță, o aripă de libelulă cam ruptă pe margini
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
îi voi da hidrei lovitura de grație. Intru în sală și îmi lipesc privirea de limbile focului care arde în mijlocul scenei. Una câte una, poveștile despre facerea lumii se deapănă, pline de durerea, violența și grozăvia cu care au fost încrustate în memoria de veacuri a omenirii. Șerpi cu limbi de foc, păsări care vin din alte tărâmuri, zei atotputernici, pământeni îndrăzneți, uriași cu puteri supranaturale care învârt astrele în mână se învălmășesc laolaltă în durerile facerii lumii, până când întunericul este
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
dea să țin în mână un fel de lemn sculptat, de felul lui Domojo, pe când acesta era ditamai sceptrul de fier, greu de cel puțin jumătate de kilogram. — Sunt veritabile, spuse Père Joseph referindu-se la pietrele cu care era încrustat dorje-ul. — Ce fel de pietre sunt ? — Diamante. reprezintă indestructibilitatea, pentru că diamantele sunt mai tari ca orice alte pietre prețioase. Dorje-ul este simbolul fermității spiritului celui care obține iluminarea. În copilărie, Adi mi-l dăduse pe Domojo ca să nu mă tem
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
că, demult, când turmele sălbatice de caribou au încercat să traverseze râul, au fost prinse într-un vârtej și s-au înecat. Hoiturile au fost aruncate la mal, iar mirosul a plutit mult timp deasupra locului. Un asemenea eveniment rămâne încrustat pe veci în memoria unor oameni pentru care mâncarea e atât de greu de procurat. Atâta risipă de hrană nu poate fi uitată cu una, cu două. o altă explicație este că așezarea a fost bântuită de o molimă și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
i se ridicară ca două misterioase crengi, pentru a primi, Între ele, acel soare străluminător, acel trup de bărbat, care, la rându-i, tremura, precipitat, ca Într-un dans fantastic. Și totul se consumă atât de firesc, atât de repede, Încrustându-li-se, În memorie, ca ceva ce ar fi existat dintotdeauna, și care s-ar fi Întipărit, pe istorie, de asemenea, tot pentru totdeauna. Fantastic! Da, cu adevărat, fantastic! După ce totul se liniști, el exclamă, printre buzele, care abia acum
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Întârzie, petrecându-l, puțin, cu privirile, se duce, tristă, parcă, spre colțul casei dincolo de care sunt vișinul, banca, scrânciobul-leagăn, măsuța pliantă și tot ce va mai fi rămas, pe-acolo, din dulcea amintire a zecilor de minute, care au fost Încrustate, adânc și definitiv, În istoria acelui loc și moment, devenite, de atunci Încoace, pentru ei, doi, dintr-un anume punct de vedere, sfinte. Ospățul de adio Atâta mașinăret, ca acum, nu a fost, niciodată, adunat, la poarta Bulailor; la poarta
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
acum fiind singur. am simțit brusc un fel de infuzie emoțională, ca și cum aș fi fost un lichid fierbinte în care băutorul cosmic de ceai ar fi plonjat un pliculeț cu ierburi aromate. Da, Cafeneaua timizilor era acolo, discretă, dar vie, încrustată în mijlocul acelui imobil paralel cu scuarul. m-am îndreptat spre ea oarecum plutind, am deschis cu o imensă tandrețe în gesturi ușa cafenelei și am intrat. m-am regăsit, din nou, într-un decor devenit familiar, doar că de data
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cucerit de cei dotați cu tenacitate. este exact ceea ce am făcut și noi, poeții debutanți ai anilor 1976-1977... într-un fel sau altul, unii prin legături de familie, alții prin tertipuri și prin amiciții cu scriitorii vîrstnici, toți ne-am încrustat în acel loc fascinant unde aveam impresia că se fac și se desfac destinele literaturii române. restaurantul de la Casa monteoru era un club închis (dar permeabil pentru noi membri), un spațiu dedicat bîrfelor politice și literare, un loc unde se
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
destin deschis tuturor posibilităților. această infinită perspectivă devenea însă și elementul de blocaj interior total pentru Bernard. De fapt, niciodată în cei 41 de ani de cînd venea pe malul oceanului ca să scrie nu reușise să treacă de prima frază încrustată pe hîrtie. același scenariu se repeta cu un fel de cruzime sistematică. Bernard se așeza la masă, în fața mașinii de scris, își agita degetele ca un iluzionist înainte de executarea unui număr de prestidigitație, mai trăgea două sau trei fumuri din
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ai trecut prin cîteva magazine de bijuterii și ai încercat tot felul de bijuterii pe corpul tău gol. ai alergat gol în parcul municipal și ai împodobit arborii cu inele, brățări, medalioane, broșe, lănțișoare și agrafe de păr din aur încrustate cu pietre prețioase. te-ai lipit de arbori, i-ai înlănțuit cu brațele, i-ai strîns tare în brațe, i-ai îmbrățișat. te-ai tăvălit prin ierburile sălbăticite. te-ai rostogolit printre crizanteme și printre garoafe. Le-ai strivit. te-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o tolbă cu săgeți exotice. Pe o măsuță turcească, o mare tipsie de aramă ținea în mijloc un ibric oriental. Din tavan, deasupra sofalei, în dreptul marginii ei exterioare, atârnau nenumărate candele de argint de mărimi deosebite. Câteva scaune în X, încrustate cu sidef, erau risipite de-a lungul pereților pe care atârnau câteva mici picturi de priveliști de pe Bosfor. Biroul avea o masă simplă de stejar, încheiată însă rustic, cu ajutorul unor pene de lemn. Pe ea se aflau un teanc de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
au râcâit, au cercetat, luând pe rizurile anvelopelor cele mai tainice fire de praf ale Bucureștilor: talazurile nesfârșite de clădiri electrice, însiropate sub glazura unor decorațiuni infinit de variate. Cu ornamentele și vitraliile stângace. Cu anii fondării (și monogramele curbilinii) încrustați cu ipsos pe pridvoarele înalte. Clădite din cărămizi, urcate în cârcă cu samarul sau urnite pe planuri înclinate cu bobul. Umbrite de starurile tufelor de liliac, ale ulmilor, teilor, castanilor și plutelor seculare. Pișcate de harul unor bucătărioare de vară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
această chestiune pe care ați ridicat-o a fost așezată sub contro- 156 DANIEL BĂNULESCU Dinspre restaurantul Berlin și hăt departe dinspre Cișmigiu se pornise o briză, cu gîfîitură uscată, ce zvânta dintr-o singură suflare spumele de pe haine și încrusta pe vitrine dâre de sare, mai ceva decât florile de gheață cât degetarul de groase, răsărite pe geamuri, pe la Crăciun. La etajul doi al inconfundabilului bloc ROMARTA, pe pervaz, deasupra perechii de puștani, în interiorul apartamentului nr. 7, în care locuiau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Va fi prins? Căci, dacă va fi prins va fi bine de ei, vor primi prime. Poate că da, poate că nu. Pe palierul etajului trei - poreclit deja Volgoride - etaj unde flutura prapurele din secolul trecut salvat de la Agie și încrustat cu lozinca "Ai spus tot?", duduia Dorina își ia pisica de coadă și se insinuează către chichineața preferatului său. Îi va arăta ea lui ce însemnează aia cafea. Până atunci, cât preferatul încă lipsește, îi va arăta propriului tiv două
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
planau pe deasupra platourilor cu urme de muștar, maioneză, pielițe de salam de Sibiu și scobitori îmbîcsite. Băieți buni, de la nivelurile lor de inteligență și de somnolență ascultau și prelucrau totul. Treptat, seara își cuibărea burta ei de rață asupra mobilelor încrustate în fildeș și sidef, a micilor figurine din ceramică, a lămpilor mate, a carpetelor de Șiraz cu lustruiri fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gângănii, să șadă mai aproape de clocotul vieții. În primele cinci minute ale nopții, se înverzise de frig. Madam Nicolici sfâșie, c-un cuțit, finetul și plasticul în care era conservată plapuma de mătase a Răposatului, o coborî de pe dulapul încrustat în siluete de grifoni din camera dânsei și-o desfășură peste el. În jurul patului nou, în smalț alb, scos din beci, cu tăblii și picioare metalice, ucenicele Carolina și Petruța distribuiră noptiera, cada, oala de noapte, papucii, un dulăpior burdușit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ioanide nu poate veni "luna asta", fiindcă îl supără apusul soarelui. Răsunară felurite râsete și chiote, numai Saferian, întins pe sofa, zâmbi cu împăciuire din buzele lui groase, clătinând din cap neîncrezător. Se aflau în salon, așezați pe mari scaune încrustate cu sidef, într-un cerc în jurul sofalei, Angela Valsamaky, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv Ionescu, Gaittany și, evident, Smărăndache și Smărăndăchioaia. O scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
arătă cu lacrimi în ochi niște icoane rezemate de perete. . - Să vinzi din icoanele astea, lucru rar, artă orientală, să nu le dai pe nimic, mai bine cadou! Pe încetul, odăile lui Saferian se goliră de covoare, icoane, șaluri, mobile încrustate cu sidef, dușumelele rămaseră nude, pereții aproape goi, ca la o casă în curs de evacuare. Numai sufrageria era încă intactă. Denudarea era încă iluzorie, și numai pentru ochiul lui Saferian. Sultana, în complicitate cu Demirgian, profitând de faptul că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
varietatea unghiurilor de percepție și mediul social observat, primul capitol al romanului, construit pe trei coordonate esențiale, recheamă prin analogie, la scară redusă, începutul epopeii Război și pace. În salonul lui Manigomian, romancierul regizează o reuniune mondenă. Pe mari scaune încrustate în sidef, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv lonescu, Dinu Gaittany, intelectuali "putrefiați de cultură", alături de Angela Valsamaki, Smărăndache, Smărăndăchioaia, așezați în cerc în jurul sofalei pe care se afla întins stăpânul casei, făceau conversație. Centrul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care încearcă s-o povestească. Această lentă migrație către altceva începe din clipa în care trec prin dreptul cimitirului din Rășinari și apuc să zăresc, din goana mașinii, leii de piatră care străjuiesc cavoul mitropolitului Șaguna și, cu litere mari, încrustat pe frontonul cavoului, numele Preasfinției Sale. Mi-am dat seama într-un târziu, poate la al treilea drum făcut spre Păltiniș, ce arc ciudat de timp deschidea în mintea mea imaginea aceasta. Când eram mic și răsfoiam în neștire cărțile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ei a căzut undeva într-o fundătură a memoriei mele. Nu mi-am mai adus aminte de ea niciodată, poate nici numele Mitropolitului nu l-am mai auzit pomenit de atunci. Mi-a răsărit în minte pe neașteptate, când literele încrustate în frontonul cavoului au făcut să se trezească literele celelalte, de pe copertă, adormite în mine vreme de treizeci de ani. Aceste imagini suprapuse mi-au creat senzația că de fapt locul acela, pe care îl văzusem abia în urmă cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ziarelor și revistelor, pe a lor și pe a celor din jur, lăsându‐ne moștenire o lume despre care abia acum aflăm. Lucrarea lui Ion N. Oprea, originar din ținuturile Bârladului, pe care nu‐l rabdă inima să nu le încrusteze în „cronică”, pune o cărămidă la istoria presei românești și nu numai, astăzi când avem atâta nevoie de adevăr, după o jumătate de secol de îndepărtare frauduloasă de la rădăcinile neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturi lor ce au încercat
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
un viitor mai bun, am fi avut aceleași cuvinte de laudă, căci n-am fi văzut în ei politicieni, ci oameni de bine, oameni ce știu a simți durerile altora. Nu s-au găsit însă asemenea oameni"... Acum și reversul, încrustat în aldine la „Portrete": ,,A ocupat și s-a ocupat de multe în oraș și în județul nostru. Când l-am cunoscut întâi era meseriaș ca și noi toți. Dar dorul de a trăi fără să muncească l-a făcut
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Victor Ion Popa, oameni buni și generoși, guralivi și certăreți. Prototipurile lor aparțin Bârladului de altădată: Take e Petrache Peiu, negustor de pălării de la întretăierea străzilor Ștefan cel Mare și Cuza Vodă. Casa lui mai există și numele familiei e încrustat pe fronti spiciu. Oameni de odinioară ne spuneau că Ianke ar fi Pincu Kanner, iar Cadâr - Bizim, negustor de mărunțișuri înainte de a trece Podul Pescăriei. Victor Ion Popa a evocat în „Take, Ianke și Cadâr” un climat familiar al orașului
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]