1,401 matches
-
pe prizonier, astfel că lovitura, în loc să ajungă în pântece, îi atinse doar coasta; el tresări, îndoindu-se, duse mâinile la rană, dar nu căzu. Cilonus dădu să ridice sabia pentru o nouă lovitură, dar soldatul strigă ceva și îl împinse îndărăt, apoi apucă barbarul de părul lung și îl împinse înainte cu putere. O clipă mai târziu, trecură amândoi prin fața Hippolitei și, aplecându-se, trecură prin intrarea edificiului. Imediat, Cilonus o obligă pe domina să facă la fel și intră, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în urma căpeteniei sale, schimbase cu jumătate de gură câteva cuvinte critice, poate chiar sarcastice, cu cei de alături. Nu putea auzi cuvintele sale, însă văzu, ca o confirmare, reacția fulgerătoare a lui Reinwalt. într-o clipită, acesta își trase calul îndărăt, puse mâna pe securea pe care o purta la șa și, răsucindu-se, îl lovi teribil, de sus, pe sâcâitorul său sfătuitor, despicându-i țeasta. Cei care până în acel moment fuseseră de partea lui Geremar dădură înapoi, fixând stupefiați trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la manevre, iar acum veniseră lângă ei, în mijlocul luminișului. Metronius se repezi în mijlocul lor și îl înșfăcă energic pe primul care îi ieși în cale, un tip deșirat, ce se sprijinea cu ambele mâini îi sulița lui, și îl azvârli îndărăt aproape de Almiro. Veni imediat rândul unui băiat robust, cu un aer arogant, care încercă zadarnic să-i reziste. — V-am spus să rămâneți în rând! strigă, obligându-l să-și reia locul. Apoi, arătând cu degetul spre Almiro, adăugă: — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
salvarea Galiilor și a Imperiului, ucis de mâna unui bandit. Dar de ce trebuia tocmai el să aibă de-a face cu asemenea oameni? împungându-l cu sabia la rădăcina gâtului, imediat deasupra marginii bluzei militare din lână, bărbatul îl împinse îndărăt. Pe chipul său apăruse un surâs batjocoritor. — Capul spre dreapta, capul spre stânga... Scutură din cap dezaprobator. — Chiar m-ai obosit. Cine te crezi? Nu face prea tare pe cocoșelul, că eu pe ofițerașii ca tine îi halesc dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ambarrus: — Gata, ajunge, Milone. Omul cu sabia se întoarse către căpetenia sa: — Soldatul ăsta își dă prea multe aere, Ambarrus. După mine... Nu-și termină fraza, fiindcă pumnul lui Metronius îl izbi în plină figură. Scăpând arma, făcu un pas îndărăt, apoi încă unul și se prăvăli pe jos. Se ridică însă imediat, iar privirea sa alergă febrilă prin iarbă, în căutarea săbiei. Ofițerul deja dusese mâna la a sa, dar Ambarrus, vârându-se între ei, întinse brațul să-l oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre el cu sabia ridicată, însă nu făcu decât câțiva pași, fiindcă ultima javelină a lui Vitalius îi străpunse o coapsă. Cu un strigăt, bagaudul își aruncă arma și, strângând în mâini țepușa de frasin care-i sfâșia carnea, dădu îndărăt, clătinându-se, până ajunse cu spatele la zidul de piatră al turnului. De îndată, Sebastianus fu lângă el pentru a-i da ultima lovitură. Cu o clipă înainte de a-i primi în pântece lama, Eudoxiu îl privi cu ochii strălucind de exaltare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
legionarii rezistară doar un timp scurt. Curând, sub presiunea cumplită a dușmanului, aliniamentul lor începu să dea semne de slăbiciune, iar ici și colo putu vedea câte un soldat ieșind din rând; apoi, în partea dreaptă, oamenii porniră să dea îndărăt și, în fine, o luară la fugă cete-cete, lăsând să năvălească prin spărtură primele grupuri de barbari, care în câteva clipe deveniră o hoardă. Mulți soldați, mai ales din ultimele rânduri, își căutară scăparea prin coridoarele ce despărțeau cohortele bagaude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spaimă, dar și de exaltare, căci el însuși se simțea cuprins în acea maree. Descumpăniți de năvala acelei hoarde de turbați care împingea înainte și mulți soldați romani ce fugeau, barbarii se opriră mai întâi, apoi rupseră rândurile și dădură îndărăt, dar fură ajunși din urmă, izbiți, străpunși de țepușe și călcați în picioare. împreună cu ei, în furia devastatoare a acelui asalt fură măturați și nu puțini nefericiți legionari. Valul bagauzilor, cu neputință de stăvilit, atinse și depăși poziția în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndreptă spre mulțimea ce-l înconjura și vorbi: — Să fie limpede! strigă cu voce fermă, încărcată de mânie, că de aici nu fuge nimeni. Și dacă dușmanul va ajunge până aici, ei bine, eu nu voi face nici măcar un pas îndărăt! Ochii îi scăpărau de mânie. Cu un gest energic și tremurat, îndreptă degetul spre stiva uriașă pe care servitorii săi o alcătuiseră din toate lucrurile sale și adăugă: — Acesta, războinicilor, va fi rugul meu funerar, căci regele vostru nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încruntat și furios, dar pefect stăpân pe sine. Hotărât, se îndreptă apoi spre războinicii săi. „Să fie limpede!“ strigă cu voce fermă, „că de aici nu fuge nimeni. Și dacă dușmanul ne atacă, eu nu voi face nici măcar un pas îndărăt!“ Ochii îi scăpărau de mânie. Cu un gest energic, îndreptă degetul spre stiva imensă pe care servitorii săi o alcătuiseră din șei, covoare, bijuterii, arme felurite și adăugă, cu un glas care vibra: „Acesta, războinicilor, va fi rugul meu funerar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bradului unde s a îngropat placenta lui Zlota, cu fire de păr din moțul tăiat la un an, cu tulpini și rădăcini de mătrăgună în loc de mădulare și cu pilitură de aur la călcâi. Miercurea, de Sânt' Andrei, când dădea ziua îndărăt, fără să mănânce nimic, se duse despletită afară din sat, până nu se mai auziră câinii și cocoșii și-și muie părul lung în apa unei fântâni de la răscruce de drumuri. Se întoarse în fugă acasă pe alt drum, fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
muie părul lung în apa unei fântâni de la răscruce de drumuri. Se întoarse în fugă acasă pe alt drum, fără să vadă sau să fie văzută de cineva, fără să audă sau să vorbească cuiva și fără să se uite îndărăt. Unse capul, pieptul și picioarele păpușii cu seu de urs și cu apă neîncepută stoarsă din păr, iar ea se unse pe trup cu lapte de oaie. La miezul nopții, pe lună plină, duse fantoșa lui Zlota la cimitir și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
înțelege un suflet ca al meu, această stare sufletească specială - după cum nici nu mă pot pune în sentimentalitatea unui om care a avut familie. Dar aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veșnic de nostalgie, de melancolie - o privire îndărăt - un sentiment de singurătate, de degajare de lumea reală. Ce-a urmat după aceea, până la vârsta de 7 ani, nu țin minte, e încîlcit în amintirea mea. Am stat la țară cu bunică-mea, apoi la altă moșie, cu tatăl
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dar și un omagiu pe care îl aduce noului ei amant. Numai naturile grosolane nu roșesc de nici o idee care le vine în cap. În tinerețe, când stările sufletești sunt vii și multe, timpul trece plăcut și încet, așa că, privind îndărăt la o distanță de câțiva ani, îți pare o eternitate. La bătrânețe, când stările sufletești nu mai sunt vii și se rarifică, timpul trece anevoie și totuși atât de repede încît, privind înapoi, lucrurile de acum zece ani îți par
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un spațiu de patru-cinci centimetri. ĂDar, în primele minute petrecute în mașină, eram preocupat în mod special de starea sănătății mele. Pe lângă pleurezie și un cap pocnit, mă pălise ipohondrica idee că fac o infecție în gât. Îmi pliam limba îndărăt și exploram cu vârful ei, pe furiș, punctul dureros, suspect. Îmi aduc aminte că priveam fix înainte, la ceafa șoferului, care era o hartă în relief, brăzdată de cicatrici de furuncule, când, deodată, tovarășa mea de strapontină mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
viață - cred, într-adevăr, că ultima mea șansă - de a face o declarație publică finală, discordantă, contestabilă, impetuoasă, asupra locului deținut de fratele meu printre poeții americani. Nu trebuie să las să-mi scape lucrul ăsta. Iată-l: Când privesc îndărăt, sau ascult îndărăt, la cei vreo șase, sau poate ceva mai mulți, poeți mai originali pe care i-am avut în America, precum și la numeroșii talentați poeți excentrici și - în vremurile moderne, mai ales - la dotații deviaționiști stilistici, mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
adevăr, că ultima mea șansă - de a face o declarație publică finală, discordantă, contestabilă, impetuoasă, asupra locului deținut de fratele meu printre poeții americani. Nu trebuie să las să-mi scape lucrul ăsta. Iată-l: Când privesc îndărăt, sau ascult îndărăt, la cei vreo șase, sau poate ceva mai mulți, poeți mai originali pe care i-am avut în America, precum și la numeroșii talentați poeți excentrici și - în vremurile moderne, mai ales - la dotații deviaționiști stilistici, mă apropii de convingerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ușurință și copios. E de mirare că nu suntem încă și mai lași în scris decât părem. Glasul lui Seymour, incredibila cutie sonoră a vocii lui, e ceva ce nu pot discuta aici. Dar n-am suficient spațiu ca să dau îndărăt. Deocamdată, o să spun doar în propria mea neatractivă voce misterioasă că glasul lui, când vorbea, era cel mai bun instrument muzical imperfect pe care l-am ascultat vreodată. Repet, totuși, că aș prefera să amân această descriere. Pielea lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mai e gol pușcă. Și aceasta nu constituia numai un semn de antipatie, instinctivă sau cultivată, față de ceea ce se numea în cercurile noastre „un bărbat bine îmbrăcat“. O dată sau de două ori l-am însoțit în timp ce cumpăra și, acum, privind îndărăt, cred că își achiziționa hainele încercând o vagă, dar, pentru mine, agreabilă undă de mândrie - asemenea unui brahmacharia, sau un proaspăt inițiat în religia hindusă, care-și alege prima pânză de legat în jurul șalelor. Era o treabă foarte curioasă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
prinsă -ceea ce se întâmpla aproape întotdeauna -, atunci cel care a aruncat-o e eliminat din joc. Se considera o lovitură completă când mingea sărea destul de sus încât să lovească zidul clădirii de peste drum, fără a fi prinsă când zbura îndărăt. În zilele copilăriei noastre, câteva mingi reușeau să atingă clădirea de peste drum, dar foarte puține erau îndeajuns de repezi și de joase ca să nu poată fi prinse din zbor. Seymour dădea aproape de fiecare dată o lovitură completă. Când alți băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
din cartier nu mai voia să joace mingea la perete cu el -nici măcar eu. Și atunci, foarte des, sau își petrecea timpul explicând uneia dintre surorile noastrefinețurile jocului, sau întreprindea un extraordinar de eficient joc solitar, cu mingea zburând îndărăt de pe zidul de peste drum, într-un fel care nu-l obliga să-și schimbe poziția ca s-o prindă. Da, da, insist al naibii de mult pe povestea asta, dar, după aproape treizeci de ani, mi se pare irezistibilă.) Era la fel de dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care le agitau pe ulițele satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nici una, nici două, bătrâna o Întrebă: „Există un singur Dumnezeu sau sunt mai mulți? Că nu de alta, dar nu mai știu la cine să mă Închin!“. Șontâcăia, hârșâindu-și galoșii prea largi prin curte; târându-se până la poartă și-ndărăt, Înfigea lumânări aprinse În propriile urme, pe care le marcase mai Înainte semănând din pumni cenușă. Iarna putea fi văzută scăldându-se În copcă, iar vara stătea de multe ori Întinsă pe pietre Încinse de căldură lângă albia pârâului, Încălzindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sune o dată clopotul cel mare, pentru ca dinspre satul vecin să Înceapă să se rostogolească, luând-o peste câmp, grămezi de mărăcini, care după ce săltau pachetele În cârcă, mânați parcă de un vânt năprasnic, refăceau, rostogolindu-se de-a dura, drumul Îndărăt. Babulea revenea acasă abia spre dimineață, Împiedicându-se În cele douăsprezece fuste, mânjite de iarbă și de rouă, cu fața radiind de fericire că reușise să-i ajute pe ai ei. Din doi În doi ani, sosea de dincolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
plin de pancarte roșii și lozinci. Nicanor Își dădu seama că rătăcise drumul și că În loc s-o ia spre nord, o luase spre sud, trecând granița și ajungând la Cernăuți. Profitând atunci de ninsoare, Întoarse caii și făcu drumul Îndărăt. Trecând peste graniță, lângă un stâlp de telegraf, Îl revăzu pe Ippolit, Întors cu spatele la el, mulgând lapte Într-o găleată din halatul său alb, Întins pe sârma ghimpată. În tot acest timp, tovarășii nu stătuseră cu mâinile În sân. Umblau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]