7,435 matches
-
Unul singur. Numai unul, se rugară în cor. Dădu să se strecoare pe lângă ei, să plece, dar se simți înghesuită din toate părțile, apucată de mâini, izbită de răsuflările fierbinți și nesuferite. Lăsați-mă-n pace că mă supăr, îi înfruntă, zbătându-se să scape. Vă arunc în stradă pe toți. Idioților! strigă Invalidul, bătând cu pumnu-n tejghea. Ce-i asta? Ia te uită! Cerboaica e gata să-mpungă! Prinde-o, mă! I se păru că întreaga încăpere zvâcnește o dată cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și totuși accepta. Era sătulă până peste cap și accepta pentru că numai așa putea trăi, nădăjduind că toate se vor schimba. Se opri să-și deznoade spinarea și să-și tragă răsuflarea. Lui, ce-i pasă? Lor, ce le pasă? Înfruntă primejdia în față zilnic, dar cel puțin... Își frecă cu monturile mâinilor, îndelung, fața jilavă de sudoare. Ochii o usturau. Parcă avea nisip fierbinte sub pleoape. Gura-i era uscată, buzele arse. Simțea înțepături mici urzicându-i pielea pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
alt curs. Îi era numai teamă de ce avea și de ce putea pierde. Fața îi era arsă mistuită, fruntea rece și ochii înroșiți încercând să ascundă în adâncul lor adevărul acelei nopți și neputând, convinsă că procedase cum trebuie și poate înfrunta liniștită, chiar c-un fel de demnitate, indignarea, furia și oprobriul bătrânei cu care nu mai avea nimic, pe care o înțelegea, era dispusă chiar s-o asculte și să-i dea o explicație, dar nu era obligată să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lui palidă, topită de dragoste, ochii încețoșați de nesomn, încercănați, cu privirile duioase, mângâietoare, cu ceva nesigur în ele, ca și expresia de recunoștință și triumf a gurii lui. Asta-i dădu cel mai mare curaj să întâmpine și să înfrunte inevitabilul: întâlnirea cu bătrâna. Ca și cum ar fi fost oglinda propriei ei conștiințe. Știa că n-are sens să încerce să mintă sau să amâne discuția. Ar fi fost ca și cum ar fi încercat să se mintă pe sine sau să încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
capăt al poienei, se-nălța un stejar bătrân, rotat, atât de fastuos și măreț în frunzișul lui des că arunca o umbră neagră împrejur. Neagră-albăstruie, încât, iarba părea de petrol. Acolo-i plăcea cerbului să-și întâmpine și să-și înfrunte adversarii. Acolo, în largul poienii însorite, aștepta totdeauna cea mai frumoasă căprioară a pădurii, cu sfârcurile urechilor albe, sfârșitul turnirului dat în cinstea ei. Cedrul, în umbra căruia veghea Tudora, era atât de majestuos că ți se curma răsuflarea, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cineva ar putea să mă întrebe, să mă iscodească, să îmi ceară socoteală și chiar să mă judece pentru felul meu de a vedea lumea, pentru trăirile mele și modul meu de a le exprima . Încă nu sunt pregătită să înfrunt eventualele „răutăcisme”, acidități și alte asemenea și pe tema asta. Mă ating, indirect, destule. Deși la o primă vedere par a nu le da mare importanță, în adâncul sufletului meu, ele capătă, aproape de fiecare dată, dimensiunile unui cataclism. În general
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pune mască, a-ți schimba fața înseamnă... a rămâne fără cap, a fi decapitat. Este o moarte fără demnitate, de-a dreptul caraghioasă, mutilantă. Dar oricum ar apărea, sub orice chip și sub orice formă, îți trebuie curaj să o înfrunți. Poezia însăși este o lecție de curaj. Curajul are în primul rând o semnificație interioară, și abia apoi una de penetrare în plan social, în scenă. Forța cosmică a curajului este reprezentată grafic, în Orient, sub forma unei fascinante femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
să ne depășim pulsiunile inferioare, egoiste (și actorul nu poate fi niciodată egoist, atât timp cât renunță la sine pentru a deveni un altul), dacă vrem să accedem la o atitudine spirituală veritabilă: sentimentul de a fi curajos și capacitatea de a înfrunta răul în consecință. Reprezentarea tradițională a forței cosmice despre care vorbim sugerează că trebuie să ne "tăiem" capul dacă vrem să învingem iluzia. Este o luptă extremă, dar numai asta duce la victorie. Este vorba, bineînțeles, de victoria decapitatului, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
celor două catastrofe biografice care i-au răpit bucuria de a iubi; el - amenințat de apropierea vârstei tuturor neputințelor și a morții. Atât în film, cât și în povestea lui P.H.L., eroii se caută (și se găsesc!) pentru ca, împreună, să înfrunte singurătatea în fața destinului. Fiindcă toți își revendică, din adâncul ființei, dreptul la fericire, pe care îl câștigă primind și dăruind iubire, fiecare cu măsuri diferite... Conștiința diferenței apropie și depărtează, precum vântul - valurile mării... Poate că mii de povești de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cînd în toată sala răsună un urlet fioros de leu... Bărzăunul crezu că amețește și se lipi mai strîns de perete. Într-o clipă își dădu seama că păcăleala lui din pădure va fi descoperită și că va avea de înfruntat multe greutăți. Caseta pe care avea imprimate strigătele de animale din filmul "Cărțile junglei" și cu care reușise atît de bine să-i sperie pe Nicanor, pe doctor, pe Iancu Răgălie, pe frate-su și pe Nuțu la mlaștină, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întrunește ideea ratării de către erou a nemurii printr-o eroare minoră, prezența șarpelui ca simbol al acestei erori, cruzimea unei zeițe, care se răzbună pentru faptul că i-a fost respinsă dragostea și, mai presus de toate, viziunea prieteniei care înfruntă destinul fatal al omului trecând peste pragul morții, de unde Enkidu vorbește cu Ghilgamesh, despre oroarea lumii de dincolo. Unind astfel, pe de o parte, eroarea umană și moartea ca destin ineluctabil, cu răutatea cerului, cu intervenția nefastă a șarpelui, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de eroism, destine manevrate de zei vicioși. Shakespeare avea să ironizeze sever acea lume în piesa Troilus și Cresida. Dar, mai apoi, odată cu tragedia, în spiritualitatea greacă neliniștea existențială capătă o măreție ne mai atinsă ulterior. Astfel, la Eschile omul înfruntă pe zei, la Sofocle înfruntă destinul orb, iar în teatrul lui Euripide omul se înfruntă cu el însuși, cu propriile patimi. Dar spaima spectatorului în vechea Eladă era exorcizată de catharsisul indus prin elevata poezie a discursului scenic, gândirea înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zei vicioși. Shakespeare avea să ironizeze sever acea lume în piesa Troilus și Cresida. Dar, mai apoi, odată cu tragedia, în spiritualitatea greacă neliniștea existențială capătă o măreție ne mai atinsă ulterior. Astfel, la Eschile omul înfruntă pe zei, la Sofocle înfruntă destinul orb, iar în teatrul lui Euripide omul se înfruntă cu el însuși, cu propriile patimi. Dar spaima spectatorului în vechea Eladă era exorcizată de catharsisul indus prin elevata poezie a discursului scenic, gândirea înaltă și perfecțiunea artistică. Astfel, suferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
piesa Troilus și Cresida. Dar, mai apoi, odată cu tragedia, în spiritualitatea greacă neliniștea existențială capătă o măreție ne mai atinsă ulterior. Astfel, la Eschile omul înfruntă pe zei, la Sofocle înfruntă destinul orb, iar în teatrul lui Euripide omul se înfruntă cu el însuși, cu propriile patimi. Dar spaima spectatorului în vechea Eladă era exorcizată de catharsisul indus prin elevata poezie a discursului scenic, gândirea înaltă și perfecțiunea artistică. Astfel, suferința îndurată de Prometeu este infinit întrecută de focul răpit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care-au înghițit, de-acum, și aurul lui Tariq. Mai mult ca de mâna care împarte dreptate, Musa se teme de ochiul lui cel lacom. Și Tayyib se teme. Poate că stăpânul ar trebui să plece spre Damasc, să-și înfrunte dușmanii și altfel decât cu arma. Musa îl ascultă și vede dincolo de cuvintele lui. Vede o înțelep ciune mai adâncă. Da, și capul lui se poate rostogoli oricând pe o altă lespede de marmură, din alt serai... Nopțile se umplu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lăsaseră aici înaintașii, nu era asta lumea lor? ...Și atunci au pornit lupii la luptă. Și-au unit forțele și au hotărît să treacă împreună prin marea încercare. Au ales fără ezitare: aveau să lupte pînă la capăt. Așa au înfruntat forța de nestăvilit a urșilor, agerimea rîșilor, istețimea vulpilor. Așa au băgat spaima, pentru totdeauna, în căprioare și cerbi, în viezuri și bursuci, în iepuri și veverițe. Să nu credeți că au pierdut ușor războiul acesta. S-au bătut lupii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
facă față. Lupii tineri plecau adesea la vînătoare și nu se întorceau pînă nu aduceau pradă îndestulătoare la masă; tot ei se asigurau că nici un intrus n-a pătruns pe teritoriul haitei și acela care descoperea vreun răuvoitor și-l înfrunta, luptînd sau alergîndu-l pînă dincolo de hotare, cîștiga respectul nedisimulat al celorlalți. Cînd, în după-amiezele tihnite, animalele se relaxau, sătule și dornice de distracție, lupii tineri făceau demonstrații de forță, străduindu-se pînă la epuizare să dărîme vechile ierarhii sau să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ajut. Te voi asculta așa cum m-ai ascultat și tu, de-atîtea ori, cînd am avut necazuri. Poate am să știu să te ajut cu vreun sfat, sau poate că nu. Dar nu lăsa greutățile să te apese și nu le-nfrunta de unul singur. Eu sînt aici. Lupino își ridică privirea din pămînt. Ochii Hanei împrăștiau scîntei. Sau era doar o părere? Avea să-i fie dor de Hana, de blîndețea ei, de observațiile ei ascuțite despre lume, de înțelegerea de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ar fi fost vorba de cerbi, mistreți, căprioare, vulpi animale de care nu avea a se teme, fie că întîlnea urși sau rîși redutabili adversari, Lupino trebuia să le facă față. Nu căuta să provoace necazuri nimănui; nu urmărea să înfrunte pe nimeni; și de cîtă diplomație era nevoie pentru a-și atinge scopul! Adulmecă cu insistență. Dinspre stînga venea miros familiar. "Trebuie că sînt lupi pe-aproape", cugetă, cumpănind dacă e de preferat să se îndrepte spre ei sau să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dacă găzduiau în zona lor o arătare ciudată, un lup schilod și orb. Lupino era recunoscător pentru constituția robustă cu care fusese înzestrat. Fie că trebuia să se confrunte cu un singur lup venit în recunoaștere, fie că avea de înfruntat doi sau chiar trei viteji războinici, puiandrul se străduia să fie întotdeauna pregătit. Nu urmărea să cucerească teritorii și nici poziții, nu era mînat de impulsuri sîngeroase, așa încît își folosea istețimea și agerimea trupului pentru a nu răni și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Lupino! Cerule, m-ai auzit, mi-ai răspuns! Fiul meu, pierdut... și regăsit, în sfîrșit! ...Tată?! Tînărul lup se retrase doi pași, măsurîndu-și stupefiat interlocutorul. Și, pînă spre asfințit, trupurile celor doi lupi, răscolite de gemetele furtunii, au continuat să înfrunte, neclintite, ploaia nepăsătoare... CAPITOLUL 14 Pa[i mici C um au reacționat, tată și fiu despărțiți de atîta vreme, plecați unul în căutarea celuilalt, nerecunoscîndu-se unul pe celălalt, nerăbdători să să întîlnească și totuși nepregătiți să trăiască regăsirea atît de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
care mă chema, mă chema disperată! ... Fiule, aceea a fost ultima dată cînd am auzit-o. Iar de văzut... Niciodată, pe nici unul dintre voi! M-au așteptat la granița teritoriului nostru. Erau mulți. Îi cunoșteam pe toți. Pe unii îi înfruntasem în trecut, în luptă dreaptă, și-i învinsesem. Alții nu avuseseră curaj să încerce măcar să-mi țină piept. Dar acum se uniseră toți. Din trei haite diferite se adunaseră, nemernicii. Pentru o cauză dreaptă nu s-ar fi putut pune
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și-i învinsesem. Alții nu avuseseră curaj să încerce măcar să-mi țină piept. Dar acum se uniseră toți. Din trei haite diferite se adunaseră, nemernicii. Pentru o cauză dreaptă nu s-ar fi putut pune de acord. Dar, ca să mă înfrunte pe mine, să mă atace mișelește, fără să-mi lase demnitatea de a mă apăra, s-au înțeles... Nu știu cum gîndești tu, fiul meu, cum vei fi fost educat de către cei lîngă care te-a aruncat destinul, dar, în tot acest
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și, fără să se poată împotrivi, toate i se dezvăluiau acum, încît nu găsea putere să înainteze. Lupino i se alătură, intuindu-i emoția. Simțea nevoia să-l sprijine, să-l aline. Sîntem împreună acum și ce vom avea de înfruntat, vom înfrunta umăr la umăr. Trecutul ne aparține; nu-l putem înstrăina, și nici uita. Sînt convins că nici nu-ți dorești. Dar, de această dată, avem forța să nu-l lăsăm să ne lovească din nou. În pofida a tot
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să se poată împotrivi, toate i se dezvăluiau acum, încît nu găsea putere să înainteze. Lupino i se alătură, intuindu-i emoția. Simțea nevoia să-l sprijine, să-l aline. Sîntem împreună acum și ce vom avea de înfruntat, vom înfrunta umăr la umăr. Trecutul ne aparține; nu-l putem înstrăina, și nici uita. Sînt convins că nici nu-ți dorești. Dar, de această dată, avem forța să nu-l lăsăm să ne lovească din nou. În pofida a tot ce a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]