919 matches
-
de pe targă ca să mă uit la Obiect. Ca să mă uit la Obiectul Obscur. Încă o dată, devenea un mister pentru mine. Ce s-a Întâmplat cu ea? Unde e acum? Stătea În capătul culoarului, ținând brațul meu, care se deșira. Părea Înfrigurată, slabă, rătăcită, pierdută. Era aproape ca și cum ar fi știut că n-aveam să ne mai vedem niciodată. Targa prindea viteză. Brațul meu era acum doar o panglică subțire, răsucindu-se În aer. În cele din urmă veni momentul inevitabil. Obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cot la cot cu cerșetori în zdrențe și papuci. Tovarășul său continuă încetișor: — Parcă s-au născut actori. De zâmbești, râd în hohote lângă tine. De ești trist, își smulg părul din cap de disperare. Dacă aprinzi oleacă focul, dârdâie înfrigurați, iar de spui „mi-e cald“, îi apucă pe loc nădușeala. Eu n-aș putea niciodată să mi potrivesc fața după obrazul unui străin, conchide cu un oftat. Eu însă din asta trăiesc, suspină evreul. Habar n-ai cât trebuie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
valoare? Dacă Iulius Caesar s-a șters la fund cu știința lor, atunci ce rost are să-și facă griji? Așteptarea se prelungește. Fiind cel mai bătrân dintre preoți, dialului i se aduce scaunul curúl. Tiberius îl urmărește cum își trage înfrigurat toga dublată peste brațele descărnate. E tot albă, tivită cu purpură, dar din tr-o lână mai groasă, cu fire lungi și flocoase. Și prinsă numai cu fibule, pentru că flaminului lui Jupiter nu-i sunt îngăduite nodurile. Mijește ochii și filtrează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Filip trebuia să-l urmeze de fiecare dată, zi sau noapte. Cu umbrela în mînă, se așeza pe o băncuță din fața closetului, a cărui ușă rămânea deschisă. Carol îl privea în ochi vreme îndelungată, căutând pe chipul său plouat și înfrigurat o umbră de umilință, o urmă de renunțare, un semn de revoltă față de postura înjositoare în care se afla. Nimic nu tensiona însă chipul destins al lui Filip. Din timp în timp, își scotea carnetul cu scoarțe negre, se apleca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
șarpelui de abanos și argint negru vienez, pe trupul din lemn alb de santal. Bătrânul privea fascinant brățara, gândi că nici un alt element n-ar fi fost necesar pentru a-i completa frumusețea. Dar chiar în acel moment păli, căutând înfrigurat o lupă mai mare, căci ceea ce crezuse că este o simplă dungă de argint alb negru, înconjurând brățara, i se părea acum a fi de fapt o înșiruire de litere. Erau într-adevăr minuscule litere de argint, încrustate în carnea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în sânge închegat. Temnicerul își ținu promisiunea. Îl scoase pe Zlota din ocnă în butoiul în care se deșerta murdăria din hârdaiele din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul vlăguit și rana piciorului infectată, se furișa prin târguri, hărțuit de hăitași. învățase în ocnă semnele secrete pe care vagabonzii și cerșetorii le fac cu cioburi de cărămidă pe porțile curților și acum se slujea de acest cod
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
definitivă. Într-o scrisoare am avut curajul să-i spun multe. Îi arătam că nu-i pot promite nimic pentru viitor, că aveam de gând să-mi păstrez toata viața independența. Am găsit-o la scoborârea mea din tren, mititică, înfrigurată în paltonul subțire, neavând curajul să-mi iasă înainte, cerșind cu privirea o vorbă bună. Ce milă am avut de dânsa atunci! Cum mă socoteam o brută pentru toate planurile mele viclene! O luai strâns de mână și merserăm kilometri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de fantezie, și fata se lăsa în voia fericirii mele. Aveam încredere în mine atunci, și, la braț cu Irina, visam succese cu altele... Cu toate lacrimile Irinei, care izbucneau zilnic înaintea celei mai scurte despărțiri, cu toate îmbrățișările ei înfrigurate, uneori eram nefericit din cauza ei chiar. Astfel de întîmplări erau însă rare, fie că ea le pricinuia numai uneori, fie că eu, ținînd-o tot timpul lângă mine, nu-i dam prilejul. M-am indignat intr-o zi că a putut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o mică sforțare, reîncepe să se învîrtă. Dedesubt, spațiul gol, imens pentru mititica jucărie. Și brusc, o milă cumplită mă cuprinde pentru vata galbenă de la capătul bețișorului. O milă cum n-am simțit iarna trecută când o pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut în geam și când mi-a fost lene să deschid fereastra... Revăd în curte un trunchi gros, pe el câteva picături de sânge închegat, câteva pene negre, și în el înfipt un topor. Împrejur, pe iarba grasă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Audbert își spuse că, după spectacolul oribil al ambuscadei pentru prinderea lui Waldomar, fuga disperată cu hunii pe urmele lui și baia în Rhon, tortura era exact ce îi mai lipsea pentru ca tacâmul să fie complet. Câteva clipe, își mută înfrigurat privirea îngrozită când la unul, când la celălalt, de parcă ar fi vrut să afle care dintre cei doi părea cel mai aplecat spre a-i arăta îndurare. în sfârșit, se întoarse iute către Sebastianus, prosternându-se înaintea lui - pentru că fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era slab peste măsură, însă brațele sale păreau străbătute de un nebănuit șuvoi de energie. într-un contrast evident cu capul ras complet, barba îi era neagră, lungă și cârlionțată; ochii mari și întunecați, înfrigurați, păreau ochii unui nebun. Cum învățase galoromana pe când era tânăr și luptase ca mercenar al lui Etius împotriva burgunzilor, Balamber îl întrebă pe limba sa: — Deci? Ce ai de spus? Unde sunt consătenii tăi? îngenuncheat lângă cal, cu mâinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi și la fel făcu și Balamber. Acesta îl fixa stăruitor pe Inisius, care, cu toate încercările - inutile, de altfel - ale lui Gomerius de a-l ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
venind din dreapta ca să le închidă drumul spre pădure și își dădu seama că de acum tâlharii aveau puține șanse să se mai salveze. Trase sabia și își alese unul pentru sine; în vreme ce acela își oprise calul și privea în jur înfrigurat, căutând o cale de scăpare, îl ajunse și încercă să-l doboare cu o lovitură directă. Hunul, însă, se aplecă pe coasta cealaltă a calului și se feri de lovitură; totuși, în cele din urmă, în timp ce se îndrepta în șa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spuse că în momentul când Canzianus ieșea pe poarta sihăstriei pentru a se preda, nebunul acela năvălise în spatele său, cerând cu putere să-i împărtășească soarta, și nu putuseră cu nici un chip să-l despartă de el. Balamber îl văzu, înfrigurat și cuprins parcă de o febră, în rasa sa călugărească toată sfâșiată, prăbușindu-se deodată la picioarele sale. — Te rog, îl imploră călugărul, demonule exterminator, sabie răzbunătoare: nu-l lăsa să mă umilească așa. Eu sunt cel mai demn. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Filip trebuia să-l urmeze de fiecare dată, zi sau noapte. Cu umbrela în mînă, se așeza pe o băncuță din fața closetului, a cărui ușă rămânea deschisă. Carol îl privea în ochi vreme îndelungată, căutând pe chipul său plouat și înfrigurat o umbră de umilință, o urmă de renunțare, un semn de revoltă față de postura înjositoare în care se afla. Nimic nu tensiona însă chipul destins al lui Filip. Din timp în timp, își scotea carnetul cu scoarțe negre, se apleca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
șarpelui de abanos și argint negru vienez, pe trupul din lemn alb de santal. Bătrânul privea fascinant brățara, gândi că nici un alt element n-ar fi fost necesar pentru a-i completa frumusețea. Dar chiar în acel moment păli, căutând înfrigurat o lupă mai mare, căci ceea ce crezuse că este o simplă dungă de argint alb negru, înconjurând brățara, i se părea acum a fi de fapt o înșiruire de litere. Erau într-adevăr minuscule litere de argint, încrustate în carnea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în sânge închegat. Temnicerul își ținu promisiunea. Îl scoase pe Zlota din ocnă în butoiul în care se deșerta murdăria din hârdaiele din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul vlăguit și rana piciorului infectată, se furișa prin târguri, hărțuit de hăitași. învățase în ocnă semnele secrete pe care vagabonzii și cerșetorii le fac cu cioburi de cărămidă pe porțile curților și acum se slujea de acest cod
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
voastră tovărășie de griji și de nevoi. Gîndește-te bine că ele sunt semnul că se apropie vremea când tu și tovarășa ta aveți să vă despărțiți pentru totdeauna. Gîndește-te că asta e fața râzătoare pe care o așteptai cu pieptul înfrigurat în nopțile de vară. De-a lungul vremii, patru evenimente hotărâtoare în viața sufletească a omenirii: apariția ideii de moarte în conștiință, pierderea credinței în Dumnezeu, însumarea noastră în zoologie și reducerea planetei la un vremelnic fir de țărână în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Laerțiul!...) ...Emilica, cu coada pe spate, cu breton galben pe frunte și cu șorțul negru pe rochița cenușie. Era de zece ani, ca și tine. (N-ai fost deloc tardiv!) Treceai pe la poarta școlii primare, de două ori pe zi, înfrigurat de emoție. Credeai că te privește tot 1 Filozof grec din școala cinică (secolul al IV-lea î.e.n.). 2 Filozof grec din școala cinică, discipol al lui Crates. 3Suferință - știință (gr.). universul! Ea își făcea semne din coate cu prietena
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
membru al comisiei oamenilor muncii a fost doar o simplă formalitate, iar drept compesație, la câteva zile secretara instituției Îl chemă să-i Înmâneze aprobarea comisiei de-a efectua această vizită turistică În Statul Israel...! Urmară alte zile de așteptări Înfrigurate, de incertitudini, de gânduri răvășite, de nesiguranța zilei de mâine În timp ce Lct.Col. Tudose Ion informă conducerea Co-operativei facând agitație. Protejatul lor tehnicianul Tony Pavone va fi arestat foarte curând iar el va motiva arestarea pregătind acte care va demonstra
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Turn al dorințelor încătușate Ce îmblânzea noaptea răstignind Șoaptele celor mirați în Necunoscutul clipei de tăcere. Este singurul oraș care, încă Mai venerează stelele stropind Cu lacrimi urmele pașilor Copiilor născuți în rugăciune Sub neobosita veghe a bătrânilor Uitați și înfrigurați în amintiri, În trecut, în glasul putregăit de Tăcere, amorțit de cuvinte nerostite. Acesta este orașul în care am fost Călător, soț și amant, poet Și însoțitor spre Lumină, Vânzător de dileme și prinț În suburbiile visului liber. Acesta este
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o plasă cu ochiuri inegale. Mi-am ațintit privirea asupra autobuzului și am fost imediat capabil să-l simt, viu, ca și cînd ar fi fost o prelungire a trupului meu - treptele uzate, amplasarea barei de sprijin, interiorul Întreg, căutarea Înfrigurată a unui loc liber, anunțul care atîrna În spatele scaunului Șoferului, mirosul special - amestec de oameni și benzină, vibrațiile motorului care variau În funcție de anul fabricației. Purtat de aceste impresii, am Început să mă mișc odată cu autobuzul. Nenumărate stații importante, priveliști mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mâinii ei calde pe obrazul stâng, spre care bătea începutul de viscol, apoi nu mai simții și nu mai auzii nimic. 28. După-amiază când am venit acasă - eram în camera de la față - simții pe umărul drept mâna lui Keti. Era înfrigurată, venise la căldură. - „Ți-e greu, îmi spuse. Văzându-te cum te zbați am început să pricep și eu ceva din profesia ta, în care nu te-aș fi bănuit niciodată. Asta nu e profesie; om fiind, ți se cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de bucurie. Era spre orele prânzului. Soțul ei se afla în comuna vecină pentru „instructaj” având ca obiect „activitatea obștească”. Obișnuitele „instructaje”, „ședințe” și altele ca din întâmplare, totdeauna în sărbătorile Crăciunului și Paștelui. Avea să se întoarcă seara, târziu, înfrigurat, obosit. Se bucură, mă bucurai. Mama Anei, la strigătele acesteia, apăru și ea în cerdac. Nu părea prea îmbătrânită, avea în schimb părul, într-adevăr, alb. „Sărut mâinile!”, vorbii pentru amândouă. Intrarăm în casă. - Mamă, ceva de-ncălzit! Mi-aduse, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]