700 matches
-
se învălui într-o pâclă deasă, străbătută doar de sulița cea mare a Soarelui. Toți dispărură, parcă luați de o putere nemaintâlnită. Trecând Dumnezeu pe acele locuri, nu mică i-a fost mirarea să găsească doar o baltă de sânge. Înduioșat de dorința arzătoare a bătrânului, a luat o picătură de sânge și a aruncat-o în bătaia vântului; acolo unde a căzut s-a ridicat un deal, născut din sânge, pe care-l numi Sângeap. Învie pe babă, trimițând-o
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
o cameră de doi metri pe trei, eu dorm pe jos pe o saltea, între picioarele patului lui și peretele lateral, el are o bursă de studii la Universitate și până îmi voi găsi un apartament acceptabil îmi dă voie, înduioșat de povestea mea de iubire, Ai venit pentru o femeie până aici?! pe bună dreptate se miră cel ce îmi dă voie să împart cu el cei doi metri pe trei ai camerei sale, 24 februarie, Ana nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
clemenței și bunătății lor. Gajus o întrebă în șoaptă - acum vorbeau cu glas scăzut și între zidurile casei - dacă nu se putea folosi și ea de aceeași armă. Îi răspunse că n-ar fi crezut-o - și scutură din cap, înduioșată în fața a ceea ce ea credea că e nevinovăție. Ei îi rămânea o singură cale: să-și împlinească până la capăt destinul. Curajoasă și neîmblânzită, credincioasă bărbatului ei, mândriei casei sale și drepturilor ei călcate în picioare chiar și dincolo de moarte. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de dorințe din care peste puțin te-ai fi desprins. O priveam în penumbră și nu îndrăzneam s-o deranjez, simțeam că vroia să rămână singură. Pe stradă se sprijinea de brațul meu, avea o apariție impunătoare și neîndemânatică, eram înduioșat când o vedeam reflectată într-o vitrină. Mă înduioșa comportamentul ei, încăpățânarea care nu o părăsea niciodată. Pe un corp atât de transformat, toată trufia aceea era într-adevăr caraghioasă. Vroia să-mi demostreze că se descurca foarte bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
desprins. O priveam în penumbră și nu îndrăzneam s-o deranjez, simțeam că vroia să rămână singură. Pe stradă se sprijinea de brațul meu, avea o apariție impunătoare și neîndemânatică, eram înduioșat când o vedeam reflectată într-o vitrină. Mă înduioșa comportamentul ei, încăpățânarea care nu o părăsea niciodată. Pe un corp atât de transformat, toată trufia aceea era într-adevăr caraghioasă. Vroia să-mi demostreze că se descurca foarte bine și singură, așa că ducea o viață mult mai agitată decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o facă pe martirul mut. Lasă-l s-o facă. — Nu; nu pot suporta cerșetorii de niciun fel, și cu atât mai puțin pe cei care cer de pomană din ochi. Și dac-ai vedea ce priviri îmi aruncă! — Te înduioșează? — Mă scoate din sărite. De fapt, de ce să nu-ți spun? Da, mă-nduioșează. — Și ți-e frică? — Măi, nu fi prost! Nu mă tem de nimic. Pentru mine nu exiști decât tu. Da, știam! - zise plin de convingere Mauricio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cerșetorii de niciun fel, și cu atât mai puțin pe cei care cer de pomană din ochi. Și dac-ai vedea ce priviri îmi aruncă! — Te înduioșează? — Mă scoate din sărite. De fapt, de ce să nu-ți spun? Da, mă-nduioșează. — Și ți-e frică? — Măi, nu fi prost! Nu mă tem de nimic. Pentru mine nu exiști decât tu. Da, știam! - zise plin de convingere Mauricio și, punându-și o mână pe genunchiul Eugeniei, o lăsă acolo. — Trebuie să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea stăpânului său sau cea a câinelui, deși cel mai probabil este că a plâns la vederea acelui miraculos exemplu de lealitate și credință. Și zise: — Și după toate astea, să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
era deschis. Tora stătea pe o masă înaltă de lemn. Un grup de bărbați acoperiți cu șaluri de rugăciune se înghesuiau în jurul ei, cântând. Deși nu înțelegeam cuvintele, ceva în mine răspunse cadenței neobosite, dar ce suflet nu se lasă înduioșat de o lamentație pe note joase? În timp ce cântau, își îndoiau genunchii, apoi îi întindeau pentru a-și înclina corpul înainte. Și mișcarea îmi era familiară, deși nu puteam rivaliza cu ei. Gândul că era posibil să o am în sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
față de ea atenția de a-i trimite volumul meu Totul l-a spus de-acum Góngora, pus În valoare de o dedicație scrisă și semnată olograf de mine Însumi; maidaneza mi-a răspuns doar cu tăcerea, fără să se lase Înduioșată de zaharicale, cofeturi și siropuri, bașca volumul Minuțioasă căutare a aragonesismelor În unele broșuri de J. Cejador y Frauca, Într-un exemplar de lux transportat la domiciliul ei particular de Mesageriile Gran Splendid. Îmi sparg creierii Întrebându-mă necontenit ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
noi În magazinul ce răscolise glande lacrimale românești, e-adevărat, mîncare-n disperare, rafturi nesfîrșite cu mîncare, mii de pachețele colorate, apetisante, Îți lăsa gura apă, și i-am spus doamnei avocat, o brunetă fermecătoare, că n-are motiv să se Înduioșeze, să plîngi În fața unor cîrnați nu-i un semn de spiritualitate, chiar dacă-s foarte mari, ar putea fi dac-ai lăcrima privind un Rembrandt, de pildă, o catedrală, probabil că oaspeții lor erau niște idioți. Și-am apăsat c-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ar fi istorisit din nou povestea pe care o spusese de multe ori până atunci, nu pentru că și-ar fi pierdut memoria, dar puține amintiri o umpleau de o mai mare nerăbdare de a se revedea în clipe care o înduioșaseră. Dacă ar deschide larg toate ușile apartamentului și ar da la o parte perdelele grele, încât să pătrundă lumina și de la răsărit și de la apus, s-ar trezi din nou într-o casă pustie, încărcată de mobile moștenite din veacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mâine era la fel de pustiu. Însă, în vălătucii de abur de cafea, toate acestea nu durau decât o clipire, ca un fâlfâit ușor, le știa mult prea bine și nu erau amuzante, ea voia să revadă cu nerăbdare clipele care o înduioșaseră de câțiva ani încoace, să fi fost patru, să fi fost cinci, de când apăruse Andrei Vlădescu. Asta era povestea pe care o spusese de multe ori până atunci și care era ca și cum ar istorisi din nou. Oricâtă energie avea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu-i era nimic limpede. Ioana ridica din umeri: „Nu știu ce să-ți spun.“ Dar nici nu-i ceruse vreun sprijin, doar îi povestea, seara, ce se mai întâmplase sau ce ar avea de gând să facă. Era împins să se înduioșeze de propria soartă, dar se temea să nu arate ridicol. Nu-i mai vorbea, dintr-odată își dădea seama că nu-i mai vorbea de câte aflase de prin cărți ori de la alții, dornică să arate ce știe. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vreau să știu, înțelegi?“, l-a întrerupt brusc. „Trebuia să-mi fi spus de mult, acuma n-are rost și nu mai vreau să știu pentru că nu schimbă nimic.“ „Bine, n-o să-ți spun.“ „Și nici nu vreau să mă înduioșez în vreun fel. Nu vreau să ajung precum colega aia a ta, Roman, o mamă a răniților, înțelegi?“ „Te iubesc.“ „Te rog, încetează!“ S-a uitat câteva clipe la el, și-a aprins o țigară și și-a reluat mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cunoscuseră deja atîta demnitate în rîn-duiala lucrurilor spirituale și divine; și atunci i-au cerut pentru prima oară și un ajutor uman. Și inima blîndă a maicii universale a credincioșilor, prin acea iubire care se născuse odată cu ea, s-a înduioșat față de nevoile popoarelor obidite și rătăcite, ca să spunem așa, și le-a devenit mîngîiere, apărătoare și conducătoare. Atunci Clerul, fără să știe cum, s-a văzut în fruntea națiunilor; și în vreme ce a cedat îndemnului irezistibil al iubirii care îl apăsa
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
transformaseră În Prințesa Prozac, tăcută și cuminte. — Mai bine decît LSD totuși, pentru cineva care e În supradoză. Sau decît noile amfetamine pe care le prepară chimiștii la jocul de noroc cu molecule. Andersson Îmi puse o mînă pe umăr, Înduioșat de lipsa mea de perspicacitate. — Bibi era un spirit liber... prietenii ei cei mai buni erau LSD-ul și cocaina. CÎnd lua LSD ne făcea părtași la visurile ei. Sanger și familia Hollinger i s-au băgat În creier și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
sute de oameni cari nu știu istoria. Niciodată nu ne-am adus aminte mai cu vioiciune de zisa lui Gothe: "ceea ce numiți spiritul vremilor nu este decât spiritul acelor domni în care vremile se oglindesc". Rea oglindă. Ceea ce ne-a înduioșat însă până la lacrimi este rara gratitudine cu care se pomenește de armată, făcîndu-o chiar să defileze în persoană, fără ca să se pomenească cu un cuvințel de creatorul ei, de acela a cărui viață pare consfințită acestei unice grije, de M
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
cu lopata nu e o rușine și că tot ce există s-a făcut cu lopata și târnăcopul și că nu e vina mea că învățînd carte n-o să-i mai pot învăța la rândul meu pe alții." Nu-l înduioșai. "Mie să-mi spui ce prostie ai făcut, fiindcă degeaba nu te-au arestat ei", zise cu un glas aproape de furie, nu împotriva mea, dar nici împotriva celor care mă arestaseră, nici el nu știa împotriva cui, nici măcar împotriva soartei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
el (deci nu strigase ca un animal prins în capcană!), îmi șoptise cu simplitate și omenie (adică sîntem oameni, nu mă omorî): dom' șef, n-am vrut să-ți fac nimic! Care fusese răspunsul meu? Ei, da, te cred! Mă înduioșezi, o să am remușcări! Și îl aruncasem în tunelul răsturnat și negru al morții. (Cele mai rele supoziții asupra comportamentului nostru se fac totdeauna când sîntem smulși din universul in care alte determinări decât cele firești ne-au împins să acționăm
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în acest sens cu prietenul meu Ion Micu, parcă nu mai avea în mișcările lui aceeași vioiciune de altădată. "Totuși, zisei, am impresia că Bacaloglu n-a progresat prea mult, chiar dacă e șef, tot printre șobolani a rămas." Vintilă se înduioșa. "Hm! făcu, bietul Bacaloglu, săracul Costaichie, a pățit-o cu nevastă-sa!" " Păi parcă nu era însurat!" "S-a însurat între timp. A găsit o fată, dom' profesor, dumnezeiță, și și fata îl plăcea era măritată și a desmăritat-o bietul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
distanță mare unii de alții, singuri acum pe povârnișurile pline de zăpadă. Ea se poticnea și își smulgea cu greu picioarele din micile gropi, dar avea mișcări chibzuite și aplicate și înainta cu o anume siguranță a desorientării, care mă înduioșa. Când ajunserăm la cota 1 400, unde era cabina, înserarea se terminase. Ea trase ușa telefericului și intrarăm în cabina luminată de un bec puternic. Era goală. Probabil că era ultima coborâre. Rezemai schiurile într-un colț și îmi scuturai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la o vârstă înaintată, oamenii își aduc aminte câte ceva din trecutul îndepărtat. Greu de spus prin ce va fi putut acționa această amintire atât de puternic asupra generalului care, ca de obicei, era puțin cu chef; însă, din senin, se înduioșă neobișnuit de mult. Îmi amintesc, îmi amintesc totul! strigă el. Pe-atunci eram locotenent-colonel. Erați micuță, frumușică. Nina Alexandrovna... Ganea... La dumneavoastră eram... primit. Ivan Feodorovici... — Și vezi până unde ai ajuns! îi luă generăleasa vorba din gură. Înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ca și prințul... toți suntem de o bunătate de tot hazul... Prințul se precipită, Lebedev ieși în fuga mare din cameră, urmat de Vera. — Chiar așa, spuse tăios generăleasa, vorbește, dar mai încet și n-o lua razna. M-ai înduioșat... Prințe! N-ai merita să beau ceaiul la tine, dar fie, rămân, deși nu-i cer nimănui iertare! Nimănui! Prostii!... De altfel, dacă te-am ocărât, prințe, iartă-mă - numai dacă vrei, desigur. Oricum, nu rețin pe nimeni, li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar fi, la o adică, după spovedanie, să-i cer niște bani?“ În felul acesta, spovedania mi-am pregătit-o, ca să zic așa, sub forma unui „phéneserphe în sos de lacrimi“53, pentru ca lacrimile să-mi netezească drumul și dumneavoastră, înduioșându-vă, să-mi numărați în palmă o sută cincizeci de rublișoare. Nu sunteți de părere că-i o josnicie? — Păi, ceea ce spui cu siguranță nu-i adevărat, pur și simplu așa s-a potrivit. S-au ciocnit două idei, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]