6,670 matches
-
spus Honor Klein. Răspunsul a venit atât de surprinzător încât am rămas cu gura căscată, iar apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse spre mine o față ca de oțel. — Înțeleg, am rostit. De mânie mă aprinsesem la față și-mi pierdusem răsuflarea. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mână. În aer plutea un miros neobișnuit. În cele din urmă, cum vizitatorul nu dădea semne că ar vrea să plece, iar râsetele arătau că totul este în ordine, am bătut la ușă și, după puțin timp, am intrat. Georgie ședea lângă foc, oferind cafea unui musafir. Oaspetele era un bărbat. Era Alexander, fratele meu. Când am intrat, am tresărit amândoi și ne-am privit lung. Georgie și-a dus mâna la inimă. Aproape că nu-mi puteam crede ochilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
De o parte și de alta a patului două lămpi așezate pe sfeșnice, de asemenea aurite, asemănătoare celor bisericești, aruncau o lumină blândă. Peste covorul indian alb erau aruncate din loc în loc mici carpete persane trandafirii. Am pășit înăuntru. Palmer ședea pe marginea patului. Purta un halat gălbui, dintr-o mătase chinezească brodată și, era clar, nimic pe dedesubt. Antonia stătea lângă el, bine înfășurată în halatul ei vișiniu. Am închis ușa. Ce drăguț din partea ta să ne aduci vinul! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
bătăilor în ușă părea asurzitor. Am așteptat ca zgomotul să se stingă și, cum n-am primit nici un răspuns, am deschis ușa. În prima clipă lumina m-a orbit. În fața mea am văzut un pat dublu. Camera era strălucitor luminată. Șezând în pat și privind drept spre mine era Honor. Stătea puțin întoarsă într-o parte, cu picioarele acoperite de un cearceaf. Partea de sus a corpului era goală și cafenie ca a unei statuete de la prora unui vas. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
zâmbet strălucitor, rugător, sfios. Toți ne aplecam asupra ei cu multă bunăvoință. Era a treia zi de la isprava lui Georgie. Stătuse în comă mai bine de douăsprezece ore, dar acum era în afara oricărui pericol și-și revenise destul de bine. Palmer ședea la capul patului, foarte aproape de ea, pe o parte iar eu pe cealaltă. Antonia se cocoțase în pat, cu picioarele strânse sub ea, iar Alexander se sprijinea de bara de la picioarele patului. Honor Klein, în spatele lui Palmer, se sprijinea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în poziție de drepți între picioarele lui în timp ce mă săpunește din cap până-n picioare, acoperindu-mă cu un strat gros de clăbuc, și privesc plin de admirație punga impunătoare ce i se revarsă peste marginea băncii de marmură pe care șade. Scrotul lui aduce cu fața lungă, zbârcită a unui bătrân, cu câte un ou îndesat în fiecare falcă căzută, pe când al meu ar putea atârna la încheietura mâinii unei păpuși, pe post de punguță rozalie. Cât despre șlongul lui, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
venit să stea „o jumătate de ceas încheiată“ la căpătâiul maică-mii. Dacă-i golea plosca, dacă-i dădea mâncarea în gură, mai ziceam și eu că e un început, e ceva, dar ce mare brânză c-a venit să șadă o jumătate de ceas la căpătâiul cuiva? Ce altceva are el de făcut, mamă? pentru el, îndrugarea unor banalități frumoase în fața unor oameni înnebuniți de frică e totuna cu ceea ce înseamnă pentru mine practicarea baseball-ului. Îi place. Și cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
s-o fi tras pe făcăleț? Nu pot să cred! Și, deodată, numai ce-mi vine ideea asta. E oare cu putință ca taică-meu să i-o fi tras, să fi călcat pe-alături? Îmi amintesc și azi cum ședea pe canapea lângă mine și, în încordarea ei, s-a apucat să ne explice pe îndelete cum i se scrie prenumele și mi-a atras atenția că are un E în coadă, ceea ce nu e cazul cu toate persoanele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
conștiință la rândul ei renegată de aceste dorințe. Iată cum am învățat să fac pipi la WC ca un om mare. Ia ascultă aici! Stau în picioare deasupra cercului de apă, cu puțulica mea de bebe sumețindu-se drăgălașă, în timp ce mămica șade lângă toaletă, pe marginea căzii, cu o mână pe robinetul de la baie (de unde curge un firicel de apă pe care eu, pasămite, ar trebui să-l imit) și cu cealaltă mă gâdilă sub puțulică. Repet: mă gâdilă sub puțulică! Crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ale apartamentului nostru la fel ca o armată de gherilă care străbate ținuturile zonei sale de acțiune - nu există debara sau sertar de-al meu al căror conținut să nu i se fi imprimat pe retină. Mama lui Smolka, însă, șade toată ziua la o luminiță chioară, pe un scăunel, într-un ungher al prăvăliei lui taică-său, împunge cu acul o dată pe față, o dată pe dos și seara, când ajunge acasă, nu mai are putere să-și scoată contorul Geiger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
memorabil, echivalentul, aș zice eu, al trecerii omului prin toată Epoca de Piatră, dacă ar fi să-l raportez la istoria omenirii. De fiecare dată când domnul Campbell îi zicea nevesti-sii „Mary“, simțeam cum mi se-nfierbântă brusc tot trupul. Ședeam cu ei și mâncam bucatele atinse de mâinile unei femei cu numele de Mary. (Oare așa să se explice faptul că am refuzat să-i spun Maimuței pe nume, exceptând momentele în care o luam la rost? Ce zici?) Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să mă știe? O să mă așez! Zău! Mă las, deci, în jos și e cald! Tii, am șaptesprezece ani și mă frec cur în cur cu vrăjmașul! Ce cale lungă am străbătut din septembrie încoace! La râul Babilonului, acolo am șezut și-am plâns, când ne-am adus aminte de Sion! Ă-hă, așa-i. Pe budă mă simt dintr-o dată năpădit de regrete și îndoieli, mă cuprinde un dor nebun de casă... Când tata o să plece cu mașina să cumpere „cidru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În aceeași seară, acasă, în camera mea, scriu în proaspăt cumpăratul meu oracol de absolvent de-a opta, la MOTTO-UL PREFERAT „Nu-l călca pe cel înfrânt“. PROFESIA PREFERATĂ? „Avocat“. EROUL PREFERAT? „Tom Paine 1 și Abraham Lincoln“. Lincoln șade pe soclu în fața tribunalului (turnat în bronz de Gutzon Borglum 2) și are o privire tragică și părintească: îți dai seama cât e de preocupat. Statuia lui Washington, înfățișându-l pe acesta drept și autoritar, în fața calului, străjuiește Broad Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din Newark. Trebuie să mărturisesc că Washington mă lasă rece. De vină o fi calul, faptul că se sprijină de-un cal. În orice caz, e un goi. Lincoln e cu totul altceva! Îmi vine să plâng. Uite-l cum șade acolo, e așa de oisghemitșet 1. Cât a mai trudit pentru cei urgisiți - așa cum o să trudesc și eu! Un băiețel evreu drăgălaș? Ce știi tu, sunt cel mai drăgălaș băiețel evreu care-a existat vreodată! Uită-te numai la visurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
când venea pe coridor și se Întrebă vag de cine-i amintea. Îi era recunoscător că nu manifestase nici un fel de dezgust și nu recunoscuse stânjeneala lui În cele mai scumpe haine ce se puteau cumpăra cu bani. Bărbatul care ședea pe aceeași banchetă cu ea Își puse cu precauție palma pe glezna tinerei și o trecu foarte Încet În sus, spre genunchi. Era tot timpul cu ochii pe soția lui. Fata se trezi și deschise ochii. „Cât de rece s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
două de-a lungul trotuarului estic, luminat de felinare, vânzătoare ce se ofereau riscant pentru un pahar la han, o plimbare cu mașina În viteză și pentru simpla distracție. Pe cealaltă parte a bulevardului, În Întuneric, pe cele câteva bănci, ședeau prostituatele, șleampete și bătrâne, cu spatele spre pantele nisipii și tufișurile spinoase, așteptând un bărbat destul de prost și de orb ca să le ofere zece șilingi. Isaacs trase Bentley-ul sub un felinar și lăsară frumoasele și tinerele fețe sălbatice și vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i: N-am o carte de vizită, dar mă cheamă Stein. Apoi, rebegit de vânt, se văzu urcând o scară cu balustradele argintii aurite, iar ea aștepta În capătul scării, avea o mustață mică și arăta spre o femeie care ședea și cosea, cosea, cosea, și-l anunță: — Ți-o prezint pe doamna Eckman. Coral Musker Își scoase mâna de sub pătură ca să protesteze, În timp ce dansa și dansa și dansa sub reflector, iar producătorul o lovea cu un băț peste picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ruina revoluția. Oho, ce subiect pentru ziar! Semnele vârstei apăruseră rapid la dr. Czinner. Era ca și cum ar fi ținut la distanță, cu un succes temporar, cinci ani de miros de pin și scârțâit de cretă pe tablă doar pentru a ședea acum Într-un vagon de tren, permițându-le anilor buluciți să năvălească peste el deodată și nu unul câte unul. Preț de o clipă, semănă cu un bătrân care dădea din cap În somn, cu fața tot atât de cenușie ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ochi la galeria aglomerată. Dacă merge, se gândi ea, mă duc și eu, mă țin de el, voi avea reportajul acestaDar se simți ciudat de lipsită de voință și indecisă, pentru că nu-i mai rămăsese nici o amenințare. Era Înfrânt cum ședea În colțul lui, bătrân și disperat, cu ziarul acela adunând praful de pe podeaua dintre ei, și era triumfător când o văzu cum părăsea compartimentul, uitând ghidul Baedeker pe banchetă, tăcerea fiind singurul răspuns la exclamația ei: — Ne revedem În Viena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Încet și Anna ieși la vedere. Își pusese fusta și Își aranjase părul. — E adevărat, Herr Kolber. Ea privi cu groază dincolo de el, la seiful expus vederii. — Ce s-a Întâmplat cu tine? La ce te holbezi așa? Frumos Îți șade, zău! O femeie la vârsta dumitale. Da, Herr Kolber, dar... Ea ezită și Josef o Întrerupse Înainte de-a se putea justifica singură ori de a-l acuza. — Țin foarte mult la Anna. Ea acceptă cuvintele lui cu o gratitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întoarse căptușeala. Când văzu că și buzunarul acela era gol, Herr Kolber coborî revolverul, dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel! spuse el. Ce ai de spus În apărarea ta, Anna? Frumos Îți mai șade! Anna, cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu pierduse nimic, doar că Întârziase o zi la spectacol. Balta e plină de pești la fel de buni, Își spuse ea, dar se simți totuși legată Într-un fel ciudat de o amintire căreia Îi lipsea orice putere de convingere. Germanul ședea drept ca lumânarea În colțul lui. Dormea. Globii ochilor Îi clipeau, gata să se ridice la cel mai mic zgomot nefamiliar. Era obișnuit să se odihnească În locuri bizare și să profite de orice răgaz. Când ușa se deschise, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea și croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse sus, deasupra lui, și bătu cu un ciocănel de licitație. Răspunde-mi la aceste Întrebări, spuse domnul Eckman. Te afli sub jurământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fără picior. — Optzeci și cinci de parale. Ultimul preț. Cum fumau și beau Împreună, Într-o strânsă Înțelegere, deveniră intoleranți unul cu celălalt. — Mă jigniți, excelența voastră. Sunt un artist. — Optzeci și șapte de parale. Ultimul preț. Cei trei ofițeri ședeau În jurul mesei, de pe care fuseseră luate paharele. Doi soldați erau postați În fața ușii, cu baionetele la arme. Dr. Czinner Îl urmărea pe colonelul Hartep din priviri, cu curiozitate: ultima oară Îl văzuse la procesul Kamnetz, manevrând martorii mincinoși cu grațios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Ezitarea lui fusese infinitezimală: — Tipul a lăsat-o pe fiica mea - cum spuneți voi? - cu burta la gură. Își Înăbuși cu greu râsul când se gândi la Herr Kolber, mic și uscat, și la exclamația lui iritată „Frumos Îți mai șade!“. — Vreți să spuneți că l-ați omorât doar pentru că și-a făcut de lucru cu fiica dumneavoastră, Întrebă uluită Coral? Josef Grünlich ridică mâinile, cu gândul În altă parte. Privirile lui cercetau fereastra și măsurau la ce Înălțime de la podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]