699 matches
-
noastră nu mai apun asfințituri. S-a stârpit și căldura - nu tu primăveri, și nici veri numai iarnă și omăt pân-la brâu. Iar sub lut fiul tău țintuit lângă un astru căzut. Iubit de liniști, plâns de tăceri... Însingurat Secretizat, însingurat condensat undeva printre rânduri, voi înopta ca un televizor deconectat printr-un click lapidar, de mâna ta... Lume, clonă lume Seara de vară învăluie suflet și trup. Avem întâlnire, întârzii dar din magie o secundă nu rup. M-a prins
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
întâmplă și în cazul acestor cuvinte. Tu știi să fii cu mine chiar mai bine când nu ești decât atunci când pot să te îmbrățișez. Se spune că asta ar putea fi dragoste. Sub val Uneori parcă aș fi bolnav, febril, însingurat, în străinătate. Nu mă împart între mine și propria mea persoană. Lumea foșnește în ceea ce sunt, iar inima, în înțelegere cu creierul, face valuri pentru a semnala că mai sunt în viață. Contrar zâmbetului, nu sunt pe val - sunt chiar
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8673_a_9998]
-
strigat pe jumătate în Nopțile Albe petrecute în Sankt Petersburg Vîrfurile tulpinilor înalte s-au apropiat ca la taifas Seară de seară am transformat pajiștile noastre în mări blestemate Care flăcări poartă Dumnezeirea - cînd ard clăi ori smocuri ori fire însingurate? Vîntul mi-a ștampilat geamul cu o frunză din }arskoe Selo apoi grăbit prelua mesajul Castele, mănăstiri, catedrale, moschei se surpau unele pe altele foșnind amenințător ca-ntr-un război în care urma trecerii prin foc va spune cine a
Poezii by Minerva Chira () [Corola-journal/Imaginative/8807_a_10132]
-
Am albit pe la tâmple, am riduri, dantura mi-e proastă, am făcut burtă, pielea mi-e ostenită, lăsată și încheieturile mă dor. Corpul meu a adunat oboseală, rutină, otrăvuri, înfrângeri. Corp repede trecător, corp repede trecător, corp repede trecător: bisericuță însingurată-n câmpie, îngropată de ierburi, ruinându-se tăcută, încet. Am avut comori, munți de aur, tinerețea, acum trebuie să mă-nvăț cu puțin, cu sărăcia, cu bănuțul de alamă, cu mai nimicul... Despre felul cum mă defectam în copilărie Cum
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
începe să rătăcească fără speranță. Cartea luptelor sufletului (Le livre des combats de l'âme, 1949) obține premiul Edgar Poe. Dar Albert este din ce în ce mai singur, închis în sine însuși: Singurătatea și nimicul sunt de ajuns ființei mele196. Din această postură însingurată lansează săgeți înveninate împotriva tuturor. Roger Caillois este apostrofat ca "sofist famelic și cugetător scornit, sub-machiavelic de prefectură, crescut în haremul unui editor", "un bărbat care nu are mare lucru de spus, care este lipsit cu totul de flacără și
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Acum sunt silit să văd că pânăși lumina poate să doară...” (Lumină) Malefica Durere are-o soră. Ea se numește Speranța. și dacă ne-nvăluie trecutul, să ne amintim de gohn Keats și-ale lui romantice zvâcniri: „Stând lângă inima-mi însingurată, / Când gânduri hâde-n beznă mă-mpresoară / și-un vis în <ochiul minții> nu se-arată, / și nu-mi naște o floare-a vieții pară, / Speranță! Tu, cu aripi de argint, Eteric varsă peste mine-alint!” (Speranței) Lumini și umbre tresaltă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
magma străbună singur și trist. Acum fiul are prilejul de a reflecta și de a privi doar în fața pietrei care amintește că odată, cândva, a trăit un om: „în fața pietrei / care a fost, cândva, om”. De aceea, în amintirea „omului” însingurat, el, fiul, are o datorie sacră, de a reveni mereu..., nu doar la „Târgul de carte”. Norman Manea este pe drept cuvânt „un om norocos”. Deși umbre ale unui vitreg trecut rămân impregnate în subconștient, prezentul îi înflorește ființa, dacă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
cât această strălucire este mai puternică, cu atât mai mare este sufletul vostru. Cu cât mai ample sunt aripile întinse ale iubirii, cu atât mai mare este cerul ființei voastre” - apreciază Osho. Dacă iubirea înmugurește numai în inima unui suflet însingurat, ea va descumpăni și va ucide liniștea interioară, iar singurătatea va deveni o rană atât de dureroasă, încât poate, uneori (o dovedește acest naratologic), degenera în irațional. Merită a reține câteva dintre subtemele romanului, adevărate fișe psihologice: eșecul conjugal, vulnerabilitatea
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Sunt în general discuții la fel de deșarte, care nu au nimic at rac tiv. Unii ,,filozofi“ i-au și etichetat pe cei care preferă să-și lase gândurile să zboare într-o clipă de liniște, poate chiar de meditație: ,,iată un însingurat, un ratat care nu și găsește locul; nu este ca noi. Este adevărat, nu știu câte goluri a dat Dobrin . Unde mai pui că pe aceste subiecte se mai încinge câteodată și câte o ceartă cu consecințe imprevizibile. Acestea sunt discuții distructive
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
al emoției, în felul sunetelor-semnal lipsite de o valoare semantică particulară, configurând un limbaj nearticulat) semnalizează apartenența la comunitatea gregară a ființelor "naturale" și fără "personalitate", de unde se vede exclus enigmaticul (pentru că tăcutul) "erou" lovinescian, constrâns să reitereze soarta geniului însingurat, care nu e capabil nici de a fi fericit, nici de a ferici pe cineva (asemeni lui Eminescu, cel din Mite și Bălăuca) cel puțin atâta timp cât rămâne intactă "taina" ce păstrează nealterată unitatea "eului". Altminteri, "ora de iubire" se plătește
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
le-a opacizat simbolismul, pentru ca unele să dispară cu desăvîrșire. Dumuzi semnalează cu durere deposedarea însemnelor păstorești, de aceea dă impresia că se află chiar în interiorul mitului, înconjurat de personaje - simbol, benefice și malefice; păstorul carpatic ne apare și el însingurat, înstrăinat în imensitatea cosmică. Pierderea însemnelor lasă loc unui pasaj dramatic, în care zeița intrusă suportă cazne grele. Să se observe asemănarea de comportament și de concepție cu descîntecul (-blestem) de boală și de urît din folclorul românesc: Te du
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
vede din text, doar „ca ipoteză de lucru”. Spuneam, în Camera Sambô, că mitul ca narațiune sacră reprezintă doar o parte dintr-un complex comportamental convenit prin canon și tradiție. Desprinsă de corelatul său natural și congener, anume ritualul, narațiunea însingurată își pierde forța modelatoare, ca și sensurile prime și se transformă în literatură. Gestul ritualizat și cuvîntul restaurator de imagine și sens nu-și mai corespund. Basmul și legenda reprezintă forme tipice de astfel de desincretizări și „literaturizări”. Cu excepția studiilor
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ascundem, și de care ne este atât de dor, omenescul de care fugim, și pe care îl căutăm exact atunci când nu mai avem lumină să-l vedem. Dar, în planul secund, în „jocul secund” al poeziei, Vasilica Ilie rămâne o însingurată. Asta pentru că vrea să iubească lumea aceasta deodată. Oare de ce ne plimbăm prin anotimpuri, oare de ce, iarna ca și vara, primăvara ca și toamna, sunt proiecții ale iubirii? Oare de ce peisaje pline de pictural ne invită la un sentiment... Drumul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
sunt gros și cuprinzător și puternic, ca un balaur, apt de mișcări ample, cum visasem cândva, adăpostind și înfrățind curajul și ticăloșia, negli jând ezitările, străin de zbuciumul și subtilitatea ființelor mici, neliniștite și fragile ; sunt și subțiat de boală, însingurat, ca regizorul, adâncit doar în joc și căutare ; sterp, statuar, devorându-mi legenda, precum distinsa doamnă Hariga ; perpetuu bastard, ca prietenul ei, poetul omagiat ; nocturn, nepotolit ca delicata mea felină, ca anotimpul ei firav și maladiv, ca așteptările ei albe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
noaptea umedă și otrăvită, după trista premieră a burlescului vodevil al mahalalei, când peste orașul pâclos de provincie se rostogolea o altă dimineață greoaie și vânătă, firava studentă rupsese tenebroasa tăcere. De parcă ar fi vrut nu doar să trezească rănile însinguratului partener, ci să izbească, în vreun fel, și în povara zilei care urca, nemiloasă. „Existent sau nu, pictorul acela rămâne, oricum, invenția și nebunia ei ! Dar pânzele sau cartoanele acoperite, în închisoare, de mâna osoasă, grăbită ar dovedi că se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la lungile convorbiri. ...În primăvara aceluiași an IV, Vera plecase la Cluj, unde tatăl ei era internat, în vederea unei operații. Noaptea în preajma bolnavului, a cărui stare părea a se ameliora, dar în după-amiaza zilei următoare urca dealul spre biserica cimitirului. Însingurată, ascuțită, între copacii bătrâni și cortegiul cu mortul încă viu cu doar câteva ore în urmă. Împrejurări care trecuseră brusc din filele cărților în lumina crudă a zilei, ca o somație. O asculta, stânjenit, neștiind cum să primească darul atâtor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a iubirii, ci aceea a durerii. Elena străbate Iliada, în lungile ei voaluri albe, ca o penitentă, iar prezența ei pe turnurile Troiei este austeră, nu semeață. Mersul ei împărătesc o poartă printre suferințe crâncene și regrete târzii. Femeia aceasta însingurată care, din desfătare a lumii, devine pustiire a ei, se întoarce împotriva ei înseși și se judecă aspru, că n-a pierit la naștere, târâtă de vifor într-o râpă sălbatică sau în clocotul mării. Iar între Elena și Paris
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pur artificiu exterior, fie o stare de lucruri fără raport cu întregul lumii și al omenescului. 156 Insula prin excelență este un teritoriu nu prea întins, înconjurat până foarte departe de apele pustii ale mării, un fragment de existență telurică însingurat în mijlocul unei vieți acvatice străine de el, cu alte legi și puteri. Ar putea să semene cu un astru, cu o stea pierdută în goalele întinderi cosmice, între uriașe depărtări. Numai că, în spațiul acela, corpurile cerești au între ele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
acțiunea. După fictiva catastrofă a corabiei, naufragiații, toți teferi, nici măcar murdari sau uzi, sunt despărțiți și împrăștiați: „după voia ta, / I am risipit prin insulă în cete.“ Apoi concentrarea lor în fața peșterii, controlată în întregime de duh, se face diferențiat. Însinguratul Ferdinand (primul) și vrednicii reprezentanți ai echipajului (ultimii), după o perioadă de răgaz, sunt conduși direct și fără alte peripeții la peșteră. Ei sunt personajele inocente. Celor răi, însă de viță nobilă, Antonio, Alonso și Sebastian (și însoțitorilor lor, inocenți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a iubirii, ci aceea a durerii. Elena străbate Iliada, în lungile ei voaluri albe, ca o penitentă, iar prezența ei pe turnurile Troiei este austeră, nu semeață. Mersul ei împărătesc o poartă printre suferințe crâncene și regrete târzii. Femeia aceasta însingurată care, din desfătare a lumii, devine pustiire a ei, se întoarce împotriva ei înseși și se judecă aspru, că n-a pierit la naștere, târâtă de vifor într-o râpă sălbatică sau în clocotul mării. Iar între Elena și Paris
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
fie pur artificiu exterior, fie o stare de lucruri fără raport cu întregul lumii și al omenescului. Insula prin excelență este un teritoriu nu prea întins, înconjurat până foarte departe de apele pustii ale mării, un fragment de existență telurică însingurat în mijlocul unei vieți acvatice străine de el, cu alte legi și puteri. Ar putea să semene cu un astru, cu o stea pierdută în goalele întinderi cosmice, între uriașe depărtări. Numai că, în spațiul acela, corpurile cerești au între ele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
acțiunea. După fictiva catastrofă a corabiei, naufragiații, toți teferi, nici măcar murdari sau uzi, sunt despărțiți și împrăștiați: „după voia ta, / I am risipit prin insulă în cete.“ Apoi concentrarea lor în fața peșterii, controlată în întregime de duh, se face diferențiat. Însinguratul Ferdinand (primul) și vrednicii reprezentanți ai echipajului (ultimii), după o perioadă de răgaz, sunt conduși direct și fără alte peripeții la peșteră. Ei sunt personajele inocente. Celor răi, însă de viță nobilă, Antonio, Alonso și Sebastian (și însoțitorilor lor, inocenți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
un avion care se zvârcolește uneori în ceața lăptoasă, ca și cum s-ar fi atins de ceva gelatinos. De unde se vede că, oricât am vorbi despre Icar, sufletele ne vor aparține pământului pe care-l zăresc fragmentar jos, punctat de păduri însingurate. Îmi vin în minte arborii pictați de Mondrian. Fără trunchi, cu coroanele întoarse spre pământ, spre rădăcini, ca și cum ar vrea să refacă o unitate pierdută, să închidă cercul. De fapt, nu e un cerc, ci un oval. Însă și pe
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
în continuare, și asta o simțea undeva chiar în centrul ființei ei. E ca punctul acela mic și alb care rămâne pe ecranul televizorului când îl stingi noaptea. Dar în seara aceea era calmă și împăcată, era singură, însă nu însingurată. Chiar dacă un singur bărbat - care nu era deloc genul ei - se dăduse la ea, nu se simțea deloc ca o ratată atunci când s-a decis să plece acasă. La ușă a dat din nou peste Dl Entuziasm. —Pleci deja? Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Îi scrise lui William, felicitându-l pentru venirea pe lume cu bine a celui de-al treilea fiu, făcând o paralelă cu nașterea iminentă a propriului său prim născut dramatic și descriindu-și starea ca una de „spaimă deplorabilă și Însingurată“. Îi scrise unui prieten francez: „Je fais du Théâtre - je suis tombé bien bas - priez pour moi“. Nici una dintre aceste scrisori nu avea să ajungă la destinație Înainte ca soarta lui să se fi decis, dar așternerea pe hârtie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]