KorAP: Find »[drukola/base=învia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...197 >

4,923 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321

chiar dacă nu se afirmă identitatea explicită, între păcătoasa din capitolul 7 și Maria Magdalena din capitolul 8. Ioan, la rândul său, fixează scena ungerii chiar în casa lui Lazăr din Betania, iar femeia care săvârșește ritualul este Maria, sora celui înviat din morți. Spre deosebire de Marcu și Matei, urmând scenariul lucanian, Ioan o înfățișează pe Maria ungând cu nard picioarele Domnului. Spre deosebire de Marcu și Matei, la Ioan I Se ung picioarele, nu capul; spre deosebire de Luca, lipsesc lacrimile de căință. Prin urmare, Luca

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
reflexivul: „a se preda”. E vorba despre celebra formulă euharistică din 1Cor. 11,23: „Domnul, în noaptea în care S-a predat (paredideto)”; Rom. 4,25: „Isus, Domnul nostru, care S-a predat (paredothe) pentru păcatele/căderile noastre și a înviat pentru îndreptarea/justificarea noastră”. Rom. 8,32, pasajul cel mai concludent: „șDumnezeuț, Cel care nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat/predat (paredoken) pentru noi toți”. În Mt. 20,19 - „ei îl vor preda păgânilor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
predării Sale vrăjmașilor. Isus și-a pregătit singur așternutul pe care va dormi. Iuda-încarnare a diavolului conlucrează la taina mântuirii? Fixația lui Ioan se conturează deplin în episodul unctio Bethaniae. Așa cum știm, Ioan situează episodul în casa lui Lazăr, cel înviat din morți, și al surorilor sale, Marta și Maria. În timpul cinei, Maria unge cu mir de preț picioarele lui Isus, lucru care stârnește supărarea lui Iuda. La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei prezenți” se arată supărați de risipă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
la fiert un cocoș. Iuda o trimite să-i aducă trestia necesară, spunându-i fără ocolișuri că se va sinucide, precum merită. Soția îl întreabă de ce, iar el îi spune că L-a vândut pe Isus, dar că Acesta va învia după trei zile și atunci va fi vai de pielea sa. La care soția replică într-un hohot de râs: „Așa cum acest cocoș de pe foc poate cânta, așa Isus va învia, precum spui!” Îndată cocoșul începe să bată din aripi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
L-a vândut pe Isus, dar că Acesta va învia după trei zile și atunci va fi vai de pielea sa. La care soția replică într-un hohot de râs: „Așa cum acest cocoș de pe foc poate cânta, așa Isus va învia, precum spui!” Îndată cocoșul începe să bată din aripi și cântă de trei ori. Iuda n-a mai stat o clipă pe gânduri, și-a împletit funia și s-a spânzurat 52. Autorul introduce în scenă un personaj inedit, soția

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
se ascundeau!), apoi Îl prinde pe Isus și-L duce în fața Sinedriului. Isus e lapidat, apoi răstignit în batjocură de un cotor imens de varză (sic!). Bănuind că leșul va fi furat de ucenici cu intenția de a-L proclama „înviat”, Iuda Îl ia pe ascuns și-L îngroapă la loc sigur, în propria grădină. Când apostolii, descoperind mormântul gol, încep să răspândească vestea despre înviere, Iuda merge și dezgroapă leșul, îl leagă de coada unui cal și-l târăște prin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
decât o vagă justificare. Creștinismul poate fi definit mai degrabă ca o religie a Cărților, nu a Cărții. Dar, înainte de orice, creștinismul este religia lui Isus Cristos; revelația creștină este revelarea lui Isus Cristos, Dumnezeu și om deopotrivă, mort și înviat întru mântuirea neamului omenesc. Ajunge să amintim de sensul prim al cuvântului euanghelion: „veste bună”, nu gen literar! Dumnezeu nu ne-a trimis un nou gen literar, o nouă Carte spre mântuire, ci o „veste bună” întrupată în propriul Lui

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
aproape de epoca redactării ultimelor scrieri ale Noului Testament. Rezum povestea: Iosif din Arimateea relatează despre învierea morților împreună cu Isus. Ca martori direcți îi citează pe Simeon, preotul, și pe cei doi fii ai săi, tustrei morți de puțină vreme și înviați de curând. Minunea începe cu o lumină orbitoare ce străpunge întunericul iadului. Pentru prima dată locuitorii lumii de jos s-au putut vedea unii pe alții. Apoi, în mijlocul lor s-a arătat Ioan Botezătorul, care, credincios funcției sale de înaintemergător

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Faptele apostolilor și Epistolele sunt străbătute ca de un fir roșu de credința plină de fervoare a primelor comunități creștine; Apocalipsa lui Ioan adaugă acestui tablou mistic-sapiențial speranța, virtute iudaică universalizată. Speranța este singura dintre cele trei virtuți capabilă să învie totul din nimic, inclusiv iubirea și credința. Nu întâmplător, Noul Testament se încheie cu o apocalipsă a lui Isus Cristos. (1997 reluat) 6. Mitul îngerilor căzuți*tc "6. Mitul îngerilor căzuți*" În cartea a opta a Convorbirilor 140 (cap. 20), Gherman

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Iuda reprezintă, metonimic, credința iudaică în contrast cu erezia creștină. Iuda se luptă cu Isus, pe care-l biruiește maculându-l. El ascunde trupul lui Isus coborât de pe cruce și li-l arată apostolilor atunci când aceștia încep să împrăștie vestea că Isus a înviat. Iuda apare așadar ca un adevărat erou evreu, care demontează întreg edificiul dogmatic creștin. În fine, amintesc, foarte pe scurt, de celebrul eseu al lui Thomas De Quincey, Judas Iscariot, publicat în 1852. De Quincey propune o interpretare în cheie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

târziu, tata i-a citit slujba și au înmormântat-o în piciorul altarului. Tot acolo au pus și bucata aceea de vitraliu. Mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul Crucii. Acum avem o biserică nouă. Și un vitraliu nou. Iisus, cel înviat din morți. Și prin mâna Lui , în cea mai lungă zi a anului, trece o rază de lumină care desenează jos, pe altar, o floare. O floare mică, albă, strălucitoare, pe Sfânta ostie. Și Sfânta ostie are atunci mirosul tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
toți, cum făcuse cu mine... Și eu nu eram decât un biet măgar... Cât de buni trebuie să se fi făcut oamenii, care-l vedeau și-l ascultau și-l atingeau pe Rege... Oamenii pe care el îi vindecase, le înviase pe cei dragi, îi săturase cu hrană și le umpluse inima cu învățătură... fiindcă, îmi spuneam, era mai ușor să devii tu însuți lumină când semeni la făptură cu Regele făcut din lumină... Când am ajuns în oraș, m-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
și ciudă că sa-ntâmplat așa și tot ce vrei, numai împăcare sau resemnare nu era în vorbele lor. Povesteau a nu știu câta oară ce se întâmplase acolo, pe dealul cu cruci. "Și când te gândești că El a înviat morți, a vindecat până și leproși, și orbi și tot ce vrei ne-a dat și de mâncare pe săturate când îl ascultaserăm ziua întreaga și nu aveam nimic la noi de-ale gurii, ți-aduci aminte, doar eram împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
aminte, doar eram împreună și nici El n-avea..." zicea unchi-mio. "Eu credeam că o să se facă rege și o să ne scape de toate necazurile. Ce bine-am fi dus-o cu El! Și unde mai pui că, dacă El învia morții, nici noi n-am mai fi murit vreodată! Și acu', uite ce s-a ales de tot! ..." Ia mai taci din gură, că nu știi ce vorbești!" se răsti vecinu' Cleopa. "Ce, dac-ar fi vrut, n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
că doar erau două surori singure, cu fratele lor, care ajunsese acuma ciudățenia satului), și să-l spargă, ca să ungă picioarele prietenului lor, acela care-și spunea Fiul Lui Dumnezeu... Chiar așa o fi, doar altfel cum de l-a înviat pe fratele lor?! Nici acum nu-i venea să creadă: se uita pe furiș la fratele lor, trăgea cu coada ochiului când mânca sau când mergea... sau când dormea, îl asculta când vorbea să vadă daca are glasul fratelui lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
uita pe furiș la fratele lor, trăgea cu coada ochiului când mânca sau când mergea... sau când dormea, îl asculta când vorbea să vadă daca are glasul fratelui lor... cum altfel?! Doar cine a mai văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din somn: nici măcar picioarele nu-i erau înțepenite, iar ea, care se temuse de miros... mirosul morții!... Nici măcar atunci nu folosiseră parfumul de nard, pentru fratele lor mort... iar acum ea, surioara ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
când satul venise să se mire de învierea lui Lazăr, frate-miu, și să-l atingă, nu cumva să fie vreun duh, și acuma... uite ce spune! Mai bine tăcea! Ce mai e și asta?! Ce înmormântare?! Dacă l-a înviat pe frate-miu, te pomenești ca i-o fi tare greu să nu lase moartea să se apropie de El! Cine s-o creadă?! Și totuși, chiar când spusese asta, cerul se făcuse deodată ca o mare de sânge și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Ca și când, plecând, m-au luat cu ei, fiecare în felul lui... iar ce a rămas aici, la masă, așteptându-i, e doar o coajă goală, fiindcă inima a plecat cu ei... Pe Lazăr l-a strigat pe nume și a înviat. Când o să mă strige pe nume, am să mă ridic și am să plec spre El. El nu se mai întoarce la noi. Nici Maria, nici Lazăr. O știu. Nimeni n-a spus nimic, dar știu. O știu de cum i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
lor, uitau că erau să fie omorâți cu pietre din cauza cine știe căror greșeli adevărate sau nu și că El i-a vindecat, i-a salvat, i-a saturat și i-a făcut să se bucure... uitau că i-a înviat pe cei dragi ai lor... Uitau. Știi, eu cred că uitarea aceea era chiar diavolul, fiindcă El scotea diavolul din bolnavi, iar diavolul s-a întors cu ai lui, "în casa curată", sub forma asta, a uitării binelui... Asta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
dar nu suferă sau suferă puțin, dar NU mor ! Tânărul : Nu, mamă, el a murit de adevărat, a fost chinuit și a murit atârnat pe o cruce de lemn. A fost înmormântat, a stat trei zile în mormânt, apoi a înviat. Mama : Da, bine, s-a reîncarnat, dar chiar așa de repede ! Tânărul : Nu, mamă, nu s-a reîncarnat : a ieșit din mormânt cu trupul său, neputrezit, luminos, dar cu trupul său ! Mama : Of, fiule, fiule ! De-ar fi fost aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Toma): el era cu ceilalți apostoli știi, așa se numesc unii dintre ucenicii Lui, pe care El însuși i-a ales cum îți spun, Toma era dintre ei. Când s-a arătat pentru prima dată El în fața apostolilor, după ce a înviat, Toma nu era cu ei. Ca și tine, nu i-a venit să creadă. Și ce crezi tu că a spus ?! Tu ce-ai fi spus ?! Mama : Să termine, să nu se folosească de tristețea mea, să mă lase-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ce-ai fi spus ?! Mama : Să termine, să nu se folosească de tristețea mea, să mă lase-n pace ! Dacă vrea să mă convingă, să văd semnele de pe trupul lui, ca să cred că el e, și, în plus, că a înviat exact cu trupul Lui și nu că a făcut transmigrația sufletului în cine știe ce alt trup asemănător ! Tânărul : Ei, cam așa a spus și Geamănul : Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și nu voi pune degetul în semnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

hohote de râs și mă întreba dacă nu i-l arăt doar din cauză că ar fi mort. Tare mă supăra faptul că aș putea purta cu mine un cadavru. Dar lasă, zicea ea, cocoșelul n-o să mai fie doar pișător, o să învie, nu-ți face griji... Și eu, deși eram supărat-foc, mă bucuram, în sinea mea, pentru că mortul pe care zicea ea că-l purtam cu mine va învia. Un cadavru care va prinde suflare este măcar un cadavru special. Mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
cadavru. Dar lasă, zicea ea, cocoșelul n-o să mai fie doar pișător, o să învie, nu-ți face griji... Și eu, deși eram supărat-foc, mă bucuram, în sinea mea, pentru că mortul pe care zicea ea că-l purtam cu mine va învia. Un cadavru care va prinde suflare este măcar un cadavru special. Mai târziu, când mi-a mijit mustața, o singură dată m-a mai tachinat Nineta, întrebându-mă dacă pișătorul a căpătat, în sfârșit, funcție dublă. Peste puțin timp, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
geană nici dacă i-ai fi atins cu ceară topită. Numai confidentul doamnei Valy părea mai puțin pus în priză, de obosit ce era. Și fanfara militară, sobră, cu ochii mereu la dirijor, cânta de parcă ar fi vrut să-l învie pe Ucu. Atunci când a pornit mașina, către cimitir, unde nu s-a auzit glasul mamei lui Ucu, ridicându-se către cerurile cartierului: "Nenorociților, mi-ați omorât copilul, și-acum jucați teatru, îl îngropați cu onoruri! Nenorociților!..." Vigilent, prietenul meu civil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]