1,020 matches
-
plăcea să cred că inteligențele lor sunt cu totul diferite de a mea. Ar fi o mare ușurare. Poate că ei trăiesc mai mult și au - oh! - filozofi minunați, reali. — Întreaga idee mi se pare nefirească și, într-un fel, înfiorătoare, spuse părintele Bernard. — Bill n-a avut senzația asta! El a simțit că-i vorba de ceva benign - o apariție absolut benefică. Dar el e făcut să vadă numai lucruri bune. — Chiar lucrurile care nu se află acolo? Îmi închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în timp ce ochișorii lui negri priveau fix în ochii albaștri ai vulpii, nici nu se simțea în stare să latre. Vulpea cea mare se uita în jos, la Zet, cu ochii ei reci și palizi, ochi sumbri, necruțători și triști, ochi înfiorători care nu cunoșteau omenia. Chipul vulpii, cu semnul său marcat, negru, arăta sălbatic și macabru, un chip gata să devoreze alte chipuri. Zet știu că trebuie să stea nemișcat. Dacă s-ar fi întors și ar fi luat-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
propriu-zis răi, nu-i așa? — Nu, dar nici nu se găseau propriu-zis în infern. — Acolo unde se găseau, era destul de groaznic. După care Hattie adăugă: Mi-e atât de milă de bietul Vergiliu că a fost târât în lumea aceea înfiorătoare. — Vrei să spui în lumea creștină? — Mă rog, da. Părintele Bernard râse și o bătu ușor peste mână, luându-i cartea din față. Renunțară la discuția teologică și trecură la limba franceză. Aici părintele Bernard se cam împotmoli. Adusese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de ordine pe care-l respinge el. Ăsta-i un lucru la fel de important ca și acea anume religie în care nu crezi. Mă flatezi. Așa ceva ar suna ca o legătură rațională. Există legături între noi, dar acestea sunt subterane și înfiorătoare. Da, știu. Ai ceva împotrivă să revedem împreună două-trei dintre punctele mai importante? Nu. Foarte bine, pune-ți întrebările. Și ai să mă ierți? Trebuie să-ți ierți călăul. Altfel ar fi prea urât din partea mea. Mi-ai spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ori la Școala Generală nu începea franceza decât la paisprezece ani, iar de latină nici că se auzise. Brian îi declarase că era epuizat și se dusese la culcare. Privindu-i pe Adam și pe Zet, Gabriel se gândi la înfiorătoarea scenă de la mare și la aventura ei cu peștele, despre care nu vorbise nimănui. Aceasta se lega în mintea ei cu ceva foarte bizar, care se petrecuse cu o săptămână în urmă. Într-o după-amiază, când era singură în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deschisă. Pe scări se împiedică de pardesiul și pălăria lui Greg. Le ridică, ieși în stradă și trânti ușa după el. După câțiva pași, se opri în tăcerea străzii iluminate de felinare. Rămase locului, așteptând cu groază să audă un înfiorător țipăt de moarte. Dar tăcerea rămase neștirbită. — Haide fetițo, poți să ieși de după pian. Diane se ridică și făcu un pas. George se așeză pe canapea, scoase o scrisoare din buzunar și începu s-o citească. Îi spuse: — Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
reîntorseseră în America, și el scăpase de coșmar, fusese eliberat. Încercase un sentiment de ușurare? Ăsta era sfârșitul întregii povești și putea, în fine, să ia o pauză. Dar de la ce să ia o pauză, și acum la ce nouă înfiorătoare posibilitate, la ce nouă solicitare și la ce forță se redeșteptase? Acum era liber? Oare simțea că, dacă ar dori, încă ar putea să redobândească ceva, să aibă, să câștige? Dar ce anume era lucrul acesta care-l obseda, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
puțin și despre tatăl ei. Discutaseră și despre Margot, și apoi vrute și nevrute, de parcă ar fi ținut să se obosească reciproc, epuizând toate subiectele pe care le puteau dezbate între ei. A doua zi dimineață, Hattie s-a smuls din visuri înfiorătoare, cu un pregnant sentiment de vinovăție și de teamă, legat de Pearl. După ce îi promisese solemn lui John Robert că se va întoarce, alergase la Papuc, unde constatase că Pearl plecase. Revenise cu fața scăldată în lacrimi. John Robert o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
momente până m-am dumirit ce se întîmpla. Unul dintre îmblînzitori, la un semn al șefului probabil, căci acesta urmărea atent scena, deschisese gura sacului cu cobre și de-acolo își înălța încet capul o cobră. Femeia scoase un țipăt înfiorător care se frânse în cele din urmă într-un acces de tuse isterică. Înecată de această tuse, ea încercă să țipe mai departe în timp ce îmblînzitorii adulmecau, imobili, vântul. Eram gata să ies din trestii când femeia înclină capul și, la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ia cu leșin de la stomac. “Nu-i a bună!” și-a spus căruțașul. “Dar de plecat, trebuie să plec, orice ar fi”. După ce străbătuse o bucată bună de drum (era, de-acum, lângă pădure) a auzit un urlet prelung și înfiorător. “Lupii! Să mă întorc!” A luat drumul îndărăt, având mereu în urechi acel urlet rău prevestitor. Îl mai auzea chiar și când ajunsese în dreptul porților lui. Când a dat să le deschidă, ce să vadă, în casă - lumină ca la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
-i poți scrie, să nu-ți fie îngăduit să-l vezi și să-i oferi vestea. La urma-urmei, cine știe?, poate că preotul Topor e mort la fel ca și profesorul Apostol! Îl cuprinse o mare tristețe la acest gând înfiorător. Poate, totuși... Primii doi ani de studenție au decurs, oarecum, liniștit, deși la facultate s-au primit mai multe anonime care informau că "Apostol Nicolae care, de fapt, se numește Topor Nicolae, este fiul unui popă trădător și contrarevoluționar, care
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
libertate a ființei. Ea mă învățase însă arta de a iubi, în care era o expertă .Când eram în pat, simțeam că eram un singur trup, o singură ființă, că dacă ea ar dispărea, eu aș rămâne mutilat. Un sentiment înfiorător, de moarte, pe care eu îl numeam dragoste la vremea aceea. Eram un tip foarte cerebral și cam absent de propria persoană și de aceea puneam atât de mare accent pe dorința fizică. De acum soseam acasă, smulgeam imediat hainele
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
între piept și genunchi. Capul meu a coborît spre spate de plăcere pentru o fracțiune de secundă înainte de a-mi trage adînc răsuflarea și a mă apleca din nou odată cu brațele. Priveam drept înainte și n-am mai văzut acel înfiorător și ireal gol de aer și apă care mă făcuse cîndva să mă simt amețit, ci ceva care mi-a oferit sprijin și încredere. O energie nesfîrșită. Am crescut intensitatea, fără să mă gîndesc, dar în maniera corectă, nu crescînd
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ușor să nu faci nici un efort și să-i îngădui să dispară. Mai împăcat. Soarele strălucea în fiecare zi. Antrenamentele deveniseră mai dure. Cu cît ne adaptam unul altuia, cu atît Schneiderhahn insista în a ridica pragul dureros. Cunoșteam oboseala înfiorătoare care se instala după parcurgerea unei distanțe mari cu lovituri ferme. Cunoșteam, de asemenea, sforțarea necesară pentru o ultimă mișcare cu greutățile, și pentru ultimele zece bătăi dintr-o serie. Asta cerea un efort, dar încă nu durea cu adevărat
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
extragerea nenorocoasă, motivele apăsării lui Schneiderhahn? Părea palid astăzi, aproape cenușiu, la fel de cenușiu precum apele unei competiții murdare. Nu-mi era frică. Desigur, n-am dormit în noaptea de dinaintea cursei. În spațiul modern, larg al toaletelor, unde era o duhoare înfiorătoare chiar din zorii zilei, mi-am golit intestinele așa cum mi se întîmpla înaintea fiecărei curse. Am citit programul de cel puțin cinci ori și am învățat pe dinafară numele adversarilor noștri. Eram atît de încordat că am uitat să fiu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
sfida. Ezită. - Pentru că... nu prea știu. Glasul se făcu rece și hotărât. - Și de altfel eu nu omor oameni pe care nu sunt în stare să-i controlez. Voi reveni. Începu să se estompeze. Acum nu mai era în acest înfiorător local de ciment în care o femeie și doi bărbați se aflau întemnițați în celule separate una de cealaltă printr-o subțire și fantastică plasă de metal. * Gosseyn-Ashargin constată că intrase într-o sală imensă. La prima vedere, părea plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
apare un semn de obicei. Ultimul meu chiriaș a lăsat o mizerie de nedescris în urmă, cearșafuri peste tot, ușile garderobului date în lături, jumătate din tencuiala tavanului căzută - de atunci n-am mai putut închiria camera. Și urletele lui! înfiorătoare. Dar știam că tu n-o să pleci așa, Lanark. Tu ești un om potolit. Oricum, nu erai în casă, așa că am traversat palierul. Ușa era deschisă, așa că mi-am băgat capul înăuntru și am strigat: „Susy!“ M-am purtat întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încurcat și obrajii i se înfierbîntară. — S-a dus să se plimbe, murmură el. Băiatul are nevoie de lapte. O să-i pregătesc eu un biberon. Lanark cutreieră bucătăria șoptindu-i tot felul de absurdități lui Alexander, pentru că simțea o durere înfiorătoare în piept și nu dorea să vorbească deloc cu adulții. Frankie îi întinse un biberon cu suzetă înfășurat într-un șervet alb. El bîigui cîteva cuvinte de mulțumire și se întoarse în dormitor. Se așeză pe pat și duse suzeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la femeia victime ale unor accidente urmate răniri, care nu au efecte ulterioare imediate." Gosseyn se opri asupra acestui pasaj. Fără să caute în mod special, ceva, dăduse în sfârșit peste ceva concret, logic, care se putea raporta la . X, înfiorătorul mutilat, al cărui ego se dezvoltase anormal, fără ca psihiatrii ― a căror datorie este de a supraveghea pe indivizii periculoși ― să-și fi putut da seama. În dimineața următoare, Gosseyn se trezi tot într-o casă tăcută. Coborî din pat, uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
nici un ban... Trebuie să mă sinucid. Toți mă urăsc... mă urăsc... mă urăsc..." Milioane de oameni neintegrați se gândesc iar și iar la asemenea lucruri, fără să ajungă vreodată până la sinucidere. Era o problemă de intensitate continuă și de acel înfiorător dezechilibru care-i pândește pe cei căzuți din înălțimile integrării în hăurile disperării. De ce să mai trăiesc... La ce bun... sunt fără speranță.., să mă sinucid..." În timpul primei ore gândurile încă îi mai reflectau voința proprie: "e o prostie. Creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
sfida. Ezită. - Pentru că... nu prea știu. Glasul se făcu rece și hotărât. - Și de altfel eu nu omor oameni pe care nu sunt în stare să-i controlez. Voi reveni. Începu să se estompeze. Acum nu mai era în acest înfiorător local de ciment în care o femeie și doi bărbați se aflau întemnițați în celule separate una de cealaltă printr-o subțire și fantastică plasă de metal. * Gosseyn-Ashargin constată că intrase într-o sală imensă. La prima vedere, părea plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
la femeia victime ale unor accidente urmate răniri, care nu au efecte ulterioare imediate." Gosseyn se opri asupra acestui pasaj. Fără să caute în mod special, ceva, dăduse în sfârșit peste ceva concret, logic, care se putea raporta la . X, înfiorătorul mutilat, al cărui ego se dezvoltase anormal, fără ca psihiatrii ― a căror datorie este de a supraveghea pe indivizii periculoși ― să-și fi putut da seama. În dimineața următoare, Gosseyn se trezi tot într-o casă tăcută. Coborî din pat, uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
nici un ban... Trebuie să mă sinucid. Toți mă urăsc... mă urăsc... mă urăsc..." Milioane de oameni neintegrați se gândesc iar și iar la asemenea lucruri, fără să ajungă vreodată până la sinucidere. Era o problemă de intensitate continuă și de acel înfiorător dezechilibru care-i pândește pe cei căzuți din înălțimile integrării în hăurile disperării. De ce să mai trăiesc... La ce bun... sunt fără speranță.., să mă sinucid..." În timpul primei ore gândurile încă îi mai reflectau voința proprie: "e o prostie. Creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Du-te acasă! (Dar temerea ei îi scoase la iveală toată hotărârea de care era capabilă.) Nu putem să lăsăm un lucru atât de monstruos să ne pângărească satul. Închipuiți-vă... și glasul începu să-i tremure la gândul acesta înfiorător. Închipuiți-vă că această colectivitate splendidă, de modă veche, pe care hotărâsem s-o păstrăm întotdeauna exact așa cum o are pictată Împărăteasa în galeria ei de tablouri, ar fi acum pradă desfrâului și ruinată de această... de lucrul acesta... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
din casă? De exemplu, unul din bătrâni deplasîndu-se sub un motiv oarecare și scontând pe un element psihologic ― o scrisoare găsită în antreu îți poartă automat gândul dincolo de ușă ― să-l fi lăsat anume acolo? ― Exclus! Mă simțeam într-adevăr înfiorător, dar am fost foarte atent. Nimeni nu s-a ridicat de la masă cât a lipsit Dascălu. Iar dacă hârtia s-ar fi aflat în vestibul mai de mult ar fi remarcat-o la plecare și nu la întoarcere. Cristescu clătină
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]