917 matches
-
Acum, că mă concediase, se Întoarse la tarabă. Andy Își folosea Întregul talent pentru a convinge un client să cumpere nu doar o oglindă veche, ci și setul de perii de păr asortate. Se părea că era pe cale să reușească. Îngândurată, am pornit-o Înapoi, spre ghereta unde se vindea samosa. Am cumpărat una cu legume, Învelită Într-un șervețel de hârtie. Privind Înainte, am fost surprinsă să-l zăresc pe Brian. Stătea pe jumătate pitit lângă taraba de peste drum, pe după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
poziția În care mă aflam, nu reușeam s-o zăresc și nu voiam să atrag atenția asupra mea, mișcându-mă. Brusc, m-a lovit un val de jenă cumplită, cauzată de faptul că eram prezentă În vreme ce patru persoane Îmi examinau Îngândurate sculptura. Mă simțeam de parcă aș fi fost eu Însămi atârnată acolo sus, despuiată și suspendată de un lanț, iar ei s-ar fi holbat la mine cu ochi cercetători. Oare cum puteau să suporte asta participantele la concursurile de frumusețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nu face senzație, atunci..." Sfârșitul de efect însă tot nu-i venea. Căutîndu-l în rezervorul minții, se ridică, luă lampa de pe noptieră și o duse pe masă să aprindă lumina. Scoase abajurul, apoi sticla, cu multă băgare de seamă, mereu îngîndurat. Uitîndu-se după cutia de chibrituri i se păru că aude un ciocănit sfios în ușă. Până să se întoarcă, ușa se deschisese. ― Tanța?! făcu dânsul atât de mirat, că-i fu în aceeași clipă rușine de tonul întrebării. Tanța rămăsese
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
altele n-o să mai fie. ― Bine de noi. ― Just! adăugă Brett care lucra de zor lângă Parker. ― La muncă. ― Sala mașinilor la muncă. Puneți de niște cafea! Ripley debranșă intercomul și se întoarse meditând, spre Dallas. Acesta se așeză tăcut, îngândurat. ― În cât timp vom putea porni, Ripley? inclusiv timpul necesar lui Parker și lui Brett să facă reparațiile. Ea consultă diverse instrumente, făcu niște operații pe un carnet. ― Dacă repun în funcțiune conductele acelea și fixează modulul 12 în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Care oxigen? A făcut tot drumul de întoarcere cu asta pe nas. Creatura nu s-a lipit de rezervoarele lui; asta înseamnă că tot aerul din ele trebuie să se fi evaporat în primele minute de la deschiderea regulatorului! Ash părea îngândurat. ― Pot să imaginez câteva ipoteze. În atmosfera acestei planete se găsește puțin oxigen liber. O cantitate mică. Dar în oxizi se găsește mult mai mult, împreună cu azotul. Se poate ca ea să aibă capacitatea de extragere a oxigenului din acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ori în semn de complicitate. Deodorantele nu erau excepționale pe o navă de mărimea lui Nostromo. Închiși ani-lumină în cochilia lor de metal, eroii noștri, având alte griji mai importante, nu se sinchiseau de efluviile vecinilor. Ripley își păstrase înfățișarea îngândurată! ― Ce te necăjește? Tot la hotărârea lui Ash te gândești! Nu-ți place deloc că ne-a lăsat să intrăm? ― Cum ai putut să-i îngădui să ia o asemenea inițiativă? răspunse Ripley cu vehemență. ― Ți-am spus-o deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
am săturat de produse sintetice. Puțin îmi pasă de ce zice Compania, asta tot are gust de reciclare. Acreala asta din hrana artificială nu poate fi eliminată oricât piper ai pune, sau alte condimente. ― Am mâncat și mai rău, comentă Parker îngândurat, dar și mai bine. Lambert se strâmbă la spusele inginerului, ținând într-o mână o lingură plină cu o bucată de Steak-care-nu-prea-era. ― Nu-ți place, dar înfuleci de parcă ai da de ceasul morții. ― Adică... îmi place, explică Parker înghițând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
grijă să nu pună mâinile pe metalul încins. Îmbrăcămintea, din fericire era făcută dintr-o fibră extrem de rezistentă. Cu toate simțurile în alertă, cu toți nervii la pândă, încercă să prindă o mișcare, un miros neobișnuit. În secția echipamente, Lambert, îngândurată, era cu ochii pe deschiderea cu grilaj. Merse la un panou și apăsă pe un buton. Grilajul de metal se înfundă în țeava și dispăru cu un bâzâit continuu. ― Ești nebună? strigă Parker. ― Dacă creatura iese din conducta principală, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Acidul a ros așadar panoul care comunică direct cu sasul. Asta a cauzat depresurizarea. (Ridică o mână spre ușa blindată care separa vestibulul sasului de restul lui Nostromo.) Poți vedea gaura de aici. ― Nu are importanță deocamdată. (Ash se ridică, îngândurat.) Cine a acționat semnalul de alarmă? Ripley îl privi drept în ochi. ― Pe mine mă-ntrebi? ― Ce vrei să spui? Ea-și șterse sângele scurs din nări, apoi suflă. ― Presupun că alarma s-a declanșat singură... Ar fi explicația cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ori cânta melodii de muzică populară sau ușoară spre desfătarea mea. Eram fericiți trăind în paradisul existenței noastre. În prima duminică a lunii septembrie 1957, a mers din nou acasă, la părinți. Când s-a întors, părea puțin schimbată sufletește, îngândurată. Ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat îndelung. Apoi a scos un oftat ușor, uitându-se în ochii mei și mângâindumă pe față cu palmele ei catifelate. - Ce s-a întâmplat Dora? Am întrebat-o puțin speriat. - O, nimic deosebit
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
carnea. Dar mă privise atât de inocentă, de mirată și sinceră, încît am renunțat. De altfel, acestea se petreceau în urma celor povestite adineaori, într-o vreme când eu primisem destule probe că nu am de ce mă teme de nimeni. ... Rămăsesem îngîndurat și dezgustat, mușcîndu-mi pe furiș buzele și privind cele dintâi stele într-un cer încă palid. Conversația continua într-o bengaleză colocvială, din care nu pricepeam decât foarte puțin; de altfel, nici nu încercam să pricep și nu tresăream decât
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fumând alene, îl privesc cum curge lin și vast către orașul nostru. Stau pe o piatră, înconjurat de câțiva copii, care la început îmi strigă într-o engleză stropșită: "Maimuță albă!", apoi, văzând că nu mă supăr, ci îi privesc îngîndurat, cu lacrimi, se apropie de mine, stânjeniți, până încep să vorbesc cu ei în bengali și le împart gologani. Mă conduc cu alai, până la capătul satului. O seară puțin răcorită de ploaie, dar senină și îmbietoare la drum. Curând rămân
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
voce gîjÎită: — Auziși, bă Cerbule, intrarăm În Radu cel Frumos. Cuvintele conspiră cu aerul de om dus cu pluta, iar efectul e suprarealist. Ce dracu’ tot vorbește acolo? Ce dracu’ tot vorbesc ăștia toți? Locotenentul Soare are un profil ușor Îngîndurat, conturat pe cerul roșu. La fel și caporalul Cerbu. Privind spre ceva ce numai ei văd. Par atinși. Ce informație au primit ei În antenele lor de gîngănii? Ziua de 18 decurge plat, dar În rutina programului se simte o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
căpăta un caracter tradițional, rutinier. Avea o față ovală, un nas frumos modelat și rămăsese zveltă. Ochii îi erau prelungi, ca ai lui Brian, de un albastru mai închis, și se îngustau, dându-i un aer de pisică, ori de câte ori era îngândurată sau emoționată. În timp ce Brian obișnuia să facă ochii mari și să se holbeze.) Își farda discret pleoapele dar nu folosea niciodată ruj de buze. Avea o gură prelungă, conștient mobilă. Părul bogat, neted, frumos tuns, era de un blond ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o societate secretă, ori „Prietenii“ nu admit secrete. Și atunci, cum stătea cu propriile ei secrete? Furișă o privire spre Brian (ca întotdeauna, Gabriel ședea între soțul ei și fiul ei) și văzu pe fața acestuia aceeași expresie de încordată, îngândurată anxietate. Își mută privirea spre fața palidă, calmă a lui William Eastcote, așezat în fața ei. Eastcote îi zâmbi. Tăcerea respira prin exalări prelungi, lente și mute, în ritmuri și mai lente, adânci, părând de neștirbit în profunzimile ei, de parcă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și nu se mai făcuse văzut, frumoasa ei mamă murise cu trei ani în urmă, de o boală devastatoare. Acum, întărită de o viață de astfel de duminici de reculegere, ședea liniștită, cu brațele încrucișate, privind cu ochii larg deschiși, îngândurați, peste capetele familiei McCaffrey. Fața ei netedă, dulce, luminoasă ca un lampion irizat, radia de sănătate. Buzele moi îi erau ușor țuguiate, într-o expresie meditativă, părul castaniu-auriu, ondulat și ciufulit, încărcat de electricitate ca mătasea, îi încadra chipul. Obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acele momente le și simți, de parc-ar fi fost modul cel mai natural din lume de a întreba pe cineva despre soția lui. — Nu, răspunse George după o clipă, cu o expresie aproape meditativă, vorbind într-un fel visător, îngândurat, ca și cum ar fi urmărit o viziune. Stella e bine. — Ai aflat ceva? — Nu, dar poți fi convinsă... că ea e bine. În ordine, spuse Alex. Uneori, ea și George se certau în mod penibil și lipsit de sens, numai pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai impresionant și mai mort și totuși mai intens și mai... real! Așadar, tu o să crezi în America numai când o să se termine cu ea! E ridicol. La urma urmei, am fost... fericită... în America. Se opri și apoi adăugă, îngândurată: Nu-i așa? Te simți englezoaică? O, nu, cum aș putea? Nu mă simt nimic - cu alte cuvinte, presupun că eu sunt ireală, indiferent ce aș fi. John Robert văzu o clipă în minte, ca într-o insipidă fotografie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
strălucitoare, care reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui, statuia lui Buddha Gandhara medita cu pleoapele plecate și buzele ușor țuguiate. Fața de o austeră frumusețe îmbina calmul orientului cu o îngândurată tristețe, elenistică. Părintele Bernard îl iubea pe Buddha pentru că nu era un judecător al faptelor lui. Nu-i acorda nici o atenție preotului și nu avea pretenția să fie ridicat în slăvi. Dar părintele Bernard, care nu medita întotdeauna cu pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ore și ore și nu intră ”un'anima viva” (un suflet viu) în casa Domnului, sau nefericita aceasta de soție care are un soț afemeiat. Inclin să cred că mai mare este suferința acestei femei. Mă ridic cu sufletul acum îngândurat și-mi continui drumul. Menționez că din Imperia mi-a fost trimis cu poșta în România ghidul ”Pellegrinaggi sulle strade di Liguria”, de care mă servesc în drumul meu până la ieșirea din Italia. Din Imperia și până la următoarea localitate, San
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
lui amenințător. Nu știu ce să zic; or fi păcatele mele așa de grele și urâte ce m-au apăsat așa de tare în fața bisericii cu ușa încuiată? Iar câinele acela o fi un simbol al diavolului? Imi continui drumul îngândurat și încercând să mă gândesc la altceva. Cu timpul, seninătatea mi-a revenit în suflet și așa, înainte de amiază am ajuns la Marciac, un orășel cu o piață centrală dreptunghiulară, unde pe o bancă, lângă peretele unui magazin alimentar servesc
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
casa surorilor Onofrei rămăsese în urmă. Marilena și Melisa erau fetele unui fost magistrat, despre care nimeni nu știa cu ce se ocupă în prezent. Era văzut din când în când trecând agale pe stradă, înalt și masiv, de obicei îngândurat, dar nu foarte. Să fi ieșit oare la pensie, de avea atâta timp liber? Parcă totuși nu arăta a fi la vârsta pensionării. Vecinii poate că erau la curent, dar Tudor Vladimirescu era o stradă liniștită, cu gospodari care nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sora ceea din spital, cu vorba ei mai mult în șagă și cu ochii azurii, ți-a căzut dragă? Fără să vrei, gândul te fură și te duce spre ea... Iar acum, în loc să fii bucuros că te întorci acasă, stai îngândurat ca o zi de toamnă târzie” - l-a luat la întrebări vocea din vis... „Ia mai tacă-ți gura! Ea m-o îngrijit ca pe fratele ei și eu o socoteam sora mea. Ne iubeam ca frații...” „ Apoi dacă lumina
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nou auzite vocile prevestitoare de viitor... „Vei cădea în mâinile dușmanului, Jeanne. Va trebui să fii puternică și să nu-ți pierzi speranța în Dumnezeu. Indiferent ce se va întâmpla cu tine, El te va ocroti.” Fata a rămas adânc îngândurată. A străfulgerat-o o idee, ce semăna cu un timid protest: „Doamne și Sfântă Fecioară, dacă mă ocrotiți, pentru ce mă lăsați prizoniera dușmanului? Oare aceasta să-mi fie răsplata cea adevăraă? îți cer iertare, Doamne, dar simt cum mă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
tăcerii. O, dacă am putea să ne întoarcem de la jumătatea unui concert înapoi spre începutul lui! Dar nu se poate. Un cântec îmbătrînește în timpul cât îl cântăm. El începe tânăr, luminos, plin de încredere și de speranță. Se maturizează, continuă îngîndurat, apoi deodată îmbătrînește. Uneori îmbătrînește solemn, alteori îmbătrînește melancolic. Asta n-are importanță. Ceea ce contează e că se apropie de sfârșit și de moarte. O moarte somptuoasă nu e mai puțin moarte... Dacă am încerca să ne întoarcem... dar nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]